Un tânăr basarabean unionist a fost omorât de cinci ucrainieni rusofili. Se pare că se vrea muşamalizarea cazului

Un tânăr UNIONIST a fost omorât BRUTAL de cinci UCRAINENI RUSOFILI în Moldova. Autorităţile de peste Prut sunt acuzate că muşamalizează cazul VIDEO

Un tânăr de 18 ani din oraşul Floreşti, Republica Moldova, a fost omorât într-un accident după ce o maşină cu cinci persoane l-au lovit şi l-au târât cu maşina pentru doi kilometri.

Cazul a stârnit mânia localnicilor, deoarece şoferul maşinii este Maxim Pelivaniuk, fiul vitreg al primarului comunei Sevirova, comunistul Boris Neduroban, iar poliţia nu reuşeşte să explice cum a fost posibil ca maşina să-l târască „accidental” pe tânăr pe o distanţă de doi kilometri.

Conform blogului glasul.info, şoferul şi ocupanţii maşinii care l-a omorât pe tânărul Dan Capbătut sunt de origine ucraineană şi erau în stare de ebrietate. Medicul legist al Spitalului raional Floreşti, Iurie Ciobanu, a declarat că tânărul a decedat în urma mai multor traumatisme, printre care un traumatism grav craniocerebral și al cutiei toracice.

Moartea tânărului Dan Capbătut este considerată suspectă, având în vedere că acesta susţinea Unirea Basarabiei cu România, ceea ce nu era deloc pe placul ruşilor şi ucrainenilor din zonă. Locuitorii din Floreşti nu înţeleg cum e posibil ca o maşină să târască pe cineva pentru doi kilometri, fără să fie legat de autovehicul. Aceştia susţin că tânărul a fost legat de maşina ucrainenilor.

Considerăm că a fost legat şi târâit. Ce haină trebuia să aibă băiatul ca să se agaţe şi să nu se rupă pe aşa distanţă de drum. Şi-au bătut joc de el. Erau cinci în maşină şi erau toţi beţi”, afirmă un bărbat din Floreşti citat de Jurnalul de Chişinău.

Acum cinci zile, locuitorii din Floreşti au ieşit în stradă pentru a cere autorităţilor elucidarea cazului şi pedepsirea vinovaţilor.

„Vrem să ştim ce măsuri au luat forţele de ordine pentru a evita asemenea cazuri. Mai mult, vrem ca să se facă o anchetă corectă şi să fie demonstrat prin probe clare şi concrete cum a avut loc incidentul, deoarece, din cele auzite şi spuse de angajaţii Comisariatului de poliţie Floreşti, accidentul a fost comis din neatenţie şi că decedatul „dormea mort beat pe marginea drumului”. Familia lui Dan nu a văzut nicio probă care ar demonstra în ce circumstanţe s-a produs accidentul”, a mărturisit Ghenadie Graur, organizatorul marşului de protest(FOTO JOS).

FOTO: http://www.jc.md/

Sursa: activenews.ro

Dumnezeu să-l ierte şi cu drepţii neamului românesc să-l numere!

5 gânduri despre „Un tânăr basarabean unionist a fost omorât de cinci ucrainieni rusofili. Se pare că se vrea muşamalizarea cazului

  1. ÎN PLAN SUPERIOR, IUBIREA CREȘTINĂ FAȚĂ DE APROAPELE NOSTRU SE TRADUCE PRIN IUBIREA FAȚĂ DE NEAMUL NOSTRU ROMÂNESC:

    1. Mircea Rusu – Sus inima români!

    2. Mircea Rusu – Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioane!

    3. Mircea Rusu – Miez de țară

    4. Mircea Rusu – Ne vom întoarce

    MILUIEȘTE DOAMNE POPORUL TĂU ȘI BINECUVINTEAZĂ MOȘTENIREA TA. BIRUINȚĂ BINECREDINCIOȘILOR CREȘTINI ASUPRA CELUI POTRIVNIC DĂRUIEȘTE ȘI CU CRUCEA TA PĂZEȘTE PE POPORUL TĂU.

    Apreciază

  2. AM PRIMIT PE ADRESA DE E-MAIL:

    ANUNTATI U R G E N T toti parintii:

    Incredibila razgandire a Ministerului Educatiei: ORA DE RELIGIE DEVINE DEJA OPTIONALA, PARINTII TREBUIE SA DEPUNA CERERI PANA PE 6 MARTIE PENTRU ANUL SCOLAR IN CURS! Profesorii de religie sunt in aer, desi au contracte pe perioada nedeterminata!
    17-02-2015 6 minute Sublinieri Print Print

    Hotnews: Ministerul Educatiei se razgandeste – Ora de Religie devine optionala pentru elevi din martie. Sorin Cimpeanu: Parintii care vor ora de Religie pentru copiii lor depun cerere pana pe 6 martie, pentru anul scolar in curs

    Ministerul Educatiei s-a razgandit in ceea ce priveste inscrierile la ora de Religie: aceasta disciplina devine optionala pentru elevi inca de semestrul acesta. Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro ca parintii pot depune cerere prin care sa isi inscrie copiii la ora de Religie, pana pe 6 martie 2015, pentru anul scolar in curs. Cei care nu depun cerere, nu fac Religia in semestrul doi. Pe 9 martie 2015 expira termenul de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficiala a deciziei Curtii Constitutionale, si “daca pana pe 9 martie nu vom avea aceasta situatie a optiunilor, este pusa sub semnul intrebarii derularea in legalitate a orelor de Religie”, a explicat pentru HotNews.ro ministrul Educatiei.

    Apreciază

    • iacoboaieradu2014,
      Ti-am inlocuit link-ul cu cel de pe adevarul, care era si sursa adevarata a articolului.
      Te rog sa nu mai pui link-uri de pe acel blog aici!
      Administratorul sau administratorii acelui blog, pentru mine, sunt/este destul de ciudat/ciudati.

      Apreciază

Lasă un comentariu