Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul – 9 noiembrie

Sfântul ierarh Nectarie (1846-1920), făcătorul-de-minuni din Eghina (Egina), a fost Mitropolit al Pentapolei (Libia), director al Seminarului Rizareios şi întemeietor al Mănăstirii Sfânta Treime, în insula Eghina. Cultul său ca sfânt al Bisericii a fost oficial recunoscut de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol în anul 1961. Prăznuirea sa se face în ziua de 9 noiembrie.

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Ortodoxă a Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici, sufletul său începe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită „Noua Mânăstire” (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.
Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881, se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.
În 1882, părintele Nectarie îşi va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei.
După ce-şi termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie se întoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot, iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani, evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.
Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni însă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-şi iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu, căci şi cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care zice: „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11). S-a retras la Atena, în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului.
Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea din cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.
În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.
Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi si ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriţe, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic şi pe Sfântul cuvios Sava cel Nou (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva, Palestina. După adormirea Sfântului Nectarie, s-a retras în insula Kalymnos, unde a şi adormit întru Domnul.
Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mânăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul Război Mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mânăstirea sa să împartă la cei lipsiţi, orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.
Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile Sfântului Nectarie, a venit ploaie din belșug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi – mireni şi călugări, săraci şi bogaţi -, cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe un păstor şi vas ales al Duhului Sfânt şi urmau întru toate cuvântul lui. Astfel, el era totul pentru toţi, căci putea toate prin Hristos, Care locuia în el. Apoi era foarte smerit și blând şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui. Pe lângă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, intrând astfel în tradiţia Sfinţilor Părinţi din patria sa, împotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.
Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfântului Nectarie numeroase ispite, căutând să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, făcându-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.
Trăind ca un înger în trup şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdând nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl acuzau, atât pe el, cât şi mânăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţa.
După aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a învrednicit să se numere în ceata Sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduială, în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.
O icoană a Sfântului Nectarie din EginaTrecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire și binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mânăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.
Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Sursa: ro.orthodoxwiki.org

Citiţi acatistul sfântului: ACATIST

Reclame

Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup

Arhangelul Mihail

Arhanghelul Mihail, de-a pururi laudatul, pazind ca o sluga credincioasa, „credinta catre Stapanul sau, s-a aratat adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri”. Ca, vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis: „Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel ce era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu? Mi-ca-El? Ca numele de Mihail asta insemneaza: „Cine este ca Dumnezeu”.

Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre si, luand chip vazut, s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.

Arhangelul Gavriil

Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam astazi si pe preafrumosul si inveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut, multe faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate in amandoua Testamentele.

Asa, in proorocia lui Daniil, Gavriil este numele talmacitor al vedenie (Dan.,8,16). Asemenea, Gavriil arata lui Daniil intelesul celor saptezeci de saptamani de ani pana la venirea lui Mesia Hristos (Dan.,9,21-27). Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapana noastra, Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului (Luca,1,19). Tot Gavriil anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii (Luca,1,28). Unii zic ca tot Arhanghelul Gavriil a fost ingerul in vesmant alb, care, pogorandu-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut deasupra ei, la ceasul Invierii Domnului. Si el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Si, ca sa zicem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, din inceput si pana la sfarsit.

Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a hotarat sa-l praznuiasca pe el, impreuna cu Arhanghelul Mihail, si sa cheme darul si ajutorul amandoura, rugandu-i ca, prin mijlocirea si rugamintele lor, in veacul de acum, sa aflam izbavire de rele, iar in cel ce va sa fie, sa ne invrednicim bucuriei si Imparatiei ceresti. Amin.

Cele nouă cete cereşti

Serafimii: cei cu şase aripi sunt îngerii care se găsesc cel mai aproape de Dumnezeu (Isaia 6, 2) şi care, datorită apropierii lor de Domnul, seamănă cu focul (Evrei 12, 29; Daniel 7, 9; Ieşirea 24, 17; Psalmi 103, 4). Ca urmare, ei au fost numi şi serafim, care în ebraică înseamnă în flăcări. Ei sunt înflăcăraşi de dragostea pentru Domnul şi îi călăuzesc pe ceilal şi către această dragoste.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Heruvimii: cei cu ochi mulţi sunt a doua ceată din ierarhia îngerească, după serafimi, stând înaintea Dumnezeului atotştiutor în lumina inefabilă. Ei strălucesc întotdeauna de lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, a Înţelepciunii Sale şi a cunoaşterii tainelor lui Dumnezeu. Numele de ‘heruvim’ înseamnă ‘înţelegere deplină’ sau ‘împărtăţirea înţelepciunii’ în ebraică, ei sunt luminaţi şi astfel, prin heruvimi, înţelepciunea este transmisă şi altora şi luminarea ochilor spirituali este dată pentru vederea lui Dumnezeu şi pentru a primi înţelepciunea Lui. Cu alte cuvinte, Dumnezeu „şade între heruvimi”.Reprezentând tainele cereşti, în Vechiul Testament, figurile heruvimilor împodobeau sanctuarul. Doi heruvimi din aur erau aşezaţi pe scaunul milei – chivotul Legii – şi Domnul vorbea poporului său dintre ei (Ieşirea 25, 17-22). Figuri de heruvimi erau ţesute pe perdelele tabernacolului.
În timpul Liturghiei credincioşilor, se cântă cântarea heruvimilor, credincioşii închipuindu-i atunci pe heruvimii între care stă Domnul
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Scaunele şi Tronurile: sunt a treia ceată a îngerilor de Dumnezeu purtători, după serafimi şi heruvimi, numiţi astfel de Sfântul Dionisie Areopagitul. Ei stau înaintea Celui din înălţimi şi poartă numele de „Tronuri” pentru că pe aceştia, ca pe nişte tronuri inteligibile stă Domnul în chip spiritual. Ei nu sunt numiţi „purtători de Dumnezeu” după Fiinţa Lui, ci după Har şi după slujba pe care o îndeplinesc, după cum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. Trupul Domnului Iisus Hristos, în schimb, după cum scrie Sfântul Vasile cel Mare, este numit „purtător de Dumnezeu” după Fiinţa lui Dumnezeu, pentru că era unit în mod indivizibil (de nedespărţit) cu Dumnezeu Cuvântul însuşi. Astfel, Tronurile sunt „purtătoare de Dumnezeu” după Har şi datorită slujbei pe care o îndeplinesc, ceea ce în chip tainic şi de nepătruns înseamnă că Îl poartă pe Dumnezeu în ei înşişi. Şezând pe Tronuri într-un mod pe care mintea umană nu-l poate înţelege, Domnul face judecăţile Sale drepte, după cuvântul împăratului prooroc David: „şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate”.Prin aceşti îngeri se manifestă în primul rând dreptatea lui Dumnezeu; ei slujesc dreptăţii Sale, slăvind-o şi înzestrând cu puterea ei pe judecătorii pământeşti, ajutându-i pe regi şi pe ceilalţi stăpânitori să facă judecăţi drepte.
––––––––––––––––––––––––––––––––-
Domniile: sunt una din cetele îngereşti. Ei sunt asfel numiţi deoarece au autoritate asupra îngerilor din cetele inferioare, îndrumându-i spre împlinirea poruncilor dumnezeieşti. Administrarea întregului univers, buna păstrare a tuturor regatelor şi principatelor, pământurilor şi a tuturor popoarelor, neamurilor şi naţiunilor le este şi aceasta încredinţată, întrucât fiecare regat, neam, popor, pentru întreaga ţară, un păzitor şi ocrotitor al său din ceata îngerească a Principatelor. În plus, după Sfântul Grigorie Dialogul, slujba acestei cete îngereşti mai constă şi în a-i învăţa pe oameni să răsplătească pe toţi cei cu autoritate după chemarea fiecăruia. În sfârşit, îngerii din această ceată ridică oameni vrednici pentru a-i aşeza în funcţii importante, călăuzindu-i să nu primească puterea pe care le-o aduc aceste slujbe de dragul cinstirii şi al renumelui propriu, ci pentru a-L cinsti pe Dumnezeu, pentru a răspândi şi a creşte şi mai mult slava Lui sfântă şi pentru a sluji binele tuturor, precum şi nevoile generale ale tuturor celor din subordinea sa.
––––––––––––––––––––––––––––––––-
Puterile: poartă acest nume întrucât au putere asupra celui rău, limitând puterea demonilor, respingând ispitele aduse de către acesştia asupra oamenilor şi împiedicându-i pe demoni să le facă rău oamenilor pe cât şi-ar dori. Puterile îi întăresc pe asceţii vrednici în luptele şi nevoinţele lor duhovniceşti, păzindu-i, pentru ca aceştia să nu poată fi lipsiţi de Împărăţia Cerurilor. Ei îi ajută pe cei ce se luptă cu păcatele şi patimile să se izbăvească de gândurile cele necurate şi de hărţuielile duşmanului şi să îl biruiască pe cel rău.
––––––––––––––––––––––––––––––––
Stăpânirile: sau Stăpâniile sunt una din cetele îngereşti. Ei sunt numiţi astfel deoarece, fiind ei înşişi liberi, domnesc asupra îngerilor din cetele care urmează după ei. Astfel, ei nu-I mai slujesc lui Dumnezeu de teamă, ca nişte simpli slujitori. Ei Îi slujesc neîncetat de bunăvoie şi cu bucurie. Ei sunt aceia care dau autorităţilor pământeşti rânduite de Dumnezeu puterea guvernării prudente şi a administrării înţelepte. Ei îi mai învaţă pe oameni cum să îşi stăpânească simţurile, cum să îşi supună patimile şi dorinţele, cum să facă trupul slujitor sufletului, cum să-şi educe voinţa şi să ajungă deasupra tuturor ispitelor.
––––––––––––––––––––––––––––––––-
Începatoriile: sunt una din cetele îngereşti. Plini de tărie dumnezeiască, ei împlinesc repede voia Dumnezeului Celui Preaînalt şi Atotputernic, cea tare şi puternică. Lucrează mari minuni şi trimit harul facerii de minuni sfinţilor lui Dumnezeu care sunt vrednici de acest dar, pentru ca aceştia să poată face minuni precum vindecarea de boli sau înainte-vederea celor din viitor. Virtuţile îi ajută pe cei în nevoinţă şi pe cei copleşiţi de povara unei ascultări puse asupra lor de cineva şi ajută la purtarea neputinţelor celor slabi. Astfel se explică şi numele lor de „virtuţi”, căci îi întăresc pe cei în nevoi. De asemeni, ei îi întăresc pe oameni întru răbdare, ca să nu se descurajeze în suferinţă, ci să poarte orice nenorocire în mod curajos, cu cuget tare şi cu smerenie, dând mulţumire pentru toate lui Dumnezeu, Cel ce toate le rânduieşte pentru binele nostru.
––––––––––––––––––––––––––––––––-
Arhanghelii: sunt numiţi marii purtători de veşti bune, ei fiind cei care au vestit-o lumii pe cea mai mare şi mai slăvită dintre acestea. Slujirea lor (după cum spune Sfântul Dionisie Areopagitul) constă în descoperirile făcute profeţilor, cunoaşterea şi înîelegerea voii lui Dumnezeu pe care o primesc de la îngerii celor mai înalte Cete şi pe care le vestesc celor mai mici, anume Îngerii, iar prin aceştia, oamenilor. Sfântul Grigorie Dialogul spune că arhanghelii îi întăresc pe oameni în credinţă, luminându-le minţile cu lumina înţelegerii Evangheliei şi descoperindu-le adâncile taine ale credinţei.
––––––––––––––––––––––––––––––––
Îngerii: la îngeri ne referim de asemenea ca la „Puteri ale Paradisului fără de trup”. Îngerii sunt organizaţi în câteva ordine angelice, sau Ierarhii Îngereşti. Cea mai importantă dintre aceste clasificări este cea făcută de cel ce-şi spunea Dionisie Areopagitul în secolul al IV-lea sau al V-lea în cartea sa Despre ierarhia cerească.
În această lucrare autorul a intercalat câteva pasaje ambigue din Noul Testament, în special Efeseni 6:12 şi Coloseni 1:16, pentru a construi o schemă din trei Ierarhii, Sfere şi Triade de îngeri, fiecare Ierarhie conţinând trei Ordine sau Grupuri.Cuvântul înger înseamnă „mesager” sau „trimis” şi acest cuvânt exprimă natura serviciului angelic făcut oamenilor.

Sursa: http://parohia-huedin.blogspot.ro/2009/08/cele-9-cete-ingeresti.html