Sistemul din ce în ce mai satanizat: Din 2018 în România vârsta obligatorie pentru grădiniţă va fi de 3 ani; în SUA sunt mai avansaţi, copiii vor învăţa tot la grădiniţă despre masturbare şi homosexualitate

Preiau articolul:

Sunt nebuni: MASTURBAREA și HOMOSEXUALITATEA, în programa grădinițelor!

Ministrul Educației a anunțat recent că până în 2018, grădinița va deveni obligatorie pentru copii de la vârsta de 3 ani. Altfel spus, chiar dacă o familie are cu cine să-și lase copilul, ea va fi totuși forțată să-l dea pe mâna sistemului de educație. De ce graba asta? Și de ce cu forța?

În paralel cu coborârea vertiginoasă a vârstei de școlarizare, în Occident are loc și o „împrospătare” a programei, prin introducerea unor teme sexuale precum: homosexualitatea, libertatea de a-ți alege sexul (genul), masturbarea de mic etc. În România, în cadrul programului Sexul și Barza, lansat sub patronajul aceluiași Remus Pricopie, teme asemănătoare sunt propuse, ce e drept, elevilor cu vârste ceva mai mari. Dar, tendința statului de sexualizare a copiilor este evidentă.

Potrivit Las Vegas Review-Journal, responsabilii din Educație din Clark School County (al cincilea district ca mărime din America) încearcă să obțină sprijinul părinților pentru o serie de schimbări radicale în programa de învățământ, în sensul prezentării lor „mult mai timpuriu” anumite teme.

Printre schimbările propuse se numără educația privind homosexualitatea, de la vârsta de 5 până la 8 ani, și transmiterea tuturor a ideii de respect „indiferent de cine se simt atrași”.

Copiii de această vârstă mai urmează să fie învățați și că „atingerea și frecarea organelor genitale pentru a obține plăcere se numește masturbare”.

Responsabilii școlari le-au prezentat părinților aceste schimbări în ședințe „cu ușile închise”. Doar că reacția acestora nu a fost nici pe departe una favorabilă.

„Vreți să-mi învățați copilul de 5 ani să se masturbeze?”, i-a întrebat o mămică, Julie Butler, pe șefii din educație, potrivit ziarului.

„În mod cert, nu ar trebui să înveți niște copii de 5 ani că masturbarea și provocarea plăcerii sunt bune, iar că elevilor de 12 ani trebuie să li se ofere toate detaliile despre sexul anal sau oral”, opinează postul de televiziune KTNV.

Un alt părinte, Ronald Whitaeger, a declarat pentru canalul Fox 5 că le-ar fi spus responsabililor din educație: „Masturbarea este un lucru intim. Aici este o grădiniță. Cred că glumiți. Nu trebuie să afle despre asta la vârsta lor”.

Un elev de liceu a declarat conducerii: „Cred că am citit vreo 20 de pagini, dar nu am mai putut continua; erau acolo niște lucruri prea tulburătoare pentru vârsta mea, deși am 17 ani!”

O altă serie de ședințe cu părinții, pentru a-i convinge de necesitatea schimbărilor este programată pentru noiembrie.

Sursa: evz.ro

Se vede treaba că cei care se cred stăpânii lumii grăbesc lucrurile, nu mai au răbdare. Vor să ne îndobitocească mai repede copiii. Nu le e de ajuns ce au realizat până acum. Li se pare că sunt ineficienţi. Stăpânul lor diavolul îi îndeamnă să facă mai mult… şi mai repede.

Anunțuri

9 gânduri despre „Sistemul din ce în ce mai satanizat: Din 2018 în România vârsta obligatorie pentru grădiniţă va fi de 3 ani; în SUA sunt mai avansaţi, copiii vor învăţa tot la grădiniţă despre masturbare şi homosexualitate

  1. Mă îndoiesc că a crescut vreun copil, Cristina. Mă îndoiesc că a ştiut cum îţi plânge inima că ghiozdanul de 13 kg, un copil de clasa a doua trebuie să îl care singur trei etaje pe scări sau să vină cu el în cârcă, singur acasă. Mă îndoiesc că ştie cum un profesor dă temă de pe o zi pe alta zece pagini de probleme, altul dă temă din lecţia nepredată şi se întâmplă o dată, de două, de trei ori, cât de naiv să fii să nu înţelegi că aceea e o metodă, elevul trebuie să îi vină la oră cu lecţia învăţată dinainte. Ştiţi cum e să ajungi acasă la ora 18, după 10 ore de muncă şi în loc să faci gospodărie să iei manualul de matematică să înţelegi lecţia şi apoi să i-o predai? Să descoperi astfel, cât de proaste sunt manualele, noroc cu cele câteva, păstrate din tinereţe, ori cu vreun compendiu ajutător? În ce fel să te revolţi când ţi se răspunde că aşa au cerut părinţii? Când întrebi în şedinţă, toţi tac, de frică, acceptă situaţia. Am aflat că mare parte făceau meditaţii cu profesorii. Eu nu am fost de acord cu meditaţiile şi oricum nu mi-aş fi permis. Mi-am omorât copilul cu teme şi am înţeles de ce începe să respingă studiul, de ce curiozitatea începe să i se oprească la informaţia de suprafaţă. Când am simţit că încep să pierd legătura şi că mă percepe asemenea profesorilor, am apelat instinctiv la jocuri psihologice, i-am livrat cunoaşterea într-o metodă care acum aflu că se cheamă enrichment, am încercat să salvez situaţia undeva, la limită. A mea continuă să înveţe. Vecinii din bloc au deja patru ani vechime ca vânzători, spălători auto, debarasatori. Îi văd, au figurile deja asprite, par de 30 de ani. Şi nu erau copii răi sau proşti, atâta că ei au trebuit să se lupte singuri cu sistemul de învăţământ, nu au avut sprijinul părinţilor. Îi cunosc, puteau mai mult, puteau fi un bun asistent medical, un bun mecanic, unul – chiar învăţător. Asta s-a vrut.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s