O victorie a bunului simt românesc: Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu, rămâne Cetățean de Onoare al orașului Târgu Ocna. Felicitari tuturor românilor care l-au apărat pe noul martir al Bisericii Ortodoxe Române!

Proiectul de hotărâre privind retragerea Titlului de Cetatean de Onoare acordat post mortem lui Valeriu Gafencu a fost respins. Astazi, 30 mai, de Cuviosul Isaachie Marturisitorul, Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, i s-a facut dreptate impotriva noilor prigonitori anti-crestini, de la Institului “Elie Wiesel”.

Vointa majoritatii romanesti a primat impotriva unor porniri de ura specifice mentalitatilor celor care au slujit dictaturilor totalitare straine de Romania si de romani, de spiritul crestinesc in care a murit fratiorul de cruce Valeriu Gafencu, dandu-si viata pentru a salva un alt suflet, chiar daca era de alt neam si alta credinta, un evreu si, mai mult, un fost comunist.

Trebuie felicitati reprezentantii societatii civile romanesti prezenti la sedinta Consiliului local, pentru alocutiunile de sustinere prezentate, cat si, mai ales, membrii Consiliului local Targu Ocna care au votat pentru Cetateanul Raiului Valeriu Gafencu, pentru Sfintii Inchisorilor, pentru Romania!

Dumnezeu si Maica Domnului le vor rasplati pe masura!

O victorie a bunului simt romanesc!

Hristos a Inviat!

Reclame

Protest împotriva guvernului pentru defăimarea “Sfântului închisorilor”, legionarul Valeriu Gafencu

autor: FrontPress 29.05.2013

gafencuMai multe asociaţii şi fundaţii naţionaliste vor protesta joi, între orele 15.00 şi 17.00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, împotriva guvernului Victor Ponta, care a dictat defăimarea lui Valeriu Gafencu, considerat de românii ortodocşi “Sfântul închisorilor”.

“Prin retragerea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna, sub acuzaţia de fascism, guvernul Victor Ponta şi inspiratorii săi de la Institutul Elie Wiesel intenţionează să-l supună oprobiului public pe Sfîntul închisorilor. Manifestarea noastră se va desfăşura în acelaşi timp cum şedinţa Consiliului Local Tg. Ocna, care va trebui să-şi dea votul formal pentru decizia luată deja la Bucureşti. Sunt aşteptaţi să participe toţi cei care au conştiinţă naţională şi credinţă creştină”, susţine jurnalistul Claudiu Târziu, unul dintre organizatori.

Acesta a mai precizat că la acţiune singurele însemne permise vor fi crucea, drapelul tricolor şi portrete ale lui Valeriu Gafencu. Sursa: FrontPress.ro

1-CRAIOVA-COSTEL-CONDURACHE-VALERIU-GAFENCUValeriu Gafencu a fost numit ”Sfântul închisorilor” de Nicolae Steinhardt. A fost unul din liderii Frățiilor de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare. A fost arestat în 1941 în timpul regimului antonescian și a rămas în închisoare până după venirea comuniștilor la putere. A murit de TBC în 18 februarie 1952 în închisoarea de la Târgu Ocna.

S-a născut pe data de 24 ianurie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia.A urmat școala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice. Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde și-a sfârșit viața nu se știe când.

Se înscrie la facultatea de Drept. Devine membru și mai târziu lider în Frățiile de Cruce, organizația de tineret a Mișcării Legionare. În 1941, când au fost scoase în afara legii Frățiile de Cruce, acesta a fost arestat și închis la Aiud, a prins instaurarea regimului comunist. Odată cu venirea comuniștilor la putere, deținuții legionari au fost tratați mai dur și supuși torturii.

Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și mama lui Valeriu în colonia de muncă de la Galda

Astfel, și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.

La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: “Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște”. A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul, după care a decedat. Cadavrul lui a fost aruncat într-o groapă comună, cum se proceda cu rămășițele tuturor deținuților politici.

Valeriu Gafencu și mama sa

Face parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată.

Deși a ajuns la un nivel de trăire creștină foarte înalt, Valeriu Gafencu, nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română după 1989. În septembrie 2011 o echipă de arheologi a făcut săpături la Târgu Ocna, în locul unde se află groapa comună, pentru a găsi oasele ”Sfântului închisorilor”. Deși au fost descoperiți 11 morți, rămășițele lui Valeriu Gafencu au rămas nedescoperite până la încetarea săpăturilor.

Trăiesc Flămând (poezie scrisă de Valeriu Gafencu)

Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o’mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m’am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã
Si’n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.

27 mai – Unirea lui Mihai Viteazul

– 1600 –

Domnul Mihai Viteazul realizează prima unire politică a celor trei principate româneşti

 Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portret
 Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portret

Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Acesta a venit la tronul Ţării Româneşti într-o situaţie de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, cînd presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi comandant militar, parcurgînd între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a ţării. Domnia sa (1593-1601), prin evenimentele care au avut loc, cunoaşte două perioade distincte – dar strîns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598),respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .

Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

Bătălia de la Călugăreni (august 1595)
Bătălia de la Călugăreni (august 1595)

A dus o serie de bătalii precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc. După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti.

Colaborarea însa s-a destrămat atît în urma instaurării în Moldova a domnului Ierimia Movilă, cît şi în Transilvania a cardinalului polonez Andrei Bathory. Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării. Însă răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”pînă ce nu-mi vor arunca pămînt peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.

În curînd domnul Ţării Româneşti a hotărît o campanie peste munţi a cărei scop era cucerirea Transilvaniei. Hotărîtoarea bătălie dintre Mihai Viteazul şi Andrei Bathory a fost la 18-28 octombrie 1599. Victoria s-a dovedit a fi a lui Mihai Viteazul. La 1 noiembrie 1599  Mihai Viteazul îşi face intrarea în Alba Iulia. La 10 mai a fost cucerit Bacăul, iar la 16 mai 1600 Suceava a fost luată fără luptă, din cauza că apărătorii cetăţii s-au predat.

Astfel la 27 mai 1600  Mihai Viteazul a fost intitulat într-un hristov în care scria că el esteDomn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei.

mihai_viteazu_primul_unificator_01

Țările Române sub Mihai Viteazul , mai – septembrie 1600

Realizînd unificarea principatelor M. Viteazul a dorit ca acest fapt să dureze cît mai mult. Însă el a domnit cu cele trei ţări doar cîteva luni. La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva Domniei Sale. În ajutorul lor a venit oastea Imperială şi în urma luptei de la 18 septembrie de la Miraslău Mihai pierde Ardealul. În acelaşi timp Movileştii recapătă Moldova. În zorii zilei de 9 august 1601, stil vechi (19 august 1601, stil nou), Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului Habsburgic Gheorghe Basta.

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate şi au exprimat o aspiraţie fundamentală a poporului român  – „De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.”  (N.Iorga).

Sursa: http://istoria.md

„În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetățile IsacceaMăcinCernavodă,RazgradBabadagTârgul de FlociSilistra și chiar RusciucȘiștovaNicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.!În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetățile IsacceaMăcinCernavodă,RazgradBabadagTârgul de FlociSilistra și chiar RusciucȘiștovaNicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.” 

Sursa: wikipedia

Duminica a 4-a după Paști, a slăbănogului

duminica-slabanogului-vitezda-2-foarte-frumoasa

După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta. (Ioan 5:1-16)

Cuvânt la Duminica Slăbănogului

„Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani”
(Ioan 5, 5)

Când vorbim despre slăbănogul care pătimea de treizeci şi opt de ani şi zăcea pe patul său la scăldătoarea oilor, aflăm la el o comoară mare.

Această comoară nu o găsim atunci când săpăm în pământ, ci o aflăm dacă cercetăm sufletul acestui bolnav. Găsim o comoară care nu constă în aur, argint sau pietre scumpe, dar care este mult mai preţioasă decât aurul şi decât toată bogăţia.

Ea constă în răbdare, în înţelepciune, statornicie şi o neclintită nădejde în Dumnezeu.

Bogăţia obişnuită este expusă la pânda jefuitorilor, la mâinile tâlharilor, la viclenia slugilor necinstite, şi dacă ea scapă de toate aceste primejdii, totuşi, adeseori, aduce proprietarului ei tot felul de nenorociri, prin faptul că ridică asupra lui zavistnici, şi pricinuieşte furtuni şi neplăceri de tot felul.

Bogăţia duhovnicească este scutită de toate aceste năpădiri; este mai presus de toate aceste pândituri. Ea nu se teme nici de tâlhari, nici de furi, nici de zavistnici, nici de clevetitori, ba chiar nici de moarte. Prin moarte, ea nu se răpeşte de la proprietarul ei, ci, mai mult, ea tocmai prin moarte se face proprietatea lui cea mai sigură şi îl întovărăşeşte în cealaltă viaţă; ea se face pentru acela căruia îi urmează un mijlocitor însemnat şi îi agoniseşte îndurarea Judecătorului ceresc.

Această bogăţie o aflăm în sufletul celui slăbănog, care zăcea bolnav de treizeci şi opt de ani.

Şi găsim încă o mare comoară de felul acesta în sufletul lui. Să observăm acum mai de aproape pe acest rob răbdător, precum şi pe Domnul cel milostiv.

Treizeci şi opt de ani s-a luptat cu o boală nevindecabilă şi neîncetat a fost chinuit de ea; cu toate acestea, el n-a pierdut răbdarea, n-a lăsat să treacă prin limba lui nici un cuvânt de hulă, şi nici nu s-a tânguit împotriva Făcătorului său, ci mai vârtos a suportat pătimirile sale cu multă şi nobilă statornicie şi spunere.

Poate veţi întreba de unde ştim noi acestea, fiindcă Sfânta Scriptură nu ne spune nimic despre viaţa sa cea de mai înainte.

Este adevărat că ea ne spune numai că el a fost bolnav timp de treizeci şi opt de ani, dar nu adaugă lămurit, că el ar fi fost necăjit, că n-ar fi mulţumit ş.a.

Totuşi, Scriptura arată aceasta oricui ia aminte îndeajuns la cuvintele ei şi nu le priveşte numai pe deasupra, în treacăt.

Când vezi cu cât de multă umilinţă vorbeşte el către Hristos, deşi nu-L cunoştea şi-L socotea un simplu om, poţi chiar de aici să deduci însuşirea cea bună a vieţii lui de mai înainte. Când Hristos a zis către dânsul: „Voieşti să fii sănătos?”, el n-a răspuns, precum cineva ar putea presupune: „Tu vezi că eu de un timp aşa de îndelungat zac de slăbănogie, şi mă mai întrebi, dacă eu voiesc să fiu sănătos? Ai venit poate ca să-ţi baţi joc de nenorocirea mea?”. El nu numai că n-a vorbit şi nici n-a cugetat nimic de felul acesta, ci a răspuns cu toată blândeţea şi umilinţa: „Aşa, Doamne, voiesc să fiu sănătos”.

Dacă el, după treizeci şi opt de ani, a fost aşa de blând şi cumpătat, când puterile trupului şi tăria duhului îi erau zdruncinate de boala cea îndelungată, poţi judeca dintru acestea ce caracter blând şi bun a trebuit să aibă el la începutul bolii sale şi înainte.

Ştiţi cu toţii că bolnavii, la începutul suferinţei, nu sunt aşa de cârtitori ca atunci când boala durează un timp îndelungat, când se fac îndărătnici şi adeseori nesuferiţi.

Dar cine, după aşa de mulţi ani de boală, răspunde încă cu aşa de multă blândeţe şi răbdare, învederat este că şi mai înainte de patima sa a răbdat cu plăcere şi cu supunere lui Dumnezeu.

Aceasta trebuie să o socotim cu mintea noastră şi să urmăm răbdarea acestui rob asemenea nouă. Ologirea trupului său trebuie să dea o nouă putere sufletului nostru. Nimeni nu este atât de neputincios şi atât de bolnav, încât, socotind patimile cele înfricoşate ale slăbănogului nostru, să nu sufere cu bărbăţie şi cu curaj toate nenorocirile, până şi pe cele mai grele. Nu numai vindecarea slăbănogului, dar chiar şi boala sa ne aduce un mare folos.

Vindecarea lui îndeamnă pe toţi cei ce aud de ea a proslăvi pe Domnul; iar boala şi neputinţa lui ne întăreşte şi pe noi în răbdare şi ne îndeamnă la aceeaşi râvnă.

Totodată este ca o dovadă a îndurării lui Dumnezeu, că El l-a lăsat să cadă într-o asemenea boală, şi a lăsat ca ea să dureze timp îndelungat, din multa grijă pentru mântuirea acelui om.

Precum aurarul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se încerca şi curaţi prin foc, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele oamenilor a fi încercate de nenorocire, până ce se curăţă şi se lămuresc, şi din această încercare trag mult folos.

De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.

Deci, dacă vine asupră-ne vreo cercetare a lui Dumnezeu, nu trebuie să cădem în nedumerire. Căci dacă aurarul ştie cât de mult trebuie să lase aurul în foc, şi nu-l tine acolo prea mult, Dumnezeu ştie încă mai bine cât de mult trebuie să lase pe oameni în focul curăţiei.

Şi îndată ce El vede că noi ne-am făcut mai curaţi şi mai buni, încetează cu încercarea, ca nu prin mulţimea chinurilor noi să ne împiedicăm şi să cădem.

De aceea, să nu ne necăjim şi să nu fim mici la suflet când ne ajunge vreo nenorocire neaşteptată, ci mai vârtos să ne lăsăm în voia Domnului Dumnezeu, Care pe toate le ştie mai bine, ca să lămurească sufletul nostru în foc până când va binevoi.

El, desigur, face aceasta numai pentru binele şi câştigul nostru. De aceea ne sfătuieşte înţeleptul Sirah cu următoarele cuvinte: „Fiule, de voieşti să slujeşti lui Dumnezeu, găteşte-tede ispite; smereşte-te întru inima ta şi rabdă”(Sirah 11, 1).

El zice prin aceasta: „Lasă-te cu totul în voia Domnului, căci El ştie bine când trebuie să ne scoată din focul necazurilor”. De aceea, toate trebuie a le lăsa Lui şi toate a le primi cu supunere şi cu mulţumire, fie fericire, fie nefericire. Căci şi aceasta din urmă este un fel de binefacere.

Încă şi doctorul vindecă nu numai prin băi, mâncare bună şi plimbări prin grădini desfătătoare, dar şi prin tăiere şi prin ardere. Şi un tată este cu adevărat tată nu numai atunci când sărută pe fiul său şi-l laudă, ci şi când îl mustră, îl dojeneşte şi-l pedepseşte.

Deci, fiindcă ştii că Dumnezeu este mai iubitor către noi decât toţi doctorii, de aceea nu cârti şi nu cere de la El socoteală, spunând că pentru ce te vindecă tocmai în felul acesta, ci, fie plăcute sau neplăcute cele cu care El ne ceartă, noi să le primim pe amândouă cu aceeaşi supunere.

Pe amândouă căile ne readuce Dumnezeu la sănătatea sufletului şi la reunirea cu Dânsul. El ştie de ce are nevoie fiecare şi ce este potrivit fiecăruia; cum şi pe ce cale trebuie să ne mântuim, şi apoi ne duce pe acea cale.

De aceea, noi să urmăm calea pe care ne-o arată El, şi să nu cercetăm cu teamă de este netedă şi plăcută, sau grea şi zgrunţuroasă, precum era cea pe care El ducea pe slăbănogul nostru.

Precum am spus, aceasta era cea dintâi binefacere pentru slăbănog, că Dumnezeu în timp aşa îndelungat a curăţit sufletul lui, ca într-o topitorie şi în foc.

Dar o altă binefacere pe care Dumnezeu i-a arătat-o lui nu era mai mică decât aceasta, că El i-a ajutat în această încercare, şi în timpul încercării i-a insuflat curaj şi mângâiere.

El Însuşi era Cel care îl întărea şi îl ţinea drept, îi întindea mâna şi nu-l lăsa să cadă. Când eu îţi spun că Dumnezeu l-a întărit pe slăbănog, tu nu trebuie, pentru aceasta, să răpeşti lauda de la bolnav; şi nici pe el, nici pe oricare altul, care rămâne tare cu sufletul în încercări, să nu-l lipseşti de slava sa cea meritată.

Dar oricât de înţelepţi, oricât de tari şi puternici am fi noi, dacă ne lipseşte ajutorul dumnezeiesc, nu putem rezista nici la cea mai mică încercare.

Ce trebuie să vorbesc eu despre noi, oamenii cei mici şi slabi? De ar fi cineva încă şi un Pavel, sau un Petru, sau Iacob, sau Ioan, şi i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, uşor ar fi învins, s-ar împiedica şi ar cădea.

Spre a întări aceasta, vă voi aduce numai cuvintele lui Hristos ce le-a zis lui Petru: „Iată satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul; Eu însă M-am rugat pentru line, ca să nu piară credinţa ta” (Luca 22, 31-32). El vrea să spună că, dacă nu l-ar fi ajutat pe Petru, nu ar fi rămas statornică nici chiar credinţa acestui Apostol.

Deci, dacă Petru, care iubea aşa de înfocat pe Hristos, şi după Invierea Domnului cuteza de mii de ori a-şi pune viaţa pentru Dânsul, dacă acest principe al Apostolilor, pe care însuşi dumnezeiescul învăţător l-a fericit şi pentru credinţa lui cea tare l-a numit piatră, dacă acesta, fără de ajutorul dumnezeiesc s-ar fi clătit şi ar fi căzut din credinţa sa, cine ar mai putea rămâne statornic fără de ajutorul dumnezeiesc?

Dumnezeu ne dă într-adevăr ajutorul Său, de aceea zice Apostolul Pavel: „Credincios este Dumnezeu, Care nu vă va lăsa să vă ispitiţi mai mult decât puteţi, ci împreună cu ispita va aduce şi scăparea din ea” (I Corinteni 10, 13).

Pavel vrea să spună că Dumnezeu, nu numai că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar că ne ajută chiar în ispită, ne sprijină şi ne întăreşte, dacă noi facem ce se cuvine din partea noastră, şi nu ne lipseşte bunăvoinţa, nădejdea spre Dânsul, supunerea şi răbdarea.

Nu numai când suntem ispitiţi peste puterile noastre, ci încă şi în altfel de încercări, care nu covârşesc puterile noastre, avem nevoie de ajutorul dumnezeiesc, dacă voim să rezistăm.

De aceea, zice Apostolul Pavel în alt loc: „Pe cat prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, cu atât prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră” (II Corinteni 1, 5). Acela care lasă să vină pătimirile asupra noastră, tot El este Care ne şi mângâie şi ne ajută în ele.

Dar socoteşte mai departe cât de mult se îngrijea Hristos pentru slăbănog încă şi după vindecarea lui. El nu l-a slobozit ca şi cum nu s-ar mai fi interesat de dânsul, ci după ce l-a găsit în templu, a zis către el: „Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14).

Dacă Dumnezeu nu i-ar fi trimis boala cu un scop bun, nu l-ar fi slobozit din ea şi nu l-ar fi întărit pentru viitor. Când El îi zice: „ca să nu-ti fie ceva mai rău”, prin aceasta înseamnă că pe slăbănog şi în viitor îl ameninţă nenorociri, dacă el nu va birui păcatul.

Aşadar, El l-a slobozit din boală, dar nu l-a slobozit din luptă, l-a izbăvit din pătimire, dar nu i-a luat frica şi grija, şi tocmai prin aceasta a făcut ca binefacerea arătată lui să fie permanentă şi statornică.

Un doctor grijuliu nu numai că scapă pe bolnavi de suferinţele momentane, dar caută a-i apăra şi de întâmplările viitoare. Tot aşa a făcut şi Hristos, când a întărit şi a împuternicit sufletul slăbănogului prin amintirea pătimirilor ce le-a suferit. Şi fiindcă Hristos voia ca această amintire să fie permanentă, de aceea a zis: „Să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ti fie ceva mai rău”.

Hristos a arătat binevoitoarea Sa prietenie către bolnav şi în altă privinţă, adică tocmai în vorba care la prima vedere cuprinde o dojana. El i-a zis numai atât: „Să nu mai păcătuieşti”.

Aşadar, nu face cunoscute păcatele lui, dar observă că i s-a întâmplat acea boală pentru păcatele lui. Dar ce fel de păcate a săvârşit el n-a arătat, nu i-a zis: „Tu ai făcut cutare şi cutare nelegiuire, ai păcătuit întru aceasta sau în cealaltă”, ci i-a zis simplu: „Să nu mai păcătuieşti”.

Deci, i-a zis numai atât cât era trebuitor, spre a-i aminti şi a-l face pe viitor mai râvnitor şi mai cu luare-aminte.

Din contra, răbdarea lui, aşteptarea şi înţeleapta lui statornicire le-a făcut cunoscute în public, prin aceea că l-a făcut să-şi povestească toată istoria sa şi să vorbească despre răbdarea şi aşteptarea sa, cât de des venise la scăldătoare, cum nu avea pe nimeni care să-l arunce acolo şi cum totdeauna alţii intrau înaintea lui (Ioan 5, 7).

Deci, Hristos nu a arătat păcatele lui.

Precum noi dorim ca păcatele noastre să fie tăcute, aşa şi Dumnezeu mai vârtos face aceasta. El l-a vindecat în prezenţa tuturor, dar observaţia şi sfatul cel bun i le-a dat personal.

Folosul pe care noi îl tragem de la slăbănogul din Evanghelie trebuie să fie acela, ca în toate lucrurile să ne lăsăm în voia Domnului şi toate pătimirile să le suportăm cu supunere şi cu mulţumire către milostivul Dumnezeu, pentru ca atât sarcina vieţii prezente să o uşurăm, cât şi pentru ca să ne facem părtaşi ai bunătăţilor viitoare, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia este slava şi cinstea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvânt al Sfântului Iona Gură de Aur

Sursa: http://www.ioanguradeaur.ro/525/cuvant-la-duminica-slabanogului/

Răspunsul unui gând…

Denisa Aricescu

Răspunsul unui gând… 

Să vezi cum plouă,
ţi-ar plăcea…
să curgă stropii, rând pe rând.
…să ai un singur gând, apoi…
…un gând etern , un gând din ploi…

…stările trec şi iarăşi vin…
prin suflet trece al tău chin,
să vrei să fii propria stare,
… să te-nconjoare de scăpare.

De ce nu vrei să laşi tristeţea?
…spală amarul, căci nu-i bun…
Culege liniştea din drum,
Mergi mai departe..
Da, acum!

Nu voi ieşi în calea ta,
…nu vreau să te-ntristez şi eu,
…căci ştiu că îţi va fi mai greu!

Dar într-o zi,
…pe-o altă stradă…
…aş vrea că ploaia să te vadă,
Să-ţi cadă-n palme, să-ţi strecoare,
…un zâmbet şi o alinare.

Vezi articolul original

Un nou Sfant Maslu pentru părintele Iustin

Vineri, 24.05.2013, s-a făcut un nou Sfânt Maslu părintelui Iustin, la care a participat și I. P. Teofan, mitropolitul Moldovei.

(Vineri, 24 Mai 2013, ora 23:00):

„Astăzi dimineaţă, în jurul orei 11, obştea de călugări a Mănăstirii Petru Vodă a fost primită de părintele stareţ, care, deşi slăbit, s-a bucurat să îi vadă pe ucenicii săi. Începînd cu ora 17, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Teofan al Moldovei, sosit la Mănăstirea Paltin, a săvîrşit Taina Sfîntului Maslu împreună cu cîţiva preoţi şi diaconi, pentru Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. La sfîrşit a ţinut un scurt cuvînt de îmbărbătare pentru maicile şi mirenii care erau de faţă.

Starea sănătăţii părintelui este stabilă; nu sînt schimbări majore. În ambele noastre mănăstiri se săvîrşeşte zilnic Taina Sfîntului Maslu; toţi cei ce vor să ni se alăture în rugăciune sînt bineveniţi, atît clerici şi monahi, cît şi mireni, ştiut fiind că adevărat şi prea-adevărat este cuvîntul Domnului nostru Iisus Hristos care zice “Amin grăiesc vouă, că dacă doi din voi se vor uni pe pămînt pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matthei 18:19).”

(Sîmbătă, 25 Mai 2013, ora 21:25):

„Astăzi Părintele Justin a primit întreaga obşte de 160 de maici şi surori a Mănăstirii Paltin. Deşi foarte slăbit şi fără putinţa de a vorbi tare, s-a bucurat de fiecare dintre cei ce l-au cercetat.

În vizită la părintele stareţ a fost astăzi şi doctorul Dan Tudor Eniu, medicul care l-a operat în săptămînile din urmă, şi care ne-a declarat că, medical vorbind, nu poate să explice cum analizele Părintelui Justin sînt de două ori mai bune decît în ziua externării, şi cum se poate ca un organism atît de slăbit să aibă o vitalitate atît de puternică. “E limpede că ceea ce se întîmplă acum cu Părintele Justin este lucrarea şi puterea lui Dumnezeu”, a spus domnia sa. Privitor la acuzele nefondate ce i-au fost aduse, dr. Dan Tudor Eniu ne-a confirmat că în absolut toate aspectele clinice (intervenţiile chirurgicale, tratamentul, etc), deciziile i-au aparţinut Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, şi nu domniei sale, şi că afirmaţiile sînt documentate şi semnate de Părintele Justin şi se pot găsi în arhiva spitalului.

Medical vorbind, părintele stareţ acuză de cîteva ori pe zi insuficienţe respiratorii (pentru care a început să primească tratament), este foarte slăbit şi are nevoie de rugăciuni şi de înţelegere. Cu toţii aşteptăm să treacă efectele post-operatorii şi nădăjduim că puterea rugăciunii smerite şi cu pocăinţă, împreunată cu aceea a Sfintelor Liturghii şi a Sfintelor Masluri vor aduce însănătoşirea pe care şi Părintele Justin şi-o doreşte.

Primind pe fiii şi fiicele sale duhovniceşti, părintele stareţ a refuzat să se despartă de sufletele mai slabe care au venit să-şi ia rămas bun. Neputînd să le vorbească şi să le explice că alta este voia şi dorinţa sa, s-a întors dinspre cei ce veniseră pentru aceasta, dar s-a bucurat, de multe ori cu lacrimi, împreună cu cei ce i-au urat sănătate şi viaţă îndelungată.”

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

ODIOSUL ASASIN I. G. DUCA ȘI PRACTICILE SALE „DEMOCRATICE”

-15 Noembrie 1933: Căderea guvernului Vaida și venirea la putere a guvernului liberal sub conducerea lui I.G. Duca – cu Nicolae Titulescu la externe, având ca misiune, nimicirea Mișcării Legionare. Dizolvarea parlamentului și fixarea noilor alegeri pentru 20 Decembrie. Mișcarea Legionară intră in campania electorală cu mare avânt, având liste in 66 de județe. Mare curent pentru Legiune.

-20 Noembrie 1933: Ziarul „Calendarul” este suspendat pe timp de 12 zile pentru un articol împotriva camarilei (Lupeasca). Intră in luptă pentru susținerea Legiunii, ziarul „Cuvântul” condus de Prof. Nae Ionescu.

-22 Noembrie 1933: Studentul legionar Virgil Teodorescu este împușcat de poliție la Constanța, in timp ce lipea afișe electorale. Este primul legionar căzut in lupte (cea dintâi jertfa a Legiunii).

-28 Noembrie 1933: Este asasinat la Iași legionarul Niță Constantin.

-4 Decembrie 1933: Căpitanul Corneliu Z. Codreanu dă o circulară prin care înfierează prigoana dezlănțuită de guvernul liberal și arată ca autor -asasini și schingiuitori ai legionarilor pe: I.G. DUCA, Niculae Titulescu, Victor Iamandi, Inculeț,Victor Antonescu, Valer Roman, gen. Dumitrescu, com. jandarmilor și Eugen Cristescu, directorul general al Siguranței. Circulara a fost publicata și in ziarul „Cuvantul” din 24 Decembrie 1933 sub titlul: „Un cuvânt in chestiunea Gărzii de Fier”.

-10 Decembrie 1933: A treia dizolvare a Gărzii de Fier. Guvernul liberal al lui I. G. Duca dizolvă Garda de Fier, pentru a o împiedica să participe la alegeri, deoarece curentul în mase devenise foarte puternic. Peste 20.000 de legionari sunt arestați in noaptea de 9 spre 10 Decembrie 1933. Legionarii sunt scoși in afara legii, schingiuiți si aruncați în temnițe. Căpitanul Corneliu Z. Codreanu, urmărit pentru a fi ucis, nu este găsit.. Toate publicațiile legionare sunt suprimate, sediile devastate și închise.

-12 Decembrie 1933: Este asasinat legionarul Bălăianu Nicolae, plugar, Vlașca.

-12 Decembrie 1933: Este asasinat legionarul Toader Toma, croitor, Tecuci.

-29/30 Decembrie 1933: Eliberat din închisoarea Jilava în ziua de 29 Decembrie, Comandantul Legionar Sterie Ciumetti, este asasinat mișelește de poliție in noaptea de 29/30 Dec., iar cadavrul sau aruncat în lacul Fundeni (lângă Ostrov), dela marginea Bucureștiului.

-29/30 Decembrie 1933: Pe peronul gării Sinaia, este P E D E P S I T prim-ministrul liberal-criminal I.G. Duca, care a ordonat prigoana sălbatică împotriva Gărzii de Fier și asasinatele pomenite mai sus.

-30 Decembrie 1933: Este asasinat legionarul Gheorghe Bujgoli, colonist Dobrogea.

-12 Ianuarie 1934: Este asasinat legionarul Negrea Gheorghe, plugar din Fardea,

Severin, s.a.m.d.

(Vezi: „Monitorul Oficial”, 1933 (datele cuprinse mai sus);

(Vezi: „Cronologie Legionara”, Colectia „Omul Nou”, 1953).

Ptr. conformitate: Nicolae Nițã

Iată pe cine au omorât legionarii! Acum pe peronul gării din Sinaia, I. G. Duca are o placă comemorativă, ca și cum ar fi un erou al nației. Ca dovadă că nu adevărul guvernează în România de azi!