Un savant german confirmă: tăblitele de la Tărtăria reprezintă cea mai veche scriere din lume

HARALD HAARMANN, expert mondial în istorie culturală, arheomitologie, istoria scrisului, evoluția limbii și istoria religiilor, autor a 40 de cărți traduse în diverse limbi de circulație internațională, editor și co-editor a 20 de antologii: „Tăblițele de la Tărtăria au o vechime de peste 7.500 de ani. Pe vremea aceea, sumerienii nici nu știau că vor deveni sumerieni’”.

În 1961, în localitatea Tărtăria din judeţul Alba, arheologul român Nicolae Vlasa făcea o descoperire epocală, recunoscută de străini, dar negată de unii istorici din România. E vorba de trei plăcuţe de lut ars, inscripţionate cu o scriere pictografică asemănătoare cu cea sumeriană, dar mult mai veche. Istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer!

În cartea sa de notorietate mondială, „La început a fost Sumerul”, V. Zamarowsky făcea următoarea observație: „Potrivit opiniei generale, sumerienii au venit în Sumer aproximativ pe la jumătatea mileniului IV… În general, există o concordanţă de opinii privind faptul că sumerienii au venit din ţinuturi muntoase. Potrivit religiei pe care şi-au adus-o din ţara de origine, zeii lor sălăşluiau în vârful munţilor, iar dacă în noua lor ţară nu au găsit munţi, ei au ridicat zeilor temple în formă de munţi artificiali – ziguratele”.

În continuarea acestei idei, istoricul rus N. Jirov declara, în revista Znanie Sila (1971), că sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice. Sumerienii au migrat cu tot cu calendar. Dar, pentru că acesta nu se mai potrivea la mărimea zilelor şi nopţilor de pe latitudinea lor, l-au schimbat. Acelaşi argument a fost folosit şi de astronomul polonez Ludwig Zaidler în cartea„Istoria ceasurilor”, pentru a demonstra migraţia sumeriană din zona carpatică. N. Jirov mai sublinia faptul că limba sumeriană era total diferită de cele ale vecinilor semiţi, iar scrierile lor plasau originea strămoşilor într-o ţară montană sau submontană. Datările cu carbon radioactiv, realizate de savantul american Marija Gimbutas (care stabiliseră că tăbliţele carpatice sunt mai vechi cu peste un mileniu decât cele din Sumer), au fost confirmate în anul 1972 şi de academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev.

Iată că recent, un mare savant german, Harald Haarmann, specialist în istorie culturală, arheomitologie, istoria scrisului, evoluția limbii și istoria religiilor, autor a 40 de cărți traduse în diverse limbi de circulație internațională, editor și co-editor a 20 de antologii, face o declarație de mare importanță pentru noi, rezultat al cercetărilor sale. El spune că cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria – România și că Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană (considerată încă leagănul civilizației).

Rezultatul cercetărilor sale sunt prezentate într-un film documentar numit „Civilizația Danubiană” (Danube Civilization). Fără îndoială că această perspectivă dată de un savant german premiat de instituțiile europene pentru contribuțiile sale științifice, membru al Centrului de Cercetare pentru Multiligvism de la Bruxelles, poate să răvășească tot ce se credea ca fiind deja bine stabilit în legătură cu istoria străveche a umanității.

Sursa: http://www.certitudinea.ro

Reclame

Să ne reamintim: „Doină” de Mihai Eminescu

Doină

de Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Cine ne-au adus jidanii,

Numai vază zi cu anii,

Ci să-i scoată ochii corbii

Să rămâie`n drum cu orbii!

Cine ne-au adus pe greci,

N`ar mai putrezi în veci!

Cine ne-au adus muscalii,

Prăpădi-l-ar focul jalei!

Să-l arză să-l dogorească,

Neamul să i-l prăpădească!

Cine ţine cu străinii

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia

Şi neamul nemernicia!

Versurile cu altă culoare de la sfârşit, se pare că au fost cenzurate de cei ce au publicat poezia…