O altă mare minciună: aşa-zisul „progrom de la Bucureşti”, din 21-23 ianuarie 1941

Exceptând unele erori ale autorului acestui articol, textul este bun şi revelator pentru ce s-a întâmplat în acea perioadă, cunoscută în istorie, în mod incorect ca „rebeliunea legionară”.

Aşadar, de unde până unde progrom? De unde până unde vina legionarilor? În asemenea perioade tulburi se întâmplă multe şi multe părţi sunt implicate în conflicte, printre care şi omniprezentele servicii secrete ale unor… diferite puteri.

Continuând cele dezvoltate anterior, este foarte posibil ca printre legionari să se fi găsit si unele elemente declasate si oportuniste (e foarte putin probabil, întrucât majoritatea legionarilor erau baricadaţi în unele instituţii ale statului şi atacaţi de armată – notă admin), apoi diversionisti comunisti, anarhisti, elemente aventuriste care  să profite de haosul si nesiguranta ce se instalaseră în Bucuresti în acele zile, pentru a se deda la jafuri, omoruri si tâlharii. Pe acest fond apar si jafurile si distrugerile din cartierele cu mare densitate de populatie evreiască. Asa cum afirma si Brunea-Fox în Orasul măcelului, bande de sărăntoci si tigani, s-au dedat la jafuri si tâlhării. Aceasta pe un fond anti-semit deja existent, doi ani de    legi rasiale, aberante interdictii impuse evreilor (n-am cunoştinţă să fi existat legi rasiale înainte de septembrie 1940, deci de unde doi ani?? – notă admin), un curent general antisemit, tonul fiind dat chiar de către autorităti. Si totusi să observăm că în ciuda tuturor acestor fapte reprobabile ale căror victime au fost atât evrei, cât si crestini, e drept, în mai mică măsură, în cartea Pe marginea prăpastiei, nu se face nici o diferentă între acestia, victimele fiind pur si simplu, cetăteni. De-abia în 6 februarie 1941, ziarul Universul publică o listă a numărului de victime din timpul rebeliunii, făcând diferenta între evrei si crestini, citez:

Din totalul de 490 de răniti si morti, 346 sunt români, iar 144 evrei. Toţi evreii morti (118) au fost asasinati de rebeli /…/ Mai mult de jumătate din numărul celor căzuti îl formează comunistii recrutati dintre muncitori, meseriasi, functionari comerciali, soferi, ucenici etc…

La care s-au adăugat si cei 21 de militari căzuti în cursul evenimentelor violente. Un lider al tineretului liberal în acea perioadă îsi aminteste, citat tot de către dl. Alex Mihai Stoenescu:

 …Pe Calea Dudesti, Calea Văcăresti si Calea Rahovei se devasta si se jefuia la drumul mare. Înarmati cu răngi si târnăcoape, gusterii, cot la cot cu infractorii de drept comun, cu tiganii avizi de jaf, confiscau mărfurile din magazinele evreiesti si ale celor bănuiţi ca ostili”.

Deci nu numai evrei, ci si cei bănuiti ca ostili, cu toate că evenimentele violente din acele zile sunt asociate în mod impropriu, cu notiunea de pogrom. Impropriu este putin zis, ci mizerabil de-a dreptul. Evident, pentru a sublinia cât de criminali si cât de antisemiti sunt românii. Nu degeaba “filozoafa” jidoafcă Hannah Arendt scria în Eichmann la Ierusalim despre tara româneasca, citez: a country with an inordinately high percentage of plain murderers. Pentru că nu este decât o extensie perfidă a unei notiuni cu definitie clară în orisice dicţionar, asupra unor incidente violente cărora le-au căzut victime si evrei. Este o minciună odioasă, care se perpetuează de ceva vreme. Dacă în timpul guvernării Antonescu s-au numit acte de teroare, care amintesc vremurile si procedeele revolutiei comuniste, mai apoi, în timpul comunistilor, tulburări soldate cu sute de victime, de vreo 20 de ani încoace se tot vorbeste despre POGROM. De fapt, termenul fusese folosit încă de atunci, astfel că în Porunca Vremii din 6 februarie 1941, se vorbeste despre, citez: cartierele evreiesti Dudesti si Văcăresti unde s-au executat adevărate pogromuri. Aici era însă datoria istoricilor să corecteze această odioasă afirmatie. Pentru că un pogrom implică participarea unei bune parti a populatiei, cu acordul sau chiar la îndemnul explicit al autoritătilor, urmărind anihilarea totală sau în bună parte a unei populatii de etnie diferită. Nu-i spun minoritate etnică, cum era cazul de atunci cu evreii, pentru că în istoria recentă s-au constatat cazuri în care minoritatea aflată la putere a căutat sa decimeze majoritatea dominată, de etnie diferită. Daca vom consulta însă definitia pogromului dată de către wikipedia în engleză, vom vedea că majoritatea definitiilor date acolo respectă aceste trei criterii. Bunăoară, istoricul Werner Bergmann propune următoarea definitie, citez:

…a unilateral, nongovernmental form of collective violence initiated by the majority population against a largely defenseless ethnic group, and occurring when the majority expect the state to provide them with no assistance in overcoming a (perceived) threat from the minority.

Clar de tot. Ori în cazul nostru nici nu poate fi vorba de pogrom, pentru că până în ziua de azi nu a apărut nici o dovadă cu privire la existenta vreunui îndemn explicit al autoritătilor la asa ceva.    Sigur, dânsii se leagă de niste manifeste lansate în data de 20 ianuarie, care s-ar fi încheiat cu lozinca Moarte jidanilor! sustinând că acesta ar fi fost îndemnul la pogrom. Nici asta nu este absolut sigur, dânsii afirmă că sloganul ar fi fost prezent, totusi nicăieri în literatura citată nu apare, si nimeni nu a văzut vreun astfel de manifest, desi dl. Jean Ancel sustine că au fost răspândite mii de astfel de manifeste. Nu trebuie decât să privim ziarele din acele zile, am inserat şi eu la sfârşit pe cele din 21, 22 şi 23 ianuarie 1941. Se vede nu numai că nu se vorbeşte pe nicăieri despre pogrom, dar nici măcar nu se pomeneşte pe nicăieri de cuvântul evreu sau jidan. Deci, minciuni ordinare. În care a excelat, cu precădere, răposatul Jean Ancel. Că legionarii n-aveau altă treabă, pe când erau asaltaţi de armată, decât să organizeze pogromuri. Jurnalistul Tesu Solomovici, în biografia Maresalului Antonescu, sustine că au fost doar lozinci scandate în cursul manifestatiilor din 20 ianuarie – de aici si până la îndemn explicit al autorităților la pogrom e cale lungă. Este o exagerare tipică pentru modul dânsilor de gândire, o dialectică tipic stalinistă. Lozinci de acest fel apăreau peste tot, în ziare, scrise pe ziduri, asta nu înseamnă îndemn la pogrom, si nicidecum un îndemn oficial. Păi chestii de-astea, moarte tiganilor bunăoară, sau altele de acelaşi gen, cu aluzii sexuale, apar pe toate gardurile destul de des azi, si nimeni nu s-a sesizat că ar fi un îndemn la pogrom. De la o lozincă scrisă cu spray-ul pe un perete, si până la pogrom e cale lungă. Nici măcar de toleranta autorităților nu poate fi vorba, atâta vreme cât evenimentele violente s-au derulat rapid, fortele de ordine ne-fiind capabile să intervină. Dacă e să reluăm interviul d-lui Baruch Cohen, despre care am mai discutat, acesta spune clar, citez:

Nici un membru al Politiei, nici un membru al Armatei nu a intervenit.

Absolut normal, zic eu, în acele zile de haos. Pentru că nu armata avea misiunea să facă ordine. Ea era ocupată să zdrobească rezistenta legionarilor baricadati în sedii de institutii ale autoritătii statale, prefecturi de politie si primării în principal. Politia era cea autorizată sa mentină ordinea, si într-o oarecare măsură jandarmeria, care însă era în subordinea armatei. Iar politia nu a reusit să-si facă datoria, pentru că majoritatea politistilor fuseseră înlocuiti cu legionari, cu precădere în Bucuresti. Ca atare, nu se poate vorbi nici măcar de toleranta autoritătilor vis-à-vis de aceste fapte, darămite de îndemn, ordin, autorizare sau ceva de genul ăsta. Cu atât mai mult, cu cât o bună parte din legionarii participanti efectiv la rebeliune, circa 9,000 după unele surse, au fost condamnati ulterior la pedepse grele, mergând până la condamnarea la moarte. Apoi nu poate fi vorba de participarea unei majorităti a populatiei la această actiune. E drept că legionarii au reusit să mobilizeze mase mari ale populatiei, dar nu la jafuri, pentru că din cele afirmate de majoritatea surselor, la jafuri s-a dedat periferia societătii, borfasi mărunti, gusteri cum îi numea careva, tigani, sărăntoci, care nu erau chiar atât de multi, nici măcar atâtia câti sunt astăzi. Bunăoară în 1930, în Bucuresti se găseau 6797 tigani (NB) la o populatie de 639040 locuitori, adică 1,06%, incomparabil din punct de vedere procentual zic eu, cu cifra de azi, din anul de gratie 2012. Cât despre caracteristica principală a pogromului, scopul de a nimici populația minoritară, dacă raportăm numărul victimelor de etnie evreiască (118) la numărul populatiei evreiesti 69885 (în 1930, căci în 1941 multi istorici evrei, inclusiv Matatias Carp, vorbesc de un număr de cca. 100,000 de evrei în Bucuresti), reprezintă 0,17%, sau 0,12% (1941). In imagine, Cuvantul, principalul ziar din epoca. Numarul din 21 ianuarie. Asa-zisa rebeliune a inceput cu conferinte. Colectia autorului.(va urma)

Sursa: https://mizeriaistoriei.wordpress.com/tag/pogromul-de-la-bucuresti/page/31/

Revelator, pentru a înţelege situaţia de atunci, este şi faptul ca nici un legionar nu a fost condamnat, nici de regimul lui Ion Antonescu, nici de comunişti (cei mai mari duşmani ai legionarilor, alături de masoni) pentru vina de a fi ucis vreun evreu! Absolut niciunul!

Au fost condamnati pentru alte vini, de cele mai multe ori în mod nedrept şi cu pedepse exagerat de mari. 

Citiţi şi:

https://danielvla.wordpress.com/2013/11/28/crimele-evreilor-comise-impotriva-romanilor-in-1940/