CUPTORUL CU MICROUNDE – DUȘMANUL DIN CASA TA

cuptor cu microunde

E posibil ca milioane de oameni să-și sacrifice sănătatea fără să știe de pericolele la care se expun?
De ce a interzis Uniunea Sovietică aceste aparate în anul 1976?
Cine a inventat cuptorul cu microunde și de ce?
Cum funcționează acesta?
Sunt câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în acest articol. Răspunsurile ar putea să va șocheze așa de tare, încât, dacă dețineți unul, nici măcar să nu vreți să-l dați altcuiva, ci pur și simplu să-l aruncați la gunoi.
Presupun că deja mai toată lumea știe acum că hrana pe care o mâncăm are legătură directă cu sănătatea noastre fizică, mentală și spirituală. Alimentele ne pot vindeca sau îmbolnăvi, în funcție de felul în care au fost crescute, recoltate, păstrate, manipulate, preparate și, bineînțeles, gătite.
Cel mai eficient și sigur mod de a mânca alimentele este în starea lor cât mai naturală, crudă. Dar nu toată lumea e pregătită să facă schimbarea asta. Pe de altă parte, există unele alimente care nu pot fi mâncate crude. În secolul vitezei însă, valoarea unei mese nu este dată nici măcar de faptul că hrana e crudă sau gătită, bio sau procesată, ci de bani și rapiditate. Acesta este și unul din motivele pentru care fast food-ul a devenit un succes. Nu e vorba neapărat de gust, cât de metoda rapidă de preparare și servire, de disponibilitate și, bineînțeles, de economie. Pentru cei care nu știu, deși în România nu este cazul încă, în țările vestice și mai ales la americani, fast food-ul oferă cea mai ieftină mâncare, dacă o putem numi mâncare. Iar problema vine tocmai din această preparare rapidă. Din dorința de a vinde ceva aparent hrănitor, cu viteză cât mai mare, totul este preambalat, conservat și depozitat cu mult timp înainte. Iar metodele de „gătit”, pentru a da impresia unei mese calde, sunt prăjitul sau încălzitul. Și ce dispozitiv este folosit pentru cea mai rapidă încălzire sau gătire? Ați ghicit: cuptorul cu microunde.
Dacă stăm bine să ne gândim, multe din casele noastre se transformă încet, încet, în mici restaurante fast-food, unde, dacă nu ne aducem sau nu ne comandăm o asemenea mâncare, o preparăm noi, așa preambalată, la cuptorul cu microunde. Personal, nu cred ca ceva să fie mai periculos pentru sănătatea noastră decât mâncarea pregătită la cuptorul cu microunde.

Dacă e atât de periculos, de ce există pe piață?

În prezent, foarte mulți români posedă în bucătăria lor un asemenea cuptor. De fapt, sunt puțini cei care nu-l au. Să nu mai vorbim de restaurante și chiar bucătăriile din birourile unor firme, unde cuptorul cu microunde este un element de bază. Faptul că este ieftin, ușor de folosit și își face treaba într-un mod aparent curat și rapid, dă o valoare considerabilă acestui aparat în bucătărie. Puțini sunt cei care știu că aceste aparate sunt periculoase. De ce? Păi, dacă ar fi periculoase, guvernul ne-ar spune nu? Cineva s-ar sesiza și ar fi interzise, nu? Ei bine…, se pare că NU!

Cum funcționează! 

Microundele sunt o formă de energie electromagnetică, precum undele radio, și ocupă o parte din spectrul de putere sau energie electromagnetic. Ele sunt o formă de unde foarte scurte (de unde și numele) care călătoresc cu viteza luminii. În lumea modernă, microundele sunt folosite la telefonia pe distanțe mari, programe de televiziune, internet, sateliți ș.a.m.d. Dar pentru mulți dintre noi, acestea reprezintă doar o noțiune legată de gătirea sau încălzirea rapidă a alimentelor.
Fiecare cuptor cu microunde are în dotare un magnetron, un tub în care electronii sunt afectați de câmpurile magnetice și electrice în așa fel, încât să producă radiații de microunde la aproximativ 2450 MHz. Aceste radiații interacționează cu moleculele din alimente. Toate undele își schimbă polaritatea de la pozitiv la negativ cu fiecare ciclu al undei. În cazul microundelor, această schimbare are loc de milioane de ori pe secundă. Moleculele alimentelor, în special cele ale apei, au un capăt pozitiv și unul negativ, precum un magnet are polaritate nord și sud.
În modelele comerciale, aceste cuptoare au o putere de 1000 de wați. În timp ce microundele generate de magnetron bombardează alimentele, ele fac moleculele polare să se rotească la aceeași frecvență de milioane de ori pe secundă. Toată această agitație creează fricțiune moleculară, care încălzește mâncarea. Fricțiunea însă este și cauza multor deteriorări ale moleculelor dimprejur, pe care le distruge, le rupe sau le deformează forțat.
Făcând o comparație cu soarele, microundele generate de soare sunt bazate pe principiile curentului direct pulsat, care nu creează căldură prin fricțiune. Microundele generate de cuptoare folosesc curent alternativ, care creează căldură prin fricțiune. La ele, energia undelor se duce într-o singură frecvență îngustă din spectrul energetic, pe când energia soarelui operează într-un spectru de frecvență foarte larg. În vreme ce căldura soarelui vine progresiv, din exterior în interior, în cazul microundelor de la cuptoare, căldura vine dinspre interior în afară. Poate explicația asta e puțin prea tehnică sau științifică (și pe mine m-a obosit), dar trebuie să cunoști cum funcționează un lucru pentru a-l înțelege.

Periculos pentru bebeluși!

Din păcate, tot mai multe mame tinere folosesc microundele pentru a încălzi laptele bebelușilor. Pentru multe dintre ele, este o metodă rapidă și ușoară, dar ele nu realizează că, de fapt, cele câteva minute câștigate pot afecta serios sănătatea pruncilor. Într-un articol publicat în 1989 într-una dintre cele mai respectate reviste de medicină, Lancet, dr. Lita Lee afirmă: „Formulele pentru bebeluși încălzite la microunde transformă anumiți aminoacizi trans în izomeri cis sintetici. Izomerii sintetici nu sunt activi biologic. Mai mult de-atât, un aminoacid, L-prolina, este convertit în d-izomer, cunoscut a fi o neurotoxină (otravă pentru sistemul nervos) și o nefrotoxină (otravă pentru rinichi). Este destul de rău nu numai faptul că bebelușii nu sunt alăptați la sânul mamei, dar acum le este dat „lapte fals”, transformat în ceva otrăvitor prin microunde”. O modalitate mult mai sigură ar fi încălzirea recipientului cu lapte la jetul de apă caldă al chiuvetei sau într-un vas cu apă caldă, pe aragaz, testând din când în când temperatura. Cele câteva minute în plus nu merită riscul la care ne supunem copiii. Un alt pericol vine din faptul că, în cazul cuptoarelor cu microunde, încălzirea alimentelor nu este uniformă, așa că, unele părți sunt mai calde, iar altele mai reci. Au fost cazuri când bebelușii s-au ars pe buze din cauză că mamele testaseră temperatura într-o porțiune mai rece.

Sângele încălzit la microunde omoară!

În 1991, a existat un proces în Oklahoma, în care un spital a folosit la o transfuzie sânge încălzit la microunde. Cazul a implicat o pacientă, Norma Levitt, care, în urma unei operații la șold, a primit o transfuzie de sânge încălzit la microunde de către o asistentă. În urma transfuziei, pacienta a murit. Aceasta tragedie dovedește că încălzirea prin microunde are efecte mult mai periculoase decât credem. Sângele pentru transfuzii este încălzit câteodată, dar în nici un caz la cuptorul cu microunde. În cazul de mai sus, sângele a fost alterat, astfel încât a provocat moartea. Este clar că încălzirea alimentelor în acest mod alterează mâncarea printr-un proces cu multe necunoscute. Iar în momentul în care ne hrănim cu aceste alimente, ingerăm și toate aceste necunoscute. Pentru că organismul nostru este prin natura lui electrochimic, orice forță care disturbă sau schimbă evenimentele electrochimice, va afecta cu siguranță într-un mod major și fiziologia corpului.

Fapte și dovezi științifice

Într-un studiu publicat în 1992 de Raum & Zelt numit Studiu comparativ între mâncarea pregătită convențional și cea pregătită în cuptorul cu microunde, autorii afirmă: „O simplă ipoteză a medicinii tradiționale spune că introducerea în corpul uman de molecule și energii cu care acesta nu este obișnuit, este foarte probabil să producă mai mult rău decât bine. Mâncarea preparată la microunde conține atât molecule, cât și energii care nu sunt prezente în alimentele gătite în modul tradițional, adică la foc. Energia microundelor de la soare și stele e bazată pe curent direct. Microundele produse în mod artificial, inclusiv cele din aceste cuptoare, sunt produse prin alternarea curentului și forțează inversarea polarității de milioane de ori pe secundă în fiecare moleculă din alimentele pe care le ating. Producerea de molecule nenaturale este inevitabilă. S-a observat că amino acizii care se formează în mod natural suportă schimbări izomerice și transformări în forme toxice sub impactul produs de microundele din aceste cuptoare”.

Studiul clinic elvețian

Doctorul Hans Ulrich Hertel, care este acum pensionar, a lucrat ca cercetător în domeniul alimentației pentru una din marile companii de profil elvețiene, ale cărei afaceri sunt la nivel global. Cu câțiva ani în urmă, el a fost concediat pentru ca a pus întrebări în legătură cu anumite proceduri prin care alimentele erau preparate, proceduri ce deteriorau mâncarea.
În anul 1991, dr. Hertel, împreună cu un profesor de la Universitatea Lausanne, au publicat un studiu, arătând că mâncarea preparată la cuptorul cu microunde prezintă riscuri mai mari asupra sănătății decât mâncarea pregătită în mod convențional. De asemenea, în nr. 19 al revistei Franz Weber a apărut un articol în care se arată faptul că alimentele pregătite la cuptorul cu microunde au efecte cancerigene asupra sângelui. Doctorul Hertel este primul om de știință care a efectuat un studiu de calitate asupra efectelor pe care le au nutrienții supuși cuptorului cu microunde asupra sângelui și fiziologiei corpului uman. Studiul său restrâns dar foarte bine documentat a arătat forța degenerativă a cuptoarelor cu microunde asupra alimentelor. Concluzia științifică a fost aceea că prepararea la cuptorul cu microunde modifică nutrienții din mâncare, schimbări având loc și în sângele celor care consumă aceste alimente, ceea ce duce la deteriorarea organismul uman.
Studiul a fost făcut împreună cu dr. Bernard H. Blanc de la Institutul Federal de Tehnologie din Elveția și în colaborare cu Institutul Universitar de Biochimie, de asemenea din Elveția. La intervale de 2 până la 5 zile, voluntarii participanți la studiu au primit una din următoarele variante de mâncare pe stomacul gol: (1) lapte crud; (2) același lapte gătit convențional; (3) lapte pasteurizat; (4) același lapte crud înfierbântat la cuptorul cu microunde; (5) legume crude de la o fermă organică; (6) aceleași legume gătite în mod convențional; (7) aceleași legume înghețate și dezghețate într-un cuptor cu microunde; și (8) aceleași legume gătite la cuptorul cu microunde. După ce voluntarii au fost izolați, le-au fost recoltate probe de sânge înainte să mănânce, iar apoi le-au fost luate alte probe, la anumite intervale după ce au mâncat alimentele în cauză.
S-au descoperit schimbări semnificative în sângele recoltat de la cei care au mâncat alimentele gătite în cuptorul cu microunde. Acestea au implicat în special hemoglobina, colesterolul (mai ales raportul dintre HDL și LDL) și limfocitele. Nivelele de hemoglobină au scăzut, iar nivelele de leucocite și colesterol au crescut, în vreme ce limfocitele au scăzut. Toate aceste semne au indicat efectul de degenerare. A fost introdusă o bacterie luminescentă (care emite lumină) pentru a detecta schimbările energetice din sânge. Atunci când bacteria a fost expusă sângelui obținut după consumul de alimente preparate în cuptorul cu microunde, au fost constatate creșteri energetice semnificative. Acest lucru l-a făcut pe doctorul Hertel să concluzioneze că astfel de energii, derivate tehnic, sunt preluate de om prin ingerarea mâncării modificate de microunde.
Dintre toate substanțele naturale, care sunt polare, oxigenul din moleculele de apă interacționează cel mai sensibil. Acesta este modul în care funcționează prepararea alimentelor la cuptoarele cu microunde. Se produce o fricțiune violentă în moleculele apei din interiorul alimentelor. Acest fenomen este diametral opus metodei convenționale de gătit, în care căldura se transmite din exterior spre interior. Aceeași deformare violentă care are loc în corpurile noastre când suntem supuși radiației are loc și în moleculele alimentelor pregătite astfel. Dar aceste cuptoare mai produc și altfel de componente numite radiolitice, care sunt create prin decompoziția moleculară, ca rezultat direct al radiației.
Producătorii de cuptoare cu microunde insistă asupra faptului ca alimentele preparate cu microunde nu au nivele de componente radiolitice semnificativ mai mari, față de cele preparate convențional. Dar din cele prezentate aici cred ca e destul de clar ca aceasta este o minciună. E ca și cum cei de la McDonalds ar spune că Big Mac nu e mai dăunător sănătății decât chifteluțele bunicii.
În urma studiilor de felul acesta, se pun întrebări care ridică suspiciune. De ce nu există studii mai mari, făcute și în alte țări, precum SUA? De ce preocupările vizează mai degrabă modul de manipulare a acestor dispozitive, decât efectele lor directe? Personal cred că pentru cei care controlează lumea și implicit sănătatea oamenilor, un astfel de adevăr ar fi ca un început de avalanșă. În momentul în care oamenii vor realiza că au fost mințiți și otrăviți atâția ani, vor deveni suspicioși asupra mai multor lucruri din viața lor și vor începe să pună întrebări și să ceară răspunsuri clare. Acest lucru trebuie evitat! Scopul lor este ca oamenii să fie ignoranți, bolnavi și lipsiți de energie, pentru ca în eforturile lor disperate de supraviețuire nu aibă timp să-și pună întrebări de acest gen și astfel să consume în continuare otrăvurile scumpe, ambalate frumos.

Căutarea independentă a adevărului

Cu ceva ani în urmă, pe când era în clasa a 6-a, un tânăr admirabil din Cluj, care are acum 18 ani, a făcut un experiment în cadrul unui proiect științific al școlii pe care o urma. Tânărul, pe nume Na’im Zerbes, și un prieten apropiat, a găsit 12 voluntari dispuși să participe la experimentul lui. El le-a dat să mănânce, timp de 3 zile, pe rând legume în stare crudă, încălzite convențional și încălzite la cuptorul cu microunde . Apoi a testat urina colectată de la fiecare, a doua zi dimineața și a pus datele cap la cap. Bineînțeles că rezultatele au arătat că cea mai sănătoasă mâncare este cea crudă pe când cea mai nesănătoasă este cea încălzită la cuptorul cu microunde. Cu acest proiect, tânărul Na’im, care studia în regim de învățământ la distanță la o școală din Canada (având mama canadiancă și tatăl român), a câștigat premiul întâi pe țară în cadrul unui concurs numit Canada Wide Virtual Science Fair. Puteți citi mai multe despre experimentul lui urmând acest link.

Încercări de a ascunde adevărul

În momentul în care doctorii Hertel și Blanc și-au publicat rezultatele, autoritățile au reacționat. O organizație comerciala puternica, Asociația Elvețiana de Distribuitori de Electronice Menajere și Industriale, l-au forțat în 1992 pe președintele Tribunalului de la Sftigen, Berna, să emită un ordin împotriva celor doi doctori. În 1993, doctorul Hertel a fost condamnat pentru ” intervenirea în comerț” și i s-a interzis să publice restul rezultatelor sale. Cu toate acestea Hertel nu s-a dat bătut și s-a luptat pentru mulți ani împotriva acestei decizii. În cele din urmă, în 1998, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a inversat decizia hotărând că s-a comis un abuz împotriva lui Hertel în 1993.

Cine a inventat cuptoarele cu microunde?

Există mai multe surse în acest sens. Pe de o parte, invenția îi este atribuita unui american, dr. Percy Spencer, care în 1946, în timp ce experimenta cu o tehnologie radar, a observat întâmplător cum alimentele care erau în preajmă se încălzeau. Pe de alta parte îi este atribuită unui englez, Leonard Gföllner. Mai există o ipoteză interesantă, și anume că acesta a fost inventat de naziști. Poate nu e varianta la care v-ați fi așteptat. Dar să nu va ducă acum imaginația că era o tehnologie menită să ucidă, ci din contră, chiar să hrănească. În timpul invaziei lor în Rusia, nemții ar fi creat aceste cuptoare, ale căror avantaje permiteau rezolvarea multor probleme legate de prepararea rapidă a mâncării pe scară mare, de producerea de alimente într-un timp foarte scurt, precum și de economisirea de combustibil pentru gătit. După război, aliații – americanii, englezii dar și rușii – au găsit aceste cercetări medicale făcute de nemți, le-au dus în țările lor și le-au clasificat ca secrete de stat. În vreme ce în America, după așa zisa invenție a cuptorului cu microunde a ajuns să facă miliarde, în Rusia, acesta a fost interzis cu desăvârșire, iar în urma testelor pe care le-au făcut, rușii chiar au transmis un avertisment internațional referitor la pericolele, atât biologice, dar și de mediu înconjurător.

Carcinogeni (substanţe care provoaca cancerul) în mâncarea preparată la cuptoarele cu microunde

În cartea sa, Health Effects of Microwave Radiation (Efectele radiației microundelor asupra sănătății), precum și în edițiile din martie și septembrie ale revistei Earth Letter (Scrisoarea Pământului), Dr. Lita Lee afirmă că cuptorul cu microunde scapă radiații electromagnetice, denaturează mâncarea, și transformă substanțele din alimente în produse toxice și chiar carcinogene. Alte cercetări citate în aceste surse au ajuns la concluzia că aceste dispozitive sunt cu mult mai periculoase decât se crezuse până atunci. Cercetările arată că alimentele destinate preparării rapide, la microunde, conțin toxine eliberate din caserolele și ambalajele de plastic în care trebuie să rămână pe timpul preparării (Wall Street Journal, 12 Oct 1998). O serie de studii făcute în Rusia au ajuns la concluzia că în toate alimentele preparate la microunde se formează substanțe cancerigene, deși niciun aliment nu a fost ținut în aparat mai mult decât era necesar. Iată câteva din rezultatele cercetărilor rusești:
– Carnea preparată la microunde duce la formarea de dietanolamidă, cunoscut cancerigen
– Laptele și cerealele preparate la microunde își transformă o parte din aminoacizi în carcinogeni
– Dezghețarea fructelor înghețate cu ajutorul microundelor transformă glucoza și galactoza în substanțe carcinogene
– Scurta expunere a legumelor, crude, gătite sau înghețate la microunde, transformă alcaloizii în carcinogeni
Cercetătorii ruși au observat de asemenea și o accelerare a degradării structurale a alimentelor și o scădere în nutrienți a acestora. Astfel, prin expunerea la microunde, alimentele și-au pierdut între 60 și 90% din nutrienți. Au fost observate:
– Pierderea bio-disponibilității complexelor de vitamina B, vitamina C și vitamina E.
– Pierderea mineralelor esențiale precum și a altor factori lipotropici în toate alimentele testate.
– Deteriorări ale unor substanțe din plante, ca alcaloizii, glucozidele etc.
– Degradarea nucleoproteinelor din carne.

Microundele ucid apa!

Apa, elementul vital al vieții, este afectat cel mai repede și în cel mai periculos fel de către microunde. Cum explicam mai devreme, apa este cea mai sensibilă la interacțiunea cu aceste unde și în consecință este afectată și denaturată în mod fatal. A fost făcut un experiment simplu: peste o sămânță ținută în vată sau în pământ se toarnă apă încălzită 2 minute într-un cuptor cu microunde. Acea sămânță nu va încolți. Este un experiment ce poate fi făcut de oricine, acasă. Concluzia: apa își pierde proprietățile dătătoare de viață. Dacă ne gândim că oamenii sunt 70% apă, ne putem imagina ce efect au aceste radiații asupra apei din interiorul nostru.

Radiațiile din cuptoarele cu microunde se scurg

Poate ca ați auzit de pericolul rezultat din faptul că din aceste cuptoare se scurg radiații și atunci când nu sunt pornite. Trebuie să recunoaștem că acest risc era mai mare cu modelele vechi, cele mai noi fiind testate mai riguros. Adevărul e că oricum există scurgeri, recunoscute și de instituțiile de specialitate, prin geamul de privit, însă se spune că nu sunt în cantități periculoase. Deoarece expunerea la radiații scade cu cât ne aflam la mai mare distanță de cuptorul cu microunde, ni se sugerează să stăm mereu la o distanță destul de mare de acesta. Sistemele de siguranță necesare la fabricarea cuptoarelor cu microunde sunt foarte stricte. Ele trebuie să aibă două sisteme independente, care să oprească funcționarea în caz că ușa se deschide și încă un sistem de monitorizare, care să oprească funcționarea în cazul în care cele două sisteme de închidere nu mai funcționează. Cu toate aceste măsuri, ar trebui să credem că suntem în siguranță. Dar după cum afirmă o organizație non-profit, Powerwatch: „Chiar și în cazul în care cuptorul cu microunde funcționează corect, nivelele de radiație din bucătărie sunt crescute și chiar mai mari decât cele emise de o stație de telefonie mobilă aflată în apropiere. Amintiți-vă de asemenea și de faptul ca microundele călătoresc prin pereți, daca aparatele sunt lipite de aceștia”. Exista afirmații cum că un singur cuptor cu microunde lipit de peretele bucătăriei poate radia în toate apartamentele de pe scara respectivă. Cercetările au relevat faptul că și dacă stăm la o distanță de un pas de cuptor suntem expuși la o cantitate de radiații în mod clar legată de leucemie. Deci, pentru cei care au un astfel de aparat, este de preferat să nu stați în prejma lui prea mult timp, mai ales femeile însărcinate și copii. De asemenea datorita faptului ca ochii sunt foarte sensibili la radiația provenită de la microunde, exista un mare pericol de cataractă.

13 motive să-ți arunci cuptorul cu microunde

– Mâncând pe termen lung alimente preparate în cuptorul cu microunde, vom suferi deteriorări neurologice permanente (scurt-circuite ale impulsurilor electrice, depolarizarea și demagnetizarea țesuturilor nervoase);
– Organismul uman nu poate metaboliza produsele necunoscute, rezultate în urma supunerii alimentelor la microunde;
– Producerea de hormoni este oprită sau modificată, atât la bărbați cât și la femei;
– Efectele produselor secundare rezultate în urma folosirii cuptoarelor cu microunde sunt reziduale (pe termen lung, permanente) pentru corpul uman;
– Mineralele, vitaminele și alți nutrienți din alimentele preparate în cuptoarele cu microunde sunt distruse sau alterate, astfel încât, corpul uman nu poate beneficia de ele, ori absoarbe nutrienți alterați, care-i fac rău în loc de bine;
– Mineralele din legume sunt transformate în radicali liberi, cauzatori clari de cancer, atunci când legumele sunt preparate la cuptorul cu microunde;
– Alimentele preparate la cuptorul cu microunde provoacă tumori intestinale și stomacale. Acest lucru poate explica creșterea îngrijorătoare a cancerului de colon în SUA, unde 90% din populație folosește un astfel de aparat;
– Consumul prelungit de alimente supuse radiațiilor cuptoarelor cu microunde duce la înmulțirea celulelor canceroase în sângele uman;
– Consumul continuu de alimente preparate la microunde determină deficiențe imunitare grave în ceea ce privește glandele limfatice și alterarea sângelui;
– Hrănirea cu astfel de alimente provoacă pierderea memoriei și a concentrării, instabilitate emoțională și chiar scăderea inteligenței;
– Scurgerile necontrolate de radiații pot provoca leucemie și cataractă;
– Radiațiile se pot scurge prin pereți;
Amintiți-vă: Dacă udați o sămânță cu apă care a stat 2 minute în cuptorul cu microunde, ea nu va mai încolți!
Pentru a completa cele postate mai sus, adaug şi articolul:

Cuptorul cu microunde – un bucătar otrăvitor

Cuptorul cu microunde - un bucatar otravitor

Cuptorul cu microunde a devenit un obiect de uz casnic parca obligatoriu in orice bucatarie din lume. Acest tip de cuptor a ajuns un mijloc comod de a gati, incalzi sau dezgheta alimentele. Comoditatea omului modern il face pe acesta sa inlocuiasca tot ce este vechi cu tot ce este modern si digital, fara a lua in calcul pierderile si riscurile pe care „digital-ul” le implica. Cuptorul cu microunde este rapid si economic, insa este oare si sanatos ? Multi dintre cei ce folosesc astfel de cuptoare nu cunosc efectele microunde-lor asupra alimentelor ce le servesc, mai apoi, drept hrana, in vreme ce altii chiar se arata nepasatori, in pofida informarii obiective asupra lor. Ce sunt microundele ? Microundele sunt unde foarte scurte de energie electromagnetica, generate electronic, unde ce se afla si in natura, intr-o anumita forma naturala. Cu toate acestea, este uriasa diferenta dintre microundele produse de aceste cuptoare si cele emise de soare, in natura. Pentru a crea microundele, cuptorul foloseste un curent alternativ. Undele electrice se schimba de la pozitiv la negativ, cu fiecare ciclu de unda. Curentul alternativ face ca aceste cicluri de unde sa aiba loc mult mai repede. Moleculele de apa, aflate in orice aliment, au o incarcatura pozitiva si negativa. Astfel, cand aceste molecule de apa sunt expuse energiei creata de microunde, care se schimba de la pozitiv la negativ, moleculele de apa se rotesc. Microundele generate de curentul alternativ determina moleculele de apa din mancare sa se roteasca de miliarde de ori pe secunda, ceea ce produce foarte multa frecare intre molecule. Aceasta frecare intre molecule are drept rezultat cresterea rapida a temperaturii, motiv pentru care timpul de incalzire a alimentelor la microunde este mai scurt decat la alte surse de energie. Cuptorul cu microunde – un bucatar otravitor ! Preocuparea de baza a celor care produc astfel de cuptoare cu microunde este aceea de a limita cat mai mult iesirea microunde-lor din cuptor. Analiza chimica a alimentelor lasate la incalzit, in cuptor, nu a preocupat multa vreme pe nimeni. De ceva vreme insa, din ce in ce mai multi cercetatori trag semnale de alarme asupra schimbarilor chimice ce au loc in alimente, ca urmare a strabaterii lor de microunde. Cantitatile enorme de energie care se produce intre molecule sunt suficiente pentru a cauza reactii adverse. Drept urmare, multe molecule noi si anormale iau nastere in urma contactului alemintelor cu microundele din cuptor. Noile molecule nu sunt recunoscute de organismul uman, ceea ce duce la o rea intrebuintare a lor de catre acesta. Intre moleculele alimentelor se stocheaza si o cantitate de energie daunatoare organismului uman. Urmarea: reactii cancerigene si toxice. Microundele distrug si calitatea nutritionala a alimentelor. Potrivit cercetarilor, cei care consuma frecvent mancare incalzita la cuptorul cu microunde au in sange un continut scazut de hemoglobina, adica sangele lor nu va mai transporta suficient oxigen spre tesuturile care au nevoie de el. Mai mult chiar, in sange creste cantitatea de celule albe si de colesterol, scazand cantitatea de limfocite. Foarte multe cercetari pe aceasta tema s-au facut in fosta Uniune Sovietica, la Institutul de Radio Tehnologie din Kinsk. Ca urmare a studiilor efectuate, in anul 1976, Uniunea Sovietica a scos in afara legii aceste cuptoare cu microunde, stabilind si o serie de reguli foarte stricte legate de expunerea la microunde. Indiferent de tipul de mancare incalzit in aceste cuptoare, in toate au aparut chimicale care favorizeaza aparitia cancerului. Calitatea nutritiva a alimentelor gatite in cuptorul cu microunde a scazut si ea radical, undeva intre 50% si 90%. Functiile sistemului digestiv sunt supuse unor riscuri enorme, riscuri ce se transforma in certitudini, dupa o oarecare folosire mai indelungata a acestor alimente. Anomaliile hormonale pot aparea si ele: o destabilizare a potentialului electric al membranei celulare, pierderi ale memoriei, lipsa de concentrare, tulburari emotionale si o scadere semnificativa a inteligentei. Drept concluzie, prepararea alimentelor in cuptorul cu microunde creeaza produse chimice noi, care sunt toxice si cancerigene. Chiar de nu ar fi atat de periculoase, desi sunt, microundele afecteaza enorm valoarea nutritionala a alimentelor, care este redusa semnificativ. „Cine are urechi de auzit, sa auda” (Luca 8, 8). „Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra” (Ioan 9, 41). Daca ne va intreba Hristos, la Judecata: „De ce v-ati sinucis, de ce v-ati otravit?”, oare nu vom ramane atunci fara de cuvant, otravindu-ne singuri si constient cu alimente rele ?! Teodor Danalache  Sursa: http://www.crestinortodox.ro


Urmăriţi şi:

APA are memorie

Ioan Vlăducă despre nocivitatea margarinei şi sării iodate – audio 

Brânza topită este otravă pentru organism

Nu există nici o îndoială: VACCINURILE SUNT create intenţionat NOCIVE! O spune Bill Gates când vorbeşte despre REDUCEREA POPULAŢIEI şi prin VACCINURI. AUTORITĂŢILE ROMÂNE SUNT COMPLICE LA GENOCID 

Alte detalii despre vaccinuri – cât de ineficiente şi de nocive sunt 

Autismul este provocat de intoxicare cronică cu MERCUR, prin vaccinare. TIMEROSALUL (sare de mercur), FORMALDEHIDA (formolul), HIDROXIDUL DE ALUMINIU 

42 de gânduri despre „CUPTORUL CU MICROUNDE – DUȘMANUL DIN CASA TA

  1. Pingback: Un blog de urmarit: “DANIEL VLA” | Saccsiv's Weblog

  2. Densitatea de putere a campului electric in imediata apropiere a cuptorului cu microunde aflat in functiune este de 10W/mp.
    Densitatea de putere a campului electric creat de undele emise de o antena GSM ajunge sa fie intr-o locuinta, in majoritatea cazurilor, intre 0.5 mW/mp si 50mW/mp adica de 200 ori mai mica.
    Cercetatorii recomanda un nivel de maxim 6microW/mp in spatiul de dormit….asta inseamna de cca 1.5 milioane de ori mai mic decat campul creat de un cuptor cu microune si de cateva mii de ori mai mic decat campul generat de statiile de emisie GSM.
    Atentie la telefonele fixe fara fir (DECT), baby monitor wireless si routere WIFI.
    Sanatate!

    Apreciază

  3. Interesant si educativ relatarea dumneavoastra! Este multumitor sa descoperi informatii originale si unice. deoarece vorbeam de unicitate, pentru cei dornici, am descoperit un site cu relatari generale – haine, medicamente de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si toata gama de alte obiecte la costuri foarte scazute, dar de o calitate buna.Ce este de retinut pe acest site este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. http://www.bazargorj.ro

    Apreciază

  4. Nu este nici o dovada ca cineva s-ar fi inbolnavit sau murit din cauza cuptorului cu microunde pana in ziua de azi astia degeaba sciriu fel si fel de prostii.Se poate gati linistit.

    Apreciază

    • Sigur, nu este nici o dovada ca cineva s-ar fi imbolnavit din cauza sucurilor cu E-uri, a dulciurilor, a mezelurilor, a painii cu aditivi etc. Sigur nu exista dovezi? Cunosti atat de multe? Nu ramane decat sa cercetezi personal, sa vezi daca e sau nu adevarat!

      Apreciază

  5. De fapt teama de microunde provine din neintelegerea modului prin care acesta „gatesc” alimentele. In special pentru autorul/auteoarea articolului de fata, te rog sa citesti asta http://www.cspinet.org/nah/04_05/microwavemyths.pdf . Pe langa chestiunile reale despre microunde, vei afla si cat de bazati au fost Hertel si Kopp in cercetarile lor.
    P.S. In Rusia, interdictia folosirii cuptoarelor cu microunde a fost ridicata de Gorbaciov… acum vreo 23 de ani.

    Apreciază

  6. Plita pe inductie are aceleasi efecte negative ca si microundele? Adica e la fel de rau sa gatesti pe o astfel de plita? Ce parere exista aici?

    Apreciază

  7. Un profesor batran ,cercetator,de la Politehnica din Tm, ne-a explicat ca NU exista pericole in ceea ce priveste cuptorul cu microunde. Tind sa il cred pe batranul profesor. Nu avea nimic de castigat sau pierdut prin afirmatia pe care a facut-o.

    Apreciază

  8. Nu trebuie sa-ti ceri scuze pentru postarea acestui articol!…fiecare este liber sa decida asupra modului de viata personal. Trebuie doar sa se informeze din mai multe surse si apoi sa se comporte in consecinta. Personal, consider util acest articol! Multumesc!

    Apreciază

  9. hai sa relatam niste fapte REALE ce se intampla in societatea engleza, societate din care fac parte de 3 ani de zile. in proportie de 90% din ei sunt consumatori de produse gatite preambalate (legendarul precooked) ceea ce ii transforma in dependenti 100% de cuptorul cu microunde („just stick it into a microwave and heat up… your dinner will be ready in no time” kind of food). chestia asta se intampla de ani buni de zile (cica vreo 25 la numar) dar surpriza, in afara de faptul ca ele sunt supraponderale de la inactivitate si ei de la bautura, toata lumea este ok contrar celor afirmate de foarte bine documentatul articol ce l-ai scris mai sus. si crede-ma, ca daca ar fi fost cea mai mica urma de indoiala ca aceste cuptoare ar fi mai nocive decat telefonul mobil la care vorbesti toata ziulica, industria producatoare ar fi fost falimentara de pe urma proceselor intentate doar de englezi (care se stie ca sunt degraba intentatori de procese civile cu daune de milioane)… bineinteles fiecare face ce crede. daca vrei sa manaci un popcorn si il vrei acuma, baga-l la microunde, daca iti place sa-l faci cu manuta ta foloseste ceaunul, unt si porumb de floricele. simplu, nu? dar daca esti speriat(a) de efectele microundelor asupra starii tale de sanatate ar fi bine sa eviti si telefonul mobil, care este cel putin la fel de nociv… parerea mea

    Apreciază

    • Crezi ca doar de la bautura si inanctivitate sunt englezii supraponderali? Dar cate tipuri de cancere sunt? In Anglia nu exista cancer? Si cancerul e in stransa legatura cu alimentatia. Sigur ca e greu de demonstrat ca si cuptorul cu microunde e vinovat… Telefonul mobil e nociv intr-adevar, dar el actioneaza din exteriorul organismului, pe cand mancarea…

      Apreciază

      • nos4feratu, ca de altfel toata pleada de personaje horror sunt IMAGINARE si nu au nimic in comun cu realitatea, ortodoxa sau nu. si dupa cum am mai spus fiecare e liber sa faca mancare la ce vrea muschiul lui, optiunile valide fiind de la facatorul de sandwich-uri pana la pirostriile de pe imas. dar, in opinia mea, mai grava este originea necunoscuta a diferitelor alimente si modificarea genetica a acestora decat folosirea excesiva a cuptorului cu microunde.

        Apreciază

    • Eu cred ca ambele sunt periculoase. Adica si originea si modul de preparare. Si daca le mai si combini… rezulta situatia dezastruasa a sanatatii omului modern. Si sigur, fiecare e liber sa faca ce vrea si, uneori, sa isi mai si arunce ironiile pe aici…
      Numele ala se refera la diavol, oricat de imaginar ar fi. Mai bine sa nu-l mai folosesti. Parerea mea.

      Apreciază

  10. Cate tampenii in articolul asta. Tin minte cand eram mic si s-au inventat in Romania, televizoarele cu circuite integrate, tata ca si majoritatea vecinilor, nu vroia sa renunte la televizorul cu lampi, pe motiv ca astea noi sunt periculoase, radiaza, consuma, sunt mai proaste. Iti dai seama daca aveau net pe timpul ala, se apucau si ei sa scrie tampenii de astea de articole contra televizorului cu circuite integrate. Omului ii este frica de orice tehnologie noua. Se pare ca totusi televizoarele cu circuite nu ne-au omorat, in cele din urma.

    Apreciază

  11. Viata oamenilor , din nefericire , este limitata temporal ,fapt care face ca oamenii sa moara dintr-un motiv sau altul.De ce va razboiti pe un subiect fara subiect..suntem liberi sa alegem felul in care vrem sa traim si asta ,inevitabil va conduce catre felul sau motivul din cauza caruia murim .NICI UN OM NU MOARE DE BATRANETE…!!!

    Apreciază

  12. Cine a studiat putin fizica de clasa a zecea, acea parte mirifica numita „Termodinamica”, poate isi mai aduce aminte ce inseamna „caldura”. In mare, fara detalii, caldura este o forma de energie. Cand un corp se incalzeste, primeste energie ( care e de mai multe tipuri: termica, electromagnetica, etc ). Primind energie, de orice tip, moleculele incep sa isi mareasca viteza de miscare (toate particulele au o miscare mecanica in interiorul materiei ), si astfel se ciocnesc de mai multe ori, si cu mai multa enrgie de celelalte molecule vecine, si asfel degaja mai multa caldura, etc.Asa creste temperatura corpurilor. Acest mecanism este valabil si in cazul punerii la foc al apei pentru incalzire, fierbere. La cuptoarele cu microunde energia necesara este luata de la energia microundelor concentrata pe platoul de sticla. Apa incalzita extrem de rapid ajunge la temperatura de fierbere si apoi se evapora. Asa deci care este diferenta intre primirea de energie de la flacara sau de la unda? Moleculele oricum se freaca intre ele. Apoi radiatia microundelor nu este o radiatie ionizanta, care sa scoata electroni, sau alte particule din atom transformand atomul de o substanta (oxigen, de exemplu), in alt atom de alt tip ( sulf sau altceva). Asa ca acest articol este lipsit de argumentatie stiintifica. Punct. Pentru detalii mai amanuntite, stau la dispozitie.

    Apreciază

    • Radiatia microundelor nu e ionizanta, ci radiatie electromagnetica. Aceeasi ca si la telefoanele mobile. Si cam toata lumea e de acord ca nu e bine sa vorbesti prea mult la telefon.

      Apreciază

  13. „În lumea modernă, microundele sunt folosite la telefonia pe distanțe mari, programe de televiziune, internet, sateliți ș.a.m.d. Dar pentru mulți dintre noi, acestea reprezintă doar o noțiune legată de gătirea sau încălzirea rapidă a alimentelor.”

    In primul rand la transmisiile TV, radio, internet… se folosesc unde RADIO care sunt de frecvente mult mai mici decat microundele. Daca s-ar folosi microunde, la cat de mult emitatori sunt in lumea asta am fi toti fierti.

    „Microundele generate de cuptoare folosesc curent alternativ, care creează căldură prin fricțiune”

    Caldura e de fapt masura starii de agitatie a moleculelor, deci, inclusiv frictiune. ORICE CORP INCALZIT, IN ORICE FEL, SE COMPORTA ASA. Ca se incalzesc mai repede sau mai incet, nu conteaza. La temperatura de 100 de grade, apa are aceeasi stare de agitatie termica, indiferent de cauza care a produs-o.

    „În vreme ce căldura soarelui vine progresiv, din exterior în interior, în cazul microundelor de la cuptoare, căldura vine dinspre interior în afară.”

    As fi tare curios sa ne spui cum ai determinat asta.

    „În 1991, a existat un proces în Oklahoma, în care un spital a folosit la o transfuzie sânge încălzit la microunde. Cazul a implicat o pacientă, Norma Levitt, care, în urma unei operații la șold, a primit o transfuzie de sânge încălzit la microunde de către o asistentă. În urma transfuziei, pacienta a murit. Aceasta tragedie dovedește că încălzirea prin microunde are efecte mult mai periculoase decât credem”

    Cum s-a terminat procesul? Afirmatia asta nu dovedeste nimic. Poate pacienta a murit din cauza pierderii de sange sau a complicatiilor si nu din cauza sangelui incalzit.

    „Mâncarea preparată la microunde conține atât molecule, cât și energii care nu sunt prezente în alimentele gătite în modul tradițional, adică la foc.”

    Evident. Energiile suplimentare sunt date de incalzire. Orice corp care are temperatura mai mare decat a mediului inconjurator are nevoie de o sursa de energie. De unde si energia suplimentara.

    „A fost făcut un experiment simplu: peste o sămânță ținută în vată sau în pământ se toarnă apă încălzită 2 minute într-un cuptor cu microunde. Acea sămânță nu va încolți. Este un experiment ce poate fi făcut de oricine, acasă. Concluzia: apa își pierde proprietățile dătătoare de viață.”

    Concluzia corecta ar fi ca daca torni apa fiarta peste seminte, acestea vor muri. Logic si normal. Te sfatuiesc sa faci urmatorul experiment. Fierbe apa pe aragaz si toarn-o peste seminte. Vezi daca o sa mai incolteazca.

    Apreciază

    • Acest articol l-am preluat si, in mare masura i-am dat crezare. Eu am inteles si cred ca asta a vrut si autorul sa spuna, ca nu cu apa fiarta trebuie sa uzi o samanta pentru a vedea daca incolteste. Cu apa care a fost incalzita si racita. Ea isi pierde o parte din proprietati. Eu asa inteleg.
      Si mai inteleg ca modul de incalzire cu microunde este nenatural. Moleculele nu se incalzesc prin frecarea rezultata de energia termica primita din exterior, ci prin bombardarea cu unde. Deci ele nu primesc energie (ma refer la energia caldurii) din exterior, ci aceasta se creaza in ele insele prin schimbarea polaritatii. De aici decurg deteriorari ale structurii lor si aparitii de noi substante in alimente. Asa inteleg. Nu sustin ca articolul e infailibil. Nicidecum. Ma bucur ca veniti, in mod civilizat cu contraargumente.

      Apreciază

      • Ma bucur ca mai persoane care mai cunosc putina fizica. De acord in totalitate cu comentariul pertinent dat de @Copiutzu. Eu am dat in general si foarte succint aceleasi explicatii. Intradevar moleculele au miscare browniana ( de agitatie ) adica o miscare mecanica ( ca si aceea pe care o face un corp care cade de la o inaltime, de exemplu). Prin primirea de energie de orice fel (termica, electromagnetica, etc.) agitatia creste si de aici si temperatura. Moleculele nu isi schima polaritatea, sa fie clar. DOAR SE REORIENTEAZA dupa actiunea campului electromagnetic.Adica se sucesc dupa cum sunt polii magnetici. Aceasta sucire e miscare MECANICA. Atunci au loc cioniri si/sau frictiuni. INCA CEVA: prin schimbarea polaritatii, NU APAR SUB NICI O FORMA SUBSTANTE NOI. Acestea apar prin reactii chimice, iar elemente chimice prin reactii nucleare de fisiune sau fuziune, ceea ce este cu totul altceva. Deci de aceea nu sunt de acord cu explicatiile din articol.Asta nu inseamna ca nu sunt de acord cu alimentatia naturala, dar nu pot fi de acord cu inexactitati indiferent cine le scrie.

        Apreciază

  14. Inca ceva Danielvla: Un principiu fundamental in fizica spune asa: Energia nu se creaza, nu dispare, doar se transforma. Adica, nu se creaza in molecule ci doar ele absorb energia ( de orice forma ) si o transforma in alta forma. Absoarbe energia undei, si o transforma in energie calorica.

    Apreciază

  15. Referitor la bombardarea cu unde, aceasta nu poate transforma atomul sau nucleul lui. Teoretic da, practic nu. Sa ma explic: Fortele care tin impreuna particulele nucleului si totodata atomul in intregimea lui sunt extraordinar de mari. Pemtru a modofica nucleul atomic trebuiesc invinse aceste forte. Acest lucru se poate face intr-o reactie nucleara unde degajarea de energie (si implicit forte) este extraordinar de mare, sau prin bombardarea nucleului cu particule de energie foarte mare. Aceste energii se obtin in acceleratoarele nucleare mari, unde se obtin energii de ordinul sutelor de mii de Gigawatts. Un gigawatt= 1.000.000.000 watts. Un cuptor cu microunde are o putere de 700-1000 watts maxim. Deci este PRACTIC IMPOSIBIL SA SE MODIFICE STRUCTURA ATOMICA A OXIGENULUI SI HIDROGENULUI, IMPLICIT SI STRUCTURA MOLECULARA A APEI.

    Apreciază

    • Si nu se pot crea substante in alt fel, in alimente? Prin ardere, coacere, fierbere prin interventia acestor unde? Concluzia care ar fi? Ca studiile astea sunt false in totalitate?
      Cand spui substante noi te referi la elemente noi, ca acelea din tabelul lui Mendeleev? Substante noi nu inseamna elemente noi! Nu e nevoie sa se produca reactii de fisiune pentru a se crea substante noi.

      Apreciază

      • Danielvla, din punctul meu de vedere este asa: am zis teoretic pentru ca daca ai suficientă energie poți sparge nucleul. Practic am zis ca nu pentru ca cuptorul asta nu poate genera atâta energie. Daca citeai explicație mea, fara patima, o intelegeai. Si încă o data spun CATEGORIC si subliniez: ENERGIA MICROUNDEI DIN CUPTOR NU PRODUCE NICI O MODIFICARE STRUCTURALA SAU DE ALTA FORMA MOLECULEI DE APA SAU ATOMILOR COMPONENTI AI APEI. DOAR TRANSFORMA ENERGIA CÂMPULUI ELECTROMAGNETIC IN ENERGIE TERMICĂ. Si îți spune asta un om cu credință in Dumnezeu, care are si studiile universitare de specialitate. O zi buna va doresc.

        Apreciază

  16. Pingback: Cuptoare cu microunde | Puzzle de viata

  17. Pingback: Strumfi si Strumfite de Iulie 2013 - Pagina 1012

  18. Pingback: Minuni de Iunie 2013 - Pagina 385

  19. Pingback: CUPTORUL CU MICROUNDE – DUȘMANUL DIN CASA TA | http://nomadixnetwork.blogspot.com

  20. Pingback: CUPTORUL CU MICROUNDE – DUȘMANUL DIN CASA TA | metanii

  21. Pingback: MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI | SANTINELA ORTODOXA

Comentariile nu sunt permise.