Pomenirea mărturisitorului Dumitru Uţă – Doctorul fără de arginţi – 5 februarie

Născut: 11 Decembrie 1915
Locul nașterii: Caracal, Dolj
Ocupația la arestare: medic
Întemnițat timp de: 23 ani
Întemnițat la: Poarta albă, Gherla și Aiud
Data adormirii: 05 Februarie 1980

Dragostea și dăruirea Doctorului Uţă în penitenciarul din Alba Iulia

La începutul lui septembrie 1944, armatele române și sovietice ajunseseră la Sibiu și Alba Iulia. (…) Însoțiți de o căruță plină cu dosare și actele pentenciarului am pornit spre penitenciarul din Alba Iulia. Fiind între două fronturi, salvarea noastră în închisoare era mai sigură decât în libertate. Ironia soartei! Înaintam încet.

Înainte de pârâul Galda, la 2 kilometri de Teiuş, trecea o altă coloană de maşini, tancuri şi tanchete sovietice drapate cu secera şi ciocanul, în strigătele şi uralele soldaţilor cocoţaţi pe ele. Pe un tanc Tarnovschi, înfăşurat într-un drapel roşu, beat, striga şi gesticula cu pumnul strâns, bucuria victoriei. Eram în linie cu Valeriu Gafencu şi Marin Naidim.

– Iată, proba celor ce v-am spus cu vreo doi ani în urmă!

Ajungând la pârâu am căzut toţi în apă de sete şi oboseală, bând apa ca vitele din locul unde ne aflam.

Mai toţi ne-am descălţat bocancii scorojiţi şi înaintam cu greu pe asfaltul fierbinte. Aproape de Alba Iulia lumea ieşise pe câmp, încercând să adune ce mai era cu putinţă, înainte de a fi distrus sau prădat de sovietici. (…)

Am mai făcut opriri până la Alba Iulia, căci tălpile picioarelor erau răni sângerânde şi eram epuizaţi de căldură şi de efortul mersului. Se înnopta de-a binelea când intram în Alba Iulia, mai mult de-a buşilea, alţii duşi pe braţe de cei mai rezistenţi, iar în căruţa ca un car mortuar, unul peste altul erau aruncaţi ca sacii cei complet sleiţi. La poarta penitenciarului gardienii însoţitori au predat căruţa cu dosare, acoperite de trupuri. Mai bine de două ore a durat intrarea pe poartă. Intram şi cădeam ca buştenii doborâţi de vânt. Nu mai putea nimeni nici vorbi. (…)

Pentru a nu fi expuşi unui control sovietic, maiorul Muscă, comandantul închisorii, ne-a rugat insistent să ne adăpostim în celule, putându-ne odihni pe paturi şi a ne feri de răcoarea nopţii, căci puţini mai aveau peste cămaşă şi izmene, altă îmbrăcăminte. Părea că şi oasele erau prea grele pentru a le mai purta cu noi… Deşi erau câte 4 paturi suprapuse în celule, ne-am înghesuit câte doi într-un pat. Înainte de a mai simţi ceva, abia schiţând o cruce peste faţă, am adormit ca într-un leşin al morţii. (…)

A doua zi dimineaţa abia ne-am trezit. Eram ţepeni, mulţi cu febră mare, câţiva cu insolaţie. Atunci am cunoscut dragostea şi capacitatea de dăruire a doctorului Uţă. Slăbit şi aproape paralizat de efortul drumului, însoţit de camarazii Sandu Ştefănescu şi Florea Trandafir, tot olteni, a cerut directorului accesul la infirmeria închisorii şi, târându-se de la om la om în curtea unde ieşisem la soare, ne dezinfecta rănile, ne încuraja cu vorba sa calmă dar categorică să rezistăm cu încrederea că numai Dumnezeu ne va reda sănătatea.

Trupurile ni s-au refăcut uimitor de repede. După două săptămâni toţi eram restabiliţi.

O intervenție pentru salvarea fizică și morală a deținutilor de drept comun

Când am revenit în Aiud, în Octombrie 1944, deţinuţii de drept comun erau cazaţi în Secţiile din temniţa veche, câte 10-20 inşi în cameră. Trăiau o viaţă de mizerie şi promiscuitate morală în „gaşcă”, având un şef care impunea modul de viaţă. Alimentele la care aveau dreptul erau înjumătăţite de şef, iar deţinutul mânca resturi. Banii la care aveau dreptul pentru a-şi cumpăra de la „Cantina” închisorii mămăligă, slănină sau săpun erau jucaţi la rişcă, barbut, poker şi câştigaţi întotdeauna de şef.

Cei tineri constituiau „obiectele” plăcerilor sexuale ale celor mai în vârstă, ale şefului în mod curent. Unii erau bolnavi de boli venerice; blenoragia, şancrul şi şancrul sifilitic erau generalizate în mediul lor. Peste toate se adăuga starea de mizerie igienică în care trăiau: murdari, nespălaţi, plini de bube şi furuncule. Doctorul Uţă a alarmat administraţia intervenind pentru tratarea fizică şi morală a acestor nefericiţi.

Şefii au fost izolaţi la Zarcă câte unul în celulă şi li s-a aplicat tratament medical adecvat, ca şi colaboratorilor lor apropiaţi. Asupra victimelor, pe lângă tratament medical s-a încercat trezirea morală. Mulţi se scăldau, sărmanii de ei, ca porcii în mocirlă, unul altuia făcându-se draci, cum spun Sfinţii Părinţi. Câţiva au rupt cu păcatul şi au venit la Biserică; am înţeles că pe cel ce vrea cu adevărat să se mântuiască şi Dumnezeu îl ajută.

Doctorul Uţă, subdirectorul Mareş, tifosul exantematic şi… un „şantaj sfânt”

Primele victime [ale epidemiei de tifos din inchisoarea Aiud] au fost între cei de drept comun. Apoi au urmat şi ai noştri. Doctorul Uţă a alarmat administraţia. Scopul stăpânilor era de a ne extermina, dar Dumnezeu a vrut să ne salveze altfel.

S-a îmbolnăvit subdirectorul Mareş. Doctorul Uţă, în care avea mare încredere, i-a confirmat boala. Mareş s-a alarmat căci mai înainte murise avocatul Măntăluţă, un bărbat voinic, de o bunătate excepţională. Un simptom biologic al evoluţiei bolii este ridicarea temperaturii peste 40 de grade. Dacă inima rezista 2-3 zile, scăpa cu viaţă. Avocatul nu avea inima perfectă şi n-a rezistat; aceasta, judecând omeneşte. Dumnezeu avea un loc de lumină pregătit pentru bunătatea sufletului lui; acceptându-şi boala, cununa lui va fi mai strălucitoare.

– Dacă mă faci bine nu ştiu cum o să te răsplătesc…, dacă mă scapi de moarte, pe riscul meu, te fac şi eu scăpat din puşcărie!, i-a promis Mareş.

– Dacă aveţi inima sănătoasă şi vrea Dumnezeu, scăpaţi.

– Cere-mi orice, a zis Mareş nerăbdător.

– Dacă mă scăpaţi pe mine din închisoare, scap numai eu de suferinţă. Dar dacă faceţi ce vă spun, scăpaţi şi dumneavoastră şi toată închisoarea de tifos exantematic. Mai întâi vă fac control la inimă şi, pentru că aveţi familie, vă voi izola în rezerva spitalului penitenciar până vă faceţi bine, ca să nu duceţi vreun păduche acasă să păţiţi ce a păţit acel gardian căruia i-a murit copilul.

După un control minuţios s-a încredinţat că Mareş era un maramureşean sănătos din toate punctele de vedere. Mai puţin, la suflet.

– Veţi scăpa, l-a încurajat Uţă, dar numai sub supravegherea mea. Începând din acest moment trebuie să faceţi ce vă spun.

– Fac orice, se agita Mareş.

– Semnaţi un act oficial pe numele meu, din partea penitenciarului, o delegaţie specială cu care să mă duc la Cluj, la foştii mei profesori şi colegi de facultate, şi să aduc de acolo medicamente: DDT, praf şi lichid, aparatură medicală şi alimente concentrate. Toate acestea vor sosi cu un vagon special pe adresa penitenciarului. Documentele de expediţie vă obligaţi să le distrugeţi. Cu oamenii mei deparazitaţi toate ungherele închisorii.

– Îmi ceri prea mult.

– Atunci, veţi muri. Eu nu vă voi îngriji. Sunt deţinut şi n-am această obligaţie. Încredinţaţi-vă medicilor dumneavoastră, în care aveţi încredere!

Nu era şantaj, ci o adevărată jertfă. Pe Mareş viaţa celorlalţi nu-l interesa. Singura valoare pe pământ era el. Acesta este în ultimă instanţă materialismul comunist. În situaţia disperată a acceptat propunerea.

Doctorul Uţă a plecat îmbrăcat civil la Cluj, a expediat pe adresa penitenciarului Aiud un vagon cu alimente concentrate (zahăr, grăsimi, vitamine) şi medicamente. Trei-patru echipe a câte trei-patru oameni, cu pompe pentru DDT (dietil-difenil-tricloretan) şi cu sticle pentru analcid lichid efectuau deparazitarea. Un gardian obtuz la minte încerca să-i oprească să intre pe etajul lui. Sandu Ştefănescu, bun colaborator al doctorului Uţă la toate acţiunile sanitare, care dispunea de o prezenţă de spirit deosebită, de un curaj rar întâlnit şi o agilitate excepţională, într-o fracţiune de secundă l-a imobilizat pe gardian, l-a dezarmat şi l-a încuiat într-o celulă. Apoi l-a adus pe doctorul Uţă şi pe un alt gardian şi i-a spus:

– Dumneata nu vezi cum mor oamenii? Vrei să duci acasă păduchii infectaţi de tifos? Îţi poţi îmbolnăvi nevasta şi copiii şi veţi muri cu toţii. Ar trebui să-i sărutaţi mâinile doctorului Uţă, nu să-l opriţi să vă vindece.

Miliţianul şi-a cerut iertare. Sandu i-a întins pistolul, centura şi cheile şi a dat mâna cu el:

– Acum iartă-mă şi dumneata pe mine, dar vezi că nu pentru mine am procedat aşa, ci pentru tine.

Tifosul din Aiud s-a eradicat, nu şi foamea. Cine nu murise de tifos, murea de foame. Alimentele aduse de la Cluj erau mai mult un simbol decât o rezolvare a situaţiei. Mai ales că multe au fost furate de gardieni.

(Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată, Ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 97,99-100,129, 131-132)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Tot pe 5 februarie facem şi pomenirea muceniţei legionare Lucia Grecu. Despre ea citiţi aici:

Lucia Grecu – îngerul din Cetățui

Reclame

Pomenirea mărturisitorului Ioan Ianolide

Născut: 27 Ianuarie 1919
Locul nașterii: Dobrotești, Teleorman
Ocupația la arestare: student
Întemnițat timp de: 23 ani
Întemnițat la: Jilava, Piteşti, Târgu-Ocna, Galați, Caransebeş, Văcărești, Gherla și Aiud
Data adormirii: 05 Februarie 1986
Locul înmormântării: Mănăstirea Cernica

„În temnițe s-a realizat maxima confruntare dintre Dumnezeu și satana. Acolo erau evidente duhurile, acolo nu mai erau posibile dulcegăriile și jumătățile de măsură. Temnițele au scos la iveală forța creștinismului, care este capabilă să învingă acest veac. Lumea va avea de învățat din experiența temnițelor. ”

”Purtați-vă crucea” – Cel mai mare discurs al lui Ioan Ianolide

La Aiud, în 1945, când Ioan Ianolide a venit în celula în care mă aflam cu Marin Naidim şi ne-a spus, aproape plângând, că simte nevoia să fie aproape de noi, să se împărtăşească de aceleaşi bucurii tainice ale Mantuitorului Hristos – deşi avusese până atunci o atitudine niţel de bravadă faţă de provocările administraţiei şi suferise consecinţele – pentru că nu ştiam cum să procedăm, l-am rugat să meargă la Valeriu şi să-i împartăşească starea şi dorinţa sufletului lui.

Ioan a crezut că în felul acesta vrem să scăpăm de el, neacordându-i încredere. Totuşi şi-a destăinuit toate stările sufleteşti cu toate frământările de conștiinţă. Valeriu nu l-a lăsat să vorbească. L-a îmbrăţişat ca pe un frate pe care de mult îl aştepta la poarta sufletului său. L-a ridicat cu dragostea lui pe treapta depăşirii prea marii scrupulozităţi de constiinţă, pe care se afla ca pe o muchie de cuţit, nehotărât încă dacă să rupă cu o formă şi un stil de viaţă întâmplătoare şi închipuită, pentru a opta pentru viaţa traită în Hristos, în ascultare faţă de Cuvântul şi Biserica Lui.

Ioan Ianolide se încleşta ca un cruciat urcând dealul Golgotei, stropit cu propriu-I sânge. (…)

După eliberare, Ioan Ianolide, grav bolnav, îngrijit de părinţi şi de soţia lui, a lucrat tot timpul, sculptând în os medalioane şi cruciulițe pe care le împărţea celor din jur. Nea Doncea, unul dintre muncitorii legionari bucureşteni arestat şi eliberat de mai multe ori de-a lungul anilor, a luat parte la înmormantarea lui. Ne-a spus că un săculeţ cu astfel de medalioane si cruciuliţe, sculptate până ce vederea nu l-a mai ajutat, au ramas de la Ioan, cu dorinţa de a fi dăruite celor ce vor să le primească. Era cel mai mare discurs al său pentru neamul nostru: ”Purtaţi-vă crucea!”

(Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată, Ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 185, 375)

„Banditule să stai în casă”

Prin anii ’80 îmi făceam stagiul militar în Bucureşti, la Miliţie. Era în preajma zilei de 23 august, când toate detaşamentele de soldaţi, miliţieni şi securişti erau mobilizate pentru supravegherea populaţiei. Eu eram tânăr şi neştiutor. Visam o carieră militară „în folosul patriei şi al partidului”. Încercasem de câteva ori să intru la Academia Militară, dar nu am fost primit. În schimb nu pierdeam nici un prilej pentru a-mi dovedi devotamentul pentru binele ţării şi al conducerii sale…

Îmi amintesc că în acele zile am avut de îndeplinit o misiune mai neobişnuită, însoţindu-i pe superiorii noştri prin blocurile din Bucureşti, la anumite adrese bine stabilite dinainte. Miliţienii mergeau înaintea noastră, băteau cu putere la diferite uşi şi ameninţau: Banditule, să stai în casă!

În urmă, noi, nişte copii de 19-20 de ani, repetam gesturile şi cuvintele lor. Înţelegeam că aveam de cuminţit nişte criminali periculoşi care primejduiau liniştea şi bucuria măreţei zile de 23 august. Nu ştiam cine erau acei ”criminali”…

Însă după ce am bătut în faţa unei uşi şi am rostit ameniţarea: Banditule, stai în casă!, s-a petrecut un lucru neaşteptat. Uşa s-a deschis şi un domn în vârstă, cu părul cărunt, îngrijit, pieptănat şi mustaţă argintată a ieşit în prag. M-a privit cu un zâmbet straniu şi a făcut asupra mea semnul crucii. M-a binecuvântat. Apoi, cu aceeaşi discreţie a închis uşa la loc. În acea clipă s-a produs un scurt circuit, întreg sistemul comunist cu toată aparenta lui indestructibilitate s-a destrămat ca fumul. Însă uşa s-a închis, iar eu am rămas dincolo, adică în lumea comunistă.

Au trecut de atunci mai bine de 20 de ani… Multe s-au mai întâmplat, cu mila lui Dumnezeu. Acum sunt de câţiva ani la Mănăstirea Sfântului Sava. Rânduiala locului este liniştirea şi rugăciunea… Slujbele de toată noaptea, boabele de metanii, arşiţa pustiului… Din vreme în vreme soseşte din ţară câte o carte. Ajung astfel să citesc ”Întoarcerea la Hristos”… O bucurie luminoasă şi tristă îmi inundă sufletul…

Apoi, într-o noapte, oglinzile se sparg… O amintire veche răbufneşte din adânc: Banditule, să stai în casă!

Deschid cartea şi privesc fotografiile, cutremurat… El este! Dintr-una din poze, ochii lui Ioan Ianolide mă privesc cu acelaşi zâmbet ca acum 20 de ani.

Înţeleg că binecuvântarea lui m-a însoţit până acum. Şi-I mulţumesc Domnului pentru aceasta…

(Mărturia dată de unul din monahii români care se nevoiesc la Mănăstirea Sfântul Sava din Ţara Sfântă… E o poveste simplă, dar plină de lumină, precum o icoană – Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Sfânta Muceniţă Agata, ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la sân – 5 februarie

FOTO:http://days.pravoslavie.ru

Sfânta Muceniţă Agata a trăit în secolul al III-lea, născându-se în anul 235 în cetatea Panormos, Palermo de azi din Sicilia (în vremea împărăţiei lui Decius).

Tânăra Agata strălucea prin frumuseţea trupului şi a sufletului şi făcea parte dintr-o familie foarte bogată. Într-o zi, ea a fost cerută de soţie de un consul pe nume Quintian, însă tânăra l-a refuzat, spunându-i că şi-a închinat deja viaţa unui alt soţ şi acela nu este altul decât Hristos, Dumnezeul creştinilor.

Auzind acestea, şi văzând că insistenţele sale rămân fără rezultatul dorit, consulul a poruncit să fie luată şi dată pe mâna unei femei necredincioase şi uşuratice, pe nume Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa ce-o avea în suflet. Cu toate ameninţările din partea consulului şi cu toate pedepsele aplicate de matroană, Sfânta Agata nu a renunţat la dragostea pentru Dumnezeul ei, căci,spunea ea, ceea ce vine de la Hristos e mult mai puternic decât ceea ce vine de la oameni.

Văzând tăria ei, consulul hotărăşte să o dea pe mâna călăilor spre a o chinui „până o avea să renunţe sau să moară”. Astfel, sânii tinerei fecioare au fost torturaţi, iar sfânta i-a răspuns torturii prin cuvintele : „Tiran nemilos, nu te ruşinezi să torturezi la o femeie acel sân de la care ai supt viaţa, atunci când erai copil?”. În cele din urmă a ordonat consulul călăilor ce o torturau pe sfântă, să-i fie tăiat pieptul cu un cleşte de fier.

Însă, Agata s-a făcut bine peste noapte, despre vindecarea sa în chip minunat, vorbindu-se în Sinaxarul zilei din 5 februarie. De altfel, datorită acestei vindecări miraculoase, Sfânta Cuvioasă Agata este considerată a fi ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la sân.

La miezul nopţii i s-a arătat Sfântul Apostol Petru, cu chipul bătrân şi cinstit, purtând în mâinile sale multe doctorii. „Iată, eu stăteam şi priveam la tine în ceasul acela, când ai răbdat chinurile şi am cunoscut că este cu putinţă să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am şi venit aici.”

Sfânta Muceniţă Agata a răspuns: „Eu niciodată n-am obişnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, şi acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinereţe”. Bătrânul i-a zis: „Şi eu sunt creştin şi nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te ruşina de mine”.

Sfânta i-a răspuns, zicând: „Tu eşti bărbat, iar eu fecioară, deci cum voi putea ca fără de ruşine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decât să mă dezgolesc înaintea ochilor bărbăteşti. Mulţumescu-ţi, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrând să tămăduieşti rănile mele, însă să ştii că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodată”.

Iar bătrânul i-a zis:„De ce nu voieşti să te tămăduiesc?”

Sfânta a răspuns: „Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduieşte pe toate, şi Care, cu voia şi cu cuvântul Său, ridică pe cei căzuţi. Acela, de va voi, poate să mă mântuiască şi pe mine, roaba Sa cea nevrednică”.

Apostolul a zâmbit puţin şi i-a zis: „Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sunt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită”. Zicându-i acestea, s-a făcut nevăzut.

Sfânta Agata privind apoi la trupul său, a văzut ca toate rănile erau tămăduite.

Nereuşind în nici un chip să schimbe decizia ei, consulul a poruncit sa fie aruncată pe cărbuni încinşi până se va săvârşi. Şi astfel, Sfânta Muceniţă Agata şi-a dat sufletul în braţele Mântuitorului în anul 251, la doar 16 ani.

Troparul Sfintei Muceniţe Agata

Mieluşeaua Ta, Iisuse Agata, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc cu Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Sursa: activenews.ro

Autorităţile ucrainiene le pregătesc dosare penale şi pedepse cu închisoarea românilor din Regiunea Cernăuţi care refuză ordinele de mobilizare pentru a lupta pe frontul din estul Ucrainei

Tensiunile se amplifică din nou pentru românii care trăiesc în nordul Ucrainei după ce Guvernul de la Kiev a dat undă verde pentru mobilizarea bărbaţilor cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, dar şi a femeilor care au între 25 şi 50 de ani.
Potrivit portalului de ştiri http://www.BucPres.eu, ordinele de mobilizare au început deja să sosească în fiecare localitate din regiunea Cernăuţi, iar satele au rămas aproape pustii după ce mulţi bărbaţi au dispărut. Unii s-au refugiat în ţările europene, inclusiv România, alţii sunt plecaţi la muncă în Federaţia Rusă, Crimeea sau în alte regiuni ale Ucrainei.
O parte dintre cei vizaţi de ordinul de mobilizare se află şi în judeţul Suceava, având avantajul că deţin dublă cetăţenie, atât română, cât şi ucraineană. Aceasta este o altă problemă pe care autorităţile de la Kiev încearcă s-o lămurească. Mai exact, ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klymkin, a declarat recent că guvernul intenţionează să aplice sancţiuni împotriva cetăţenilor care au două sau mai multe paşapoarte ale altor ţări. Potrivit lui Klymkin, în viitorul apropiat va fi introdus controlul vamal comun, ceea ce va face imposibile cazurile în care la vama ucraineană cetăţenii prezintă un paşaport, iar la cea din statele europene un alt paşaport.
În cazul românilor, dar şi al celorlalţi cetăţeni ucraineni care refuză mobilizarea se aplică sancţiuni. Săptămânalul „Libertatea Cuvântului” a relatat că în regiunea Cernăuţi au fost intentate 22 de dosare penale împotriva persoanelor care au refuzat mobilizarea.
Primul adjunct al procurorului regiunii Cernăuţi, Oleksandr Ivaniuk, a explicat şi motivele pentru care s-a ajuns la aceste dosare penale: „În conformitate cu articolul 338 al Codului Penal <Refuzul de la mobilizare>, în regiunea noastră au fost iniţiate 22 de proceduri penale. În instanţa de judecată au fost direcţionate 10 dosare, restul se află în stadiu de anchetă preliminară. Unii dintre suspecţi sunt daţi în urmărire generală. Articolul 338 presupune pedepse cu închisoarea între 3 şi 5 ani”.

Cei chemaţi la arme anul trecut ar putea rămâne în serviciul militar
Pe de altă parte, comisarul regional, Vitali Ciurai, a anunţat că demobilizarea militarilor va începe în luna martie.
„Demobilizarea militarilor care au fost chemaţi sub arme în 2014 se va desfăşura în perioada 18 martie-1 aprilie. În primul rând, vor fi sloboziţi la vatră cei care au fost mobilizaţi în primul val”, a specificat Vitali Ciurai.
Acesta a mai spus că militarilor demobilizaţi li se va propune să semneze un contract şi să rămână în serviciu, pentru că sunt instruiţi şi au experienţa necesară acumulată pe câmpul de luptă.
Este greu de crezut că vor fi multe persoane care vor accepta această cerere, mai ales că românii din zona Cernăuţi consideră că nu trebuie să moară într-un război care nu este al lor. Elocventă în acest sens este o scrisoare a unei mame din raionul Herţa, regiunea Cernăuţi.
„Sunt mamă a trei feciori. Mă doare sufletul pentru copiii mei și ai țării. Situația din Ucraina este destul de complicată. Ideea mobilizării tinerilor noștri, în anul 2014, dar și în acest an, a creat un haos total și neliniște în satele noastre. Anul trecut, oamenii s-au revoltat nu pentru că nu sunt patrioți ai țării în care trăiesc, ci pentru că nu au fost suficient de informați. Mă întreb și eu, astăzi, alături de alte mii de persoane, de ce oare Ucraina a renunțat la încorporarea tinerilor în armata ucraineană? Este firesc ca acei tineri care sunt sănătoși și în forță să facă armata. Dacă unitățile militare din Ucraina ar fi fost pline, țara dispunea de forța necesară și de militari pregătiți, fără a trezi panica aceasta și neliniștea în societate. Locuiesc la frontiera ucraineano-română. Am rude în România. Îmi doresc din tot sufletul ca în anul 2015 să fie deschis punctul de trecere a frontierei Diakivți-Racovăț, închis în anul 2008. Aș vrea să-mi pot vizita rudele din patria istorică. Mama mea are 86 de ani și ar vrea ca la vârsta ei înaintată să mai aibă o dată șansa să aprindă o lumânare la mormintele fraților înmormântați în cimitirul din Racovăț, județul Botoșani. Am și eu emoții pentru ceea ce se întâmplă în țară. Doresc din tot sufletul să fie pace, să nu mai moară oameni nevinovați în estul Ucrainei”, este mesajul transmis de Viorica Aluchi din satul Probotești.

Anul trecut au fost blocate drumurile de teama mobilizării
Teama de a merge la războiul din estul Ucrainei, din regiunile Doneţk şi Lugansk, a provocat în vara anului trecut un adevărat val de proteste. Timp de mai multe zile, sute de oameni, mulţi dintre ei etnici români din Ucraina, au ieşit în stradă şi au blocat mai multe drumuri importante, izolând practic oraşul Cernăuţi, într-o încercare disperată de a determina autorităţile de la Kiev să anuleze aceste ordine de mobilizare.
Concesiile nu au apărut, iar după zile întregi de discuţii şi negocieri, oamenii au fost convinşi să deblocheze drumul european 86, care face legătura între Cernăuţi şi Suceava.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla acum, când tactica populaţiei s-a schimbat faţă de 2014, în loc de proteste stradale trecându-se la boicotul faţă de mobilizarea care a intrat în vigoare de pe 20 ianuarie 2015.
Cei care vor ajunge în armată vor fi trimişi să lupte împotriva separatiştilor pro-ruşi într-un război al cărui final nu se întrevede. De la începutul confruntărilor armate, numărul morţilor a ajuns deja la aproximativ 5.000, o parte dintre victime fiind şi din rândul românilor care locuiesc în nordul Bucovinei.

Sursa: monitorulsv.ro

Atenţie! „Guvernul de la Kiev a dat undă verde pentru mobilizarea bărbaţilor cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, dar şi a femeilor care au între 25 şi 50 de ani.

Deci şi a femeilor! Vor cumva ereticii şi evreii de la conducerea Ucrainei să golească Regiunea Cernăuţi de români? Autorităţile române vor avea ceva de spus sau vor tăcea cu laşitate ca de atâtea ori până acum?

De asemenea, şi în sudul Basarabiei (care aparţine tot Ucrainei), autorităţile ucrainiene întâmpină probleme la recuratare oamenilor. Un sat unde ruşii şi găgăuzii sunt majoritari, Limanske (Limanskoe) s-a revoltat şi au fost luaţi prizonieri sub ameninţarea armelor reprezentanţii armatei veniţi în regiune. Aceştia au fost eliberaţi după ce au fost dezarmaţi, iar ordinele de încorporare au fost arse în faţa lor. Mai multe aici: http://fortruss.blogspot.ro/2015/02/bessarabian-rebels-take-ukrainian.html