Sfântul voievod Mihai Viteazul, mucenic al neamului şi mărturisitor al ortodoxiei

Mihai Viteazul a trăit între anii 1558 – 1601 , anii de domnie fiind 1593-1601.

Domn al Munteniei (Valahiei), a Transilvaniei (Ardeal) şi a toată Ţara Moldovei (Principatului Moldova, Voievodatului Moldova)

  Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portret       Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, 1600

Drapelul Munteniei pe timpul lui Mihai Viteazul

Drapelul Munteniei pe timpul lui Mihai Viteazul

Stema lui Mihai Viteazul dupa Unirea Principatelor româneşti

Stema lui Mihai Viteazul dupa Unirea Principatelor româneşti

Harta Principatelor româneşti sub Mihai Viteazul, mai - septembrie  1600

Asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, gravură realizată la Leiden, Olanda, 1703

Asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, gravură realizată la Leiden, Olanda, 1703

 

Mihai Viteazul a fost ucis

în urma unei conspiraţii?

Generalul Basta György şi-a atras asupra sa oprobriul contemporanilor şi al posterităţii, pentru mişeleasca crimă a eroului de la Călugăreni.

Numeroase relatări trimise la Viena şi la Praga au descris în fel şi chip asasinarea lui Mihai Viteazul.

Basta György, autorul crimei, recunoaşte într-o scrisoare trimisă Arhiducelui Mathias, viitorul împărat habsburg, în care se consemnează: „Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la Împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o”.

Szamoskozi Istvan şi G. Beduccino ambii contemporani ai evenimentelor relatează: „A fost trimisă o mare trupă de valoni în tabăra valahului Mihai, în urma unui sfat de taină ţinut de Basta György şi căpitanii săi în noaptea de 18 august 1601, cum să-şi desfăşoare trupele pentru o confruntare cu valahul”.

Ieremia Movilă, într-o scrisoare din 28 august 1601 relatează: „La sosirea armatei imperiale la cortul lui Mihai, s-a ajuns chiar la o luptă înverşunată între cele două tabere”.

În ceea ce priveşte rămăşiţele pământeşti ale lui Mihai Viteazul, relatările provenite din tabăra imperialilor, apoi cele provenite din informaţiile ambasadorilor străini acreditaţi la Praga, cât şi din Raportul trimis împăratului Rudolf al II-lea şi cele ale căpitanilor din Ungaria Superioară, nu amintesc nimic despre soarta rămăşiţelor pământeşti ale lui Mihai. De remarcat este faptul că toate sursele au înregistrat actul criminal şi consecinţele sale politice, refuzând în corpore să se refere la rămăşiţele pământeşti.

Pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat cu rămăşiţele pământeşti ale lui Mihai Viteazu, voi prezenta câteva surse, după care cititorii îşi vor putea face o părere despre acest eveniment tragic, din Istoria Românilor.

1. Ieremia Movilă într-o altă scrisoare adresată la 1 septembrie 1601, Cancelarului Leon Saphiena din Lituania se arată: „Vă mai înştiinţăm cu siguranţă cum că Mihai Vodă pieri la Turda în 19 ale lunii august 1601, ucis din ordin împărătesc. Înainte a fost împuşcat pe la spate, apoi i-a fost tăiat capul, iar corpul său a fost expus pe câmp deasupra unui cal mort. Basta György nu a permis să fie înhumat.”

2. Szamosközy Istvan în versiunea lui arată: „Ucigaşii lui Mihai au târât trupul afară din cort şi a zăcut trei zile în pielea goală la marginea drumului. Capul lui cu barbă, l-au aşezat pe hoitul unui cal, iar în cele din urmă l-au înmormântat nişte sârbi într-o groapă mică.”

3. Ciro Spontani secretarul generalului Basta György, relatează în memoriile sale sub titlul „Historia della Transilvania”, apărută la Veneţia în anul 1638: „După uciderea lui Mihai s-a ţinut un consiliu la care au participat conducătorii ambelor armate – imperială şi valahă – ele au declarat supunere faţă de ordinele generalului Basta György. Aici s-a hotărât trimiterea corpului lui Mihai în Ţara Românească, socotindu-se că dacă nu l-ar fi trimis, boierii valahi n-ar alege alt domn. Capul a fost îmbălsămat şi încredinţat Comisului lui Mihai, care l-a cerut în cea mai mare stăruinţă spre a-l duce în Ţara Românească”.

4. Iacob Thon – istoric, analizând izvoarele franceze contemporane evenimentelor din anul 1601 scria: „Trupul lui Mihai a fost aruncat în pielea goală să zacă spre oroare, pe malul râului, până de cu seară, într-un mod nedemn. Noaptea a fost înmormântat în acelaşi loc din ordinul lui Iohan Schneckenhaus, tribun al miliţiei sileziene.”

5. Palma Cayet istoric, în lucrarea sa „Chronologie septenaire”, Paris, 1905 descrie cam aceleaşi fapte, despre uciderea lui Mihai cum arată şi Iacob Than. Tot la Paris au mai apărut şi alte lucrări despre viaţa şi moartea lui Mihai. În luna decembrie 1601, a apărut şi lucrarea numită: „Discovers de la mort de Michael”.

6. Vistierul Stavrinos în anul 1601 şi Palamide în anul 1607, greci de origine, descriu şi ei despre soarta rămăşiţelor pământeşti a lui Mihai. Palamide scria: „Trei zile şi trei nopţi corpul lui Mihai a rămas aşezat pe un cal al său ucis în învălmăşeală, iar trupul a rămas neîngropat. Mulţi valahi se strângeau acolo, priveau cu jale şi clătinându-şi capetele plângeau, apoi adresau injurii generalului Basta György. După trei zile şi trei nopţi, nişte valahi de-a lui Mihai l-au îngropat noaptea, pe ascuns şi tare mult l-au plâns„.

7. Brancovics în „Cronica sârbească” arată: „Am petrecut mulţi ani pe lângă Mitropolia Română din Alba Iulia. După uciderea lui Mihai, Basta György a îngăduit ca atât capul şi trupul să fie îngropate împreună la Mitropolia din Bălgrad”.

8. Bisselius – istoric iezuit, a prezentat poziţia imperială. În anul 1675 şi-a spus părerea: „Capul lui Mihai a fost dus de Basta György, care, în Şedinţa Consiliului, aştepta în cel mai mare neastâmpăr rezultatul negocierilor, iar trupul său a rămas în pielea goală şi neîngropat o zi întreagă”.

9. Szamosközy, Simigianus, Wolfgang, Bethlen, se inspiră din izvoarele ungureşti, destul de târzii, dar ele se referă la anul 1601 şi toţi trei relatează: „Trupul lui Mihai a fost dus în Biserica Românească de la Alba Iulia”.

10. Miron Costin în Letopiseţul său, analizând cronicile româneşti, privind aducerea în mare taină în Ţara Românească a capului lui Mihai arată: „Oamenii bătrâni, contemporani cu acele vremi, au afirmat că lui Mihai Vodă i-au tăiat capul şi l-au dus la Basta György, iar trupul său până a treia zi a stat neîngropat le vederea tuturor”.

11. Radu Popescu în Cronica sa nu spune nimic despre soarta trupului lui Mihai. Un anonim a adăugat la sfârşit: „De aceia să povestim despre un boier care a fost la Mihai Vodă, anume Turturea Postelnicul. Atunci au fost legat, Mihai Vodă cu Turturea Postelnicul, jurământ tare şi mare cum să se caute unul pe altul până la moartea lor. Şi de să va prinde lui Mihai Vodă să pieie într-altă Ţară, să nu-i lase oasele acolo ci să le aducă în Ţara Românească. Iar de se va prinde să pieie acest Postelnic Turturea într-altă ţară, să nu-i lase Mihai Vodă oasele, ci să le aducă în Ţara Românească să le îngroape creştineşte. Drept aceea, dacă văzu Postelnicu Turturea că tăiară pe Mihai Vodă mult s-au nevoit pentru jurământul luat ca să aducă oasele lui Mihai Vodă. Ci n-au putut, ci a luat numai capul de l-au dus în Ţara Românească şi l-au îngropat la Mănăstirea Dealu, de la Târgovişte. Şi au făcut milă mare care au fost lăsat Mihai Vodă să le dea acelei mănăstiri”.

12. Radu Mihnea, Domnul Ţării Româneşti, la 11 ani de la uciderea lui Mihai Vodă, a atribuit Postelnicului Turturea satul Găuriciul… „pentru multă şi bună şi credincioasă slujbă cu care a slujit domnia lui multă vreme neîncetat, cu multă trudă, încă şi în alte ţări străine până în Ţara Nemţească. Postelnicul Turturea el a furat capul lui Mihai Vodă şi l-a adus aici în Ţară, de la slujit şi l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un adevărat Domn”.

Istoria Poporului Român a înregistrat mai multe cazuri în care au fost asasinaţi pe nedrept conducătorii de ţară, de către unele cercuri interne în cârdăşie cu cele externe. Vă rog stimaţi cititori să reflectaţi cu profunzime şi să vă întrebaţi: de ce românii îşi ucid conducătorii?

Ne punem pe bună dreptate întrebarea: oare unde au fost românii? Pentru a înţelege mai bine sensul acestei întrebări şi mai ales la uciderea mişelească a lui Mihai Viteazul la Câmpia Tordei, am să prezint o poezie cutremurătoare din marea operă a poetului, gazetarului şi a omului de excepţie Adrian Păunescu:

„Capul lui Mihai Viteazu la Turda se ridică,

Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică

Şi Câmpia Turdei tristă îi răspunde lui cu jale:

„Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!”

Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,

Că intimidează Ţara cu guverne provizorii

Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:

Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?

Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,

Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?

Cum se-ajunge pân’ la gâtul Voievodului de Ţară,

Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?

Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,

Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,

Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mânii

Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?”

Prof. dr. Ion CORNEANU

Sursătext:http://www.dacoromania-alba.ro/nr31/mihai_viteazul_a_fost_ucis.htm 

Din cele relatate mai sus, găsim suficiente motive să credem că, nu numai capul voievodului a fost adus în Ţara Românească, ci şi trupul. Şi cum el fiind un martir al neamului şi un mărturisitor al ortodoxiei, Dumnezeu, se pare l-a învrednicit a avea sfinte moaşte, după cum aflăm:

… în 2010, în apropierea Bisericii, a fost descoperit un schelet fără cap, clavicule şi coaste.
„Un preot din Rădăuţi, părintele Gheorghe Aniţulesei, care a ajuns la Plăviceni împins de acelaşi tulburător impuls care mă adusese şi pe mine, împreună cu câţiva prieteni la fel de «nebuni» – scrie Miron Manega, în «Predoslovia unui pelerin» (prefaţa la volumul «Mănăstirea Plăviceni, importantă vatră de spiritualitate» – lucrarea de licenţă a părintelui stareţ Teoctist Moldovanu) – este mult mai înflăcărat în credinţa că aceste oseminte aparţin Voievodului, ba chiar desluşeşte un înţeles dumnezeiesc în această descoperire: «Eu spun că Dumnezeu a vrut ca, odată cu capul, să fie cinstit şi trupul Sfântului Voievod, nedescoperit încă la acea dată.» (…). «În vara anului 2010, trupul (osemintele) a fost descoperit, în mod miraculos, la Mănăstirea Plăviceni, judeţul Teleorman, la o distanţă de 5-6 m de biserica din incintă. Un grup de muncitori a dat foc la nişte hârtii şi surcele pe locul menţionat. Fratele părintelui stareţ Protosinghel Teoctist Moldoveanu le-a spus muncitorilor să stingă focul, pentru că o să-i certe stareţul că au făcut focul atât de aproape de Biserică. Muncitorii au început să bată cu lopeţile, spre a stinge focul prin înnăbuşire, şi, din cauza loviturilor, pământul s-a surpat. A venit şi părintele stareţ, care a spus să fie îndepărtat pământul, spre a se vedea ce se află în acel loc. A fost găsit un schelet uman fără cap.» Mai spune părintele Gheorghe Aniţulesei, în cuvântul rostit în Biserică, la aducerea unei părţi din osemintele celui presupus a fi Mihai Viteazu: «Pe data de 25-10-2011, m-am deplasat spre această mănăstire cu gândul că, de vor vrea Dumnezeu şi Sfântul Mihai Viteazu, să primesc ca dar pentru Biserica «Învierea Domnului» din Rădăuţi o părticică din osemintele acestui Mărturisitor, când va fi recunoscut oficial ca Sfânt, cum este, Biserica va primi cel de-al doilea hram: Dreptcredinciosul Voievod Mărturisitor Mihai Viteazu. Ajunşi aici, împreună cu şoferul maşinii cu care am fost, împreună cu părintele stareţ Teoctist, am desfăcut racla din Biserică, în care erau osemintele Voievodului şi am rămas uluit de mireasma care a ieşit din oseminte. Am vrut să iau o claviculă pentru Biserica din Rădăuţi şi atunci am constatat că claviculele şi coastele lipsesc: încă un indiciu care arată autenticitatea trupului, exact cum spun istoricii despre părţile din trup care au fost luate de asasini ca trofeu. Am primit în dar atunci o parte din laba piciorului drept al Sfântului. Iată că, prin mila lui Dumnezeu şi rugăciunile Sf. Voievod Mihai Viteazu, o părticică din trupul lui a fost adusă în Moldova, după 410 ani şi mai bine».”

Sursa: http://www.certitudinea.ro/articole/credinta/view/reintregirea-trupului-lui-mihai-viteazu-o-sansa-istorica-pentru-reintregirea-spiritului-identitar