Istoricul George Cadar din Baia Mare: la originea tuturor limbilor europene stă limba română veche

George Cadar, istoricul băimărean care a tradus în premieră mondială inscripţia tracă de pe inelul descoperit la Ezerovo în anul 1912, susţine că istoria ar putea fi rescrisă și că limba română veche este de fapt la originea tuturor limbilor europene. Acesta și-a susținut teoria la cel de-al XII-lea Congres al Societăţii Internaţionale de Studii Semiotice de la Sofia, în perioada 16-20 septembrie la Sofia,unde a participat alături de specialişti din 130 de ţări. La Congres, maramureșeanul a prezentat traducerea misteriosului inel de la Ezerovo, în premieră mondială. Acesta susține că decriptarea înscrisurilor de pe inel nu s-a putut realiza până acum deoarece nu s-a cunoscut scrierea fonetică. Specialiştii spun că înscrisurile de pe acest inel sunt în limba tracă şi George Cadar confirmă acest lucru, dar face precizarea că s-au folosit caractere greceşti. „Poate să fie scris în orice limbă, noi trebuie să citim în limba noastră”, a declarat, pentru VoceaTransilvaniei.ro, istoricul din Maramureș. Potrivit traducerii făcute de Cadar, pe inel este înscris: „Rolistene îs. Născut Renea. Tiltian este numele pământului pe care îl stăpânesc. Tot ce este dedesubt este viaţa mea”. Inelul de la Ezerovo este un artefact de aur pe care este gravată o inscripție în limba tracă.[A][1] Este una dintre puținele relicve păstrate care conțin text în această limbă.

 Imagini pentru inelul de la ezerovo

Dispută cu marii lingvişti ai lumii

George Cadar are 57 de ani şi este licenţiat în istorie antică, membru al Asociaţiei Române de Studii Semiotice şi al Societăţii Internaţionale de Ştiinţe Semiotice şi este autorul a mai multe cărţi de semiotică şi studii de specialitate. Cercetătorul este convins că limba română este urmaşa unei aşa-numite „limbi bătrâne”.

„Valorile tradiţionale trebuie protejate şi am luptat pentru asta. Eu am susţinut întotdeauna ideea şi mă lupt pentru asta, să încercăm constituirea în Maramureş a unei şcoli de conservare a identităţii naţionale”, afirmă Cadar pentru VoceaTransilvaniei.ro.

Maramureşul, păstrător al elementelor de identitate naţională

Cercetătorul îşi argumentează ideea prin faptul că Maramureşul în momentul de faţă este arealul geografic care păstrează cel mai profund elementele de arhetip ale identităţii noastre ca români, respectiv port, dans, limbă, tradiţii, obiceiuri, proverbe. „Şi pentru că era un teritoriu extraordinar de vast în vremurile de demult, este teritoriul de pregnanţă al civilizaţiei «boilor». Eu aşa îi numesc pe strămoşii noştri”, spune George Cadar.

Din punctul lui de vedere se face o foarte mare greşeală atunci când se spune că celţii boi nu sunt de origine dacică sau getică.

„Este mare greşeală. Eu am găsit o stemă a celţilor care este identică cu heraldica dacică, aceea a capului de lup cu coadă de dragon. Celţii au doi dragoni încolăciţi, au aceeaşi simbolistică ca şi ai noştri. Stema dacilor însă este cu totul alta, nu este aceea cu cap de lup şi coadă de dragon şi o s-o prezint pentru prima dată, n-am mai întâlnit-o. Este o stemă care doi lei afrontaţi ce ţin în braţe o piramidă de argint în contrapunere cu piramida de foc a Egiptului pentru că ne aflăm în Zona Septentrională a Pământului. Deasupra este o coroană cu lună şi scrie mare «Dacia»”, mai adaugă acesta. „Inelul de la Ezerovo, de exemplu, a mai fost încercată o traducere a lui, are oareşceva legături, dar, repet, pentru că nu se cunoştea, convingerea asta o am eu, din câte am studiat, necunoscându-se pronunţia, nu s-a putut realiza traducerea. Or, pentru noi românii, aşa, mlădiţe ale arborelui bătrân, percepţia noastră şi pronunţia noastră diftongizat-palatalizată ne-a permis să facem o altă decriptare”, spune acesta. „Şi se vede, de exemplu domnul Augusto Ponzio, profesor la Universitatea din Bari care a condus secţiunea unde eu am vorbit şi doamna Susan Petrini care este şi vicepreşedinte Institutului Mondial de Studii Semiotice, s-a ridicat în picioare şi m-au îmbrăţişat şi au spus că este o chestie extraordinară”, subliniază Cadar.

Cercetătorul spune că a avut o vie dispută cu unii dintre colegii săi linvişti în privinţa unui regionalism des folosit în Maramureş. „Este vorba despre verbul «a la», adică a spăla. Este un verb des folosit în zona Maramureşului. Marii lingvişti au spus că este un regionalism. Şi-atunci dacă este regionalism de ce francezii spun «je me lave» şi utilizează rădăcina şi dezvoltă cuvântul?”, se întreabă Cadar.

Harta veche a lumii ar putea fi schimbată

Lucrarea folosită de băimărean ca referinţă este intitulată „Stematografia Idilicorum Raestitutio”, adică restituirea stemelor ţărilor ilirice şi aparţine unui savant croat, Pavlo Witter Witezowie.

„Este foarte importantă pentru că prezintă pentru prima dată cu adevărat stema Daciei.Apoi trebuie să ţinem cont că o sumedenie de actuale teritorii europene constituite în state poartă numele dacilor: «Deutschland», ducii olandezi, danezii. Am o hartă din secolul XV a marelui prelat al Suediei, Jahannes Magnus Olahus, «Carta Marina» care ne prezintă o hartă a Danemarcei pe care scrie «Dacia Sive Danemarca» – Dacia care se cheamă Danemarca. Dacă am analiza stenograma discursului întâlnirii dintre Pliniu cel Bătrân şi Flimon Maramureşeanul în anul 43 d.Chr., am putea afla măcar în mare cât de impresionant teritoriu avea ţara noastră cea bătrână sau cât de vaste erau teritoriile locuite de strămoşii noştri. Filimon Maramureşeanul îi răspunde lui Pliniu cel Bătrân spunându-i „Eu nu sunt conducător al cimbrilor cum voi ne spuneţi, latinii. Eu sunt conducător al boilor sau al zimbrilor «de zimbras vocaris sum» şi spune «ţara noastră se întinde din largul Coastelor Iutlande ale Danemarcei până în Indii». De ce până în Indii? Trebuie să ştiţi că înainte de Potop migraţia s-a făcut din zona Nordului Africii, din zona, zic eu, eritreico – egipteană, pentru că acolo am găsit reminescenţe în cercetările mele, lumea a migrat după potopul care a avut loc în Nordul Africii şi prăbuşirea Saharei şi toate astea, în vechea Depresiune Sarmatică unde astăzi se află Marea Neagră. Pontul Euxin sau Axa Ina. În limba veche Axa Ina înseamnă Puntea Asiei, că am reuşit să decriptez şi această toponimă”, susţine Cadar.

Interpretează migraţia

Din punctul de vedere al lingvistului maramureşean, lumea din faţa potopului s-a îndreptat spre înălţimile tibetane şi s-au constituit în ceea ce istoricii definesc ca Dacia Bactrică. Acolo s-au retras o parte din strămoşii noştri, cealaltă a rămas în zona intracarpatică şi s-au dezvoltat pe două culoare diferite dar lingvistica a păstrat elemente de esenţialitate profundă.

„Şi-atuncea acest proces de indo-europenizare, că această întrebare mi s-a pus şi la Sofia, cum văd procesul de indo-europenizare: mult târziu după potop, când cei de acolo vor să se întoarcă spre locurile de identitat, spre locurile de origine. Acuma problema este că trebuie să se şi accepte pentru că se crează nişte controverse înspăimântătoare dar lumea trebuie să ştie că există dovezi. Eu vreau să vă spun numai că dacă aţi merge la o agenţie de turism grecească şi aţi lua un pliant cu insulele din arhipelagul egeico-mediteranean aţi vedea că toate denumirile de acum 2.000 de ani sunt denumiri pur şi simplu româneşti sau vlăheşti. Aş zice vlăheşti pentru că „vlahi” este numele nostru cel adevărat şi în limba sfântă „vala alhala”, înseamnă „fiii lui Dumnezeu”. De exemplu dacă luaţi Mesina, numele ei vechi este Ţâncla, păi ţânc nu este tot mezin? De la pierderea Troiei din 1299, strămoşii noştri pierd controlul asupra arhipelagului egeico-mediteranean şi se schimbă toate datele istoriei. Enea care a descălecat în Latium n-a fost trac? Ni se face cadou lupoaica de către „Roma madre” când habitatul lupului în proporţie de 68% după specialişti este în zona intracarpatică nu într-o zonă meridională, nu într-o zonă cu climă mai caldă. Sunt o grămadă de lucruri care nu se potrivesc în istorie”, explică lingvistul pentru VoceaTransilvaniei.ro.

Istoria s-ar putea rescrie

Întrebat dacă savanţii vor accepta cele spuse de el şi vor relua studiul unor evenimente istorice, George Cadar spune că ar trebui înfiinţată o şcoală specializată pe semiotică şi decriptarea vechilor înscrisuri.

Dacă noi vom putea pune pe picioare o şcoală de conservare a identităţii şi vom mai crea şi un departament de decriptare a inscripţiilor şi nu vom intra într-o zonă ezoterică, fabulatorie şi vom veni totdeauna cu probe, cu demonstraţii practice, cu bibliografie, cu cercetare extrem de riguroasă atunci lumea îşi va schimba opinia. Vrând, nevrând ne vom întoarce acolo unde am întrerupt firul identităţii noastre. Cred că într-o zi acest lucru se va întâmpla. Important este că eu am adunat un material foarte important în cei 40 de ani de cercetare, am şi scos câteva cărţi. Pot să aibă foarte multe erori cărţile mele dar dacă lumea va şti să le citească, să le aprofundeze aşa cum trebuie, va găsi şi informaţii foarte preţioase”, concluzionează acesta.

În aprilie 1912, doi ţărani au găsit, într-o movilă de la locul “Părĭnak” de lângă satul Ezerovo (fost Dipsis-gjol, reg. Borisovgrad, dep. Plovdiv), un inel de aur, scris cu alfabet grecesc, dar într-o limbă necunoscută. Împreună cu el s-au descoperit şi alte obiecte, între care o diademă de aur încrustată cu cercuri, o linguriţă de aur cu mâner răsucit, o oglindă arhaică de bronz nedecorată, două plăcuţe de aur cu trei laturi şi cioburi dintr-un vas de ceramică neagră.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Citiţi şi: Un savant german confirmă: tăblitele de la Tărtăria reprezintă cea mai veche scriere din lume

Reclame

Sfânta cuvioasă Pelaghia, cealaltă Pelaghie şi Sfânta Taisia

Pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânata.

Imagini pentru sf cuvioasa pelaghia icoane

 TROPAR Logodindu-ţi ţie pocăinţa lucrătoare ai ajuns lui Hristos mireasă iubită, Părăsit-ai desfătările lumeşti şi i-ai dăruit lacrimi de iubire întru inimă zdrobită, Făclia rugăciunii ai aprins în inima ta însetată de lumina sfinţitoare, Iar acum luminezi şi cărările vieţii noastre, ca să aflăm odihna mântuitoare.

Sfanta Pelaghia a trait in secolul al V lea. A fost inzestrata de Dumnezeu cu o frumusete trupeasca nemaivazuta. Inainte de a se converti la crestinism, se numea Margareta. Si-a folosit frumusetea spre desfranare. Trecand pe langa biserica in care predica episcopul Non (Nonus), s-a oprit sa-i asculte predica. Episcopul, vazand-o pe aceasta, a spus: „Luati aminte la femeia aceasta, de la care eu multa invatatura am aflat. Socotiti cate ceasuri a zabovit in camera ei, spalandu-se si imbracandu-se cu ales vesmant si impodobindu-se la oglinda cu multa grija, numai ca sa se arate mai frumoasa decat celelalte femei, in fata oamenilor. Iar noi, care dorim din toata inima sa fim bineplacuti lui Dumnezeu, ne lenevim si nu ne silim sa impodobim pacatosul nostru suflet, nu ne sarguim sa-l spalam cu lacrimile pocaintei, nici sa-l impodobim cu margaritarele faptelor bune, ca sa se infatiseze cu vesmant cuviincios in fata lui Dumnezeu”.

Cuvintele acestuia au facut-o sa-si schimbe radical viata. A primit botezul si s-a retras intr-o chilie pe Muntele Maslinilor.

Dupa trei ani a fost cercetata de Iacov, diaconul episcopului Non. Cand a revenit dupa trei zile, a aflat-o moarta. I-a ingropat trupul cu cinste.

Astfel, desfranata de mai inainte, a fost iertata de noianul pacatelor datorita pocaintei sale. Sursa: http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfanta-pelaghia-121560.html

Viaţa Sfintei Cuvioase Pelaghia mai pe larg:
http://doarortodox.ro/

Tot în aceasta zi, Sfânta Pelaghia fecioara.

Aceasta a fost de la Antiohia Siriei de neam mare; si aflând conducatorul tarii aceleia ca este crestina, a trimis ostasi sa o prinda. Deci ei mergând acolo i-au înconjurat casa, vrând sa o rapeasca; iar sfânta prinzând de veste i-a rugat sa-i îngaduie putin si ei au ascultat-o; deci stând ea catre rasarit, la locul unde-si facea rugaciunea, ridicându-si mâinile în sus si înaltându-si ochii la cer, s-a rugat multa vreme lui Dumnezeu ca sa nu o lase sa cada în mâinile ostasilor, ci sa ridice catre Dânsul curata si sfintita jertfa fara prihana; apoi suindu-se deasupra casei, s-a aruncat pe sine în prapastie si si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Pe aceasta Sfântul Ioan Gura de Aur cu laude a cinstit-o pentru curatia fecioriei ei si pentru multa ei nevointa.

Tot în aceasta zi, Sfânta Taisia, care a fost desfrânata.

Taisia

 TROPAR Pocăinţa ta fierbinte a fost lăsată pildă cinstită pentru părinţi, Căci zdrobirea inimii întru umilinţă te-a suit la cetatea celor Sfinţi, Nu uita să ne pomeneşte şi pe noi înaintea Feţei lui Hristos, Ca să ne învrednicim de sfârşit bun sub razele Soarelui luminos.

Viaţa Sf. Cuvioase Taisia

În părţile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurată şi fără ruşine. Femeia aceea avea o fiică pe care o chema Taisia, pe care a învăţat-o aceleaşi obiceiuri rele cu care se îndeletnicea şi ea. Ducînd-o pe fiica ei într-o casă de desfrînare, a dat-o în slujba Satanei, ca să ducă la pieire multe suflete omeneşti, înşelîndu-le, cu frumuseţea pe care o avea, căci Taisia era foarte frumoasă şi se vestise pretudindeni despre frumuseţea feţei sale, încît mulţi, poftind-o, îi aduceau multe averi, aur şi argint şi haine scumpe şi luxoase. Înşelînd cu atîta deşertăciune pe îndrăgostiţii ei, îi aducea acolo şi mulţi îşi pierdeau averea pentru dînsa şi ajungeau la sărăcie, iar alţii, bătîndu-se pentru dînsa, au umplut pragurile casei ei de sîngele lor. Cuviosul părinte Pafnutie, auzind de acestea, s-a îmbrăcat în haine mireneşti şi, luînd un galben, a mers la locul unde petrecea Taisia şi, văzînd-o, i-a dat să înţeleagă că vrea să meargă la dînsa. Iar ea, luînd galbenul, i-a zis: “Intră în cămara mea”.

Atunci el intrînd, a văzut un pat frumos aşternut pe care s-a aşezat şi a zis către Taisia: “Oare ai altă cămară tăinuită, ca să ne închidem în ea, ca să nu ne ştie nimeni?” Iar Taisia i-a zis: “Este, dar dacă te ruşinezi de oameni şi aici ne putem ascunde de dînşii, căci uşile sînt încuiate şi nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va şti nimeni pe noi, iar dacă te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care să poată fi tăinuit dinaintea Lui, măcar de te-ai ascunde şi sub pămînt, căci şi acolo te vede Dumnezeu”. Auzind Pafnutie aceste cuvinte de la dînsa, i-a zis: “Au, doară şi tu ştii de Dumnezeu?” Iar ea a răspuns: “Ştiu şi despre Dumnezeu şi am auzit şi despre împărăţia drepţilor şi munca păcătoşilor”. Atunci stareţul i-a zis: “Dacă ştii pe Dumnezeu, împărăţia Sa şi muncile păcătoşilor, atunci de ce prihăneşti pe oameni şi pierzi atîtea suflete? Căci nu numai pentru ale tale păcate, ci şi pentru ale acelora pe care i-ai prihănit ai să fii întrebată de Dumnezeu şi osîndită în gheena focului”.

Taisia, auzind acestea, s-a aruncat l-a picioarele stareţului, cu plîngere, zicînd: “Eu mai ştiu şi aceasta, că pentru cei ce greşesc este pocăinţă şi iertare de greşeli şi nădăjduiesc ca prin rugăciunile tale să mă izbăvesc de greşeli şi să cîştig mila Domnului. Deci, mă rog ţie, aşteaptă-mă puţin, numai trei ceasuri şi după aceasta voi merge unde îmi vei porunci şi voi face ceea ce-mi vei zice”. Iar stareţul, arătîndu-i locul la care avea să o aştepte, s-a dus. Apoi ea, adunîndu-şi toată averea agonisită cu păcatele ei, a cărei valoare era cam de vreo patruzeci de litre de aur, a dus-o în mijlocul cetăţii şi aprinzînd un foc şi-a pus toate lucrurile şi le-a ars înaintea întregului popor, strigînd: “Veniţi toţi cei care aţi păcătuit cu mine şi vedeţi cum ard toate lucrurile pe care mi le-aţi dat voi”. Şi, arzîndu-şi averea, s-a dus la locul unde o aştepta Pafnutie. Acolo primind-o stareţul, a dus-o la o mănăstire de fecioare şi a aşezat-o pe Taisia într-o chilie mică. Taisia a fos închisă în acea chilie, pironindu-i-se uşa şi i-a fost lăsată numai o ferestruică mică prin care i se dădea puţină pîine şi apă. Apoi Taisia l-a întrebat pe Sfîntul Pafnutie: “Cum mă sfătuieşti, părinte, să mă rog lui Dumnezeu?” Iar stareţul i-a răspuns: “Tu nu eşti vrednică ca să chemi numele Domnului, nici să-ţi ridici mîinile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale sînt pline de necurăţie şi mîinile tale sînt întinate, ci, numai căutînd adeseori spre răsărit, să zici: “Dumnezeule, cela ce m-ai zidit, miluieşte-mă”.

A petrecut Taisia în acea închisoare vreme de trei ani rugîndu-se lui Dumnezeu aşa precum o învăţase Pafnutie şi o dată pe zi gusta puţină pîine şi apă. După trei ani, milostivindu-se de dînsa, Pafnutie s-a dus la marele Antonie, voind să afle dacă Dumnezeu a iertat-o pe Taisia sau nu. Şi mergînd la Antonie, stareţul i-a povestit lui totul despre Taisia, iar Antonie a chemat pe ucenicii săi şi le-a poruncit să se închidă fiecare în cămara sa şi să se roage lui Dumnezeu toată noaptea ca să i se descopere vreunuia dintre ei ceea ce voia pentru Taisia, care se pocăieşte pentru greşelile ei. Şi ucenicii au îndeplinit porunca părintelui lor şi au milostivit pe Dumnezeu, încît le-a descoperit ceea ce trebuiau să facă pentru Taisia. Această descoperire i-a fost făcută lui Pavel, care era numit de ceilalţi prost. Acestui Pavel, pe cînd stătea noaptea la rugăciune, i s-a arătat o vedenie şi a văzut cerurile deschizîndu-se şi acolo a văzut un pat strălucit de mărire, cu aşternuturi scumpe, pe care îl păzeau trei fecioare frumoase şi pe patul acela era aşezată o cunună. Văzînd aceasta, Pavel a zis: “Nu este gătit altuia patul acesta şi cununa, decît numai pentru părintele meu Antonie”. Şi a venit către dînsul un glas, zicîndu-i: “Nu părintelui Antonie îi sînt pregătite acestea, ci pentru Taisia, care a fost o desfrînată”. Şi Pavel, venindu-şi în fire, se gîndea la acea vedenie, iar a doua zi a spus fericiţilor părinţi Antonie şi Pafnutie, iar aceştia, auzind, au preamărit pe Dumnezeu, care primeşte pe cei ce se pocăiesc cu adevărat.

Pafnutie s-a pregătit şi s-a dus la mănăstirea de fecioare unde era închisă Taisia şi, deschizînd uşa, a vrut s-o scoată de acolo. Iar Taisia se ruga de dînsul, zicînd: “Lasă-mă aici, părinte, ca să petrec pînă la moarte, pentru că multe sînt păcatele mele şi încă trebuie să mai plîng pentru ele”. Iar stareţul i-a zis: “Acum iubitorul de oameni, Dumnezeu, a primit pocăinţa ta şi ţi-a iertat ţie păcatele”. Şi a scos-o pe Taisia din închisoare. Iar fericita a zis: “Să mă crezi, părinte, că de cînd am intrat în această închisoare, am pus înaintea ochilor mei cei gînditori toate păcatele mele şi, ţinînd seama de ele, am plîns neîncetat. Şi încă nu s-au dus de la ochii mei toate faptele mele cele rele şi stîndu-mi şi acum înaintea ochilor, mă înspăimîntă că voi fi osîndită pentru ele”.

După ieşirea din închisoare, fericita Taisia a petrecut cincisprezece zile şi după aceasta a căzut într-o boală în care a zăcut trei zile şi după aceasta şi-a dat sufletul şi cu pace s-a odihnit, cu darul lui Dumnezeu. Şi s-a mutat din patul durerii în patul pe care l-a văzut sfîntul Pavel cel prost, în ceruri, pat care era pregătit pentru ea, unde se laudă cu cuvioşii întru mărire şi se bucură întru aşternutul său de veci. Aşa ne-a întrecut păcătoasa şi desfrînata întru împărăţia lui Dumnezeu. O! de nu ne-am lipsi şi noi, cu rugăciunile ei, de aceeaşi Împărăţie. Amin. Sursa: http://doarortodox.ro/

Circula si o altă variantă a vieţii Sfintei Taisia: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie08.htm

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ignatie bulgarul, care a calugarit la Muntele Athos si a spânzurat de turci la Constantinopol pentru marturisirea lui Hristos la anul 1814.