Împlinirea a 96 de ani de la naşterea Părintelui Iustin Parvu. Monahul Teodot despre marele duhovnic

Părintele Justin, acum este ieșit din trup și a intrat în inimile oamenilor, pentru că Împărăția Cerurilor este în inimi și ca un mare mucenic întărește Biserica, este acum în temelia Bisericii, care este formată din noi credincioșii: capul Bisericii este Hristos, trupul suntem noi, iar sufletul Bisericii este Duhul Sfânt. De aceea duhovnicii sunt oamenii Duhului Sfânt – încheieturile Trupului, adică cei care dau drumul la Har să meargă, ei trebuind să fie smeriți și curați ca să circule prin ei la popor, Duhul Sfânt. Primul lucru pe care-l cere Duhul Sfânt ca să poată să lucreze harul Lui, este încrederea unii în alții, dragostea, sinceritatea, deschiderea, smerenia unii față de alții, ca să poată să fie autentică Biserica adevărată.
Părintele Justin cu vreo șase ani înainte ne-a spus nouă, la sărbătoarea Înălțării Domnului: Când voi trece eu la Domnul să nu vă descumpăniți, ci să stați aici ca Apostolii la Ierusalim, așteptând Pogorârea Sfântului Duh. Și s-a împlinit proorocia, sfinția sa a trecut la Domnul duminică, a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, următoarea duminică fiind Pogorârea Sfântului Duh. Apoi, alt lucru minunat este că a fost înmormântat în dreptul icoanei cu Pogorârea Sfântului duh, dinafara bisericii, fără să se știe despre asta de către mitropolit care vroia inițial să fie îngropat lângă icoana cu Maica Domnului. Dar Părintele Justin însuși a rânduit să fie acolo îngropat.
Părintele Justin a fost chinuit, și de oameni și de demoni, și de boli. Te și miri cum a răbdat el boala aceasta atât amar de vreme, căci se zice că avea acest cancer de vreo 5 ani de zile și acum trei ani i-a spus părintelui Ștefan de la Poarta Albă că el crede că are cancer. Mie mi-a spus când a murit Părintele Arsenie Papacioc: Măi, s-a dus și Părintele Arsenie și-acum moartea se lovește de mine. Ca și cum el ar fi fost de granit, iar moartea ca o muscă. În Duminica Înălțării Sfintei Cruci din postul mare mi-a spus clar: Măi, eu de-acum mă duc. Mă duc, dar parcă îmi pare rău, aș mai sta pentru că ce fac eu cu toți copiii, bătrânii, cu voi. Era îngrijorat de soarta noastră. Însă Dumnezeu l-a încredințat că prin rugăciunile lui și prin intervențiile lui, ne va purta de grijă. Acum, noi toți, speram să mai trăiască: unii posteau, alții se rugau, dar uite că Dumnezeu așa a hotărât. Ziceam și noi: Doamne, ori îl faci sănătos, ori ia-l, să nu se mai chinuie! A fost un chin și pentru noi, chinul sfinției sale, dar uite că și-a dus crucea asta a bolii atâția ani, a dus-o cu toată demnitatea, cum ne-a învățat el pe noi să purtăm suferința, oricare ar fi, cu demnitate. De-altfel era și tipul românului de la munte, adică a omului hotărât și demnitatea a învățat-o mai ales din Mișcarea Legionară – vârful demnității neamului românesc.
Care este cea mai de preț virtute a Părintelui?
De virtuțile Părintelui nu prea te poți apropia. Dar cea care le-a întrecut pe toate a fost jertfa, darul jertfei. Când i-am spus de părintele Crăciun de la Timișești, care avea darul vindecării de boli, Părintele ne-a spus: Astea nu sunt așa importante, importantă este durerea lui, căci a stat 3 ani la Canal. Asta este generația Părintelui Justin, oameni de jertfă, majoritatea din Mișcarea Legionară. Părintele a atras atenția întregului neam după 1989, a spus adevărul despre Mișcarea Legionară, despre acești mari mucenici și cei mai mari sfinți și mai mulți din istoria Bisericii Ortodoxe Române, care până la Revoluție au stat ca lumina sub obroc și au fost defăimați și ocultați de conducerea aceasta iudaică, care pentru păcatele creștinilor și a oamenilor i s-a dat dezlegare de la Dumnezeu să conducă toate statele, toate neamurile.
Care este moștenirea cea mai importantă pe care o lasă Părintele?
Cea mai mare moștenire a lui este, în primul rând, paternitatea duhovnicească, faptul că suntem fiii lui duhovnicești este cel mai important pentru noi, pentru obștile amândouă. Iar pentru neam, faptul că are un nou apostol, căci numai un apostol putea să cuprindă atâta amar de lume să vină zilnic și a fost dat de la Dumnezeu pentru problemele neamului, nu numai ale monahismului sau ale fiilor duhovnicești. El a avut îndrăznire la Dumnezeu pentru situația neamului.
Ce trebuie să ducem noi mai departe din ce ne-a lăsat Părintele?
Pe patul de boală, Părintele a zis ca măcar cum a fost până acum de-am reuși să ducem generația noastră. El ar fi mulțumit de asta, că mai mult știe că nu putem. Măcar generația asta să mai ducă pentru cei care urmează după noi, calea Bisericii, prin Sfintele Taine, să-i preocupe de pădurile astea, de neamul acesta, de limba asta. El a fost împotriva pretenţiilor teritoriale ale ungurilor. A avut iubire de vrăjmași personali, dar cu înțelepciune și avea putere să stea la masă cu vrăjmașii lui și cu toată seninătatea și cu mare bucurie îi slujea/servea: le dădea să mănânce, le turna în pahar, îi vorbea de bine. Dar cu vrăjmașii neamului era necruțător, de mic a fost așa și nădăjduim și acum să fie, să ne mai scape de problema asta a ungurilor, de masoneria asta, de jidani și de toată robia asta iudaică de la conducere, de această clasă politică. Îl durea mereu inima pentru halul în care a ajuns neamul nostru și țara noastră. Dar într-o discuție recentă cu Părintele legat de Constituție și regionalizare, am rămas foarte uimiți cei prezenți când a zis: Dumnezeu să ne ierte pe toți! Deci el, în iubirea lui de oameni, tot se ruga pentru ei. Dar, bineînțeles că era necăjit din cale-afară, mai mult postea și se ruga, numai el știe cum gândea. Dacă este să iei orice virtute de-a lui și poruncă de-a lui Dumnezeu, sfinția sa le-a lucrat pe toate desăvârșit.
Legat de mănăstirea noastră (mănăstirea Petru Vodă), noi trebuie să mergem pe linia fixată de el, a slujbelor, a dreptei credințe, a mărturisirii, a luării aminte de problemele care sunt în neam și lume și noi trebuie să fim un cuvânt, un strigăt (cam în pustie) contra duhului lumii.
Eu personal nu l-am înțeles de ce nu venea la deal, la mănăstirea de călugări, dar acum mi-am dat seama cât de greu îi era să mai stea în chilia aia, cu umezeala și frigul de acolo. Dar a făcut și jertfa asta și a stat aici cinci zile… A știut să sufere și să iubească, să ierte, să riște, pentru că eu i-am zis că riscă mult primind atâția bolnavi, chiar și bolnavi psihici, în mănăstire. Dar și i-a asumat și pe ei, zicând că oricare am putea fi în locul lor și că sunt suflete care trebuie salvate. Și a imprimat această dragoste și unora dintre noi, dar cât am putut fiecare să ducem. Deci caracteristica lui numărul 1 a fost dragostea, căci a și zis: Eu am fost făcut să iubesc. Dar o dragoste dumnezeiască, fiind creat special de la Dumnezeu cu darul dragostei, pe care și-a desăvârșit-o. Din ce în ce a ajuns la Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește prin Mine.
Toate meleagurile astea sunt pline de duhul lui, pădurile, apele, iarba, drumurile. Am simțit că s-au sfințit toate locurile astea prin harul lui, nu mai e ca înainte. Și este degrab ajutător și face minunile cele mai neînchipuite spre ajutorarea noastră.
Cum să primească oamenii această despărțire de Părintele?
Trebuie să se roage lui ca unui sfânt. Să aibă certitudinea că este sfânt și să vorbească cu el ca și cum l-ar vedea; și în gând. Ai un necaz, nu știi ce să faci, zi așa: Sfinte Părinte Justin uite ce problemă am… Și te ajută negreșit! Mai mult decât era în viață. Acum a scăpat de mărginirea trupului, acum este în rândul duhurilor pururi slujitoare Sfintei Treimi. Și nu ne va lăsa. S-a împlinit cuvântul lui pe care ni l-a zis în sâmbăta mare Va fi o operație grea, cu complicații, dar până la urmă cu ajutorul harului lui Dumnezeu vom izbândi! Și anume a izbândit prin trecerea la Viața cea veșnică. Asta a fost izbânda. Eu nu l-am înțeles atunci, am crezut că se va face sănătos. Dar este cea mai mare izbândă, mai mare decât dacă s-ar fi făcut sănătos.
Mormântul său este ca și sfântul mormânt de la Ierusalim pentru neamul românesc de-acum. Cel mai mare sfânt de după 1989, el este. De ce? Pentru că Mântuitorul a zis: Mai mari decât am făcut eu, veți face Sfinților. Deci, care crede în Hristos, i s-a dat putere să facă minuni mai mari decât a făcut El. Iar astea se împlinesc cu Sfântul Părinte Justin.

Sursa: apologeticum.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s