Video- Interviu cu părintele Mihai Andrei Aldea – Ortodoxia şi artele marţiale

După cum se poate vedea nu este vorba de filmarea conferinţei cu acelaşi titlu din 16 octombrie, ci de un interviu anterior.

Iată şi o scurtă biografie a părintelui:

Preotul Mihai Andrei Aldea este licențiat în teologie, specializarea bizantinologie, Facultatea de Teologie a Universității București. Este doctor în filologie, Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei Române specializarea folcloristică şi doctorand în istorie, Universitatea din Bucureşti.
În 2005 a publicat volumul de versuri „Zboruri”, în 2007 „Zbor prin vâltoarea vremilor”, la Editura Christiana şi „Lumina Adevărului”, Ed. Christiana, o carte teologică.
Publică în 2008, tot la Editura Christiana, primul volum al romanului Drumul spre Vozia, intitulat „Cei trei și Pădurea cea Mare”. În acelaşi an 2007 „Lumina Adevărului”, Ed. Christiana, carte teologică.
În 2009 apare ediţia a 2-a a romanului „Cei trei şi Pădurea cea Mare”, la Ed. Shik din Bucureşti. În 2014 „Ortodoxia şi artele marţiale”, o carte de frontieră, ce uneşte domenii ca istoria, etnologia, sportul, teologia etc. Sursa: youtube

Reclame