ABUZURI ȘI DIFICULTĂȚI LA ÎNSCRIEREA LA ORA DE RELIGIE

Comunicat APOR (Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie)

COMUNICAT: ABUZURI ȘI DIFICULTĂȚI LA ÎNSCRIEREA LA ORA DE RELIGIE.

Din toata tara suntem asaltati de părinţi care ne semnalează obstacolele intampinate cu ocazia inscrierii copiilor la ora de religie.

Cea mai frecvent întâlnită nerespectare de către unităţile de învăţământ a obligaţiilor legale care le revin şi a dispoziţiilor ministerului Educaţiei este aceea că, în sute de unități de învățământ directorii nu au informat părinții cu privire la decizia nr. 669/2014 a Curții Constituționale a României, prin adrese scrise sau în cadrul ședințelor cu părinții, deși disciplina școlară Religie este parte a trunchiului comun și se află în oferta educațională a școlii. Acolo unde informarea părinţilor nu s-a făcut, recomandăm părinţilor să solicite imperativ respectarea obligaţiilor şcolii şi să informeze şi APOR de respectivele abuzuri.

Alte tipuri de abuzuri întâmpinate:

1. Şcolile au dezinformat părinții cu privire la înscrierea elevilor la orele de Religie (Ex. Nu sunt bune formularele de înscriere, se vor transmite alte formular; Nu este necesară înscrierea elevilor de clasa a VIII-a sau a XII-a, întrucât cererea este doar pentru anul viitor, etc.).
2. În multe școli s-au primit cererile-tip de înscriere cu foarte mare întârziere, acestea ajungând în şcoli uneori la mai mult de o săptămână de la transmiterea de către minister, fiind afectat astfel un termen care oricum era foarte scurt  (Ex. București).
3. Aplicația SIIIR nu a funcționat (Ex. București, în 2 martie 2015) sau a rulat foarte lent, ceea ce îngreunează primirea de noi cereri.
4. Conducerile unor unități de învățământ nu au acceptat formularele completate și aduse la secretariat de către părinți, ci şi-au creat propriile tipizate.
5. În unele școli au fost presiuni asupra elevilor din partea unor profesori, pentru a nu se înscrie la orele de Religie, fiind amenințați că vor fi lăsați corigenți la materiile pe care aceştia le predau.
6. Au existat cazuri extreme în care presiunea exercitată asupra unor profesori de Religie a determinat demisia acestora; ulterior, unitatea de învățământ a invocat faptul că este inutilă înscrierea elevilor, din moment ce nu mai există profesor de Religie.

Vă rugăm pe toţi cei care observaţi obstacole create în calea părinţilor care doresc să îşi înscrie copiii la ora de Religie să ne semnalaţi în timp util aceste aspecte, pentru a putea interveni la autorităţile competente.

A.P.O.R.
CONTACT@ORADERELIGIE.RO

Sursa: facebook.com

Anunțuri

6 gânduri despre „ABUZURI ȘI DIFICULTĂȚI LA ÎNSCRIEREA LA ORA DE RELIGIE

  1. Pr. dr. A. ALDEA- RELIGIA IN TARILE “CIVILIZATE”

    https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2015/03/03/religia-in-tarile-civilizate-pr-dr-mihai-andrei-aldea/

    Unul din marile rasisme este de a declara ţara X drept civilizată şi ţara Y drept înapoiată pe tot felul de criterii extrem de subiective.
    Da, violenţa şi corupţia sunt factori de înapoiere. Dar ele există masiv şi în ţări care, altfel, sunt socotite drept “civilizate”, ba chiar etaloane ale civilizaţiei (a se vedea Imperiul Roman în sec. al III-lea d.Chr. sau S.U.A. astăzi).
    De aceea calificarea unor ţări ca “civilizate” sau “înapoiate” este un reflex rasist care ţine de gândirea colonialistă a secolelor XVIII-XIX, în care, din păcate, au rămas blocaţi, încă, mulţi cetăţeni români.

    Dincolo de această încercare de revenire la obiectivitate, rămâne ca fapt aderenţa majorităţii românilor la prejudecata “ţară civilizată versus ţară înapoiată”. Prejudecată ce a fost şi este folosită de propaganda anti-ortodoxă din România. Mai ales acum, în campania împotriva orei de religie în şcoală.
    Ca urmare, mi s-a părut necesar să avem în faţa ochilor o listă cu alte ţări europene şi poziţia lor faţă de predarea religie în şcoală!

    Primul aspect este acela că studiul religiei este prezent, sub diferite forme, în şcolile publice finanţate de stat în toate ţările membre ale UE! Asta cu toate că sunt oameni care, din motive de ei ştiute, încearcă să propage ideea că România ar fi unică în acest domeniu… De fapt, dacă este unică în domeniu este unică doar prin violenţa incredibilă a campaniilor anti-ortodoxe, prin neruşinarea totală cu care se folosesc minciuni peste minciuni în aceste campanii şi alte asemenea aspecte. Care, pentru cine are cunoştinţe istorice, amintesc izbitor de politica leninistă şi stalinistă anti-ortodoxă.

    Revenind, să observăm ce se întâmplă în Ungaria!
    Vecina şi rivala noastră în multe privinţe – unele total absurde… – şi pe care mulţi o dau exemplu de civilizaţie!
    “În Ungaria, în timpul regimului comunist, ora de religie nu a fost niciodată complet interzisă, ci transformată în disciplină extracurriculară, marginalizată şi lăsată în grija exclusivă a cultelor. Noua Lege a Educaţiei Publice (1993) nu a schimbat considerabil situaţia. În consecinţă, până astăzi, religia este disciplină opţională, predată înainte sau după orele de curs. Pe de altă parte, acum Statul oferă finanţare pentru plata profesorilor, care sunt însă angajaţi de către culte. Tot cultele sunt responsabile de alcătuirea programelor analitice, editarea manualelor sau instruirea profesorilor. Toate cultele recunoscute legal au dreptul de a organiza ore de religie în şcoli, dar, în practică, cele patru „culte istorice” (Romano-Catolic, Reformat, Luteran, Mozaic) organizează marea majoritate a orelor.”
    (şi aici, ca şi mai departe, prezint texte şi informaţii de pe oradereligie.ro şi de pe http://www.obiectiv.info/ora-de-religie-in-uniunea-european…)

    “Studiul religiei poate avea caracter obligatoriu pentru toţi elevii, chiar fără posibilitate de scutire, cum se întâmplă în Suedia, sau

    poate fi disciplină opţională, pe care elevii o pot alege la anumite niveluri de studiu (Slovenia).

    Organizarea studiului religiei în şcolile publice poate fi responsabilitatea exclusivă a Statului (Suedia ori Grecia), subiectul unei cooperări apropiate între Stat şi culte (Germania, Austria) sau se poate afla doar în sarcina cultelor (Ungaria).

    Abordarea disciplinei poate varia între una puternic secularizată, care-şi propune, în mod strict, oferirea de informaţie obiectivă asupra diferitelor credinţe religioase (ori filosofice) ale lumii (Estonia, Danemarca), şi una evident confesională, care are ca scop iniţierea elevilor în a deveni membri responsabili ai unei anumite confesiuni, alocând astfel puţin spaţiu cunoaşterii altor confesiuni sau religii (Cipru, Malta).”

    “Pluralismul cultural şi religios, în creştere în Europa, a adus alte motivări ale prezenţei orelor de religie în şcoli. La necesitatea educării religioase a copilului s-a adăugat cultivarea abilităţii de înţelegere, de către elevi, a patrimoniului cultural şi istoric al ţării; după afirmarea dreptului cultelor de a oferi educaţie religioasă, acum este subliniat dreptul copilului de a primi educaţie religioasă. În prezent, prin această disciplină se intenţionează ca un copil să ajungă să-şi cunoască temeinic propria religie şi să aibă informaţii elementare despre celelalte confesiuni şi religii.”

    “În Franţa, studiul religie nu există ca disciplină de sine stătătoare, dar elemente ale lui sunt incluse în cadrul programelor analitice ale altor obiecte de studiu. Din 1882, “educaţia morală şi religioasă” a fost înlocuită cu “educaţia morală şi civică” şi orice referire la Dumnezeu în cadrul şcolii a fost eliminată. Aceeaşi lege stabilea, în acelaşi timp, şi o zi liberă în timpul săptămânii, zi în care elevii să poată lua parte la orele de educaţie religioasă organizate de către Biserică. De aceea, până astăzi, elevii francezi merg la şcoală de luni până sâmbătă, cu excepţia zilei de miercuri, când cei ce doresc pot lua parte la cursurile organizate de către cultele religioase, în afara şcolii.

    Curriculumul şcolar a rămas închis oricărei referiri la vreo credinţă religioasă, până în anii 1980, când a început o dezbatere despre reintroducerea în programa şcolară a unor noţiuni de religie, considerate a fi indispensabile înţelegerii de către elevi a moştenirii culturale franceze; s-a discutat şi despre contribuţia pe care această disciplină ar avea-o pentru menţinerea ordinii sociale. Încă nu s-au introdus ore de religie, dar din ce în ce mai multe elemente ce ar ţine de o astfel de disciplină sunt integrate în programele analitice ale altor discipline, precum Istoria, Literatura, Artele etc. În şcolile confesionale romano-catolice, religia poate fi introdusă numai cu statut opţional, în condiţiile în care mare parte din finanţare vine de la Stat.”

    Totuşi, trebuie observat că şi în Franţa există religie ca materie obligatorie, însă numai “în şcolile din cele 3 departamente estice, reluate de la Prusia în 1919, dar cei care nu doresc să participe la ore pot opta pentru Educaţia civică şi morală.”

    “În Germania, Constituţia ţării menţionează religia ca obiect care face parte din trunchiul comun în cadrul învăţământului primar şi secundar, care trebuie predată în acord cu principiile comunităţilor religioase. În consecinţă, responsabilitatea organizării orelor de religie în şcolile publice aparţine în egală măsură Statului şi cultelor. Alcătuirea programei analitice şi a manualelor şcolare se face la nivel de Stat federal şi cade în sarcina unor comitete mixte în care sunt reprezentate autorităţile de Stat şi cele bisericeşti din landul respectiv.

    Curriculumul şcolar prevede două ore săptămânal, excepţie făcând şcolile private, unde religia ocupă un loc mai important decât în şcolile de stat. În Germania, religia se poate număra între disciplinele de examen la încheierea ciclului de studii.

    În cele mai multe dintre state, în şcolile publice se studiază confesiunea romano-catolică ori protestantă, dar sunt şi trei state în care se predă confesiunea ortodoxă. În ultimii ani se fac eforturi constante în direcţia introducerii în şcoli a orelor de religie musulmană, pentru cei aprox. 500.000 de elevi aparţinând acestei religii.

    În Grecia, Constituţia prevede că scopul educaţiei oferite în şcoli este “educarea morală, spirituală, cognitivă, vocaţională şi psihică a tuturor grecilor, dezvoltarea unei conştiinţe naţionale şi religioase, precum şi formarea unor cetăţeni liberi şi responsabili”. În practică, aceste prevederi înseamnă că Statul este singurul responsabil de stabilirea programelor analitice, editarea manualelor şi numirea profesorilor de religie, autoritatea bisericească fiind consultată numai în privinţa corectitudinii dogmatice a materialelor didactice folosite. Dezbaterile asupra orei de religie din şcolile greceşti vizează nu atât prezenţa acesteia în cadrul programei, cât mai ales abordarea aleasă. În acest sens, anul şcolar 2006/7 a marcat trecerea de la un caracter predominant catehetic şi pur confesional către o mai mare deschidere pentru dialog interconfesional şi interreligios.

    Marea majoritate (~95% ) a şcolilor irlandeze sunt confesionale, cu finanţare de la Stat, dar organizate şi administrate de culte (cele mai multe de Biserica Romano-Catolică). În toate aceste şcoli, religia este disciplină obligatorie. Legea prevede dreptul elevului de a fi scutit de la participarea la aceste ore, dar sunt rare cazurile când acest drept este uzitat.

    În Italia, religia este disciplină opţională, organizată de către Biserica Romano-Catolică, cu finanţare de la Stat. Părinţii sau elevii de peste 14 ani aleg la fiecare început de an şcolar dacă vor sau nu să participe la aceste ore. În jur de 90% participă. Programa analitică este stabilită de Biserica Romano-Catolică, dar trebuie să fie vizată de către Stat, care se asigură că elevilor le sunt oferite şi informaţii esenţiale despre religiile necreştine. Tot Biserica este responsabilă şi de alcătuirea manualelor şcolare, precum şi de instruirea şi numirea profesorilor, care sunt angajaţi şi plătiţi de către Stat.

    Cultele necatolice au dreptul să organizeze ore de religie în şcoli, cu condiţia să suporte ele însele costurile implicate.

    În Olanda, dat fiind nivelul ridicat de autonomie locală în organizarea sistemului educaţional, locul pe care ora de religie îl ocupă în cadrul acestui sistem variază considerabil, chiar de la o şcoală la alta. Statul finanţează în mod egal ambele tipuri de şcoli, publice sau confesionale.

    75% dintre elevii olandezi sunt educaţi în şcoli confesionale, totuşi caracterul confesional al acestor şcoli este din ce în ce mai greu de distins; doar unele dintre ele continuă să ofere o oră de religie, organizată confesional de cultul căreia şcoala îi este afiliată. Mult mai multe sunt însă situaţiile unde se optează pentru o abordare non-confesională, urmărindu-se o prezentare obiectivă a principalelor tradiţii religioase şi filosofice ale lumii. În marea majoritate a cazurilor, religia are statut opţional.

    Ceilalţi 25% dintre elevi merg la şcoli administrate de autorităţile locale. Aici, la cererea părinţilor, ora de religie poate fi organizată de către culte, care trebuie să suporte şi costurile implicate, şcoala nepunând la dispoziţie decât sala de curs. De asemenea, deşi fiecare şcoală are libertatea de a oferi un curs de Istorie a religiilor sau o abordare seculară a fenomenului religios, în practică, însă, educaţia religioasă (de orice tip) este aproape absentă în aceste şcoli.

    În Spania, atât în şcolile de stat (75% din nr. total), cât şi în cele private, religia este disciplină opţională, finanţată de Stat şi organizată de către unul dintre cultele recunoscute legal. Elevii care nu participă la ora de religie trebuie să urmeze un curs de Istorie şi cultură a religiilor. În jur de 80% dintre elevi aleg disciplina Religie, de obicei organizată de Biserica Romano-Catolică. Cultele protestant, mozaic şi musulman organizează, în total, sub 1% din orele de Religie.”

    Faţă de aceste FAPTE nu poţi decât să te întristezi şi să te uimeşti de agresivitatea cu care se manifestă unii împotriva predării religiei în România, faţă de epitetele rasiste pe care le atribuie BOR şi susţinătorilor orei de religie. Oameni care se pretind progresişti şi apărători ai libertăţii neagă libertatea copiilor de a fi informaţi măcar o oră pe săptămână – nu două sau mai multe ca în alte ţări – asupra religiei în care au trăit cei care au întemeiat această ţară. Şi care a fost denumită de Nicolae Iorga “Maica Neamului Românesc”. Chiar şi numai aceste elemente ar fi impus religia ca obligatorie în şcoală în orice ţară în care există demnitate naţională şi respect pentru înaintaşi. La noi însă, valorile bolşevice, leninist-staliniste, valorile organizaţiilor teroriste de extremă-stânga sunt promovate drept “valori progresiste”. Trist. Chiar şi după 15 ani în
    secolul al XXI-lea gândirea comunistă încă dă înapoi România.
    Există totuşi speranţă.
    Şi speranţa mea este că se va trece peste blocajele extremiste ale ateismului şi neo-păgânismului agresiv către construirea unei societăţi într-adevăr româneşti şi libere.

    Apreciază

  2. DOUĂ COMENTARII IMPORTANTE PE TEMA STUDIULUI RELIGIEI ÎN ȘCOALĂ:

    1. Eusebiu, 04 Mar 20:13 (comentariu pe site-ul realitatea.net la art. Cine nu vrea Religia materie obligatorie în școli? )

    Studiul unei religii nu se confundă cu practicarea ei. Predarea unei religii în școală, indiferent de forma sa confesională nu este același lucru cu învățământul confesional. Studierea propriei religii în școală nu este discriminare de niciun fel. Disciplina religie are în componenta sa și capitole de istorie a religiilor, de prezentare a tradițiilor românești religioase, precum și prezentarea celorlalte mari confesiuni de la noi din țară.
    Cei ce militează împotriva studiului religiei se dovedesc intoleranți în ateismul lor. Partidul Comunist din România învăța că religia e o chestiune ridicolă și trebuie manifestată doar acasă. Comunismul nu a murit, s-a deghizat sub masca liber-cugetătorilor ca Remus Cernea și Prof. Moise și alții care acum fac aceeași lucrare.

    Sub masca libertății îngrădesc dreptul câștigat la revoluție de a vorbi liber despre Dumnezeu și de a studia o religie sau confesiune în școală. Primul liber-cugetător al țării este mândru de voi! Restul românilor vă atrag atenția că e rușinos ceea ce faceți.

    2. nae, 02 Mar 07:56

    Statul trebuie să ţină cont de voinţa majorităţii, şi nu să execute ordinele unor O.N.G.-uri, care plâng cu lacrimi de crocodil de mila copiilor nostri, care ar fi îndoctrinaţi prin ora de religie, şi în fond nu urmăresc decât pervertirea lor prin introducerea orelor de educaţie sexuală, fără ca noi părinţii să îi putem retrage.

    Dacă noi părinţii nu spunem nu acestor ONG, de fapt organizaţii ale aşa ziselor ,,minorităţi sexuale”, o să ajungem ca în Germania, unde părinţii care nu-şi lasă copiii la orele de educaţie sexuală sunt privaţi de libertate. Şcoala trebuie să educe, nu să pervertească. De aceea trebuie să spunem – Da religiei în şcoli. Nu educaţiei sexuale!

    Rog respectuos pe domnii Cernea şi Moise, şi toate ONG-urile a căror portavoce sunt cei doi să ne lase copiii în pace.

    Citește mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cine-nu-vrea-religia-materie-obligatorie-in-coli-la-jocuri-de-putere-ora-22-00_1642875.html#ixzz3Tap0wclD
    Follow us: @realitatea on Twitter

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s