Economistul Radu Golban cu a lui idee toxică – „statul multietnic” – a ieşit din PRM, după numai o lună

golban PRM

Economistul eurosceptic Radu Golban s-a înscris în luna iunie în PRM şi a fost numit secretar executiv al formaţiunii conduse de Corneliu Vadim Tudor, fiind responsabil pe probleme de politici si strategii economice. După puţin peste o lună acesta a emis zilele trecute un comunicat prin care spune “Adio PRM” şi unde îşi motivează decizia.
“Îmi iubesc ţara tot mai mult, şi înclin să cred că tot ce zboară se mănâncă. Descoperind ca nu e aşa, îmi tremură şi mai tare genunchii: e vie! E patimaşă, e nărăvaşă, e dulce ca mierea, e iute ca un glonţ, e sărată ca Fefeleaga. Am încercat să mă ţin după ea, am utilizat tot ce am învăţat pentru a-i oferi ce am acumulat stând departe deoarece aşa mi-au fost drumurile, de copil. Am luat numai lucrurile bune pe care le-am întâlnit în cale, deşi mulţi mi-au spus: „Radule, imbecilule, nu te băga în troacă!”
Cei de la PRM mi-au deschis uşa, alţii m-au suspectat – nu veneam să mă îmbogăţesc, aveam câteva idei, un model de ţară pe care mi-l imaginez de câţiva ani. Unul în care românii transformau periferia în centru şi aveau un glas, bazându-se pe filonul lor natural de inteligenţă şi experienţa unor state precum Germania (nu râdeţi!), de pildă, cu soluţii la toate problemele pe care politicienii s-au prefăcut că le rezolvă. În care nu ne mai cocoşesc toţi, nu ne mai iau resursele pe degeaba!
Mă justific, asta e clar, dar o fac deoarece preţuiesc fiecare gând pe care mi l-aţi transmis, chiar dacă a fost critic. Venea din inimă, dezinteresat! Le-am expus proiectul meu, visul unei ţări în care etniile să-şi caute privirea pentru a şi-o adăuga ochiului din frunte. Statul multietnic (???), ţara unde un colac secuiesc e minunat, căci îl îmbuci după o brânză de Sibiu, o pălincă de Zalău, o friptură de Turda, o plăcintă dobrogeană, o sărmăluţă tocată mare, ca la turci, un borş de perişoare ca-n Vaslui şi o înjurătură românească, iscată de impotenţa unor politicieni care n-au făcut (more or less) nimic pentru ţară, doar pentru buzunare (aş putea enumera timp de o lună), statul unde există un singur popor, circumscris unor graniţe formale, format din popoare mai mici, care se iubesc şi se respectă, îşi dau mâna – vi-l amintiţi pe Lennon? – îl doresc în continuare, dar poate nu i-a venit momentul.
Corneliu Vadim Tudor a înţeles ce visez eu. O minte atât de înzestrată de Dumnezeu, cu o putere de sinteză fabuloasă nu putea să nu priceapă că îmi imaginam un model ideal. A fost sincer cu mine, îi mulţumesc pentru asta, îi preţuiesc cultura, însă am realizat că avem fiecare drumul nostru. M-a privit ca pe un fiu şi mi-a spus: „În regulă, atunci umblă!”
Ei bine, încerc. Mă despart de PRM, pe care nu am apucat să-l cunosc, convins că în timp, ideile vor evolua – nu cutez să afirm că ale mele sunt bune, ale lor proaste, aş fi lipsit de respect! Spun doar că gândim diferit. Vorba unui premier care a vazut in industria noastră un morman de fiare vechi: „de asta am murit noi la revoluţie!”
Numai că ştiţi ceva? Unii chiar au murit. Cei care nu au murit au ajuns şefi. Substantiv comun, plural, care depinde ideologic de câte-un dos la care s-au raportat, ca în categoria „Fetele de la Căpâlna”. Aşa au fost vremurile, doar că… Destul!
Vă voi spune mai multe peste câteva săptămâni, când voi lansa „Elveţia – un model pentru România”. Haideţi! Eu nu sunt descurajat. Ştiu că pare că, neavând probleme financiare, trăit într-un clopot de sticlă (credeţi-mă, nu a fost aşa, am muncit pentru fiecare cent până mi-a dat sângele pe nas), fără să fiu nevoit să zâmbesc unor şefi idioţi, vin şi dau lecţii. Mă credeţi, nu mă credeţi, dumneavoastră sunteţi aici profesorii, şi vă mulţumesc! Vreau ţara mea şi sunt pregătit să lupt pentru ea!”, susţine Radu Golban în comunicatul lămuritor.

golban

În această primăvară, Radu Golban a dorit să candideze la europarlamentare ca independent iar după ce nu a reușit să strângă minimul de 100.000 de semnături necesare, a încercat de pe listele aripii Gheorghe Funar a PRM. Candidatura a fost neacceptată de Biroul Electoral Central, care l-a recunoscut ca reprezentant oficial al partidului pe Corneliu Vadim Tudor și a respins în bloc lista dizidenților.
Doctorul în economie şi profesorul universitar Radu Golban s-a născut în 18 noiembrie 1973 în Timişoara. Emigrează în 1988 în Germania, împreună cu familia. Din 2003 se stabileşte în Elveţia. A căpătat notorietate în 2010 după ce a descoperit în timp ce îşi făcea documentarea pentru teza doctorală că Germania are o datorie istorică însemnată către Banca Naţională a României de peste 18 miliarde de euro.
Suma provine dintr-un contract de Clearing semnat între Guvernele României şi Germaniei la 23 martie 1939. Prin contract, România se obliga să livreze mărfuri diverse către Germania, care urma să le achite la un preţ mai mare cu 10% faţă de valoarea medie a preţurilor mondiale. Germania urma să achite facturile prin Casa Germană de Compensaţie, dar plăţile trebuiau efecuate numai către BNR, în mărci germane imperiale. BNR, la rândul ei, achita în lei româneşti exportatorilor. Germania şi-a achitat în primii ani datoriile faţă de statul român, dar în contextul războiului s-au acumulat datorii la plăţi. Ministerul de Finanţe din Germania a emis, la data de 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunoştea că are obligatţii de plată neachitate la termen, către 31 de state, protectorate şi teritorii. România ocupa locul patru cu suma de 1.126.344 mărci germane imperiale. Exporturile României către Germania au continuat să fie derulate şi după 23 august 1944 şi deşi mărfurile româneşti exportate în Germania erau din ce in ce mai reduse, totalul facturilor pe care Germania trebuia să le plătească României se ridică la aproape 1,3 miliarde de mărci imperiale germane, ceea ce ar reprezenta în prezent 18,8 miliarde de euro. BNR le-a plătit exportatorilor români, la zi, toate facturile, dar nu a mai solicitat plăţi compensatorii de la nemţi. Sursa: FrontPress.ro

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

Deci, ce vorbeşte individul astă? Ce stat multietnic? România este STAT NAŢIONAL, nu multietnic! Şi cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm că aşa va rămâne!

Celelalte etnii care locuiesc aici, în număr mai mare sau mai mic, au venit de-alungul istoriei. Au venit ei la noi, nu noi la ei. Noi i-am acceptat ori am fost nevoiţi să-i acceptăm, dar nu transformăm statul nostru în stat multietnic. Cel puţin cât încă mai sunt românii majoritari aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s