Rebelii sirieni încearcă să distrugă mănăstirea Saidnaya din Siria

Seidnayajs2

În pofida discuțiilor pentru restabilirea păcii, care au avut loc la conferinţa Geneva 2, în Siria, rebelii sirieni nu dau impresia că ar dori să înceteze focul. Deşi pretind că luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad, obiectivele lor sunt biserici si mănăstiri ortodoxe, care sunt un refugiu pentru femei și copii. Cu o istorie ce se întinde până în secolul al VI-lea, este pentru prima dată când Mănăstirea Sfinţii Arhangheli-Saidnaya se găseşte de atâta timp sub asediu. De doi ani de zile rebelii încearcă să preia mănăstirea situată pe vârful dealului. Drumul către mănăstire se află şi el sub asediu. “Rebelii au început atacul în zori. Au aruncat în aer în primul rând porțile și au tras cu mortiere în curtea mănăstirii. Dacă nu ar fi fost zidurile de piatră, ar fi fost mulți morți”, a declarat starețul Mănăstirii Heruvimilor, părintele Nectarie, apropiat de Mănăstirea Saidnaya. Luptătorii care apără mănăstirea au reuşit să-i oprească pe rebeli în faţa zidurilor mănăstirii. Bătălia a durat șase ore. După ce au părăsit cadavrele, atacatorii s-au retras. Ei au cucerit acum un mic oraș aflat la trei mile distanță. „La un moment dat, se părea că nu vom mai putea apăra mănăstirea. Au fost 300 de rebeli și au atacat din mai multe părți. O garnizoană care a venit din oraș ne-a salvat”, a declarat Samir, un luptător din grupul de auto-apărare. Orașul Saidnaya este situat la poalele dealului pe care se afla mănăstirea. Cea mai mare parte a populației este creștină. Samir este un musulman, dar apără mănăstirea ortodoxă. Dacă nu ar fi existat detașamentul lui de luptători, în care există și creștini și musulmani, s-ar fi repetat și aici soarta orașului Maaloula. În acest oraș, până în prezent, au fost deteriorate toate bisericile creștine. „Mănăstirea creștină este o țintă pentru rebeli. De câte ori nu au tras în statuia lui Iisus Hristos, cu tot felul de proiectile, cu unicul scop de a o distruge! Făcând acest lucru, ei spun ca se luptă cu guvernul Assad”, a declarat revoltat părintele Nectarie. În mod similar, biserici si mănăstiri din Saidnaya se află sub tirul armelor. Ele sunt păzite, dar nu pot fi protejate de proiectile. Exploziile acestora au afectat, de asemenea, și mănăstirea Maicii Domnului. „Nu înțeleg de ce, în timpul negocierile din Elveția, rebelii nu au oprit focul. De ce îi împiedică pe credincioși să vină la mănăstirea noastră? Și de ce, după ce a existat timp de aproape 1.500 de ani, mănăstirea este acum amenințată?”, se întreabă o călugăriță din mănăstire, Parascheva. Pentru măicuţele de aici nici nu se pune problema să părăsească mănăstirea, locul în care, conform tradiţiei, se păstrează una dintre cele patru icoane pictate de Apostolul Luca. Dar orfanele care erau adăpostite de zidurile mănăstirii au fost trimise către un loc mai sigur.

Sursa: drumeuropean.ro

Via: http://ortodox.md

Reclame

Miting împotriva legii “antilegionare” iniţiate de Crin Antonescu

steag legionar  Fundaţia Bunavestire şi Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu vor organiza sâmbătă în Bucureşti un miting de protest împotriva proiectului de lege iniţiat de Crin Antonescu, prin care se doreşte interzicerea tuturor organizaţiilor “cu caracter legionar”. Acţiunea va începe la ora 16, în proximitatea fântânii din Piaţa Universităţii. “O nouă interzicere a lui Eliade, Ţuţea, Cioran, Noica, Bernea. O nouă condamnare a lui Ogoranu, Valeriu Gafencu, părinţilor Justin Pârvu şi Arsenie Papacioc. Proiectul de lege iniţiat de Crin Antonescu, pentru interzicerea manifestărilor legionare, va aduce grave încălcări ale libertăţii de exprimare şi asociere. Operele acestor corifei ai culturii româneşti vor fi din nou interzise. Străzile nu vor mai purta numele lor. Monumentele rezistenţei anticomuniste vor fi demolate. Deţinuţii politici legionari nu vor mai beneficia de Decretul lege 118/1990″, îşi motivează organizatorii iniţiativa inedită. Deasemenea aceştia au mai anunţat că vor fi aprinse lumânări “în memoria miilor de legionari victime ale celor 3 dictaturi din secolul trecut”, o aluzie la regimurile Carol al II-lea, cel antonescian şi comunist. Cu ocazia mitingului va fi lansată oficial şi Asociaţia Noilor Deţinuţi Politici din România. Sursa: FrontPress.ro

Dumnezeu preștie, dar Nu predestinează

Nimic nu se întâmplă fără voia Lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu faţă de cele ce săvârșesc de fiinţele raţionale din Univers este de două feluri: binecuvântare şi îngăduinţă. Astfel, pentru săvârşirea celor bune de către oameni şi îngeri, voia Domnului este numită binecuvântare. Dar şi îngerii răi cer voie lui Dumnezeu ca să facă răutăți[1], iar Dumnezeu tolerează să existe şi îngerii şi oamenii răi, deci vorbim de îngăduinţa Lui Dumnezeu doar în cazul celor ce săvârșesc răul şi a existenţei răului însuşi, pentru că cei buni fac voia Domnului, săvârșind binele.

Mecanica cuantică (prin faimosul principiu de incertitudine formulat de către celebrul fizician german Werner Heisenberg) ne oferă şi o explicaţie ştiinţifică pentru faptul că nu există determinism în lumea materială deşi există legi precise în Univers care guvernează materia. Astfel, dacă nu există determinism în lumea materială (iraţională), cu atât mai mult nu există predestinare (destin), un viitor absolut şi dinainte pregătit pentru fiinţele raţionale (libere să decidă pentru acţiunile lor). Noi oamenii nu suntem niște simple marionete, nu trebuie să urmăm un program prestabilit independent de voința noastră, de alegerea noastră, de libertatea noastră.

Hristos Iisus, Domnul Dumnezeul nostru spune clar că omul, prin voinţa sa exclusivă, alege viaţa sau moartea: „Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!” [2]

Bineînţeles că Dumnezeu are un plan pentru fiecare creatură raţională a Lui, potrivit harului pe care îl dăruiește persoanei respective, dar aceasta implică responsabilitate din partea ei: „Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere”[3], de aceea, Sfântul Apostol Pavel afirmă: „stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!”[4], la fel cum spune şi Sfântul proroc Isaia “Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate și pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei! […]El a zis: «Du-te și spune poporului acestuia»[…]”[5]. Însă toţi oamenii sunt chemaţi de Hristos la viaţa veşnica căci Domnul „luminează pe tot omul, care vine în lume”[6] spunând “şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară.”[7]

Omul este liber să decidă dacă săvârșește binele, lucru posibil numai conlucrând cu Dumnezeu,izvorul binelui, căci Hristos spune „fără Mine nu puteți face nimic.”[8], sau dacă săvârşeşte răul, posibil doar prin îngăduința lui Dumnezeu.

„Înaintea oamenilor este viața şi moartea şi oricare le va plăcea li se va da.”[9] Este evident că alegerea aparţine exclusiv omului „deci, de se va curați cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfințit, de bună trebuință stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun.”[10]

Şi în Psalmi scrie că Dumnezeu preştie (cunoaşte) totul despre viaţa fiecărui om, chiar înainte de naşterea omului, şi ştie toate faptele lui, care evident sunt urmare a alegerii libere a omului şi ştie şi toate gândurile (cugetările din inima) omului (din trecut şi viitor), însă nu predestinează nimic: „Doamne, cercetatu-M-ai şi M-ai cunoscut. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut. Că încă nu este cuvânt pe limba mea. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă (viitor) şi pe cele de demult (trecut).”[11]

Un exemplu pentru a explica acest lucru şi pentru a sublinia diferenţa dintre preştiinţă şi predestinare este drumul unei furnici pe o suprafaţă plană. Să ne imaginăm o masă fără nimic pe ea şi o furnică mişcându-se pe suprafaţa ei. Să presupunem că furnica este bidimensională şi putem face acest lucru întrucât ea se poate deplasa doar în spaţiul bidimensional, determinat de suprafaţa mesei (adică doar pe lungimea şi lăţimea mesei, nu şi în înălţime). Noi, privind din a treia dimensiune (din înălţime) putem vedea toate posibilităţile de mişcare ale furnicii, pe suprafaţa bidimensională a mesei, precum şi viitorul potrivit direcţiei curente de deplasare, însă nu o determinăm să meargă pe acea direcţie; preştim toate posibilităţile ei de mişcare, precum şi unde va ajunge deplasându-se pe direcţia curentă, însă nu o predestinăm să meargă pe o direcţie anume. Întocmai şi Dumnezeu, preştie tot ce se întâmplă în Univers, deoarece Universul (şi, implicit, toate dimensiunile) este în Dumnezeu, însă nu predestinează fiinţele raţionale, libere. Astfel, aşa cum nouă ni se pare firesc să privim o clădire înaltă de la parter la ultimul etaj şi de la ultimul etaj la parter, aşa şi Dumnezeu „vede” timpul fiecăruia, căci nu există un timp absolut, de la început la sfârşit şi de la sfârşit la început.

Dacă nu am fi liberi să decidem asupra acţiunilor noastre nu am putea fi nici judecaţi[12]. Proorocul Iezechiel[13] arată cum i-au fost revelate de către Dumnezeu existenţa libertății omului şi lipsa predestinării, la fel şi Sfântul Chiril al Alexandriei, în „Comentariu la Evanghelia după Ioan”, continuă explicarea acestor adevăruri când vorbeşte despre capitolul 9 al Evangheliei, insuflat fiind de Duhul Sfânt. Sfântul Ioan Damaschin întăreşte acest adevăr afirmând că Dumnezeu într-adevăr a pus legi care guvernează cele iraţionale, însă noi oamenii, raţionali fiind, dacă suntem predestinaţi “facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăţi, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu va cârmui şi nici nu va purta grijă de făpturile sale, dacă toate se conduc şi se produc din necesitate. De prisos va fi raţiunea noastră, căci nu suntem stăpânii nici unei fapte şi în deşert deliberăm. Dar negreşit raţiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ceea ce este raţional este şi liber.”[14] Dumnezeu spune foarte clar lui Moise: „şi pe cel ce va fi de miluit îl voi milui si cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura”[15], deci doar noi înşine prin voinţa şi faptele noastre decidem pentru viaţa noastră. Noi înşine decidem dacă acceptam mântuirea ce o primim în dar de la Hristos Iisus, iar această acceptare (ce nu este nicidecum asemenea unui act juridic), este un proces continuu ce se realizează şi se vede exclusiv în faptele omului. Astfel, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră”[16] împreună cu Hristos Iisus evident, cel care ne mântuieşte şi fără de care nu putem face nimic[17]. Desigur că faptele noastre bune sau rele au în multe cazuri efect şi asupra celor din jurul nostru, familie, prieteni, colegi etc., însă nu vom intra în amănunte.
Eugen Ganțolea
Note

[1] Iov 1,11-12; 2,5-7; Marcu 5,7-13.
[2] Ioan 5,40.
[3] Luca 12,48.
[4] I Corinteni 9,16.
[5] Isaia 6,5,9.
[6] Ioan 1,9.
[7] Ioan 6,37.
[8] Ioan 15,5.
[9] Ecclesiasticul 15,17; Deuteronom 30,15.
[10] II Timotei 2,21.
[11] Psalmul 138,1-5.
[12] Ieşirea 33,19; Deuteronom 24,16.
[13] Iezechiel 18.
[14] Sf. Ioan Damaschin – Dogmatica, Cartea a II-a, cap 7.
[15] Ieşirea 33,19.
[16] Filipeni 2,12.
[17] Ioan 15,5.

Sursa: http://www.agoracrestina.ro/ 

Nota mea: 

Nu există un destin dinainte stabilit al oamenilor de către Dumnezeu! Nu există pentru că ar fi nedrept. Nu ar mai exista libertatea de alegere. Există preştiinţa lui Dumnezeu, dar nu predestinare!
Există un complex de factori format din libertatea umană (alegerea pe care o face un om în faptele, vorbele, gândurile sale), consecinţele acesteia, contextul în care îşi exercită acţiunile (influenţa mediului, a oamenilor din jurul lui, a diavolului) şi voia şi/sau intervenţia lui Dumnezeu.

Sfinţii trei ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (şi cei pomeniţi împreună cu ei)

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Sfintii Trei Ierarhi, Vasile, Grigore si IoanPricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Ipolit, papa RomeiAceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – Cuvânt despre proorocii mincinoşi şi despre învăţătorii mincinoşi şi despre ereticii fără de Dumnezeu şi despre semnele sfârşitului acestui veac. Spus când urma el să plece din trup (fragmente)

1. Dureros e cuvântul, pentru că-i şi ultimul, precum  mi s-a arătat, însă şi plin de multă bucurie. Dureros, într-adevăr, pentru că nu voi mai vorbi către voi: dar plin de bucurie, că a venit la mine vremea să fiu slobozit şi împreuna cu Hristos să fiu; şi, după cum a zis Domnul: Nu voi  mai vorbi cu voi (In. 14:30).

Dar mai vorbesc acum întru durerea inimii despre proorocii mincinoşi şi învăţătorii mincinoşi  şi ereticii  fără de Dumnezeu, despre care Apostolul a spus: Oamenii rai şi impostori vor propaşi  spre mai rău. amăgind şi amăgiţi fiind (2Tim 3:13), despre care adesea v-am pomenit. Căci multe cuvinte am făcut cu harul  lui  Hristos,  precum  şi  ştiţi,   iubitorilor de Dumnezeu; şi aproape în fiecare cuvânt v-am pomenit despre acestea, de vă amintiţi de cele grăite ieri; dar ştiu că  vă amintiţi şi cel mai mult cei iubitori de Dumnezeu, cei iubitori de cărţi şi cei iubitori de Hristos.

………………

Cercetează, iubitule, chiar de eşti bogat sau sărac, fie rob, fîe liber, fie bărbat, fie femeie. Cercetaţi Scripturile. Căci dumnezeiasca Scriptură este cămara a tot binele. Dar să revenim la cele dinainte, căci despre sfârşit era cuvântul şi despre proorocii mincinoşi şi învăţătorii mincinoşi şi despre ereticii fără de Dumnezeu, şuvoaie care potopesc dreptatea pretutindeni şi amăgesc pe mulţi. Şi de unde a venit aceasta? Arătat este că din necunoaşterea şi din lipsa de cercare a întâi-stătătorilor; căci unde este necercarea pastorilor, acolo e pierzania oilor.

Ce voi zice, dar, mai întâi? Despre sfârşitul nostru? Sau voi înfăţişa dogmele cele spurcate ale ereticilor fără de Dumnezeu? De era vreme, aveam să înfrâng şi să răspund dogmelor lor cele spurcate şi lucrurilor celor nepotrivite; însă mare este lupta şi mult cuvântul ca să dezgolesc necuratele dogme ale acestora şi să triumfez asupra lor.

Numai că nevoia de faţă este să-i arăt din Sfintele Scripturi pe aceştia ca vrăjmaşi ai lui Hristos şi lupi ai turmei Lui, purtaţi în toate părţile şi scoşi dintre oile lui Hristos. De aceea s-au şi numit cu dreptate lupi de către prooroci şi de însuşi Stăpânul şi de fericiţii apostoli. Şi nu numai lupi, ci şi ciumaţi şi necredincioşi şi grăitori împotrivă şi vrăjmaşi şi clevetitori şi hulitori şi făţarnici şi furi şi tâlhari şi spurcaţi şi prooroci mincinoşi şi călăuze oarbe şi amăgitori şi răi şi antihrist! Şi sminteli şi fii ai celui rău şi dihonii şi fără de Dumnezeu (atei) şi luptători împotriva Duhului, care hulesc Duhul harului, cărora nu li se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel viitor, din pricina cărora calea adevărului este hulită.

Dar pentru aceştia şi fii ai diavolului celui rău, după cum zice teologul: Vădiţi sunt fiii diavolului (1. In 3:10). Trebuie, deci, întâi de aceştia să ne ocupăm şi să vorbim cândva şi despre sfârşit.

Deci, de vreme ce au ajuns la noi sfârşiturile veacurilor, precum spune Apostolul, şi s-au sculat vremuri groaznice şi fărădelegea s-a înmulţit şi dragostea multora s-a răcit şi amăgitori sunt mulţi, adu, deci, să desfacem cărţile sfinte, in care aflăm calea adevărului, să mergem, alergând, la muntii cei sfinti, spun de prooroci şi de apostoli, ca să nu rătăcim si sa fim purtati de orice vant al invataturii prin nimereala oamenilor, prin dibăcie spre uneltirea rătăcirii (Ef. 4, 14).

Să nu rămânem jos, ci să ne suim cu ucenicii cei sfinţi pe muntele cel fericit şi să ascultăm pe Păstorul nostru spunând: Vedeţi să nu vă rătăcească cineva (Mt. 24:2). Şi Ioan asemenea spune: Ca să nu pierdeţi cele ce aţi lucrat ( 2. In. 1:8); şi Pavel : Luaţi seama la câini: luaţi seama cum umblaţi. Iar Luaţi seama si Luaţi seama nimic altceva nu înseamnă decât că este spus spre întărirea voastră despre cei ce amăgesc cu pielea de oaie şi ascund lupul şi care înşală pe cei nesăbuiţi. Dar foarte de nevoie se grăieşte pretutindeni în Scripturi Luaţi seama şi Vedeţi şi Privegheaţi şi Luaţi aminte nu numai la ei înşişi, ci la toată turma. Căci nimic din cele folositoare nouă nu a tăcut dumnezeiasca Scriptură.

3. Iar mie îmi vine să lăcrimez când aud din Biserica noastră pe unii spunând: „Nu s-au grăit acestea în dumnezeieştile Scripturi”; şi aceasta nu numai între laici ci şi de la cei ce se cred păstori şi ţin locurile apostolilor şi proorocilor însă nu şi purtările; către care vreme potrivită este a zice: Vai voua, călăuze oarbe, neinvatati si neintariti; aratosi cu hainele si nu cu cartile, care ati lasat cuvantul lui Dumnezeu şi slujiţi pântecelui, Dumnezeul cărora este pântecele şi slava lor întru ruşine (Flp. 3:19), care vă folosiţi de laptele şi de lâna şi de cărnurile turmei, iar de oi nu purtaţi griiă!

Cum, dar, veţi scăpa, nesocotind o astfel de mântuire? Eu, fiind de faţă cu cuvântul în mijloc, voi adăuga mai multe mărturii, dovedind din Sfintele Scripturi, din Evanghelii, din prooroci, din apostoli şi din ce dă Hristos cum să fie închisă gura celor ce vorbesc nedreptăţi şi cum să se lumineze inima celor ce doresc cuvântul.

Dar de unde să începem decât de la Cel ce a zis: Eu sunt începutul şi sfârşitul (Apoc. 21:6)? Şă-şi trezească fiecare mintea sa, lepădând toată grija vieţii. Zis-a Domnul: Vedeţi să nu vă rătăciţi. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor amăgi (Matei 24, 4-5). Şi iarăşi: Luaţi aminte de voi înşivă din partea proorocilor mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori; însă din roadele lor îi veţi cunoaşte (Mt. 7:15-16)zice, adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din făţărnicia lor, din reaua lor credinţă, din hula lor îi veţi cunoaşte. Căci nu poate pom putred să facă roade bune.Căci tot pomul din roadă lui se cunoaşte. Aşa şi voi pe aceştia din roadele lor îi veţi cunoaşte (Mt. 7:20).

Şi, cunoscându-i, nu-i primiţi în casă, nici nu vă întâlniţi cu ei, nici nu-i învredniciţi de cuvânt, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea lor; ci luaţi aminte la aluatul lor  sau la erezia lor. Nimeni dintre voi să nu se scârbească sau să asculte în chip superficial, căci Dumnezeu e Cel ce vorbeşte: Ascultaţi, păstorilor, glasurile Păstorului celui Mare; ascultaţi cum descoperă si triumfa asupra lupilor celor ascunşi: ascultaţi şi luaţi aminte şi de voi înşivă şi de toată turma.

Luaţi seama la câini, luaţi seama la furi. Căci cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea este fur şi tâlhar. Şi iarăşi spune despre ei: Cel ce  nu este cu Mine este împotriva Mea (Mt. 12:30). Şi iarăşi spune către ei: Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi. Vai vouă, că încuiaţi împărăţia cerurilor. Căci voi nu intraţi şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre (In. 10, 26)). Şi în altă parte iarăşi: Voi nu sunteţi dintre oile Mele (In. 10:26).

Ai văzut cum pretutindeni Stăpânul înfierează şi vădeşte pe cei necredincioşi ca noi să nu fim amăgiţi? O, coborâre nespusă; o, bunătate neasemănată! Ce vom răsplăti Domnului pentru toate acestea? Ce vom răspunde Mai-marelui Păstorilor? O, păstori şi împreună-păstori, iată puţine din cele multe.

Cum strigă peste tot Stăpânul, întărind prin curatele Evanghelii: Luaţi seama, privegheaţi, luaţi aminte, sârguiţi-vă, luptaţi-vă! Şi nu numai prin strigătul Evangheliilor ci si prin ale proorocilor purtători de Dumnezeu şi prin ucenicii cuvântători de Dumnezeul se vestesc cele asemenea, căci vorbeşte prin toţi aceştia precum socoteşte; şi-mi dă mărturie Pavel, care spune: Hristos Care vorbeşte prin mine (2 Cor. l3:3). Vino, aşadar, să aducem în mijloc pe cuvântătorii de Dumnezeu şi să ascultăm de la ei ce ne vestesc despre eretici.

Zii, fericite Petre, pe care te-a fericit Domnul Dumnezeul nostru lisus Hristos, zi-ne nouă despre cei ce amăgesc şi urmează să amăgească turma lui Hristos, pe care ţi-a dat-o şi ţi-a încredinţat-o Păstorul cel Mare şi Episcopul sufletelor noastre; zi câte Duhul Sfânt ţi-a dat şi întăreşte turma Ta. Arată-ne pe lupii cei dintâi, după  Povăţuitorul tău,  Hristos Domnul.

Petru a zis: Aceasta să cunoaşteţi întâi, că vor veni in zilele cele din urmă batjocoritori care vor umbla după poftele lor (2 Pt.2:1) Şi iarăşi spune: Şi între voi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura eresuri pierzătoare şi care tăgăduiesc pe Stăpânul Care i-a cumpărat pe ei (2Pt. 2:1). Şi mulţi vor urma neobrăzărilor lor pentru care judecata nu întârzie şi pierzania lor nu dormitează; fii ai blestemului. :care au părăsit calea cea dreaptă.

Acestea le-a spus Petru, Petru cel fericit cu adevărat, Petru – piatra credinţei, pe care a clădit Hristos Biserica, Petru, cel ce are cheile cerurilor. Petru, care a mers împotriva valurilor, căldura dragostei Stăpânului Hristos, care pe Simon Magul în Roma 1-a aruncat, ca un corifeu şi înainte-stătător pe întâiul tâlhar şi ucenicul diavolului întru erezii. Ioan a zis: Vădiţi sunt fiii diavolului.

Vezi cum în toţi aceştia vorbeşte Hristos? Căci şi în Evanghelii cele asemenea a zis către ei: Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi. Ştiu pe mulţi care spun că şi pe ei i-a plăsmuit Dumnezeu (căci fără de Dumnezeu, spun ei, nu s-a făcut nimic) neînţelegând nici cele ce spun. nici cele pe care le întăresc. Că pe mine m-a zidit Dumnezeu zic şi eu împreună, însă m-a zidit pentru fapte bune, ca întru ele să petrecem şi să ne facem fii ai lui Dumnezeu prin credinţa cea dreaptă.

Sursa: http://www.ioanguradeaur.ro/718/cuvant-despre-proorocii-mincinosi-i/

Traian Băsescu – umila slugă a jidanilor

În interviul apărut cu câteva zile înainte de Ziua internațională de comemorare a Holocaustului, șeful statului român apreciază că tinerii dispun de un volum de informații pe această temă la care generațiile mai vârstnice nu au avut acces.

Sigur, au avut ei grijă să educe tineretul într-un sens antinaţional.

‘Problema noastră ca națiune, în tot ce privește memoria Holocaustului, este mai ales cu generația mai vârstnică și cu siguranță generația mea. Regimul comunist nu a vorbit niciodată despre aceste lucruri’, notează președintele român. 

Poate nu a avut despre ce să vorbească.

În prezent însă, arată acesta, ‘Holocaustul evreilor este tratat pe larg în manualele din România’. ‘Profesorii noștri merg la Yad Vashem să aprofundeze subiectul și transmit informația tinerilor. De aceea, tinerii din România primesc o mare cantitate de informații, care înainte nu le erau date’, afirmă el.

Profesorii noştri merg la dresaj în Israel şi vin în ţară să-i intoxice şi pe tineri cu „adevărurile” evreieşti.

Șeful statului subliniază, totodată, faptul că România este ‘singura țară unde nu există o mișcare organizată sau un partid care să fie îndreptat împotriva evreilor și a minorităților’. ‘Sunt mândru de această situație pentru că arată toleranța poporului român față de evrei de-a lungul anilor, până în zilele noastre’, declară Băsescu, citat în ziarul evreiesc. 

Au avut grijă serviciile secrete subordonate intereselor străine să NU existe în ţară o forţă puternică naţionalistă care să apere cu adevărat interesele românilor. Băsescu e mândru de această situaţie. Şi-au făcut datoria, cei ca el, faţă de confraţii şi stăpânii lor evrei (jidani). 

Președintele român amintește, în același interviu, că România și Israelul au relații diplomatice de șase decenii, încă din perioada comunistă, iar aceste relații s-au consolidat de-a lungul anilor, Israelul putând vedea România ca pe un ‘prieten și partener’ în toate aspectele.  

Israelul putând vedea România ca pe un umil servitor în toate aspectele.

‘Firește, toată lumea dorește pacea în Orientul Mijlociu, dar România promite să apere interesele Israelului și drepturile naturale ale Israelului în orice acord de pace, iar acest lucru înseamnă că palestinienii trebuie să recunoască Israelul ca stat evreiesc’, a spus Băsescu.

Sigur ca da. România promite sa apere interesele Israelului, adică să se facă părtaşă la toate actele teroriste ale acestui stat. Cine promite? România? Nu. Băsescu promite! 

Președintele României a subliniat în timpul vizitei sale în Teritoriile Palestiniene că țara sa are ‘relații excelente cu lumea arabă, relații credibile, mai ales cu palestinienii’, menționează în context Israel Hayom.

Câte de credibile or fi relaţiile cu palestinienii… el ştie.

Traian Băsescu notează în interviul acordat ziarului israelian, legat de subiectul restituirii proprietăților confiscate în regimul comunist, că România este ‘singura țară fostă comunistă care face eforturi și dorește restabilirea proprietăților care le-au fost luate oamenilor’. 

Da… doreşte atât de mult, săraca ţară, încât restituie proprietăţi şi celor ce n-au avut ceva pe la noi.

În același timp, explică președintele, ‘trebuie amintit faptul că nu doar proprietățile evreilor au fost naționalizate, ci ale tuturor românilor’. Dar, precizează el, ‘în pofida dificultăților birocratice, am restituit deja aproape 20% din proprietăți persoanelor îndreptățite și pot să promit că într-un deceniu vom ajunge la 100%’. ‘Oricine poate demonstra că a fost proprietar va primi compensația potrivită’, adaugă el. În cazurile în care retrocedarea proprietății este imposibilă, proprietarul va fi compensat într-unul din cele două moduri posibile — cu bani sau cu un alt teren’, a arătat Băsescu, citat de Israel Hayom.

Oricine poate demonstra că a fost proprietar, indiferent dacă cu acte adevărate sau falsuri, va primi compensația potrivită (a se vedea restituirile urmaşilor grofilor unguri, în Ardeal). Cu o condiţie: numai român să nu fie. Poate fi evreu, ungur, sas, ţigan sau orice altceva. Românii, mai la urmă, mult mai la urmă!

Președintele evocă pe de altă parte legăturile dintre armata israeliană și cea română, care ‘au fost și rămân excelente’, și salută faptul că procesul de cooperare militară dintre cele două țări ‘nu a avut de suferit ca urmare a catastrofei’ din iulie 2010, când un elicopter Yasur al forțelor aeriene israeliene s-a prăbușit în Munții Carpați, provocând moartea întregului echipaj, format din patru piloți, doi tehnicieni de zbor israelieni și un ofițer român care observa exercițiul de antrenament. Media românești au dat vina pe armata locală pentru dezastru, iar antrenamentele în regiune au încetat pentru multă vreme, menționează ziarul israelian.

Să dea Dumnezeu să înceteze pentru totdeauna antrenamentele evreieşti în România!

Traian Băsescu, după cum notează Israel Hayom, a discutat pe larg despre acel incident pentru prima dată de la producerea lui. România ‘învață de la Israel, cumpără de la acesta echipament militar și soldații noștri combatanți cooperează în toate aspectele’, a afirmat șeful statului. ‘Înțelegem avantajele pe care le are această cooperare specială cu armata israeliană pentru noi și pentru armata noastră și ce putem câștiga de pe urma ei. De aceea este atât de importantă pentru noi’, a adăugat el. 

Cumpărăm echipament militar, că na: trebuie să-i facem pe evrei cu şi mai mulţi bani decât au. Industria noastră de armament… 

Ziarul israelian amintește totodată de importanta prezență israeliană în lumea civilă a afacerilor care face ca în prezent ebraica să fie a patra limbă cea mai vorbită în România.’Știm că mulți israelieni au găsit teren fertil pentru afaceri în România’, a declarat Băsescu, citat de Israel Hayom.

Sursa: http://www.realitatea.net/

Ohohoo! „…prezență israeliană în lumea civilă a afacerilor”, scopul existenţei jidanilor! 

Şi…a patra limbă cea mai vorbită în România”. Câte de mândru e el ca totul merge conform planurilor stăpânilor lui!

Lui Petre Ţuţea i se refuză, de către un grup de profesori, dreptul de a da numele unei străzi din Timişoara pentru că ar fi făcut parte din „nomenclatura legionară”

În Consiliul Local Timişoara urmează să se voteze câteva schimbări de denumiri stradale şi atribuiri de nume pentru străzi noi. Una din cele mai importante schimbări se referă la “strada fără nume”, din zona centrală Cetate, care va deveni strada Petre Ţuţea, după numele unuia dintre cei mai mari filozofi naţionalişti creştini din România secolului trecut. Deşi nu s-a stabilit încă data în care această chestiune va fi dezbătută în Consiliul Local, au apărut deja contestatarii, care fac aluzie în primul rând la trecutul legionar al lui Petre Ţuţea.

robert_reisz

Grupul de contestatari este alcătuit din câteva cadre universitare, iniţiatorul fiind profesorul de 49 de ani Robert D. Reisz, originar din Lugoj. Acesta, alături de alţi colegi, va trimite o scrisoare de protest către Consiliul Local Timişoara.

“Considerăm că numirea unei străzi este unul din gesturile simbolice importante ale unei localități având un rol de identificare și construcție identitară. Imaginea de ansamblu a numelor străzilor orașului formează împreună cu denumirile instituțiilor publice, cu monumentele și celelalte obiecte urbane o configurație fizică, concretă a valorilor noastre. În acest context dorim să ne opunem propunerii menționate”, se arată în scrisoarea de protest.

Printre argumentele aduse de contestatari se numără faptul că Petre Țuțea nu a avut nici o relație biografică cu orașul Timișoara, deşi mai există şi alte denumiri de străzi după personalităţi istorice sau culturale, care nu au avut tangenţă directă cu oraşul de pe Bega dar care au o însemnătate importantă pentru naţiunea română în ansamblul ei.

Dar obiecţiile majore sunt legate de opţiunea ideologică a marelui filozof. “Petre Țuțea a fost, în tinerețe, membru al nomenclaturii legionare, având poziții de decizie în guvernarea legionară, a fost unul dintre autorii Manifestului Revoluției Naționale și a publicat articole de presa propagând ideile legionare, motiv pentru care considerăm că este o personalitate controversată și neconsonantă cu spiritului civic și cultural al Timișoarei. Simbolul Petre Țuțea este legat de o configurație ideologică de extremă dreaptă străină de identitatea orașului nostru pe care ne-o dorim legată de valori ale libertății, democrației, toleranței și progresului”, mai susţin contestatarii conduşi de Robert Reisz, profesor de statistică la Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest.

Deocamdată scrisoarea a mai fost semnată, în afară de Robert Reisz, de lectorul Constantin Parvulescu, lectorul Claudiu Mesaros şi conferenţiarul Ciprian Panzaru, toţi angajaţi de Universitatea de Vest Timisoara.

0Viceprimarul Timişoarei, liberalul Dan Diaconu, a fost cel care a propus atribuirea denumirii Petre Ţuţea. Strada este situată între strada Eugeniu de Savoya şi strada Proclamaţia de la Timişoara, perpendiculară pe acestea, între imobilele cu numerele poştale 5 şi 7 de pe str. Proclamaţia de la Timişoara. Propunerea a fost făcută în cadrul  Comisiei de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, Parcuri, Pieţe şi va ajunge în plenul Consiliului Local Timişoara, la o dată care nu a fost stabilită încă.

petre-tutea

În data de 6 octombrie 1902, se năştea în Boteni, judeţul Argeş, marele gânditor creştin, economist şi om politic Petre Ţuţea. În calitatea sa de membru activ al Mişcării Legionare, după ce în prealabil a fost un om de stânga, a fost un prieten apropiat al altor mari personalităţi care au marcat naţionalismul interbelic românesc, precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica sau Petre Pandrea.

În cadrul Guvernului Național-Legionar instaurat în septembrie 1940, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Șef de Serviciu și apoi cea de Director în Ministerul Economiei Naționale. După lovitura de stat antonesciană a fost Șef de secție în Ministerul Războiului iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naționale.

După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor îndurate.

A continuat să fie urmărit de Securitate şi i-au fost confiscate mai multe manuscrise în urma numeroaselor descinderi domiciliare.

Petre Ţuţea a murit în ziua de 3 decembrie 1991, apucând să traiască prăbuşirea regimului totalitar comunist în 1989. Cu toate acestea a fost şi un critic al direcţiei pe care s-a înscris România postdecembristă, diametral opusă gândirii sale axate pe Naţiune şi Divinitate. Sursa: FrontPress.ro