Dovada tehnică pentru numărul fiarei

Textul de mai jos a fost găsit de administratorul unui blog (Supraveghetorul) postat ca şi comentariu pe un site.

“Ma numesc — ——– si am 51 de ani de profesie fizician. In perioada 1992 – 2001 am lucrat la implementarea sistemului de cod de bare in ramura ce tine de industria usoara. Nu sunt un tip religios, mai degraba liber cugetator dar un fapt sinistru m-a cam pus pe ganduri. Cele trei bare ,,Headere,, de identificare ale oricarui cod ( cele trei linii mai lungi) reprezinta cifra 6 si sunt esentiale pentru ca orice scaner sa poata citi restul codului, reprezentat de pret, CNP etc. Totul se datoreaza faptului ca absolut toate procesoarele, Intel, AMD, Sparc PPC, Callor etc. in instructiunile ascunse, accesarea BUSului se face cu cifra 666, astfel ca daca codul de bare are spre exemplu un header 888, procesorul nu poate accesa informatia respectiva. Treaba tine strict de tehnica. Daca vreti sa vedeti concret, apelati la un pusti ce detine un calculator cu sistem Unix si rugati-l sa acceseze din consola instructiunile arhitecturii RISC. Toate fisierele incep cu 666 ……….. insa e ciudat ca din toata combinatia de cifre posibila s-a ales doar 666. De ce nu 931 sau 145?”

Reclame

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăşanie şi canonisirea lor după Sfintele Canoane

(Molitfelnicul Mare de Chisinău, ed.1820, pag.501527.)

1. Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăşească.
2. Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăşească.
3. Cei care dau în cărţi, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă şi cei care se duc la ei; cei care poartă talismane, mărţisoare, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei care pun semne la copii şi la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăşească.(Canonul 61 Trulan.)
4. Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigaş se socoteşte şi 20 de ani să nu se împărtăşească.(Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare.68.)
5. Preacurvarii (Cei căsătoriţi, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari.), homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu soţia lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu
femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îşi fac demonica plăcere sărutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăşească.
6. Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriţi sau văduvi desfrânează.), şapte ani să nu se împărtăşească.
7. Cine va curvi cu sora lui de un tată şi de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăşească.
8. Cine va curvi cu nora sau cu soacra sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăşească.
9. Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăşească.
10. Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăşească.
11. Cine va curvi cu naşa care l-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăşească.
12. Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama naşei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi fraţi, 11 ani să nu se împărtăşească.
13. Cine va curvi cu mama vitregă şi cine a dezvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăşească.
14. Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îşi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), să nu se împărtăşească 15 ani; la fel şi femeia se canoniseşte dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăşească.
15. Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăşească.
16. Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăşească; iar de are copii şi are sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăşească. Dacă a trecut de 40 de ani şi are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie.
17. A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiato, acea căsătorie să se desfacă şi 8 ani să nu se împărtăşească.
18.Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăşească.
19.Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreşte.
20.Cel ce a facut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată şi să facă câte o sută de mătănii pe zi, şi cu mare căinţă în suflet hotărându-se de a nu mai gresi; se poate împărtăşi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineşte canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăşească.
21. Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurăţiei ei, să nu se împreune cu bărbatul şi nici în biserică nu poate să intre, să ia anaforă şi aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a facut bine, atunci mai
prelungeşte timpul până s-a facut deplin sănătoasă. În duminici şi sărbători, miercuri şi vineri şi în cele patru sfinte posturi de peste an, soţul ei şi soţia să se păstreze în curăţie ( Pentru duminici şi sărbători sotul şi soţia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 si până duminică orele 17. Cei căsătoriţi dorind să se împărtăşească la praznice, sărbători duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. fără împreunare înainte şi trei zile după împărtăşanie. Cei tineri. însă, de curând căsătoriti, pot să se împărtăşească cu trei zile de curăţie mai înainte de a se împărtăşi, şi o zi după aceea.).
22.Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele şi facând câte o sută de mătănii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăşească şi să facă câte o sută de mătănii pe zi.
23.Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăşească.
24.Cel ce a ucis fară voia lui (din greşeală), 10 ani să nu se împărtăşească.
25.Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăşească.
26.Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos şi revine, la sfârşitul vieţii lui să se împărtăşească.
27. Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăşească.
28.Cel ce a furat şi singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăşească; iar dacă a fost descoperit de alţii, 2 ani să nu se împărtăşească şi să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă nu le mai are.
29.Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăşească.
30.Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăşească.
31. Călcătorii de jurământ, ca şi cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăşească.
32.Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărţire şi lepădare de la Biserica Ortodoxă).
33.De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică sau o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu sau cu bărbat eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul primeşte credinţa ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată.
34.De va muri pruncul nebotezat din neglijenţa părinţilor, aceştia 3 ani să nu se împărtăşească şi să facă câte o sută de mătănii pe zi.
35.Femeia care şi-a omorât pruncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăşească.
36.Femeile care îşi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăşească, iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăşească.
37. Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăşească.
38.Cel ce ocărăşte sau batjocoreşte pe cineva, trei zile să se afurisească şi să mănânce numai pâine cu apă, pentru că: ” … cel ce va zice fratelui meu nebun, vinovat este de gheena focului ” (Matei XIII, 12).
39.De va avea cineva vrajbă asupra altuia şi unul dintre ei moare fară ca ei să se fi împăcat, cel rămas în viaţă se opreşte de la Sfânta Impărtasanie 1 an, şi timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort şi îşi va cere iertare cu lacrimi de durere, şi va face câte 50 de mătănii pe zi.
40.Dacă va ocărî şi va batjocori cineva pe părintii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate, pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie şi preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat şi numai după ce şi-a împlinit canonul ce i-a fost dat şi numai după ce şi părinţii lui iarăşi l-au primit şi l-au iertat.
41. Părinţii care îşi neîndreptăţesc copii, pe unii iubindu-i iar pe alţii defâimându-i,
deşi ei sunt cu bună cuviinţă, şi nu le împart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiţi de Sfânta împărtăşanie şi lepădaţi de Biserică, adică să se afurisească.
42.Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei şi lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime şi la un loc cu Iuda va fi partea lui şi 2 ani să nu se împărtăşească, chiar de l-ar ierta preotul, căci zice Scriptura: „Pe mai marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău”.
43.Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică şi nici să trimită prinos şi să facă câte 50 de mătănii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care l-a supărat, cerându-şi iertare cu toată umilinţa, iar dacă acela este vinovat şi tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu mai este sub canon.
44.Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum şi în Postul Pastelui, 2 ani să nu se împărtăşească (Fără numai cei ce au pogorământ deoarece sunt în armată, pe şantiere, în cămine etc.).
45.Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestanţii, adventiştii, pocăiţii, tudoriştii, baptiştii şi alţii de acest fel, dau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească şi dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.
46.Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară voia lui.
47. Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav, încât să nu poată ieşi din casă.
48.Dacă a ştiut cineva despre altul că păcătuieste şi nu l-a oprit, cu toate că putea să-l oprească, unul ca acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârşit păcatul.
49.Dacă cineva se împodobeşte ca să facă sminteală şi se dă cu mirodenii, dacă îşi vopseşte părul, unghiile, faţa, sprâncenele şi buzele, să se afurisească (Canonul 103 Trulan).
50. Sinucigasului nu i se face prohodire (înmormântare cu preot) şi nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta însă numai dacă n-a fost inconştient (nebun) când s-a
sinucis.
51. Dacă cineva ar vrea să intre în cler, dar a căzut în vreunul din păcatele prevăzute mai sus la punctele: 1 până la 19 inclusiv, de la 23 şi până la 27 inclusiv, acela nu se mai poate face preot.
Extrase din ” ÎNDRUMĂTORUL BUNULUI CREŞTIN ” (editia 1997) de
Arhimandrit GHERONTIE GHENOIU