Să ne minunăm încă o dată: Părintele Iustin, un adevărat următor al lui Hristos

p-iustin-cruce (1)           Parintele Justin- 02

Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă: “Uite ce poate face părintele: pune sămânţă în ţarina unui om şi poate rodi. Eu eram novice în mănăstire când m-a primit părintele în mănăstire în 1996 şi mi-a rânduit să mă ocup de oamenii care serveau masa la trapeza mănăstirii noastre. Aveam duminici în care trebuia să aşezăm la masă 1200-1300 de persoane, fără a ţine seama că sunt ortodocşi sau nu, rromi, maghiari etc. Am văzut cu ochii mei o minune: după ce am pus la masă trei-patru rânduri de trapeză am rămas fără ciorbă. I-am spus părintelui că nu mai avem ce să dăm de mâncare la oameni şi încă mai sunt oameni pe afară. A zis părintele : o să vin eu să văd. A venit, a luat lingura aceea mare şi a dat de trei ori în cazanul acela cu ciorbă şi s-a făcut iar ciorbă până în vârful ei. Eu am văzut acest lucru. Ceea ce înseamnă că părintele a avut puterea cuvântului”.

Sursa: http://www.petru-voda.ro

Minunat părinte! Înmulţeşte făina, înmulţeşte ciorba, vindecă boli, află lucrurile pierdute, mijloceşte pentru naşterea de prunci, apără de intemperii şi câte alte daruri nu i-o fi dăruit stăpânul lui, Hristos Dumnezeu…

Roagă-te pentru noi părinte, în aceste zile, împreună cu sfânta cuvioasă maica noastra Parascheva!

Absurzii evrei

Ce poate fi mai absurd decât să impui unui om ce păreri să aibă? Dar să impui popoarelor ce să nu gândească, ce să nu vorbească, ce să nu nege şi ce idei să nu adopte, e culmea absurdului! Asta fac evreii. Nu toţi, ci cei care îi conduc şi o mare masă de oameni, din această etnie, care îi susţin.

Să faci ce fac evreii, din toată lumea şi de la noi, trebuie să ai un tupeu exagerat, să fii nebun sau să fii îndrăcit! Cred ca toate aceste trei atribute şi mai cu seamă ultimul se potrivesc acestor oameni. Sunt îndrăciţi pentru că fac parte din sinagoga satanei şi pentru ca ei sunt sinagoga satanei! Odată cu refuzul de a-l accepta pe Mântuitorul ca Mesia, locul lui Dumnezeu în religia lor a fost luat de diavol. Mintea, inima şi apucăturile lor au devenit demonice. Ei vor sa conducă lumea. Vor să supună lumea. Vor să aibă toate bogăţiile lumii şi lumea să se închine lor.

N-ar putea face nimic din toate astea dacă nu ar exista trădători în fiecare neam. La români trădătorii abundă! Şi duşmanii crescuţi la sânul patriei, dar cu origini dubioase, sunt destui. Mă întreb din ce categorie face parte Crin Antonescu? Din trădători sau din duşmani?

După cum ştiţi Crin Antonescu a depus, cu ocazia Zilei Holocaustului, o iniţiativă legislativă prin care organizaţiile, simbolurile şi promovarea ideilor legionare vor fi interzise prin lege. Se doreşte modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii. „Inițiatorii liberali propun și reformularea unui articol din actualul act normativ, astfel încât să intre sub incidenţa legii atât fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de crime de război sau crime contra umanităţii, cât şi fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.” Va fi incriminată şi minimalizarea holocaustului. În comunicatul PNL se mai menționează că la inițiativa legislativă s-a lucrat împreună cu reprezentanții Institutului pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel”.

Deci evreii din institutul Elie Wiesel. Ei interzic idei, dreptul de a te exprima liber, iţi interzic să-ţi dai cu părerea că holocaustul n-a fost chiar aşa, şi vor să îngrădească dreptul la libera asociere. Păi cine putea să aibă ceva împotriva legionarilor decât ei? Îi deranjează pornirile spre naţionalism ale românilor. Au văzut că de ceva vreme, românii au început să-şi cinsteacă sfinţii din secolul 20. Şi cum cei mai mulţi dintre ei au fost legionari, asta îi arde. Îi arde sfinţenia lor. Foştii lor duşmani acum sunt în cer. Îndrăciţii care îşi reneagă propriul Dumnezeu nu suportă să stea în preajma lor. Nu suportă nici măcar să audă vorbind despre ei. Şi încă ceva îi îngrozeşte la culme. Faptul că Mişcare Legionară s-ar putea repune pe picioare. Nu vor să mai existe o forţă care să creadă nelimitat în Dumnezeul în care ei nu cred şi în neamul românesc. Se tem că nu vor mai putea face ce vor în această ţară. Se tem că vor avea de luptat şi ei, ca şi părinţii şi bunicii lor, cu mii de viitori mucenici care să-i sfideze cu moartea lor şi care le vor încărca conştiinţele şi aşa chinuite de alte fărădelegi.

Pentru asta ei găsesc oameni ca Crin Antonescu, care nici măcar român nu ştim dacă e. După paloarea feţei şi după ochii de peşte fiert (cum spunea cineva), nu s-ar zice că e român. Şi ar fi de înţeles dacă nu e. Ne-ar fi duşman. Dar de neînteles este cum de nu ştie istoria fenomenului legionar, istoric fiind.

Până când ne va pedepsi Dumnezeu, pentru păcatele noastre, cu asuprirea jidovilor? Ajută-ne Doamne să scăpăm de păcate şi de asupritori!