Apariţie miraculoasă a Sfintei Teodora de la Sihla

Sfânta Teodora de la Sihla

Era în luna august, 2006, când o creştină urca la Schitul Sihla împreună cu mama sa, ca să se roage la Peştera Sfintei Teodora, fiindcă avea un mare necaz. Şi cum mergeau ele pe poteca dinspre Mânăstirea Sihăstria spre Sihla, prin pădure, au întâlnit o maică înaltă, cu un baston în mână, căreia i-au zis:

– Blagosloviţi, maică! Aţi fost la Sihla?

– Domnul, Maica Domnului! Da, am fost acasă la mine, la peştera mea, la Sihla, dar acum merg la Sihăstria, că şi acolo mi-au făcut Părinţii casă.

Femeia nu şi-a dat seama cu cine vorbeşte şi a zis:

– Maică, părintele stareţ de la Sihla oare o fi acasă? Am mare nevoie de el!

– Da, da, Părintele Pahomie este acasă! Du-te, du-te, că ai să te bucuri!

Femeia şi-a întors capul, salutând-o de rămas bun:

– Blagosloviţi, maică!

– Maica Domnului să te blagoslovească, a răspuns maica.

Când şi-a luat rămas bun, femeia a văzut pe umerii maicii şi pe spate atârnându-i plete albe. Uimită, a gândit: „Doamne, maică şi cu plete pe spate!” Pe loc şi-a amintit că cel chip blând, acele plete, acea figură îi era cunoscută de undeva. Luptând cu mintea, şi-a amintit că acel chip este la fel cu acela din icoana Sfintei Teodora, aflată în Peşteră!!! Emoţionată, s-a întors să o strige pe maică, însă aceasta dispăruse, nu mai era…A urcat la Sihla şi, plângând, i-a povestit Părintelui Pahomie întâmplarea. Era atât de emoţionată şi aşa de tare plângea femeia aceea, încât ochii săi erau ca două izvoare de apă ce curgeau necontenit. Am văzut-o şi eu plângând în biserică, în timpul Sfântului Maslu, un plâns abundent care-i uda picioarele. L-am întrebat pe Părintele Pahomie care-i cauza atâtor lacrimi. Părintele a spus:

– Nu ştii, frăţia ta! Acea femeie s-a întâlnit personal cu Sfânta Teodora, în timp ce venea către schit. Mare evlavie are acea creştină la Sfânta de i-a ieşit în cale. Revărsarea de lacrimi pe care o vezi este lucrarea harului care a atins-o prin prezenţa Sfintei Teodora. Mari sunt minunile Sfinţilor lui Dumnezeu!

Joi 5 aprilie 2007, de Floarea BUZINCU

Sursa: http://bisericasecreta.wordpress.com/

Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă-te să biruim neputinţele noastre!

Anunțuri

4 gânduri despre „Apariţie miraculoasă a Sfintei Teodora de la Sihla

  1. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (08.08.2014): Mitropolitul Serafim de Pireu: „LOBBY-UL SIONIST ESTE RESPONSABIL PENTRU PERSECUŢIILE CREŞTINILOR”. Vaccinurile. Pr. dr. Mihai Valică: “Cine tace, când trebuie să mărturisească, are partener pe diavol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s