Astăzi 28 februarie pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea

În mod obişnuit ziua acestor sfinţi se serbează pe 29 februarie, dar anul 2014 fiind an bisect, îi serbăm pe 28 ale lunii.

   Acest Cuvios Părinte de neam străromân s-a născut prin anii 365 de la venirea mântuirii prin Hristos-Domnul, în Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică, la un loc ce-i păstrează din vechime până azi numele „podişul Casian” şi „peştera lui Casian”. Localitatea Casimcea din judeţul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la şcolile timpului. Dar însufleţit de o arzătoare sete de desăvârşire duhovnicească renunţă de tânăr la atracţiile deşarte şi înşelătoare ale vieţii lumeşti şi pleacă la Locurile Sfinte însoţit de prietenul său Gherman, frate nu prin naştere, ci în duh. Aşa au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem. Întemeindu-se după cuviinţă în rânduielile vieţii chinoviale, adică de obşte, după modelul de viaţă al călugărilor din Palestina, Mesopotamia şi Capadocia şi simţind în ei dorul de o mai mare desăvârşire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreţii despre a căror îmbunătăţită viaţă duhovnicească auziseră. Aşa au ajuns la comunităţile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, căutau cu râvnă pe sfinţii însinguraţi, ca să cinstească în ei strălucirea harului şi bogăţia roadelor lor şi pentru a le cere sfaturi duhovniceşti pentru mântuirea sufletului. Aceste întrebări şi răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moştenire sfântă în cartea Convorbirilor, cu care Cuviosul Casian a înzestrat Biserica.

    Dobândind pe cât puteau să adune din învăţătura lor cerească, la sfatul Avei Iosif, au mai rămas în Egipt şapte ani şi apoi au mers mai departe cercetând din loc în loc pe aceşti învăţători în lucrul duhovnicesc până ce au ajuns în vestita pustie Schitică, unde Sfântul Macarie întemeiase şi făcuse „pustia strălucitoare” vrednică de a fi sărbătorită de toţi. Aici se nevoiau într-o asceză aspră un mare număr de călugări printre care străluceau îndeosebi, cuvioşii părinţi Moise, Serapion, Teona, Isaac şi preotul Pafnutie, învăţătorul lor. El le spunea că nu este deajuns pentru călugăr să renunţe la lume, părăsind bunurile şi măririle lumeşti pentru a se dedica grijii de suflet în nevoinţă, în asceză şi tăcere. De aici înainte trebuie împlinită o a doua „renunţare” care constă în a te lepăda de obiceiurile, viciile şi atracţiile vechi ale sufletului şi ale trupului printr-o luptă îndelungată şi răbdătoare, plină de ispite, dar care duce la curăţia inimii. Căci acesta este scopul călugărului: să stea de vorbă permanent cu Dumnezeu prin neîncetată rugăciune, încât mintea, nerisipită la grijile lumii, să ajungă cu linişte şi pace în altarul despătimit, curăţit al inimii. Iar capătul lucrului său este viaţa de veci, unirea cu Dumnezeu, din care se poate dobândi chiar de aici, de jos, o arvună, o pregustare a ei prin sfânta iubire. Căci, într-adevăr, ajuns la un anume sfârşit al celei de a doua „renunţări”, sufletul pe de-antregul tinzând către Hristos Cel dorit, călugărul trebuie să mai împlinească cea de-a treia „renunţare” care cuprinde întreaga desăvârşire. Iar aceasta constă în părăsirea oricărei amintiri a acestei lumi, cu toate cele de faţă şi văzute ale ei, socotite măreţe, deşi sunt deşarte şi repede trecătoare, pentru a se lăsa condus de Dumnezeu în „pământul făgăduinţei” în care nu mai cresc spinii şi buruienile viciilor, în locaşurile cele veşnice în care vom rămâne pentru totdeauna (Convorbirea a 3-a), în simţirea negrăitei bucurii şi a revărsării luminii dumnezeieşti.

    Acesta este marele dar al rugăciunii curate căci „atunci – precum grăia ava Isaac – acea iubire desăvârşită, prin care El ne-a iubit mai întâi, trece şi în adâncul inimii noastre prin virtutea rugăciunii curate”. Aceasta se va face aşa când toată dragostea, Toată dorinţa, toată râvnă, toată strădania, tot cugetul nostru, tot ce trăim, ce vorbim, ce respirăm va fi cu Dumnezeu. Şi, când acea unitate care există veşnic între Tatăl cu Fiul şi între Fiul cu Tatăl, prin Duhul Sfânt va trece şi în simţirea şi în mintea noastră. Aşa precum El ne iubeşte cu iubirea cea adevărată şi curată care nu se stinge niciodată, să ne dăruim şi noi Lui printr-o legătură veşnică, de nedespărţit, pentru ca orice respirăm, orice înţelegem, orice vorbim, să fie cu Dumnezeu. Iar de starea aceasta ne vom putea apropia, atât cât este cu putinţă pe pământ, plinindu-se cuvântul Apostolului: Dumnezeu este totul în toate. Apoi devenind deplin fii printr-o comuniune atât de desăvârşită cu Tatăl, vom putea zice Celui Care este Fiu şi moştenitor prin fire: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt (Ioan 16,15). Pentru că El Însuşi S-a rugat, grăind despre noi: Părinte, cei pe care Mi i-ai dat, vreau ca unde sunt Eu să fie şi ei cu mine. Aceasta trebuie să fie năzuinţa pustnicului, aceasta toată strădania, pentru ca, după cuviinţă, să aibă chiar în acest trup chipul fericirii viitoare şi să înceapă să guste înainte din începutul vieţii şi măririi cereşti. Acesta este scopul întregii desăvârşiri: ca sufletul eliberat de orice lanţuri trupeşti să se înalţe zilnic la negrăitele daruri ale vieţii duhovniceşti, într-atât încât întreaga viaţă şi bătaie a inimii să devină o unică şi negrăită rugăciune (din Convorbirea a X-a). Cât de mângâiat şi uimit este creştinul, descoperindu-i-se un asemenea suiş al sufletului întru care petreceau străbunii noştri sfinţi.

    Astfel, îndrumaţi de pe culmile vieţii călugăreşti şi contemplând plinirea vie la aceşti străluciţi anahoreţi, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate şi neclintită statornicie vieţii contemplative în timpul anilor petrecuţi aici, în pustia Schitică. În liniştea chiliei, Sfântul Casian a izbutit să facă experienţa luptei aspre a sufletului îndrăgostit de Dumnezeu, împotriva gândurilor pătimaşe şi a demonilor pizmaşi, îndeosebi împotriva ispitei amorţirii sufletului, a plictiselii care-i tulbură pe eremiţi şi îi silesc să-şi părăsească retragerea liniştirii. Din această adâncă experienţă adâncă personală şi din învăţătura altor bărbaţi învăţaţi, ca Sfântul Evagrie Ponticul pe care l-a cunoscut în Nitria, Cuviosul Casian întocmi o învăţătură aleasă de luptă duhovnicească şi despre cele opt păcate capitale, anume: al lăcomiei, adică al îmbuibării de mâncare; al doilea, al desfrânării; al treilea, al iubirii de arginţi sub care se înţelege zgârcenia; al patrulea, al mâniei; al cincilea, al tristeţii; al şaselea, al neliniştii, sau al dezgustului inimii; al şaptelea, al slavei deşarte şi al optulea, al trufiei.

    După şapte ani, Cuvioşii Ioan şi Gherman s-au întors la Betleem, unde au dobândit de la părintele lor duhovnicesc binecuvântarea de a trăi de aici înainte în pustnicie. Şi aşa plecară cu râvnă şi grăbire în Egipt. Dar, cu tot dorul lor nestins, n-au putut regăsi liniştea cuvenită contemplaţiei, din pricina unor învinuiri nedrepte la care erau supuşi călugării din Egipt de către arhiepiscopul Teofil al Alexandriei. Atunci, Cuvioşii Ioan şi Gherman, urmând un grup de 50 de monahi, hotărâră să-şi caute liniştea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului şi marelui Ioan Gură de Aur. Aceasta se petrecea pe la anii 401. De îndată ce îi văzu marele între patriarhi, desluşind cu o tainică privire calitatea sufletelor lor, reuşi să-l convingă pe Gherman să primească prin mâinile lui preoţia, iar Casian diaconia. Cucerit de curăţia şi sfinţenia Sfântului Ioan Gură de Aur şi de negrăita sa măiestrie a cuvântului, Casian se aşeză cu un zel fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimţind să jertfească liniştea pustiei pentru a scoate câştig din petrecerea pe lângă un asemenea învăţător.

    Dar n-a trecut mult timp că iată, Sfântul Ioan Gură de Aur – victimă a lui Teofil – fiind dus în exil, Cuvioşii Casian şi Gherman au fost trimişi în misiune la Roma de cler şi popor, însoţindu-l pe episcopul Paladie ca să încunoştiinţeze pe episcopul Romei, Inocenţiu I, printr-o scrisoare, privind suferinţele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Casian petrecu astfel zece ani la Roma şi în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru bărbaţi, mănăstirea Sfântului Victor, pe mormântul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, aceea a Mântuitorului, pe la anul 415. Bărbat mult încercat în viaţa ascetică şi totodată părinte ajuns la o mare înţelepciune pastorală, el a oferit mulţimii călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiţie monahală pe care o primise de la Părinţii din Răsărit, ţinând seama însă de condiţiile de viaţă din Galia, de climă şi de firea locuitorilor de aici.

    La rugămintea Sfântului Castor, episcop de Apt, el întocmai lucrarea sa „Instituţii cenobitice” (rânduieli pentru viaţa în comun), pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provenţa. În această lucrare el descrie modul de vieţuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând şi aici rânduielile care se obişnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia. Căci, scrie el: „Dacă se împlineşte porunca dumnezeiască cu dreaptă socoteală şi după putere, atunci păzirea ei are măsura desăvârşirii, chiar dacă mijloacele nu sunt aceleaşi”. El descrie apoi leacurile şi căile de vindecare de cele opt păcate capitale, spre a conduce sufletul la desăvârşirea virtuţii. Mai târziu el a completat această învăţătură duhovnicească prin cartea Convorbirilor în care înfăţişează, la cererea ermiţilor care trăiau la Lerins şi în insulele Hâeres de lângă Marsilia, treptele mai înalte ale luptei pentru curăţirea inimii şi contemplaţie, folosindu-se de învăţătura marilor anahoreţi, pe care îi întâlnise în Egipt. Sfântul Casian a înzestrat astfel, din începuturile lui, monahismul din Galia cu o temeinică armătură duhovnicească, adăpându-l din izvoarele vii ale Părinţilor pustiei.

    Ca ucenic credincios al marilor învăţători Sfinţii Capadocieni Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Grigore de Nîssa, ca şi al Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci împotriva unei separări adânci între firea omenească şi harul divin, pe care Fericitul Augustin o stabilise pentru a lupta împotriva ereziei lui Pelagiu. Într-adevăr, deşi tot darul desăvârşit şi tot harul de sus coboară, de la Dumnezeu Părintele Luminilor, libertatea noastră omenească, zidită după chipul libertăţii absolute a lui Dumnezeu şi reînnoită în Sfântul Botez, este chemată să răspundă şi să conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce în suflet roadele mântuitoare ale sfintelor virtuţi şi, într-o aşa măsură, încât se poate spune, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că: „Lucrul lui Dumnezeu este de a ne dărui Harul Său, iar cel al omului este de a-şi oferi credinţă”. Căci, aşa cum grăieşte acelaşi mare învăţător al Bisericii în alt loc: „Harul lui Dumnezeu curge atât pe cât este de deschis vasul credinţei pus sub şipot”. O asemenea învăţătură îşi avea limpede rădăcina în cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Domnul a arătat: Cel care luase cinci talanţi de la stăpânul său, a adus alţi cinci talanţi, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alţi doi (Matei 25, 20-22). Deci cu adevărat, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel, suntem împreună lucrători cu Hristos (2 Cor. 6,1).

    Faţă de aceste împotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a rămas statornic în dreapta credinţă a Bisericii, departe de zgomot şi certuri, învăţat cu adâncul contemplării divine, taină a unei păci nesurpate şi blânde, şi a unei linişti senine. El îşi încredinţă în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435. Cunoscut ca sfânt de cei din vremea lui, el este cinstit de toţi călugării Bisericii Apusene ca Părinte al lor şi unul dintre cei mai mari învăţători. Sfintele sale moaşte sunt păstrate până în ziua de astăzi în mănăstirea Sfântului Victor din Marsilia.

Acest sfînt si purtator de Dumnezeu Gherman s-a nascut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din parinti straromâni, fiind din acelasi sat si contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerata vatra strabuna a acestor doi sfinti daco-romani de la gurile Dunarii.

Parintii si stramosii lor erau crestini din primul secol, fiind botezati în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfîntul Apostol Andrei si de ucenii lui, care au semanat cuvîntul Evangheliei lui Hristos în jurul Marii Negre si în Scitia Mica, adica Dobrogea de astazi.

Dupa ce a învatat carte în satul natal si pe lînga Episcopia Tomisului, împreuna cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten si împreuna-vietuitor pîna la moarte, s-a dus sa deprinda învatatura Sfintilor Parinti în partile Constantinopololului. Apoi, tot împreuna, au intrat în viata monahala, la una din manastirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde straluceau mari ierarhi si purtatori de Dumnezeu, ca Sfintii Bretanion si Teotim.

Dorind o viata mai înalt duhovniceasca în Hristos, s-a dus împreuna cu fericitul Casian sa se închine Cuviosilor Parinti ce se nevoiau în Egipt, pe valea Nilului. Dupa ce au vizitat pe marii sihastri de acolo si au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp în preajma marilor anahoreti egipteni, învatînd de la ei neîncetata rugaciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri si s-au închinat la mormîntul datator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos.

S-au nevoit apoi un timp în manastirile din Constantinopol, în preajma Sfîntului Ioan Gura de Aur, care i-a hirotonit pe amîndoi – Sfîntul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.

În anul 403, cînd unii ierarhi si dregatori din Rasarit, îndemnati de împarateasa Eudoxia, s-au ridicat împotriva Sfîntului Ioan Gura de Aur cerînd sa-l depuna din treapta, atunci si Coviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apararea marelui ierarh.

Acest mare nevoitor era atît de cinstit de prietenul sau, Sfîntul Ioan Casian, încît îl numea, în cartea sa „Convorbiri cu Parintii din Pustie”, „Sfîntul Parinte Gherman”. El a contribuit mult la întarirea vietii monahale în Dobrogea, din Italia si din Galia.

Dupa o aspra si îndelungata nevointa duhovniceasca, ajungînd la masura sfinteniei, Cuviosul Parintele nostru Gherman a raposat la Roma, prin anii 405-415, dîndu-si sufletul cu pace în mîinile lui Hristos, plin de zile si de harul Duhului Sfînt. Pentru viata lui aleasa, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata Sfintilor Parinti, la 20-21 iunie 1992, cu data de praznuire la 29 februarie, iar cînd nu sînt ani bisecti, la 28 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Surse: doxologia.ro şi calendar-ortodox.ro

Reclame

Luna februarie a fost luna cuviosului mărturisitor Iustin Pârvu şi a mucenicului Valeriu Gafencu

Părintele Iustin, a cărui zi de naştere s-a prăznuit pe 10 februarie şi

Valeriu Gafencu căruia i s-a făcut pomenirea martiriului pe 18 februarie.

Ambii au activat in Frăţiile de Cruce legionare. Ambii au făcut închisoare pentru credinţă şi pentru neam. Au fost bătuţi, chinuiţi, torturaţi, umiliţi de oameni, dar slăviţi de Dumnezeu! Au trecut la Domnul în stare de sfinţenie.

Rugaţi-vă pentru noi sfinţilor dragi poporului român!

Pe draci îi deranjează moştele sfinţilor. Pe mitropolitul Teofan de ce îl deranjează moştele Cuviosului Iosif cel Nou de la Rădeni?

În urma implicării părintelui stareţ Pamvo în campania de informare despre gazele de şist, au reapărut presiunile pentru îngroparea Cuviosului Iosif de la Rădeni. Presiuni au fost încă de la descoperirea sa întreg și după 7 ani. Mărturiile oamenilor despre minunile făcute de acest sfânt sunt numeroase. Personal, pot da mărturie cum sfântul emană miros plăcut şi în preajma sa simţi o pace lăuntrică care te îmbie la rugăciune. Dar se pare că aceste lucruri nu contează pentru mai marii lumii, inclusiv pe mai marii mitropoliei Moldovei, care se supun presiunilor politice și în loc să fie alături de părintele Pamvo și de oamenii din zonă când le-au fost invadate pământurile de către compania Prospectiuni S.A., vin acum și fac jocul hulitorilor de sfinte moaște, care nu suporta sfințenia. Cuviosul Iosif i-a ajutat și i-a întărit pe localnici încât au opus rezistență celor care vor să otrăvească pământul și apa din zona schitului Rădeni. Tocmai de aceea se vrea îngroparea sa cu orice preț, ca să nu le mai stea în cale acest sfânt și nici oamenii care vin în pelerinaj la sfintele sale moaște.

cuv Iosif Radeni Este foarte grav faptul că mitropolia Moldovei a adoptat o politică de ascundere și de îngropare a sfintelor moaște. Deja este al treilea caz de acest gen, după cel al Părintelui Gheorghe Calciu, care a fost îngropat la recomandarea mitr. Teofan Savu (există mărturie video) și tot mitr. în cauză a dispus ținerea în taină (sub sigiliu mitropolitan, într-un cufăr din podul mănăstirii Neamț) a osemintelor Sf. Paisie Velicicovschi, sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română. De ce se practică această politică păgână, când în țări ca Rusia, Grecia, Ucraina osuarele sunt pline de moaștele și osemintele celor bineplăcuți lui Dumnezeu? Pe cine deranjează sfinții?

Sursa: apologeticum.ro

Asta e prea de tot! Au reîngropat moaştele Părintelui Gheorghe Calciu, în grabă, de parcă îi ardea vederea lui şi acum vor să-l ascundă şi pr Părintele Iosif de la Rădeni. Să dea Dumnezeu să reziste stareţul Pamvo la presiunile trădătorilor ierarhi! 

Iată imagini din iunie 2012, la câteva luni după descoperirea moaştelor (noiembrie 2011):

Declaraţie a Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la violenţele din Ucraina îndreptate împotriva Bisericii

Declarația Consiliului Suprem Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Ruse în legătură cu pericolul acţiunilor violente împotriva Bisericii canonice din Ucraina

Consiliul Suprem Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Ruse a emis o declarație în legătură cu pericolul acţiunilor violente împotriva Bisericii canonice din Ucraina. În ultimele zile suntem martori al unor amenințări deschise împotriva sfinţeniilor Ucrainei, venerate de credincioșiiortodocși din întreaga lume și care se află în sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe canonice. Lavrele Kiev-Pecerska şi Poceaev au devenit ţintele mai multor provocări din partea radicalilor. A fost în pericol de a fi atacată administrația eparhială Sumsk.

Apelăm către toţi creștinii ortodocși din Ucraina, indiferent de preferințele lor politice, cu un apel de a preveni atacurile împtriva sfinţeniilor. Le mulţumim tuturor celor care deja au contribuit la apărarea bisericilor și mănăstirilor, nepermiţând profanarea lor şi dezlipirea de la Biserica adevărată. Înălţând rugăciuni pentru încetarea conflictelor în rândul poporului ucrainean, vă înndemnăm să înţelegeţi că calea cătrea pacea din Ucraina exclude confruntările religioase, şi escaladarea acestora în lăcaşurile bisericilor și mănăstirilor.

traducere pentru ortodox.md

sursa patriarchia.ru  Via: http://ortodox.md/

Legea antilegionară a fost respinsă de Comisia Juridică şi Comisia de Apărare din Senat

VICTORIE LA SENAT! Legea antilegionară a primit aviz negativ la Comisia de apărare şi siguranţă naţională. Raport de respingere la Comisia juridică. Guvernul desfiinţează juridic expunerea de motive a proiectului de lege.

Comisia juridică a Senatului României a adoptat un raport de respingere a proiectului legislativ L724/2013, iniţiat de Crin Antonescu şi alţi doi lideri liberali, în vederea modificării OUG31/2002 în vederea incriminării penale a manifestărilor şi organizaţiilor cu caracter legionar.

Raportul de respingere vine pe fondul emiterii ieri a unui aviz negativ de către Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, după repetate dezbateri şi amânări solicitate de ministerele de resort şi serviciile secrete, în scopul aprofundării obiecţiilor şi documentelor înaintate de Partidul “Totul pentru Ţară”, precum şi ca urmare a neconcordanţelor dintre prevederile proiectului de lege şi cele ale noului cod penal.

Departe de a putea spune că lupta s-a încheiat, avizul negativ al Comisiei de apărare şi raportul de respingere dat de Comisia juridică, reprezintă incontestabil o victorie importantă, prin faptul că ele vin să confirme încă o dată faptul că legionarii şi urmaşii lor au dreptul legal şi constituţional de a-şi promova convingerile politice. Mişcarea Legionară, reprezentată astăzi prin cei care şi-au sacrificat tinereţea şi viaţa pentru libertatea şi demnitatea poporului român, precum şi de continuatorii lor legitimi, reprezintă o realitate de necontestat a României de astăzi, reafirmându-şi legalitatea manifestărilor şi punctelor de vedere.

Contribuţiile, deseori mergând până la jertfa supremă, ale legionarilor din ţară şi din exil  la lupta împotriva totalitarismului comunist şi reinstaurarea în România a statului de drept, reprezintă o certitudine care nu poate fi contestată. Şi iată că autorităţile iau în seamă acest lucru, în ciuda presiunilor morale exercitate de anumite cercuri de extracţie marxistă, care nu fac decât să aducă deservicii stabilităţii şi normalităţii statului român.

Este totodată şi un act de dreptate şi de minimă consideraţie pentru memoria unor personalităţi de marcă ale culturii româneşti interbelice care au aderat la Mişcarea Legionară şi ale căror opere ar putea suferi grave intervenţii ale cenzurii penale în urma adoptării unui astfel de proiect legislativ.

Nu putem decât să felicităm pe toţi cei care au analizat cu obiectivitatea şi au luat decizii pe baza conştiinţei.

Victoria de la Senat aparţine tuturor celor care au sprijinit, într-un fel sau altul, demersurile oficiale sau mediatice al Partidului “Totul pentru Ţară”, în această perioadă grea în care presa, organizaţiile pentru drepturile omului şi instituţiile investite să apere legea au preferat să instituie un adevărat tabu în jurul acestui proiect de lege cu consecinţe dintre cele mai grave. Mulţumim celor care au răspuns invitaţiilor noastre la manifestări publice dar şi celor care, din timpul lor, au sacrificat sprijinindu-ne în amplele eforturi de sensibilizare şi informare a instituţiilor romîneşti şi din afara ţării cu privire la riscurile şi abuzurile presupuse de acest proiect de lege.

aviz comisia aparare Legis_PDF_2013_13L724ca6 tptPrin campania dusă cu consecvenţă începând din 8 octombrie 2013, din ziua iniţierii proiectului de lege, Partidul “Totul pentru Ţară” dovedeşte încă o dată că reprezintă cu cinste singura formulă instituţională de manifestare în viaţa publică românească a legionarilor şi urmaşilor acestora. Au existat şi alte luări de poziţie, ale unor persoane individuale sau ONG-uri, pe care le salutăm şi le preţuim aşa cum se cuvine.

Dar dincolo de toate, aşa cum spuneam, victoria de astăzi aparţine tuturor celor care s-au implicat, ştiut sau neştiut, în demascarea caracterului profund nedemocratic, nedrept şi neconstituţional al acestui proiect de lege.

Tuturor, întreaga noastră consideraţie!

Mai multe pe: buciumul.ro

Mitropolitul locţiitor al Kievului, Onufrie, cere noilor guvernanţi din Ucraina să trateze cu atenţie populaţia românească de acolo

Citez articolul:

Mitropolitul Kievului ia apararea ROMANILOR din UCRAINA 

Pe fondul tensiunilor din Ucraina, mai ales după ce opoziţia a preluat puterea în Kiev şi a cooptat în coaliţia de la putere şi partidul naţionalist Svoboda, care nu de puţine ori a manifestat atitudini şovine ostile la adresa românilor, a început totuşi să se audă şi o voce a raţiunii, venită chiar din interiorul Bisericii Ortodoxe. Mitropolitul Onufrie, ales acum două zile locțiitor al scaunului Mitropoliei Kievului din cadrul Patriarhiei Moscovei, a participat la o discuție în Rada Ucrainei, unde și-a expus părerea față de situația tensionată din Biserică. Acesta a atras atenția asupra faptului că există zone vorbitoare de limbă română în Ucraina care trebuie tratate cu maximă atenție.

“Nu trebuie să uităm că avem zone vorbitoare de limbă română care sunt tulburate de zvonurile precum că protestatarii de pe Euromaidan merg să ocupe mănăstirea unde au un azil de copii cu 500 de suflete (este vorba despre mânăstirea Bănceni a episcopului român P. S. Longhin – nota mea). Sunt vorbitori de limbă română, sunt foarte tulburați și au și început a răspândi zvonul că vor cere ajutorul României să-i ajute, că România ar putea să bage trupele armate în Odessa. În această perioadă tulbure orice este posibil, de aceea vă rog să faceți totul pentru a preveni orice confruntare”, a declarat mitropolitul Onufrie, citat de Barikada.

onufrie-clobuc-albBiserica Ortodoxă a îndemnat la calm atât populaţia cât şi forţele de ordine şi în timpul confruntărilor violente din capitala statului vecin, soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi. La fel şi acum, când minoritatea românească se simte ameninţată, liderii religioşi încearcă să impună calea dialogului pentru a se evita o adâncire şi mai acută a crizei.

După ce noua putere a acaparat instituţiile decizionale din ţară, printre primele măsuri adoptate a fost şi anularea legii cu privire la principiile politicii lingvistice din 3 iulie 2012, care acorda dreptul minorităţilor etnice, inclusiv românilor, de a folosi folosească limba natală în administraţia locală. Astfel de săptămâna trecută limba română şi-a pierdut statutul de limbă regională în mai multe localităţi din regiunea Cernăuţi, nordul Basarabiei şi ţinutul Herţa. Liderul partidului naţionalist Svoboda, Oleg Teagnibok, a declarat că până la adoptarea unei noi legislaţii lingvistice, funcţionarea limbilor va fi reglementată de legea din anul 1989, care acorda statut privelegiat limbii ucrainene. Sursa: FrontPress.ro

Delia Matache se alătură şi ea blasfemiatorilor la adresa ortodoxiei

Cântăreaţa se schimonoseşte şi ridiculizează veşmântul schimonahilor. În acest videoclip e îmbrăcată într-un hanorac ce imită în mare măsură CUCULUL ( o glugă ascuţită la vârf cu diferite însemne creştine) şi ANALAVUL (veşmântul asemănător cu epitrahilul preoţilor, de asemenea inscripţionat), elemente vestimentare pe care obligatoriu le poartă schimonhii. Pe hanoracul Deliei sunt adăugate şi alte simboluri suspecte, necreştine. 

Aceasta este o blasfemie, mai ales ca e semidezbrăcata.  

De asemenea, pe partea de sus a braţelor, aproape de umeri, se pot observa cruci duble întoarse, iar gestica artistei e cel puţin ciudată (minutul 1,26). Să fie întâmplătoare toate acestea? Aproape sigur nu, având în vedere că videoclipul este produs de casa de discuri satanică CatMusic.

Actualizare:

Pentru cei care nu vor să-şi întineze vederea cu trupul semi-gol şi cu mişcările desfrânate ale cântăreţei adaug mai jos nişte poze. 

Poze de la filmările clipului "Ipotecat" - Delia feat. Uddi  Poze de la filmările clipului "Ipotecat" - Delia feat. Uddi

Poze de la filmările clipului "Ipotecat" - Delia feat. Uddi

Delia feat. Uddi -

Preluate de pe: InfoMusic.ro  Autorul acestei isprăvi vestimentare este graficianul David Gal.

Pentru a se înţelege mai bine ce sunt şi ce simbolizează veşmintele schimonahilor citez:

Randuiala imbracarii schimei mari

Randuiala imbracarii schimei mari asa cum o intalnim in formele sale timpurii pesupunea repetarea voturilor schimei mici, cu alte cuvinte repetarea slujbei intrarii in monahism. 

Diferentele constau in cele doua insemne noi – cuculul si analavul – si in rugaciunile citite in timpul instituirii. 

Potrivit vechii randuieli a imbracarii schimei mari, noile vesminte monahale sunt duse in ajun, in Sfantul Altar.  La Vecernie se canta canonul de pocainta si stihiri compuse cu privire la starea sufleteasca a monahului, care se caieste pentru pacatele sale. Dupa Vohodul Mic, la liturghie, aducandu-se cel ce voieste sa primeasca chipul cel mare inaintea usilor imparatesti, se canta troparele zilei, apoi antifonale de umilinta, care exprima pocainta pentru pacate si plangerea sufletului catre Dumnezeu: „Oaie sunt a turmei Tale celei cuvantatoare si fug la tine, pastorule cel bun; cauta-ma pe mine ratacitul, Doamne, si ma mantuieste… Viforul pacatelor ma cuprinde, Mantuiotorule, nu pot purta valurile si cad inaintea ta, singurul carmaci. Tinde-mi ca si lui Petru mana indurarii Tale si ma mantuieste”. Apoi se canta troparul: „Bratele parintesti…”

Schima Mare

Urmeaza aceleasi intrebari ca si la intrarea in monahism apoi cuvantarea egumenului si trei rugaciuni, cere sunt diferite de cele de la primirea schimei mici. Egumenul ia din mana celui ce voieste sa primeasca schima mare, forfeca in acelesi mod, ca si la calugarie, dupa care il tunde pe acesta. Urmeaza imbracarea monahului, dandu-i-se aceleasi vesminte, ca si la calugarie afara de potcap si camilafca. In locul acestora i se dau schimnicului mare cuculul si analavul rostindu-i-se la cel dintai: „Fratele nostru (N) se acopera cu culul nerautatii, cu coiful nadejdii mantuirii, in numele Tatalui…”, iar la analav: „Fratele nostru (N) primeste analavul in numele Tatalui si al Fiului…, primind crucea pe umerii sai si urmand lui Hristos Stapanul”.

Apoi egumenul citeste alte doua rugaciuni. Dupa aceasta i se da schimonahului mare o lumanare, evanghelia si crucea si apoi urmeaza inchinarea si se continua Sfanta Liturghie. 

Egumenul insusi este privit potrivit vechilor randuieli ca nas al candidatului. La primirea Schimei Mari monahul primeste de asemenea un nou nume. Monahul care a primit schima mare va petrece apoi in biserica vreme de 8 zile (in cazul schimei mici – 5 zile).

Incepand cu al XVII-lea au aparut unele modificari ale randuielii imbracarii schimei mari. Randuiala dobandit chiar o forma independenta, fara a mai fi integrata in cadrul Sfintei Liturghii. In acest caz, pe langa randuiala obisnuita a intrarii in monahism se rosteste ectenia mare si se canta „Cati in Hristos v-ati botezat”. Urmeaza apoi intru totul randuielii calugariei pana la sfarsit.

Schimonah

Unii egumeni au savarsit si randuieli pe scurt plecand de la convingerea ca voturile monahale sunt irepetabile. Aceasta randuiala ca monahul sa fie imbracat doar vesmintele schimei mari: cuculul si analavul.

Insemnele: cuculul si analavul

Cuculul si analavul schimei mari sunt insemne monahismului desavarsit, simboluri nu numai ale intelepciunii si blandetii, ci ale Crucii, ale patimirilor, ale ranilor lui Hristos, ale mortii constante in Hristos.

Cuculul – se deosebeste de potcapul cu camilafca prin faptul ca e ascutit la varf, acoperind capul si umerii si avand cinci cruci rosii, in semn ca-l apara pe cel care il poarta de dusmanii vazuti si nevazuti.

Schim mare - Analavul

Analavul este un vesmant in forma epitrahilului ce acopera pieptul si spatele. Acesta este impodobit cu instrumentele Patimilor lui Hristos. Isi are numele de la grecescul „αναλαμβάνω” („a lua, a purta”), avand menirea de a fi o permanenta aducere aminte celui imbracat in acesta ca trebuie sa „poarte crucea sa de fiecare zi” (Luca 9, 23). Crucile ce acopera analavul, ii amintesc monahului ca el este „rastignit impreuna cu Hristos” (Galateni 2:20).

Amintim acum pe scurt, simbolismul imaginilor reprezentate de obicei pe analav. 

Cocosul reprezinta „cocosul care a cantat” dupa ce Petru s-a lepadat de trei ori (Matei 26, 74; Marcu 14:68; Ioan 18:27). 

Stalpul reprezinta coloana pe care Pilat l-a biciuit pe Hristos. (Marcu 15:15) .

Cununa agatata de cruce reprezinta „cununa de spini”: „Si impletind o cununa de spini, I-au pus-o pe cap si in mana Lui cea dreapta trestie; si, ingenunchind inaintea Lui isi bateau joc de El, zicand: Bucura-Te, regele iudeilor!” (Matei 27:29). 

Cele patru piroane din centrul Crucii si ciocanul de la baza reprezinta „cuiele” (Ioan 20:25) si ciocanul cu care au fost strapunse mainile si picioarele lui Hristos (Luca 24:40). 

Locul pe care Crucea sta reprezinta „locul Capatanii” sau Golgota, unde Hristos a fost crucificat: „Si venind la locul numit Golgota, care inseamna: Locul Capatanii” (Matei 27:33).

Capul si oasele reprezinta „pe primul om, Adam” (I Corinteni 15:45).

Scara si clestele de la baza Crucii reprezinta insemnele uneltelor de care s-a folosit Iosif din Arimatea, pentru a cobori de pe cruce trupul lui Hristos.

De asemenea, pe analav apar trestia cu buretele imbibat in otet si lancea cu care a fost strapunsa coasta lui Hristos.

Prin aceste instrumente „Crucea lui Hristos” devine „Pomul vietii”, prin care Domnul Hristos arata temeinicia cuvintelor Sale: „Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac” (Ioan11:25-26).

Analav

Literele grecesti care apar in general pe Analav sunt abrevieri ale frazelor care arata Crucea ca „putere a lui Dumnnezeu” (I Corinteni 1:18).

• ΟΒΤΔ Ό Βασιλεύς της Δόξης,  „Imparatul Slavei”
• ΙC XC NIKΑ Ιησούς Χριστός νικά, „Iisus Hristos Biruitorul”
• ΤΤΔΦ Τετιμημένον τρόπαιον δαιμόνων φρίκη,”Respectat trofeu, spaima a demonilor”
• ΧΧΧΧ Χριστός Χριστιανοίς Χαρίζει Χάριν, „Hristos Cel ce da har Crestinilor”
• CξζE Σταυρού Ξύλω ζωήν εύρομεν, „Prin pomul Crucii am gasit viata “
• EEEE Ελένης εύρημα εύρηκεν Εδέμ, „Descoperirea Elenei a scos la lumina Edenul”
• ΦΧΦΠ Φως Χριστού φαίνοι πάσι, „Lumina lui Hristos lumineaza tuturor”
• ΘΘΘΘ Θεού Θέα Θείον Θαύμα, „Vederea lui Dumnezeu, o dumnezeiasca minune”
• ΤCΔΦ Τύπον Σταυρού δαίμονες φρίττουσιν, „Demonii se inspaimanta de Semnul Crucii”
• ΑΔΑΜ Αδάμ, „Adam”
• ξζ Ξύλον Ζωής, „Pomul Vietii”

Mai sunt si alte insemne care pot aparea pe analav, insa acestea sunt suficiente pentru a demonstra ca acest sfant vesmant proclama „cuvantul Crucii” prin simbolismul sau mistic, aratand ca prin purtarea sa,  schimonahul marturiseste impreuna cu Apostolul Pavel: „Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume!” (Galateni 6:14) Sursa: crestinortodox.ro