Răscoala ţăranilor din 1907. Luna martie ar fi trebuit să fie luna de pomenire naţională a miilor de ţărani români jertfiţi de tagma asupritorilor şi exploatatorilor în frunte cu regele Carol I, străin de neam şi ţară

Dar cine să organizeze pomenirile naţionale pentru ţăranii ucişi atunci? Cine să facă slujbe pentru talpa ţării, care şi-a cerut dreptul la viaţă dar care a primit moartea? Noii jefuitori? Noii conducători, la fel de străini de neam şi ţară, care sunt în cârdăşie cu îmbogăţiţii şi hapsânii veniţi de aiurea să pună ghiarele pe pământul românesc? Ierarhii care se ploconesc în faţa acestora ca în faţa unor stăpâni, uitând de Stăpânul Hristos? Poate ici, colo câte un preot mai râvnitor împreună cu oameni care încă îşi mai iubesc ţara, să-i mai pomenească. 

Răscoala a început în nordul României de atunci, la Flămânzi, judeţul Botoşani, pe 21 februarie (8 februarie stil vechi) şi s-a răspândit în toată ţara, pâna în Oltenia. 

Harta generală a României, 1900

Cauzele principale ale răscoalei au fost nemulţumirile ţăranilor legate de deţinerea majorităţii pământurilor arabile de către moşieri. Ţăranii deţineau foarte puţin pământ sau deloc şi cu greu îşi puteau întreţine familiile. Duritatea comportamentului arendaşilor care administrau pământurile în numele marilor proprietari era şi ea o importantă cauză a nemulţumirilor. Condiţiile grele puse de arendaşi la subînchirierea terenurilor către ţărani era o altă cauză. 

Imboldul de a se răscula, ca în mai toate mişcările sociale de la revoluţia franceză încoace, a fost dat de altcineva. În cazul de faţă, de spionii austrieci, care pe fondul nemulţumirilor generale ale ţărănimii şi-au desfăşurat activitatea aprinzând scânteia răscoalei. De altfel, Liviu Rebreanu în romanul „Răscoala”, vorbeşte de călăreţi care mergeau de-a lungul şoselelor îndemnând ţăranii la revoltă şi spunându-le că însuşi „vodă” (regele Carol I) e de acord cu împărţirea pământurilor la ţărani. 

Reţeaua de spionaj a lui Eidinger
Centrul de unde se pregătea lovitura era oraşul Cernăuţi. Aici, generalul Fischer, şeful jandarmeriei austriece, înfiinţase un birou de plasare de forţa de muncă şi bani (bineînţeles şi spioni!) în România, birou condus de un anume N. Eidinger.
Acesta avea o sumară pregătire militară, iar tactica să de infiltrare a spionilor în ţara vecina se folosea de marile linii de cale ferată şi de şosele. În anul 1905, el a deschis un birou comercial în sediul hotelului Athénée Palace din Bucureşti şi a început plasarea de muncitori agricoli pe tot teritoriul României. În plus, oferea importante câştiguri arendaşilor, preluându-le produsele agricole şi livrându-le apoi armatei austro-ungare. Unele dintre cele mai profitabile relaţii de amiciţie, dar şi comerciale le-a avut cu de-acum cunoscută familie Fischer, marii arendaşi din regiunea Moldovei.
Alte ţinte ale spionajului austro-ungar şi care vor juca un rol important în evenimentele anului 1907 sunt reprezentate de tagma ziariştilor, în special de Constantin Mille şi ziarul Adevărul. Spionul imperial Günther raporta în acest sens la Viena: “Afacerea ziarului Adevărul merge pe drumul cel bun, s-a operat asupra lui Mille cu mari sume”. În aceeaşi manieră se va “lucra” şi cu alte gazete, precum Universul, Epoca, ale căror “articole erau scrise” – mărturisea acelaşi Günther – “pe biroul meu”. Nu întâmplător, ele vor fi şi cele care vor lansa cifrele de 10-11.000 de morţi în tragicele evenimente. Cu alte cuvinte, până în 1907, Austro-Ungaria îşi crease o vastă reţea de spionaj şi influenţă, mergând de la periferie şi până în centru, implicând oameni politici, arendaşi, chiar şi mii de simpli lucrători, plasaţi de Eidinger în puncte considerate strategice. Reţeaua părea bine pusă la punct şi gata de acţiune.”  Sursa: http://ioncoja.ro/

 Participanţi la răscoală.

„Răscoala din 1907 şi consecinţele sale în viaţa social-politică a României

Crizele economice de la începutul secolului al XX-lea, la care s-au adăugat ani succesivi de secetă, forţarea exportului de cereale şi înrăutăţirea condiţiilor de existenta a ţăranilor, sporirea considerabilă a arendelor ca urmare a monopolizării terenurilor agricole de către trusturi arendăşeşti, ineficienţa sistemului de credit ş.a. au agravat, în măsură  fără precedent, situaţia din lumea satelor.

         Răscoala s-a declanşat pe fondul acestei crize şi tensiuni generale. Începutul a fost marcat de o lungă mişcare petiţionară a ţăranilor de la Flămânzi-Botoşani (8/21 februarie 1907), extinsă, apoi, în numeroase sate din judeţele Iaşi şi Dorohoi, împotriva învoirilor impuse de arendaşii trusturilor din regiune, administrate de Mochi Fischer şi Berman Iuster. Mişcările s-au extins şi au crescut în amploare. Mase de ţărani au asaltat oraşele de reşedinţă (Dorohoi, Botoşani, Iaşi), au ocupat  târgurile (Bivolari, Bucecea, Târgu-Frumos).

         Deoarece, în Moldova, ţinta atacurilor au fost arendaşii, cârciumarii sau oamenii acestora – evrei, în majoritatea lor -, s-a acreditat ideea potrivit căreia mişcările ţăranilor aveau un caracter antisemit. Curând însă, pe măsura ce mişcările s-au extins, au constat ca ţăranii nu făcea nici un fel de diferenţă între naţionalitatea moşierilor şi a arendaşilor.

         Răscoalele au cuprins întreaga Moldovă şi Muntenie, dezvoltându-se în teritorii din motive strict sociale, deşi „atitudini antisemite ca parte a conflictului social, au mai fost înregistrate pe o fâşie lunga de moşii administrate de arendaşii evrei, din nordul Moldovei până  la Galaţi. Dezvăluirea hărţii reale a administraţiei agricole conduse de evrei pe o suprafaţă imensă a declanşat o reacţie în Parlament, unde situaţia a luat proporţiile unei duble ameninţări: ţărăneşti şi semite.”6

         În Oltenia, principalul focar a fost în judeţul Dolj. La Băileşti, armata a pulverizat cu tunurile baricadele ridicate de ţărani. De asemenea, satele Stăneşti, Hodivoaia şi Vieru, din Muntenia, au fost bombardate. Ţăranii au ars şi au jefuit conace, au pătruns în oraşe, au ocupat gări şi sedii ale instituţiilor administrative.

         Sub presiunea evenimentelor, guvernul conservator – deşi poseda majoritatea în Parlament – a demisionat. Represiunea, de o neobişnuită asprime – a fost realizată cu acordul celor două partide politice de guvernământ. Numărul victimelor este dificil de precizat cu exactitate. Ion I. C. Brătianu menţiona în Parlament numărul de 419 ţărani ucişi. Ziarele patronate de Constantin Mille, „Adevărul” şi „Dimineaţa”, dădeau cifra de 12.000-13.000 de victime. Regele Carol I declara ministrului Angliei la Bucureşti că era vorba de „mai multe mii.” Au luat poziţii, protestând împotriva intervenţiei violente a forţelor de represiune, numeroşi  intelectuali, precum N. Iorga, Al. Vlahuţă, I.L. Caragiale, C. Stere , C. Dobrogeanu-Gherea, R. Rosetti şi alţii au subliniat, totodată, alături de o susţinută companie de presă a socialiştilor, prin Mihail Gheorghiu-Bujor, că guvernul avea o responsabilitate deosebită pentru soarta ţărănimii şi a ţării în general, şi de aceea se impunea rezolvarea grabnică a „chestiunii ţărăneşti.” Sursa: http://revistacontraatac.wordpress.com/

A cavalry patrol sabring the rioters in the streets of Comanesti.jpg Ciocnire între cavaleria regală şi ţăranii din Comăneşti – Bacău

„Carol I i-a înlăturat pe conservatori de la putere şi, un nucleu dur, (guvern liberal având ca prim ministru pe Dimitrie A. Sturdza investit la 12 martie 1907) în frunte cu I.I.C. Brătianu, ca ministru de Interne, şi Alexandru Averescu, la Război, a primit de la suveran autorizaţia de a pune ordine rapid în ţară. La 18 martie 1907 se declară starea de asediu pe întreg teritoriul României, urmând apoi mobilizarea generală, la care au răspuns peste 140.000 de oameni, până la data de 29 martie. De data aceasta, curgea într-adevăr sângele de care vorbeau ziarele: s-a tras cu tunul şi s-au operat aproape 10.000 de arestări.” Sursa: http://ioncoja.ro/

Unii vehiculează un număr cuprins între 2000 şi 2500 de morţi. Alţii 10 000 sau 11 000. Cel mai des se vorbeşte de aproximativ 11 ooo de morţi şi mai mult de 10 000 de arestaţi.  

 Răscoala din 1907, tablou de Octav Băncilă 

 Complexul statuar „1907” alflat acum în parcul Florilor din cartierul Pantelimon, în Bucureşti.

Veşnică pomenire ţăranilor care s-au jertfit pentru adevăr şi dreptate în răscoala din 1907 şi Dumnezeu să-i ierte pe cei care au comis jafuri, crime şi alte orori în numele acestei dreptăţi!

Reclame

Conferinţa care se ţine în fiecare an din 2009 încoace, pentru cinstirea Sfinţilor Închisorilor, Iaşi 19 martie, ora 19

Vă invităm miercuri, 19.03. 2014, ora 19.00 la conferința de la Iași dedicată Avvei Justin și Sfinților Închisorilor

Vor vorbi: Danion VasileCiprian Voicilă și alți invitați. Se vor lansa volumele: Avva Justin Pârvu – Mărturii. Amintiri. Minuni și Ciprian Voicilă – Sfinții de lângă noiMiercuri, 19. 03. 2014, ora 19.00, Teatrul Luceafărul- Iași. Intrarea liberăPS. Vă rog să îi anunțați despre conferință pe toți creștinii din Iași care au evlavie la Sfinții Închisorilor. (Ciprian Voicilă)

Sursa: http://ciprianvoicila.blogspot.ro/
Amintesc ca această conferinţă s-a ţinut din anul 2009 (19 martie – data de pomenirea a mărturisitorului Virgil Maxim).  Şi pentru că, atunci în 2009, la sfârşitul conferinţei, a izvorât mir, în chip minunat, din moaştele unui sfânt mucenic de la Aiud, ca o pomenirea a acestui eveniment, organizatorii s-au hotarât să se ţină din nou o conferinţă în 2010. Din nou au izvorât mir moştele. S-au făcut conferinţe şi în 2011, 2012 şi 2013. În ultimii doi ani fiind aduse şi alte sfinte moşte ale noilor mucenici şi mărturisitori, unele izvorând din nou mir bine mirositor.
Cel mai puţin generoşi au fost sfinţii anul trecut, când au izvorât doar câteva picături de mir.
Să ne rugăm la Dumnezeu ca de data aceasta să ne dea mai multe semne minunate aceşti sfinţi, spre întărirea noastră, a celor slabi. 
Iată imagini din anii trecuţi: 
Sfinţilor mucenici şi mărturisitori din închisorile comuniste, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi şi pentru tot neamul românesc!