Ilie Şerbănescu: România are o economie specifică periferiilor coloniale

Dacă cineva aşteaptă cumva vreo ridicare a nivelului de viaţă de la creşterea economică ce este sau ar putea fi obţinută în România, aşteaptă degeaba! Tot aşa cum, în vremea comunismului, se aştepta degeaba ceva de la creşterea economică mai mult decât minunată cu care statistica regimului de atunci credita economia acelor timpuri. Impresia curentă este că, în vremea comunismului, aşteptarea era degeaba pur şi simplu pentru că statistica minţea propagandistic. Desigur, era vorba şi de minciuni, dar explicaţia principală a aşteptării deşarte era alta! Creşterea economică obţinută atunci era de tipul celei de la care cei cu munca nu se aleg mai cu nimic în plus, proprietarul “luând tot”. Acelaşi tip de creştere economică a fost redescoperit în România capitalismului actual. Proprietarul – care nu mai este statul precum în comunism, ci a devenit privat – ia de asemenea tot din ceea ce eventual se creează în plus, astfel că celor cu munca nu le prea mai rămâne de asemenea nimic.

Cu referire la capitalism, repudiatul Marx vorbea de “valoare” (care reproducea forţa de muncă) şi de “plusvaloare” (creată tot de muncă, dar înşuşită de capital în virtutea proprietăţii). Cu ipocrizie, comunismul, refuzând doctrinar salariul şi capitalul, vorbea de “retribuirea muncii” şi de “plusprodus”. Cu ipocrizie la pătrat, capitalismul actual vorbeşte de “compensarea salariaţilor” şi respectiv de “excedentul brut de exploatare”. De fapt, aceeaşi Mărie cu altă pălărie! Pe fond, la drept vorbind, nici nu poate fi altcum! Problema este doar în ce proporţie se aleg munca şi respectiv capitalul din “unirea” lor. Mai precis, cât ia munca şi cât capitalul!

Din motive de control politic asupra societăţii, comunismul lăsa foarte puţin muncii, în timp ce proprietarul unic (statul) “lua tot” la discreţia sa. E drept că o parte se “întorcea” şi la dispoziţia muncii prin bunurile şi serviciile colective generate şi administrate de stat şi care nu erau puţine. În capitalismul din România actuală, capitalul ia vreo 60% din PIB, copleşitor mai mult decât lua proprietarul-stat comunist. Muncii îi rămâne doar 40%! O asemenea proporţie – imposibil de calificat altfel decât odioasă – este specifică doar periferiilor coloniale celor mai de jos şi nu există în altă parte în Europa! Ca atare, dacă în România se realizează creştere economică, aceasta nu face decât să reproducă şi mai pronunţat structura existentă: din creştere nu revine o parte muncii şi o parte capitalului, ci capitalul ia şi mai mult, iar munca şi mai puţin! Cu deosebirea faţă de comunism că, din ceea ce se ia în plus, proprietarul nu mai creează bunuri şi servicii colective care să se întoarcă şi la dispoziţia muncii, ci alimentează doar polarizarea socială internă şi îmbogăţirea externă a altor ţări.

Sursa: jurnalul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s