Sorin Ovidiu Vântu despre implicarea SUA în campania de arestări şi condamnări şi despre iminenta vasalitate totală a României

Deşi nu-l simpatizez pe Sorin Ovidiu Vantu, trebuie să recunosc că varianta lui despre ce se întâmplă în România e destul de credibilă.

Preiau articolul de pe blogul lui:

Capitolul 7 – De la Deveselu la Jilava

Motto:
Un fapt divers,teribil dar banal
Va voi canta balada
Baronului Penal.
( din lirica intrabelica)

– Stimabile domnule Coldea, este vreun dram de adevar in aiureala aleia?
– Cum va permiteti sa-mi puneti o asemenea intrebare?

Dupa patru ore in care membrii comisiei de control a SRI si-au tot cerut scuze si s-au jurat pe mamele lor ca nu vor mai face niciodata o asemenea idiotenie, presedintele comisiei iese rosu la fata din birou si le spune jurnalistilor ce concluzie au tras in urma audierilor:
– Domnul general Coldea si-a sustinut cu documente toate afirmatiile. De altfel, era evident chiar si pentru noi, cei din comisie, ca pe seama domnului general au fost puse niste aiureli. Doamna Udrea nici macar nu ne-a sunat. Stia, evident, ca noi ne vom da seama imediat ca ne toarna gogosi.
In final, se uita “tantos ca un taran pe bicicleta” la jurnalisti si le arunca stropsindu-se parca la umbra nevazuta a Elenei Udrea, argumentul decisiv:
– Daca ar fi fost adevarat, de ce nu ne-a spus atunci?
Gagauta v-a spart! Sunt convins ca nici prin cap nu v-ar fi trecut un argument atat de sofisticat, atat de subtil! Documentul cu spaga data de “Niro”  unui deputat PSD la dispozitia lui Coldea evident ca nu a fost prezentat, acesta fiind “top secret” ( chiar si tampitii cred ca isi dau seama de ironie). Cam asta este nivelul conducatorilor vostri, cam asta este modul lor de actiune.
Haideti sa va introduc si in culisele a ceea ce se intampla azi pe scena publica, asa cum v-am amenintat in ultimul filmulet de pe Facebook.

Strategia

Dupa ce Basescu a plecat de la Cotroceni, arestarile si dezvaluirile continua cu aceeasi frecventa. De data asta, furia procurorilor se indreapta cu predilectie catre vechile sale slugi si finantatori ai PDL-ului. Se razbuna Basescu pentru sutul pe care vechiul sau partid i l-a administrat? A scapat D.N.A-ul de sub orice control si se comporta ca o cornuta masiva lovita de streche? Cine mai conduce astazi cu adevarat Romania? Yohannis abia invata coridoarele de la Cotroceni, politicienii tremura noaptea in pat si-si bat nevestele de stres, oamenii de afaceri isi ascund banii prin cavouri sau prin cine stie ce conturi exotice in asteptarea dubelor de la politie. Deci, in aparenta, in Romania, cele trei puteri in stat functioneaza impecabil, implacabil si independent. Legile curg, arestarile curg, iar condamnarile ii fac pe criminalii de pretutindeni sa juiseze de bucurie ca au scapat mai ieftin cu unul, doua cadavre pe constiinta decat delicventii economici din Romania.

Asa cum va spuneam, asta doar in aparenta, pentru ca in realitate, Romania, in prostia sau in superficialitatea ei, executa la comanda americanilor o ampla operatiune de epurare a tuturor centrelor de putere construite in peste 20 de ani, incepand de la cele locale la cele centrale. Cele locale au fost intitulate in mod peiorativ-baronate, iar cele centrale-mogulate. Folosind ca pretext “maidanul” ucrainean, au inceput sa urle ca afaceristii de acolo au secatuit tara prin tot felul de hotii si malversatiuni, impreuna cu politicienii corupti si presa acaparata de “moguli”.

Purtatorul lor de vorbe in Romania, Traian Basescu, urla pe toate canalele ca daca nu vrem sa ajungem ca Ucraina va trebui sa eradicam coruptia. Politicienii incep si ei sa urle impotriva coruptiei: “Singura noastra scapare este justitia.”, ” Avem incredere in justitie”, “Deciziile instantelor nu se comenteaza.”, au devenit slogane de campanie. Daca indrazneai sa comentezi ceva cu privire la unele masuri luate in parchete sau in instante, erai lapidat de o haita de latrai patrunsi de importanta ziselor si burtilor lor. Idiotii nu realizau ca astfel isi sapau groapa, credibilizandu-si astfel calaii.

Instrumentele

Pentru a-si pune in practica aceasta strategie, americanii s-au folosit de canalii autohtone gata sa vanda orice si pe oricine pentru un grad in plus sau o pozitie mai inalta in iererhia institutiilor unde arhivau. Cu o retorica luata din filmele cu vampiri – “Voi sunteti soldati ai binelui”, le-au dat o justificare patriotarda pentru ticalosiile pe care acestia urmau sa le faca:

  1. S.R.I.– strangerea de note compromitatoare despre tot ce misca – “Nu conteaza nationalitatea sau sexul, trebuie sa-i avem pe toti! “(astia au ajuns sa-i inregistreze si pe purtatorii de prapuri, daca va mai amintiti).
  2. Parchetul general– emiterea de mandate de arestare pentru toti cei semnalizati cu un asterix de SRI. Dupa ce Ponta a castigat alegerile in 2012, celelalte doua directii din cadrul parchetului general au trecut in subordinea grupului mafiot condus de Sebastian Ghita, individualizand si mai pregnant pozitia D.N.A.-ului, a treia si cea mai puternica directie a parchetului general. In timp ce Ghita si Ponta incep sa se joace de-a Basescu, arestandu-si dusmanii prin intermediul lacheilor de la parchet, D.N.A.-ul isi continua ” sfanta misiune”.
  3. Presa– prin ofiterii acoperiti infiltrate are rolul de a calca in picioare “victima zilei” si de a credibiliza munca D.N.A-ului sau a D.I.I.C.O.T-ului, dupa caz. Acestia insista asupra carentelor de ordin moral, social, uman ale victimei, reclamand nevoie de justitie si echitate sociala. Victima trebuie condamnata de catre opinia publica in primul rand si abia apoi de catre instante.
  4. Instantele– judecatorii au rolul sa puna punctul pe i.  Dupa o parodie de proces, certifica “munca” depusa de ofiterii S.R.I, de procurori si de acoperitii sau jurnalistii de buna credinta, dar naivi, din presa, dand niste condamnari neverosimile victimelor gata fragezite de primele trei instrumente. “Judecatorii”, am pus ghilimelele pentru ca voi sa intelegeti sensul peiorativ pe care eu il dau calitatiilor lor profesionale, morale si cerebrale, au cel mai ingrat rol. Fara a avea habar de operatiuni economice sau financiare, fara a avea habar daca inculpatul a gresit sau nu, fara sa-i pese de dramele pe care le produce imbecilitatea lui, condamna victima la ani grei de inchisoare, laudandu-se apoi cu sutele sau miile de ani pe care le-au dat altor victime aflate in aceeasi situatie. Daca veti citi motivarile lor, veti vedea ca astia nu fac altceva decat sa copie rechizitoriul parchetului si sa mai adauge vreo doua, trei fraze din Dongoroz sau cine stie ce obscura directiva europeana. Astea sunt cele mai nocive verigi ale lantului coercitiv si/sau punitiv ale angrenajului. Am pus aici cam mult subiectivism. Ii detest cu solemnitate. Am un asemenea dispret pentru ei, incat, in ultima vreme, asumandu-mi niste sentinte absolut tembele, nu le mai fac onoarea de a ma prezenta in instante.

Cauzele

Asa cum v-am spus intr-un material publicat anterior pe acest blog, americanii, dupa ce au pierdut teren in fata Chinei pe zona Asia-Pacific, si-au indreptat atentia spre Europa. Aici gasesc deja un hegemon: Rusia. Aceasta pare un obstacol mai usor de daramat decat o China in plina ascensiune militara si economica, bazandu-se pe deplina colaborare a aliatilor traditionali din blocul N.A.T.O. Incearca sa inainteze pas cu pas catre Rusia. Anexarea Georgiei si a Ucrainei necesita un cap de pod pe deplin controlat de catre ei. Acest cap de pod se numeste Romania. Existenta centrelor de putere locale si centrale fac ca acest control sa nu poata fi exercitat pe deplin. Oricand in parlament pot fi voturi care sa nu corespunda intereselor lor, voturi controlate de aceste centre de putere. Daca aceste centre ar fi fost mai putine, probabil ar fi incercat o negociere cu fiecare in parte. Fiind atat de multe, au decis anihilarea lor. Din perspectiva intereselor lor, miscarea este legitima. Din perspectiva interesului romanesc, asta inseamna vasalitate totala, vasalitate fara nici un castig.

Cum a fost posibil

Coruptia endemica a vulnerabilizat letal atat clasa politica cat si patura afaceristilor autohtoni. In acest context, a fost deosebit de lesne sa-si puna in aplicare planurile. Centrele de putere au fost anihilate prin transferul lor in celule special amenajate ( microfoane si alte chestii). Cele cateva care mai exista vor fi transferate in aceleasi locuri foarte curand.

Reclame

Minune la mormântul Părintelui Iustin

Încă de la sfârşitul lunii trecute au apărut imagini de la mormântul părintelui ce prezentau o aşa-zisă minune. N-am postat nimic, pentru că nu le-am crezut suficient de clare, totul putând fi pus pe seama unui fenomen natural.

Peste florile de deasupra mormântului, maicile de la Paltin au pus un geam pentru a le proteja de îngheţ. S-a observat ca în zona capului condensul nu există sau că pe suprafaţa geamului se conturează silueta trupului părintelui.

Dar iată unele imagini foarte clare, care demonstrează că totuşi este vorba de o minune:

Părintele Iustin este viu!

Iată şi imagini anterioare:

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7057

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7060

mormintul.Parintelui.Justin.2015.01.28.DSC_7058

Sursa imagini: petru-voda.ro

Pentru a vedea şi adâncimea la care este ingropat părintele si că a mormântul a fost acoperit cu dale de beton şi apoi cu pământ, iată şi filmarea punerii în groapă:

Împlinirea a 96 de ani de la naşterea Părintelui Iustin Parvu. Monahul Teodot despre marele duhovnic

Părintele Justin, acum este ieșit din trup și a intrat în inimile oamenilor, pentru că Împărăția Cerurilor este în inimi și ca un mare mucenic întărește Biserica, este acum în temelia Bisericii, care este formată din noi credincioșii: capul Bisericii este Hristos, trupul suntem noi, iar sufletul Bisericii este Duhul Sfânt. De aceea duhovnicii sunt oamenii Duhului Sfânt – încheieturile Trupului, adică cei care dau drumul la Har să meargă, ei trebuind să fie smeriți și curați ca să circule prin ei la popor, Duhul Sfânt. Primul lucru pe care-l cere Duhul Sfânt ca să poată să lucreze harul Lui, este încrederea unii în alții, dragostea, sinceritatea, deschiderea, smerenia unii față de alții, ca să poată să fie autentică Biserica adevărată.
Părintele Justin cu vreo șase ani înainte ne-a spus nouă, la sărbătoarea Înălțării Domnului: Când voi trece eu la Domnul să nu vă descumpăniți, ci să stați aici ca Apostolii la Ierusalim, așteptând Pogorârea Sfântului Duh. Și s-a împlinit proorocia, sfinția sa a trecut la Domnul duminică, a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, următoarea duminică fiind Pogorârea Sfântului Duh. Apoi, alt lucru minunat este că a fost înmormântat în dreptul icoanei cu Pogorârea Sfântului duh, dinafara bisericii, fără să se știe despre asta de către mitropolit care vroia inițial să fie îngropat lângă icoana cu Maica Domnului. Dar Părintele Justin însuși a rânduit să fie acolo îngropat.
Părintele Justin a fost chinuit, și de oameni și de demoni, și de boli. Te și miri cum a răbdat el boala aceasta atât amar de vreme, căci se zice că avea acest cancer de vreo 5 ani de zile și acum trei ani i-a spus părintelui Ștefan de la Poarta Albă că el crede că are cancer. Mie mi-a spus când a murit Părintele Arsenie Papacioc: Măi, s-a dus și Părintele Arsenie și-acum moartea se lovește de mine. Ca și cum el ar fi fost de granit, iar moartea ca o muscă. În Duminica Înălțării Sfintei Cruci din postul mare mi-a spus clar: Măi, eu de-acum mă duc. Mă duc, dar parcă îmi pare rău, aș mai sta pentru că ce fac eu cu toți copiii, bătrânii, cu voi. Era îngrijorat de soarta noastră. Însă Dumnezeu l-a încredințat că prin rugăciunile lui și prin intervențiile lui, ne va purta de grijă. Acum, noi toți, speram să mai trăiască: unii posteau, alții se rugau, dar uite că Dumnezeu așa a hotărât. Ziceam și noi: Doamne, ori îl faci sănătos, ori ia-l, să nu se mai chinuie! A fost un chin și pentru noi, chinul sfinției sale, dar uite că și-a dus crucea asta a bolii atâția ani, a dus-o cu toată demnitatea, cum ne-a învățat el pe noi să purtăm suferința, oricare ar fi, cu demnitate. De-altfel era și tipul românului de la munte, adică a omului hotărât și demnitatea a învățat-o mai ales din Mișcarea Legionară – vârful demnității neamului românesc.
Care este cea mai de preț virtute a Părintelui?
De virtuțile Părintelui nu prea te poți apropia. Dar cea care le-a întrecut pe toate a fost jertfa, darul jertfei. Când i-am spus de părintele Crăciun de la Timișești, care avea darul vindecării de boli, Părintele ne-a spus: Astea nu sunt așa importante, importantă este durerea lui, căci a stat 3 ani la Canal. Asta este generația Părintelui Justin, oameni de jertfă, majoritatea din Mișcarea Legionară. Părintele a atras atenția întregului neam după 1989, a spus adevărul despre Mișcarea Legionară, despre acești mari mucenici și cei mai mari sfinți și mai mulți din istoria Bisericii Ortodoxe Române, care până la Revoluție au stat ca lumina sub obroc și au fost defăimați și ocultați de conducerea aceasta iudaică, care pentru păcatele creștinilor și a oamenilor i s-a dat dezlegare de la Dumnezeu să conducă toate statele, toate neamurile.
Care este moștenirea cea mai importantă pe care o lasă Părintele?
Cea mai mare moștenire a lui este, în primul rând, paternitatea duhovnicească, faptul că suntem fiii lui duhovnicești este cel mai important pentru noi, pentru obștile amândouă. Iar pentru neam, faptul că are un nou apostol, căci numai un apostol putea să cuprindă atâta amar de lume să vină zilnic și a fost dat de la Dumnezeu pentru problemele neamului, nu numai ale monahismului sau ale fiilor duhovnicești. El a avut îndrăznire la Dumnezeu pentru situația neamului.
Ce trebuie să ducem noi mai departe din ce ne-a lăsat Părintele?
Pe patul de boală, Părintele a zis ca măcar cum a fost până acum de-am reuși să ducem generația noastră. El ar fi mulțumit de asta, că mai mult știe că nu putem. Măcar generația asta să mai ducă pentru cei care urmează după noi, calea Bisericii, prin Sfintele Taine, să-i preocupe de pădurile astea, de neamul acesta, de limba asta. El a fost împotriva pretenţiilor teritoriale ale ungurilor. A avut iubire de vrăjmași personali, dar cu înțelepciune și avea putere să stea la masă cu vrăjmașii lui și cu toată seninătatea și cu mare bucurie îi slujea/servea: le dădea să mănânce, le turna în pahar, îi vorbea de bine. Dar cu vrăjmașii neamului era necruțător, de mic a fost așa și nădăjduim și acum să fie, să ne mai scape de problema asta a ungurilor, de masoneria asta, de jidani și de toată robia asta iudaică de la conducere, de această clasă politică. Îl durea mereu inima pentru halul în care a ajuns neamul nostru și țara noastră. Dar într-o discuție recentă cu Părintele legat de Constituție și regionalizare, am rămas foarte uimiți cei prezenți când a zis: Dumnezeu să ne ierte pe toți! Deci el, în iubirea lui de oameni, tot se ruga pentru ei. Dar, bineînțeles că era necăjit din cale-afară, mai mult postea și se ruga, numai el știe cum gândea. Dacă este să iei orice virtute de-a lui și poruncă de-a lui Dumnezeu, sfinția sa le-a lucrat pe toate desăvârșit.
Legat de mănăstirea noastră (mănăstirea Petru Vodă), noi trebuie să mergem pe linia fixată de el, a slujbelor, a dreptei credințe, a mărturisirii, a luării aminte de problemele care sunt în neam și lume și noi trebuie să fim un cuvânt, un strigăt (cam în pustie) contra duhului lumii.
Eu personal nu l-am înțeles de ce nu venea la deal, la mănăstirea de călugări, dar acum mi-am dat seama cât de greu îi era să mai stea în chilia aia, cu umezeala și frigul de acolo. Dar a făcut și jertfa asta și a stat aici cinci zile… A știut să sufere și să iubească, să ierte, să riște, pentru că eu i-am zis că riscă mult primind atâția bolnavi, chiar și bolnavi psihici, în mănăstire. Dar și i-a asumat și pe ei, zicând că oricare am putea fi în locul lor și că sunt suflete care trebuie salvate. Și a imprimat această dragoste și unora dintre noi, dar cât am putut fiecare să ducem. Deci caracteristica lui numărul 1 a fost dragostea, căci a și zis: Eu am fost făcut să iubesc. Dar o dragoste dumnezeiască, fiind creat special de la Dumnezeu cu darul dragostei, pe care și-a desăvârșit-o. Din ce în ce a ajuns la Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește prin Mine.
Toate meleagurile astea sunt pline de duhul lui, pădurile, apele, iarba, drumurile. Am simțit că s-au sfințit toate locurile astea prin harul lui, nu mai e ca înainte. Și este degrab ajutător și face minunile cele mai neînchipuite spre ajutorarea noastră.
Cum să primească oamenii această despărțire de Părintele?
Trebuie să se roage lui ca unui sfânt. Să aibă certitudinea că este sfânt și să vorbească cu el ca și cum l-ar vedea; și în gând. Ai un necaz, nu știi ce să faci, zi așa: Sfinte Părinte Justin uite ce problemă am… Și te ajută negreșit! Mai mult decât era în viață. Acum a scăpat de mărginirea trupului, acum este în rândul duhurilor pururi slujitoare Sfintei Treimi. Și nu ne va lăsa. S-a împlinit cuvântul lui pe care ni l-a zis în sâmbăta mare Va fi o operație grea, cu complicații, dar până la urmă cu ajutorul harului lui Dumnezeu vom izbândi! Și anume a izbândit prin trecerea la Viața cea veșnică. Asta a fost izbânda. Eu nu l-am înțeles atunci, am crezut că se va face sănătos. Dar este cea mai mare izbândă, mai mare decât dacă s-ar fi făcut sănătos.
Mormântul său este ca și sfântul mormânt de la Ierusalim pentru neamul românesc de-acum. Cel mai mare sfânt de după 1989, el este. De ce? Pentru că Mântuitorul a zis: Mai mari decât am făcut eu, veți face Sfinților. Deci, care crede în Hristos, i s-a dat putere să facă minuni mai mari decât a făcut El. Iar astea se împlinesc cu Sfântul Părinte Justin.

Sursa: apologeticum.ro

Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie – 10 februarie

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica, lângă Efes) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: „Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!”

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

Sursa: calendar-ortodox.ro