Ziua aromânilor (23 mai), ziua românilor sud-dunăreni

De câțiva ani încoace pe 23 mai se sărbătorește în România, dar și în alte țări balcanice – cu excepția notabilă a Greciei, Ziua ‘națională’ a aromânilor. Evenimentul în sine este o acțiune lăudabilă dacă este văzut prin prisma unui efort de păstrare a culturii și obiceiurilor aromâne, sau ca o încercare de promovare a drepturilor acestei comunități, mai ales în țările unde nu se bucură de o recunoaștere oficială.
Organizatorii din România, se folosesc însă de eveniment pentru a promova o agendă eminamente politică, și anume recunoașterea aromânilor ca minoritate națională, minoritate care s-ar bucura astfel de drepturile reprezentative, culturale, lingvistice dar și financiare care revin cu o atare recunoaștere. Las aici de o parte discuția legată de distincția (nelămurită încă) dintre limbă și dialect, și prin asociere a ideii de națiune separată, menționând numai că această atitudine (sau diferențiere) nu este una împărtășită de o majoritate a aromânilor din România.
Această agendă și atitudinea organizatorilor este evidentă chiar de la bun început dacă ne uităm la modul în care au promovat evenimentul prin diferitele reclame publicate în cotidianele de mare tiraj din România care invită publicul larg la o așa zisă zii națională a “armânilor.” Din câte țin eu bine minte, indiferent de preferințele personale ale organizatorilor, redefinirea limbi române și creerea unor termeni noi nu este una din atribuțiile lor. Până una alta, în limba română termenul pe care mai tot cetățeanul de rând îl înțelege și cu care se (auto)definesc numeroase organizații culturale este acela de aromân. (Ca o mică paranteză aici, ar fi interesat de menționat că primii coloniști aromâni sosiți în Cadrilater vorbeau de Armânia când se refereau la România – asta în eventualitatea în care susținătorilor acestui eveniment doresc să corecteze titulatura în aromână a unor organizații).
Este important să reamintim că această zi folosită astăzi în scopuri politice menite să demarcheze o linie clară între aromânism și românism în general, este în mare parte rodul eforturilor diplomatice ale României de la începutul secolului XX și în special ale ambasadorului României în Imperiul Otoman, Alexandru Lahovari. Adevărul despre 23 mai este, așadar, un pic mai altfel decât ne este înfățișat acum de organizatorii mai sus amintitului eveniment.
Astfel, la 23 mai 1905 se publica oficial decretul imperial (iradea) prin care se consfințea pentru prima dată dreptul de organizare în comunități dotate cu privilegii de autoadministrare al poporului “ulagh” (sau valah – același termen folosit dealtfel pentru locuitorii țărilor române) care trăia în granițele existente la acel moment ale imperiului. Specialiști ai Academiei Române au explicat foarte clar în mai multe rânduri că în acest decret imperial nu se regăsește niciodată și nicăieri termenul de aromân (sau armân). În plus, și ca să nu existe poate confuzi pentru cititorii de peste un veac al acestui document vis-a-vis de cine erau așa numiți ulaghi, decretul consfințea în mod expres dreptul statului român de a finanța (în continuare) educația, cultura și religia beneficiarilor acestui act.
23 mai marchează, așadar în același timp, un moment de răscruce din procesul istoric de recunoaștere al drepturilor românilor și aromânilor din Peninsula Balcanică dar și o victorie importantă a diplomației românești. Ceea ce nu marchează 23 mai, este momentul întemeierii unei minorități naționale aromânești distinctă de poporul român.
Bogdan Banu  Sursa: clubuldepresatransatlantic

De fapt, pentru acest decret al sultanului din 1905, statul român a plătit un preţ…

Iată ce aflăm, la comentarii pe maghiaromania:

Un comentator

– “Sultanul a emis iradeaua la insistentele Romaniei,mai exact ale ambasadorului sau la Constantinopol, Alexandru Em. Lahovary..”

Daca citesti memoriile lui Lahovary gasesti ca de fapt a fost la presiunea Germaniei iar pretul pentru Romania a fost concesionarea terenurilor petrolifere din zona Ploiesti unor trusturi Germane.

Răspunsul administratorului

“Într-un asemenea context, Ministrul român de Externe, generalul Lahovary, a beneficiat de suportul unor persoane influente din Austro-Ungaria (Contele Goluchowski şi Baronul Calice), Germania (Baronul Marschall), Italia (Marchizul Incisa) şi Rusia (Zinoviev), care direct sau prin intermediari au discutat cu factorii de decizie de la Constantinopol.”

“ambasadorul Germaniei, baronul Marschall, a fost primit în audienţă la sultanul Abdul-Hamid al II-lea (1876-1909) în legătură cu doleanţele aromânilor. Iniţiativa ambasadorului german s-a datorat solicitării lui Lahovary, ultimul cerând printr-o notă oficială acordarea de drepturi aromânilor, aşa cum aveau şi celelalte naţionalităţi nemusulmane. În cele din urmă, sultanul a emis o iradea”

Deci da, a fost prin intermediul Germaniei, dar initiativa romaneasca. 

Reproduc şi articolul:

Astăzi toți aromânii sărbătoresc recunoașterea identității lor românești

Aromânii balcanici şi bandele greceşti 1905

La începutul secolului XX, aromânii din Peninsula Balcanică au insistat pentru a-şi folosi limba proprie în şcoli şi biserici, fiind sprijiniţi de statul român. Această posibilitate a determinat nemulţumirea grecilor, care considerau că nu există aromâni. Bande de greci, sprijinite financiar mai ales de preoţii eleni, s-au dedat la omoruri în masă, săvârşite în aşezările cu populaţie majoritar aromânească. Reacţia Executivului de la Bucureşti faţă de masacrele bandelor greceşti a stârnit iritarea omologilor eleni, conflictul diplomatic devenind de neevitat.

 

Drepturile aromânilor din Peninsula Balcanică au constituit motivul unor dialoguri intense între Ministerele de Externe ale României şi Înaltei Porţi. Într-un asemenea context, Ministrul român de Externe, generalul Lahovary, a beneficiat de suportul unor persoane influente din Austro-Ungaria (Contele Goluchowski şi Baronul Calice), Germania (Baronul Marschall), Italia (Marchizul Incisa) şi Rusia (Zinoviev), care direct sau prin intermediari au discutat cu factorii de decizie de la Constantinopol.

Generalul Lahovary, trimis al României la Constantinopol, a prezentat Patriarhiei (decembrie 1903) un proiect în care sugera posibilitatea ca aromânii să beneficieze din punct de vedere religios de serviciile unui episcop propriu în eparhia Ohrida-Kruševo, în locul celui greco-ortodox. În acelaşi timp, aromânii au depus un Memorandum la Patriarhie (24 aprilie 1904), solicitând, printre altele, înfiinţarea unor biserici proprii, posibilitatea pentru preoţi de a ţine slujba religioasă în limba română şi de a avea un delegat pe lângă Patriarhie. Cum Sfântul Sinod a respins cererile aromânilor (4 mai 1904), ambasadorul Germaniei, baronul Marschall, a fost primit în audienţă la sultanul Abdul-Hamid al II-lea (1876-1909) în legătură cu doleanţele aromânilor. Iniţiativa ambasadorului german s-a datorat solicitării lui Lahovary, ultimul cerând printr-o notă oficială acordarea de drepturi aromânilor, aşa cum aveau şi celelalte naţionalităţi nemusulmane. În cele din urmă, sultanul a emis o iradea (22 〈23〉 mai 1905), recunoscându-le aromânilor toate revendicările cerute, cu excepţia celei de a avea un conducător religios propriu:

“Majestatea Sa Imperială Sultanul, care, însufleţit de sentimentele Sale de înaltă dreptate şi de părinteasca Sa grijă pentru popoarele Sale, acordă binefacerile şi bunăvoinţa Sa tuturor supuşilor Săi credincioşi, fără deosebire de neam şi de religie. Luând în considerare cererile depuse acum în urmă la picioarele tronului imperial de către supuşii Săi valahi, a binevoit să poruncească în privinţa lor ca, în virtutea drepturilor civile de care ei se bucură la fel ca ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze muhtari, potrivit reglementărilor în vigoare; ca, aşa cum se face pentru celelalte comunităţi, să fie admişi şi membri valahi, potrivit regulii existente, în consiliile administrative şi să fie acordate facilităţi de către autorităţile imperiale profesorilor numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor lor şi pentru îndeplinirea formalităţilor prevăzute de legile imperiului în vederea deschiderii de noi aşezăminte şcolare”.

(“Aromânii balcanici şi bandele greceşti” –  dr. in istorie Catalin Fudulu)

Sursa: Astăzi toți aromânii sărbătoresc recunoașterea identității lor românești

Din păcate, astăzi, în ţările din Balcani în care există aromâni, au dispărut şcolile româneşti şi cu excepţia Republicii Macedonia, aromânii sunt supuşi asimilării. Şi nimeni nu pare să se intereseze de soarta lor…

Citiţi şi: Aromânii din Balcani în pericol de asimilare

 

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Ziua aromânilor (23 mai), ziua românilor sud-dunăreni

  1. Pingback: Voskopojë, metropoli i njohur arumune – milibutka.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s