Danion Vasile – Lămuriri despre trecerea la stilişti şi revenirea în Biserică

Mesajul meu anterior, prin care am anunţat revenirea mea în Biserica Ortodoxă Română, a fost cam lapidar. Nu voiam să greşesc ceva (şi cine vorbeşte mult poate greşi mult). Dar, întrucât am primit o mulţime de întrebări legate de revenirea mea, ţin să fac câteva precizări.

Am vrut să trec pe stil vechi ca o formă de delimitare de erezia ecumenistă. Am ajuns însă la concluzia că problemele canonice existente în Bisericile de stil vechi sunt serioase, şi ieşirea din BOR pentru a intra acolo nu reprezintă o soluţie.

În ultima vreme au apărut în ţara noastră mai multe grupări de stil vechi, din diferite jurisdicţii, care încearcă să rupă credincioşii de BOR. Folosindu-se de faptul că schimbarea calendarului a fost o greşeală (recunoscută ca atare de marii duhovnici ai Greciei şi de mulţi alţi părinţi îmbunătăţiţi), aceste grupări produc dezbinare, condamnându-se reciproc şi considerându-se, fiecare, păstrătoare a Adevărului Bisericii. Cred că problemele lor sunt de trei categorii – în primul rând, cele canonice, privitoare la separarea de Biserică şi la modul în care au hirotonit episcopi, morale (dar despre aceste probleme nu este cazul să amintesc aici, chiar şi numai pentru faptul că dacă ne uităm în ograda noastră găsim aceleaşi minusuri), doctrinare (învăţătura lor fiind centrată doar pe combaterea ecumenismului şi a altor erezii şi pe schimbarea calendarului, în timp ce alte probleme sunt ignorate sau tratate superficial).  Eu m-am grăbit anunţând trecerea mea pe stil vechi. În momentul în care mi-am dat seama că am făcut o greşeală, m-am întors la duhovnicul meu.

Vreau să îmi cer iertare tuturor celor faţă de care am greşit sau celor pe care i-am smintit prin afirmaţiile mele, publice sau în particular, legate de acest subiect. Vă rog, încă o dată, să vă rugaţi pentru mine. Eu voi reveni la lucrarea mea de dinainte (cărţi, articole, conferinţe etc.), prin care încerc să Îl mărturisesc pe Hristos şi să vorbesc despre sfinţii Lui, sfinţi care m-au ajutat să depăşesc această ispită.

Danion Vasile

Sursa: http://www.danionvasile.ro/blog/lamuriri/

Reclame

Moment istoric negru în istoria umanităţii: Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat căsătoriile homosexuale în întreaga ţară

Curtea Suprema a Statelor Unite a legalizat, vineri, casatoriile homosexuale in intreaga tara, anunta AFP.

Intr-o decizie istorica, cea mai inalta jurisdictie a tarii a stabilit ca Constitutia americana impune unui stat sa oficieze si sa recunoasca mariajul intre doua persoane de acelasi sex.

La numai doi ani dupa ce a decretat ca mariajul nu este rezervat doar cuplurilor heterosexuale, Curtea Suprema a decis ca cele 14 state americane care refuza in prezent sa uneasca doua persoane de acelasi sex trebuie nu doar sa le casatoreasca, ci si sa le recunoasca mariajul daca acesta a fost oficiat in alte state.

In numele egalitatii tuturor in fata legii, „cel de-al 14 Amendament impune unui stat sa oficieze un mariaj intre doua persoane de acelasi sex”, a scris judecatorul Anthony Kennedy, exprimandu-se in numele majoritatii de la Curtea Suprema.

„Dreptul la casatorie este fundamental”, a subliniat el.

Judecatorul conservator si-a adaugat votul sau la cele ale celor patru judecatori progresisti de la inalta Curte, pentru a permite gay-ilor si lesbienelor sa se casatoreasca peste tot in Statele Unite.

Presedintele Curtii Supreme, John Roberts, s-a opus, precum si ceilalti trei judecatori conservatori.

Barack Obama: Legalizarea casatoriilor homosexuale, o „etapa majora” spre egalitate; o victorie pentru America

Presedintele american Barack Obama a salutat decizia Curtii Supreme de a legaliza casatoriile homosexuale in toate cele 50 de state din SUA, evocand o „etapa majora” spre egalitate, scrie AFP.

„Astazi s-a marcat o etapa majora in drumul nostru spre egalitate. Cuplurile de homosexuali si de lesbiene au acum dreptul de a se casatori, la fel ca toti ceilalti”, a scris Obama pe Twitter.

Conturile de Twitter si Facebook ale Casei Albe si-au schimbat cu aceasta ocazie logourile in culorile curcubeului.

Intr-o declaratie sustinuta ulterior in fata presei, la Casa Alba, presedintele Obama a afirmat ca aceasta decizie reprezinta o victorie pentru sustinatorii casatoriilor gay care „au petrecut ani, chiar decenii, lucrand si rugandu-se ca aceasta schimbare sa aiba loc”.

„Iar aceasta decizie este o victorie pentru America”, a mai spus el.

Sursa: hotnews.ro

După cum se ştie SUA au o puternică influenţă în lume. Infuenţă care de cele mai multe ori e malefică.

De acum încolo se va exercita o şi mai mare presiune petru ca ţările lumii (în primul rând ţările satelit) să legalizeze şi ele căsătoriile homosexuale. România e pe lista sateliţilor.

Sodoma se va extinde!

Dumnezeu să ne apere!

Sinagoga satanei şi-a mai atins un scop: Legea antilegionară a fost votată în Parlament, chiar de ziua înfiinţării Legiunii (24 iunie)

Să ne aducem aminte că fostul canditat propus pentru alegerile prezindeţiale, Crin Antonescu, alături de alţi doi liberali au propus un proiect legislativ (L724/2013),  în vederea modificării OUG31/2002 în vederea incriminării penale a manifestărilor şi organizaţiilor cu caracter legionar.

A se vedea: Crin Antonescu doreste INTERZICEREA organizatiilor cu “caracter LEGIONAR”

Din articol citim că „proiectul este realizat în colaborare cu Institutul „Elie Wiesel”.”

Adică e clar de unde a pornit. Institutul evreiesc „Elie Wiesel”, cel care se ocupă cu contestarea eroilor şi sfinţilor români (a se vedea cazul lui Valeriu Gafencu, părintele Iustin Pârvu, filosoful Mircea Vulcănescu, monahul Teodot etc).

Şi iată că şi-au îndeplinit scopul, prin turma de oi trădătoare din Parlament, care au votat acest proiect, dupa cum citim la:

Parlamentul a votat legea pumnului în gură

Politrucii din Casa Poporului ne rescriu istoria: împotriva eroilor, martirilor şi sfinţilor de sub comunism

Cineva s-a vrut ironic: ieri, 24 Iunie, în ziua Naşterii Sfîntului Ioan Botezătorul, care este şi zi de întemeiere a Legiunii „Arhanghelul Mihail” (1927), Camera Deputaţilor a adoptat cu 302 voturi pentru, trei abţineri şi nici un vot contra, aşa numita „lege antilegionară”. Proiectul legislativ a trecut fără opoziţie, anul trecut, prin Senat, iar acum prin Cameră.
Deşi legea cu pricina loveşte în principal în legionari şi în neagaţioniştii Holocaustului, ea lezează, de fapt, ceva mult mai important: dreptul nostru al tuturor la libertatea de exprimare, un drept constituţional. Pe scurt, legea spune că despre cei care au fost fascişti (iar acum legionarii sînt asimilaţi fascişti, prin lege, nu prin vreo cercetare istorică serioasă) nu se poate scrie/vorbi decît dezaprobator, acuzator. Nu contează faptele care pot fi probate, documentele din arhive, mărturiile unor supravieţuitori, concluziile unor cercetători ai fenomenului care au fost mai aproape de „epicentrul” său din punct de vedere cronologic şi spaţial şi au avut acces, prin urmare, la resurse la prima mînă etc. Contează numai decizia politică asupra istoriei: „istoria trebuie scrisă aşa cum vrem noi”. Tipic totalitariştilor. Şi asta în guvernarea unora care au acumulat capital electoral din „lupta contra dictaturii” (lui Băsescu, nu a lor – se înţelege).
În aceste condiţii, va fi foarte problematic să mai aducem în discuţie numele unor mari cărturari din perioada interbelică. O vom putea face numai dacă îi vom înjura, în nici un caz pentru a le recunoaşte vreun merit sau, Doamne-fereşte, să-i elogiem şi să ni-i luăm drept repere culturale. Nae Ionescu, Ţuţea, Eliade, Cioran, Noica, Radu Gyr şi atîţia alţii ca ei sînt puşi din nou la index, ca în vremea comuniştilor. Mîndri că sîntem români, nu, Victor Ponta şi gaşca demagogică a PSD? Cu atît mai mîndri cu cît condamnăm din nou lamura acestei naţii, dar îi salvăm de la puşcărie pe toţi infractorii care populează Parlamentul.
De asemenea, vom fi împiedicaţi să-i cinstim pe cei consideraţi sfinţi ai închisorilor comuniste şi care au fost legionari (ori asimilaţi legionarilor – ca membrii Frăţiei de Cruce), ori au primit eticheta de legionari în procese politice. Deci nu numai Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc (mari duhovnici, cărora li se roagă azi mulţi români, la mormântul cărora se fac pelerinaje masive şi care sînt veneraţi ca sfinţi) şi alţii din aceeaşi generaţie sînt astăzi puşi sub interdicţie publică. Dar nu vor mai putea fi canonizaţi nici Părintele Arsenie Boca, închis ca legionar, deşi nu a fost, sau Daniil de la Rarău (scriitorul Sandu Tudor, martirizat în temniţa Aiudului), care are şi el dosar de legionar, deşi le-a fost adversar.
Cu alte cuvinte, nu se comite un singur abuz  (nu ai voie să vorbeşti decît după dictare despre o categorie de români), ci cel puţin două: dosarele politice fabricate de Securitate şi însuşite de Justiţia comunistă sînt luate drept surse demne de încredere şi folosite pentru o nouă condamnare a sfinţilor, martirilor şi eroilor noştri.
Apropo, vor fi interzişi şi „criminalii de război”, categorie stabilită după sentinţele judecătoreşti din timpul comunismului. Între alţii, un mare criminal de război este filosoful, economistul şi scriitorul Mircea Vulcănescu – căruia Institutul „Elie Wiesel” a mai încercat să-i scoată statuiele din spaţiul public. Acum, Institutul respectiv (atenţie, aflat în subordinea guvernului de patrioţi al lui Ponta – „mîndri că sîntem români”) şi tovarăşii lui de drum vor avea cale liberă la dărîmat statui de genii, la şters numele de străzi care nu corespund „corectitudinii politice” exprimate azi în cel mai neruşinat, ticălos şi corupt Parlament pe care l-am avut în istorie.
În fine, să nu uităm că textul legii a fost inspirat de către Institutul „Elie Wiesel” (care, sub conducerea lui Alexandru Florian, fiu al ideologului marxist Radu Florian, şi-a făcut o misiune din a lovi în tot ce este românesc, inclusiv în Biserica Ortodoxă Română, vînînd ani la rînd eroi, martiri şi sfinţi), iar proiectul a fost depus la Parlament de către un grup de liberali, în frunte cu Crin Antonescu (o figură jalnică a politicii dîmboviţene, care numai liberal nu s-a dovedit prin tot ce a făcut ca politician) şi George Scutaru (un parlamentar aflat în ancheta DNA). Mai mult, proiectul a primit un ajutor de la vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Ciprian Nica, un turnător la Securitate dovedit, care şi-a convins colegii să voteze un amendament la lege prin care era definit legionarismul ca fascism.
Între timp, nu a existat nici o reacţie serioasă, instituţională, din partea unor instituţii direct interesate în chestiune. Mă refer la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, condusă de dl Octav Bjoza, care este şi secretar de stat în guvernul României exact pe problema foştilor deţinuţi politici. De asemenea, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi pentru Memoria Exilului Românesc, al cărui director, dl Radu Preda, s-a pronunţat public, dar fără să facă demersuri instituţionale. Or actictivitatea IICCMER va fi grav perturbată, ca şi a altor institute de istorie, căci li se va impune cum să îşi facă studiile şi cercetările. Nu am observat nici vreo luare de poziţie în această privinţă dinspre mediul academic. Universitatea este prin excelenţă un spaţiu al cercetării imparţiale, al lămuririi pe cale argumentelor şi nu prin ucaz, al exprimării libere… Sau ar trebui să fie. Ce opinie au conducerile marilor noastre universităţi (Bucureşti, Cluj, Iaşi…)? Nici una? Ori deja „corectitudinea politică” s-a impus şi la noi cu desăvîrşire?
Nici o declaraţie, măcar de complezenţă, nici din partea Asociaţiei Editorilor din România. Marii editori ai ţării nu sînt deranjaţi, se pare, că vor trebui să (se) cenzureze politic.
Numeroasele organizaţii „civice” pentru „apărarea dreptului la libera exrimare” tac şi ele cu înţeles. Mircea Toma, neobositul lider al ActiveWatch, care emite comunicate inflamate pentru orice fleac, nu vede nimic rău în această lege. Normal, pentru că ideologia nu-i permite. Neomarxismul să trăiască!
În concluzie, dacă mai există o brumă de conştiinţă românească la nivelul conducerii acestei ţări, aceea s-ar putea afla la un neamţ, anume Klaus Iohannis, care poate respinge legea de la promulgare, pe motiv de neconstituţionalitate. Dacă îi va fi retrimisă la promulgare în aceeaşi formă, ar mai putea sesiza Curtea Constituţională. Sau, dacă trece şi de preşedinte fără apelarea Curţii, Avocatul Poporului se poate sesiza din oficiu, sau poate fi sesizat şi, la rându-i, să ceară intervenţia Curţii Constituţionale. Dacă nici asta nu se va întîmpla, Dumnezeu cu mila! Poate a venit vremea pentru noi eroi, martiri şi sfinţi.

Slabe speranţe ca Preşedinţia sau Avocatul Poporului sa sesizeze Curtea Constituţională, căci şi ei sunt manevraţi de aceeaşi sinagogă demonică.
Am mai explicat şi cu altă ocazie că termenul de „sinagoga satanei” îl foloseşte chiar Mântuitorul:

Apocalipsa, Capitolul 1, vers. 12-13

12. Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur. 

Apocalipsa, Capitolul 3, vers. 9

9. Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit. 

Părintele Mihai Andrei Aldea: Bărbaţii români trebuie să înţeleagă că au o datorie, o datorie sfântă, faţă de străbuni, faţă de familie, faţă de ţară, faţă de neam, faţă de Dumnezeu

Preiau articolul:

Urmează o postare amară şi acidă, pentru care îmi cer iertare anticipat! Citiţi pe proprie răspundere!

Pr. Mihai Andrei Aldea

Mulţi nu au înţeles nici până astăzi de ce am scris „Ortodoxia şi artele marţiale”, disponibilă online AICI. Cred că le-ar fi de ajutor să citească, pe de-o parte, „707 zile sub cultura pumnului german”, iar pe de altă parte, un articol ca acesta: http://www.paginaeuropeana.ro/crimele-rusilor-de-la-chisinau-dovedite-de-un-document-secret/.

Vor putea vedea astfel ce înseamnă ca un popor să fie la mână unor ocupanţi, situaţie în care ajunge CU SIGURANŢĂ dacă nu se pregăteşte neîncetat de război (exemplul pozitiv european fiind aici Elveţia, unde fiecare bărbat apt de armată face pregătire militară după stagiul obligatoriu câte trei săptămâni pe an şi are acasă – în condiţii de siguranţă – arma militară proprie şi muniţia necesară; pradoxal pentru unii – îndoctrinaţi – Elveţia nu are probleme nici cu atacurile armate, nici cu jafurile şi nici nu a fost în război foarte de curând… ).

Vă daţi seama cât de pregătită este România pentru o nouă ocupaţie? Cât de puţini sunt bărbaţii care ştiu măcar vag unde este siguranţa la un pistol, la o puşcă sau la o armă militară individuală? Cât de puţini sunt bărbaţii care au mers măcar odată la un poligon de tir? Cât de puţini bărbaţi sunt în stare măcar să-şi apere nevasta sau iubita sau fetele de un (UN) atacator care (ar) vrea să le violeze?
Unii, foarte evlavioşi, vor face o rugăciune fierbinte în fuga de la locul „incidentului”; alţii, deschişi la dialog social şi ostili violenţei, vor ţine lungi discursuri de etică socială, vor explica faptul că Biserica este de vină pentru răutatea lumii şi că ateismul va elimina cu siguranţă impulsurile animalice etc., etc. Vai de biata ţară! Să te mai miri că multe românce se uită după nigerieni, pakistanezi, indieni, turci etc.? Or fi străini, or fi păgâni, dar măcar sunt bărbaţi! Şi simt şi ele o minimă ocrotire lângă ei. Lângă „bărbaţii” noştri prea adesea sunt doar infirmiere.
De aici şi nemărginita neruşinare a clasei politice, bătăliile mafiote de o obrăznicie fără limite, mizeriile comise de Parlament, Guvern, Preşedinţie, ANAF, DNA, procurori etc., etc. Ştiu că nu are cine să apere ţara, ştiu că poporul este dezarmat în primul rând sufleteşte. Aşa că îşi permit orice.
Până când bărbaţii români vor înţelege că au o datorie, o datorie sfântă, faţă de străbuni, faţă de familie, faţă de ţară, faţă de neam, faţă de Dumnezeu.
Sau până când România va fi desfiinţată, îmbucăţită, împărţită.
Depinde de noi toţi, indiferent dacă vrem să o recunoaştem sau nu.

Chiar va fi război? Americanii vor continua să aducă în România militari şi tehnică grea de luptă. Comandamentul NATO va fi deschis la Bucureşti peste câteva zile

Centrul NATO de comandă şi control de la Bucureşti va fi deschis peste câteva zile. S-au repartizat posturile şi s-au alocat fondurile necesare. TVR arată, în exclusivitate, care este în acest moment prezenţa militară americană pe teritoriul României şi ce planuri are Pentagonul.

Prezenţa militară americană în România va creşte semnificativ, atât ca număr de militari, dar mai ales ca tehnică grea de luptă. La solicitarea TVR, comandamentul Forţelor Americane din Europa a precizat că, în acest moment, pe teritoriul României sunt 620 de militari americani:

– 160 provin din forţele terestre şi acţionează în cadrul operaţiunii „Atlantic Resolve”

– 260 sunt puşcaşi marini, în cadrul Forţei de rotaţie de la Marea Neagră

–  alţi 200 de militari fac parte din Forţele Aeriene americane, în cadrul Pachetului de Securitate.

– 250 de piese de tehnică grea de luptă – tancuri, blindate, mortiere – vin din bazele americane din Germania, pe flancul estic. La acestea se adaugă şi contribuţia altor aliaţi.

Până la toamnă, întreg arsenalul planificat va ajunge în regiune.

Centrul NATO de Comandă şi Control se va deschide în scurt timp la Bucureşti. Acesta va funcţiona într-o unitate militară din vestul Capitalei. În acest moment se fac lucrări de infrastructură, se pun la punct sistemele de securitate, de comunicaţii şi informatic.

Potrivit Ministerului Apărării, suma alocată până acum pentru Centrul de Comandă şi Control al NATO de la noi este de aproape 1,6 milioane de euro, din care contribuţia NATO este de 953.000 de euro.

Centrele NATO de comandă şi control de pe flancul estic vor asigura desfăşurarea brigăzii de reacţie rapidă a NATO, compusă din 5.000 de militari, sprijiniţi de aviaţie şi de forţe navale, gata să intrevină în 48 de ore oriunde este nevoie. România va contribui cu forţe speciale.

Sursa: activenews.ro

Aşadar se vrea cu tot dinadinsul război. Şi războiul s-ar putea să se desfăşoare şi pe la noi, pe aici…

Să ne pregătim pentru orice… prin spovedanie şi Împărtăşanie!

Pe 24 iunie s-au împlinit 88 de ani de la înfiinţarea Mişcării Legionare

„Garda de Fier este ultima rezervă aruncată în luptă de voinţa de a nu muri a neamului.”

Nichifor Crainic

Preiau articolul:

88 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA LEGIUNII ARHANGHELUL MIHAIL

LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL
În faţa situaţiei de mai sus, m-am hotărât să nu merg nici cu o tabără, nici cu cealaltă. Nici să mă resemnez, ci să încep organizarea tineretului pe răspunderea mea, după sufletul şi capul meu şi să continui lupta iar nu să capitulez.

În mijlocul acestor frământări şi ceasuri de răscruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit în închisoarea Văcăreşti.
Ne-am hotărât să strângem rândurile şi să continuăm lupta sub protecţia Sfintei Icoane. În acest scop, ea a fost adusă la căminul nostru din Iaşi, din altarul bisericii Sfântul Spiridon, unde o lăsasem cu trei ani în urmă.
La aceste gânduri, grupul “Văcăreşti” s-a alăturat imediat. Peste câteva zile am convocat la Iaşi pentru Vineri 24 iunie 1927, ora zece seara, în camera mea din str. Florilor No.20, pe Văcăreşteni şi pe puţinii studenţi care mai rămăseseră legaţi de noi.

Intr-o condică, cu câteva minute înainte, scrisesem următorul ordin de zi, numerotat cu No.1:

“Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.
“Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.”

Această primă şedinţă a durat un minut, adică atât cât am citit ordinul de mai sus, după care cei prezenţi s-au retras, rămânând ca să cugete dacă se simt destul de hotărâţi şi tari sufleteşte, pentru a păşi într-o asemenea organizaţie, unde nu era nici un program, singurul program fiind viaţa mea de lupte de până atunci şi a camarazilor mei de închisoare. Chiar şi pentru cei din grupul “Văcăreşti” am lăsat timp de gândire şi de cercetare a conştiinţei lor, pentru a vedea dacă nu au vreo îndoială sau rezervă deoarece păşind aici vor trebui toată viaţa lor să meargă înainte fără nici o şovăire.

Intima noastră stare sufletească din care s-a născut Legiunea a fost aceasta: nu ne interesa dacă vom birui, dacă vom cădea înfrânţi sau dacă vom muri. Scopul nostru era altul: de a merge înainte, uniţi. Mergând împreună, uniţi, cu Dumnezeu înainte şi cu dreptatea neamului românesc, orice soartă ne-ar fi dăruită, înfrângerea sau moartea, ea va fi binecuvântată şi va da roade pentru neamul nostru. Sunt înfrângeri şi sunt morţi care trezesc un neam la viaţă, după cum sunt şi biruinţe dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odată.
Corneliu Zelea Codreanu – „Pentru Legionari”

De la icoană şi altar am pornit, apoi am rătăcit o bucată de vreme purtaţi de valurile omeneşti şi n-am ajuns la nici un mal, cu toatăcurăţenia impulsurilor noastre (rămasă interioară, nu impusă valului care ne purta)… Acum, cu sufletul greu, răzleţiţi, sfârtecaţi, ne strângem la adăpost, la singura căldură şi alinare, tărie şi reconfortare a noastră, readucătoare de puteri, la picioarele lui Iisus, în pragul orbitoarei străluciri a cerului – la icoană…
Noi nu facem, şi n-am făcut o singură zi în viaţa noastră politică . Noi avem o religie, noi suntem robii unei credinţe. În focul ei ne consumăm, şi în întregime stăpâniţi de ea, o slujim până la ultima putere. Pentru noi nu există înfrângere şi dezarmare, căci forţa ale cărei unelte vrem noi să fim, e etern invincibilă.
Nu putem discuta deocamdată în amănunte cauzele prăbuşirii sistemului de până acum. Să fie spus doar atât, în aceste clipe de zămislire nouă, să fie spus clar şi hotărât, spre a imprima caracterele noului sistem născând: lumină din lumină!
Întunericul patimilor nu va putea niciodată cristaliza un focar de lumină salvatoare. Iar ceea ce căutăm şi dorim noi din toată fiinţa noastră, e lumina, e înstăpânirea din nou a vieţii aşa cum a voit-o Dumnezeu: viaţa de adevăr, dreptate, virtute. În această constă mântuirea, cu scăparea de jidani şi de toate plăgile ucigătoare care ne mistuie: readucerea rodului în via dumnezeiască azi bolnavă şi stearpă, în naţiunea noastră (măcar în ea) căzută în ghearele satanice stârpitoare ale sufletului şi aducătoare de pieire. Această nouă fecundare a sufletului pierdut al unei naţiuni, nu se poate face decât prin cea mai pură esenţă de lumina, de virtute.
De pregătirea şi cultivarea acestei esenţe am căutat noi a ne îngriji încă de mult, de când prevedeam ceasul deziluziei amare. (Vom dovedi la timp că am prevăzut acest ceas). Şi am ajuns la crezul că ea nu poate fi creată, păstrată, cultivată şi apoi întrebuinţată la operaţia de regenerare, decât în mediul ei creator. Ea nu poate fi găsită şi captată decât la izvorul ei: la picioarele Mântuitorului, sub iubitoarea oblăduire a lui Dumnezeu. Vrem viaţa, scânteie mântuitoare, vrem cale izbăvitoare … „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, e sentinţa neclintită a lui Iisus. Deci la El, la Dumnezeu, la harul său am alergat, dar piedici şi rătăciri ni s-au ridicat în cale, şi acţiunea noastră a tânjit. Vrem să trecem peste piedici! Am şi trecut… A fost o zi dureroasă pentru noi ziua aceea de lepădare şi îndepărtare a piedicilor, căci ne erau crescute în suflet, ba chiar le iubeam. Dar am învins durerea, am ridicat fruntea şi am călcat asupra lor. Acum, în pustiu, suntem iarăşi liberi, în faţa viitorului. Cadrele pe care ni le alcătuim de astă dată, trebuie să cuprindă, şi vor cuprinde, numai crezul, dorinţa şi acţiunea salvatoare, ferite de tot ce e umbră şi întuneric.
Vrem să construim deci (şi, cu ajutorul lui Dumnezeu vom construi) o celulă de strălucitoare lumina, care va acţionă, adică va luminaşi deci va mântui. Nu suntem creatori de lumina. Ea se afla numai la Dumnezeu. Nu suntem făuritori ai mântuirii dorite, ci vrem să fim simple unelte ale acestei forţe salvatoare, pe care n-o căutăm aşadar în altă parte decât în singurul loc unde se afla: la Dumnezeu.
Deci: la Icoană!
Această căsuţă e, natural, un sistem. El există, de-acum. Şi orice sistem viu e mişcat de o forţă. În sistemul societăţilor omeneşti,forţa nu se captează decât prin organizare. Aşadar sistemul nostru trebuie să aibă o organizaţie, şi o are. Organizaţia însă, nu se poate naşte şi dezvolta sănătos, fără rânduială, ierarhie şi mai ales fără un Conducător.
De aceea organizaţia noastră are un şef, neales de nimeni, ci consimţit de cei ce, atraşi de o forţă tainică, au venit să constituie, sub conducerea unui şef, celulele ordonate şi disciplinate ale organizaţiei. Acest şef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu.
Sistemul nostru, această căsuţă cu rânduiala şi conducerea ei, strâns unit în jurul stâlpului credinţei în Dumnezeu (singurul ei stâlp de sprijin), îşi începe, în faţa lumii, munca, strădania, de care ne e legată singură nădejde de mântuire.
Avem credinţa că, de astă dată, mergem drept la ţintă şi biruinţa este asigurată. Neamul va fi servit, mântuit, deoarece nu înţelegem să ne mai depărtăm nici o clipă de la Icoană şi de la porunca ei. Nu mai lucrăm deci noi, ci ea, care este neînvinsă.
Celor destul de tari la suflet pentru a ne înţelege, a ne aproba şi însoţi de pe-acum, le trimitem chemarea noastră: la Icoană!
Ceilalţi, cei mulţi, vor veni mai târziu, dar vor veni sigur.

 Ionel Moţa
“Pământul Strămoşesc”, anul I. No. 1 (1 August 1927)

„Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţiile sufletului românesc.”
Mircea Eliade – „Buna Vestire”, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp1 – 2

                                                    Sub semnul Arhanghelului

Dintre toate mișcările care, de la război încoace – pentru a nu vorbi decât în strictă contemporaneitate – au încercat să organizeze destinele nației noastre, niciuna nu s-a așezat mai sigur în matca istoriei românești ca cea a tinerilor care stau sub ocrotirea Arhanghelului cu sabia de foc. Este adevărat că ei au norocul să se ridice la viața comunității în momentul UNIC în care structura istoriei coincide în așa grad cu geniul rasei noastre încât e de ajuns să fii cu adevărat român pentru ca gestul tău să creeze perspective imperiale. Dar când te gândești că atâtea așezări și formațiuni politice – cu o tradiție „mare” și cu o experiență „bogată” – și-au ratat misiunea revoluționară și s-au împotmolit repede în apele stătute care nu dau decât cel mult o perspectivă de broască, trebuie să începi a înțelege că gestul rodnic al tânărului, dar, pentru asta, nu mai puțin bărbatului lor căpitan trece dincolo de îndemânare sau talent și devine răsfrângerea sigură a unui destin. Trebuie să spun, aici și astăzi, celor de vârsta mea – și, dacă îmi e îngăduit, și celor mai bătrâni decât mine – CĂ, PÂNĂ ACUM, MIȘCAREA ACEASTA NU A GREȘIT NICIODATĂ. Destul ca să ne facă să înțelegem că pe tinerii aceștia, care merg chiuind în luptă și în moarte, nimic nu-i abate din drumul lor; nici violența, nici trădarea; nici lingușeala, nici corupția; nici ademenirea, nici prigoana. Căci nu merg pe drumul lor, ci pe drumul nației, care e al mântuirii, pentru că pe el străjuiește Dumnezeu. Iar celor mai îndărătnici le voi spune că a trecut momentul în care adeziunea noastră putea să însemne izbânda și împotrivirea noastră – înfrângerea. De întâlnirea noastră cu tinerețea legionară nu mai atârnă decât bucuria de a fi văzut din vreme „lumina cea adevărată” și … un apus fără fulgere. Căci, încă o dată, victoria legionară înaintează ca o necesitate de destin, iar a te împotrivi ei înseamnă a lua istoria în răspăr.
Nae Ionescu – “Buna Vestire”, anul I, nr.100, din 27 iunie 1937

        10 001

Legiunea surprinde. Prevestitorii de rele – politicieni, oameni de afaceri, inteleptii de profesie sau instrainatii pur si simplu – vesteau, parca, un alt soi de inceput. Oamenii cumsecade, nadajduind in gesturi teatrale din partea Legiunii, ne vesteau si ei un alt inceput. Si unii si altii se pot mira astazi. Ii asiguram ca au sa se mire si maine. E in destinul organismelor vii sa se nedumereasca. O masina nu te surprinde. Un partid politic mort nu te surprinde. Inchipuiti-va ca ar fi guvernat liberalii: cine n-ar fi stiut dinainte totul, chiar – sau mai ales – afacerile ce se vor intreprinde?Capitanul surprindea. A fost una din cele mai mari victorii asupra adversarilor sai – care nu erau nici putini, nici prosti – de a face exact lucrul la care nu se asteptau. Cine ar fi crezut ca, dupa alegerile din 1937, Legiunea nu va da lupta? Capitanul n-a grabit-o. Simtea, poate, ca – in Romania aceasta care intelege cu intarziere – lumea pastreaza un rest de incredere in ceilalti si o rezerva fata de Legiune. A trebuit ca ceilalti, cu Rege cu tot, sa le arate pana la capat ce pot si ce nu pot. A trebuit ca Legiunea sa le arate ca poate indura totul. Una din atitudinile cele mai surprinzatoare adoptate de Capitan a fost cea folosita in lupta electorala. Propaganda se face de obicei in judetele unde te simti slab. Capitanul o facea mai ales in judetele unde Legiunea era tare. De ce? Pentru ca puterea iradiaza. Si cu cat o adancesti mai mult, cu atat iradiaza mai bine. Victoria nu se cucereste in suprafata. Ci in adancime.Daca lumea romaneasca ar cunoaste mai bine Miscarea Legionara, daca ar citi cartile capeteniilor, circularile din trecut si mai ales acea extraordinara Carticica a Sefului de Cuib, ar intelege mai mult din ce se intampla azi. S-ar mira inca, uneori. Dar ar sfarsi prin a intelege.
Aproape toata lumea se intreaba: ce face Miscarea Legionara in cutare problema? Ce program are pentru cutare sector? Cum va reforma Academia Romana? Dar ce are Legiunea cu Academia Romana? O miscare izvorata din strafundurile romanesti curge in albia ei. Daca apele se vor umfla – si vor trebui pana la urma sa se umfle – atunci ele se vor revarsa peste intreaga intindere a vietii publice. Pana atunci ele isi vor adanci propria lor albie. O miscare vie nu se anemiaza raspandindu-si peste tot puterea creatoare. Ci facand mai creator aceea ce s-a dovedit odata viu. Asa cum, in actiunea electorala, Capitanul intarea aceea ce era tare, asa trebuie sa se astepte oricine sa faca si pe viitor Legiunea.
Unde a reusit ea pana acum? In crearea altui tip de om. Ce e firesc sa intreprinda acum, cand are mijloacele legale s-o faca? Sa adanceasca si apoi sa extinda, potrivit cu mijloacele ce-i stau la indemana, tipul de om creat. Dar, oricat de fierbinte ar fi gandul conducatorilor de a vedea toata Romania legionarizata, aceasta nu se poate intampla de la o zi la alta. Iar pentru ca inauntrul Legiunii educatia s-a facut prin elite, lumea romaneasca urmeaza a fi si ea transformata prin influenta elitelor legionare existente sau in curs de constituire inauntrul ei.
Si ma gandesc la aceea, fara seaman in viata noastra publica, scoala de elite, care trebuia sa fie si probabil va fi Corpul Mota-Marin. Elitele care urmeaza a se ridica inauntrul ei vor trebui sa fie atat de pure, incat Capitanul a ordonat ca numarul membrilor sa nu treaca de 10.000. „Sa traiesti dupa tipul de viata si sa mori dupa tipul de moarte al lui Mota”. Cum ar putea fi mai mult de zece mii de oameni din acestia?
Dar stiti ceva? Sa visam ca lucrul e cu putinta. Sa lucram fiecare dintre noi, ca si cum lucrul ar fi cu putinta. Si sa ne inchipuim al zece mii unulea, intr-o tara unde Cel mai bun dintre noi a nadajduit sa numere doar zece mii.

Constantin Noica – „Buna Vestire”, 1940
Fata de corifeii generatiei lui, care se integrasera in Legiune pe la mijlocul deceniului al patrulea, Constantin Noica se apropie si intra in Legiunea abia dupa asasinarea Capitanului. Considera ca o formatie spirituala, a carei culminatie a fost jertfa creatorului ei, te obliga sa faci parte din ea, aceasta fiind o conditie a plenitudinii tale launtrice. Si, Constantin Noica, ceva mai tarziu, a devenit legionar.

Stilul legionar

Odata cu aparitia Legiunei in orizontul istoriei noastre nationale a luat nastere si un nou stil de viata. Este un stil propriu neamului romanesc.
Pornita din viata, din nevoi romanesti si umane totodata, Miscarea Legionara pastreaza in inima ei tot ceea ce ii este necesar sa poata creste si invinge. Principiile acestei Miscari, legile ei, nu sunt inchipuiri lipsite de inteles, ci rodul unor experiente indelung verificate. Elementele care o alcatuiesc sunt vii si adevarate, in necontenita legatura cu izvoarele de viata ale neamului.
Gandul legionar, in curatenia si puterea lui de patrundere, a stiut distinge necesarul de intamplotor, adevarul de minciuna, eternul de efemer. Gandul legionar a stiut distinge lumina de intuneric si viata de moarte. In acest fel Miscarea Legionara, distingand elementele si respectand legile, cladeste o lume romaneasca noua, dupa nevoile vremii si firea neamului acesta.
Pornita firesc si crescuta organic, viata legionara, ca orice inceput de viata noua, are un stil simplu. In adevar, una din insusirile de capetenie ale acestei vieti este simplitatea. Este aci o consecinta fireasca a intemeierii sale. Intotdeauna cand o noua epoca istorica incepe, manifestarile ei, stilul de viata care caracterizeaza acea epoca, este un stil simplu, in opozitie cu acela al lumei de inainte, acela al epocilor decadente.
Miscarea Legionara este o miscare de inceput de veac, de aceea stilul de viata legionar inlatura tot ceea ce este inutil, exterior, ornamental, inlatura tot ceea ce a creat stramb si inpovarator, o mentalitate si o simtire imbatranita, stilul legionar inlatura tot ceea ce astazi ca si-n alte epoci asemanatoare, sub pretentie de civilizatie si rafinament, desfigureaza chipul omului si il indeparteaza de natura sa proprie.
Dar ce inseamna simplitate legionara? Inseamna trairea adevarata: omul in legile omeniei sale. Simplitatea legionara inseamna linie dreapta, inseamna adancime, inseamna asceza. Ea decurge dintr-o adevarata traire in spirit.
Alaturi de aceasta insusire a vietii legionare sta taria, masivitatea. Noul stil de viata romaneasca este, ca un templu doric: simplu si masiv. Taria legionara este un atribut al felului organic, adanc si de inteleapta asezare a omului in lume. Nimic nu poate zdruncina ceea ce a crescut din viata ca un arod al pamantului si ca o implinire a legilor celor mari. Legionarul este ca o statuie ce-si profileaza chipul crescut ca-ntr-un masiv de piatra. El nu are un chip fragil, elegant si lipsit de legaturi cu mediul natural care l-a creat. El creste si se arata ca un chip stilizat din elementele tari, grandioase ale naturii locale.
O a treia caracteristica a stilului legionar este armonia. Viata legionara este cladita intr-un desavarsit echilibru de forte si de elemente. Cugetul si fapta legionara se manifesta ca intreguri armonice, atat structura interna a elementelor ce o compun cat si dinamismul sau creator nu depasesc cu nimic limita necesara. Nimic nu e mai mult sau mai putin trebuie.
O miscare care dupa cum am spus, este organica, este simpla si tare prin intreaga ei asezare pamanteana si metafizica, nu poate aduce in stilul ei de viata decat o mare si frumoasa armonie. Toate aceste elemente: simplitatea, taria si armonia se leaga unele de altele intr-un intreg care nu este altceva decat stilul legionar. Este stilul lumei noi romanesti, este stilul omului in ce are el mai propriu, adica in legea care ii da fiinta, stilul omului care in continua legatura cu tainele vietii, patruns de sensul ei adanc, armonios, echilibrat, intreg, se naste, se ridica si moare, inplinindu-si indatoririle pana la capat, asa cum la pecetluit destinul lui de om.
Pe aceasta cale intelegem ca legionarul are un frate bun in taranul roman, in taranul nealterat al satelor de munte: aceeasi substanta, aceeasi atitudine, aceeasi lege. Si tot astfel ca legionarul are un dusman de moarte in lumea falsificata si decadenta a oraselor: doua esente, doua principii ce nu pot trai laolalta.
Stilul legionar este stilul romanesc de a fi, este stilul de viata al acestui neam care are un pamant al sau, un cer si un Dumnezeu al sau, care are un destin propriu in istoria neamurilor. El va invinge ca ceva firesc, in lupta ce se da astazi intre cele doua lumi.
Ernest Bernea

Părintele Iustin Pârvu despre Mişcarea Legionară

Inițiatorii Mișcării Legionare erau în primul rând oameni creștini model, erau niște modele ale societății. Ei au adus un mare aport neamului și Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viața bisericească și duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreținut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreținut un spirit viu al jertfei și al sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalțe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică și la consolidarea aceasta au contribuit mințile cele mai înalte ale culturii și spiritualității noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reușit să îi dea țăranului o pâine mai ieftină, aceasta era de altfel scopul lor. În afară de asta, au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului. De pildă, în anul 1920 când era ancorat la Iași steagul roșu deasupra atelierelor din Niculina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat și a aruncat de acolo cârpa aceeea roșie. Atunci mult tineret s-a atașat mișcării legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupția, în special rușii și evreii, care stăpâneu presa, învățământul și comerțul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulți evrei simpatizanțiai Mișcării, iar Rady Gyr însuș a înființat teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creștinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca și atunci, așa cum spunea și Sf. Iustin Martirul și Filosoful, creștinul trebuie să se lepede de imoralitățile păgâne, apoi să învețe legea creștină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităților sufletești și apoi să le aplice practic în viața de zi cu zi. Aceasta a făcut Mișcarea Legionară și munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînțeles că cei care au învins au scris istoria și au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în niște teroriști, naziști, antisemiți.

Este cunoscut faptul că  era o relație  amicală între Codreanu și rabinul șef din România,care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, și se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar și împotriva nazismului. Se știe că atunci când a vrut să cumpere o mașină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o mașină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtășea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era mișcarea legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimați de germani, cu protecția papalității cu tot. În fond, atât rușii cât și germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

Tinerii români, simpatizanți sau membri si Mișcării legionare, au fost singurii din Europa care sau ridicat fățiș împotriva comunismului. Ei s-au ridicat împotriva abuzurilor totalitariste și păcatelor pe care le promova doctrina comunistă, cu toate nedreptățile și urgiile ei. Acești tineri au înfuriat foarte tare masoneria, vrăjmașii creștinismului și au trezit toată Europa din somnolența în care se afla. Acești martiri incomodează și după moarte. Dar vor ajunge cu toții în fața judecății și vor vedea la cine au fost adevărul și dreptatea. Dacă aici pe pământ nu s-au putut convinge nici cu jertfele noastre, se vor convinge dincolo cu hotărârea lui Dumnezeu. Treceți de la mine că nu vă cunosc pe voi… Acești tineri care au făcut parte din Mișcarea legionară nu aveau nimic în comun și nici o legătură cu hitlerismul. Ei acum sunt acuzați de fascism tocmai pentru a decrebiliza mișcarea, însă toți oamenii mari de cultură ai României din acea perioadă au susținut această mișcare. Pe noi nu ne interesează problema politică. Acești tineri erau închiși în special pentru convingerile lor religioase care puteau influența masele creștine.

M-am bucurat mult de  mulțimea credincioșilor noștri, merg înspre Aiud să-i slăvească pe martiri. Glasul martirilor a chemat pe fiecare să se identifice cu spiritualitatea tineretului acelei generații. Mișcarea aceasta a tineretului de atunci, în mare parte legionar, a șocat întreaga lume, prin curajul și jertfelnicia  lor, dar mai ales prin puterea unității lor. Unitatea lor era așa de rodnică, încât în scurt timp  ar fi câștigat  tot poporul și comunismul a recunoscut  în această mișcare un inamic ce-i punea în pericol puterea. Vă dați seama ce forță a avut acest tineret, într-un moment  în care, în ’44, comuniștii erau stăpâni la noi în țară, Occidentul chiar era potrivnic oricărei mișcări de dreapta și țara era cuprinsă de cele mai puternice gheare? Ei bine, toți au rămas uimiți, până la organele Securității, de puterea organizațiilor noastre de tineret.

(Text preluat din: Din învățăturile și minunile părintelui Justin, Fundația Justin Pârvu, Petru-Vodă, septembrie 2013, p. 61)

Părintele Arsenie Boca despre Mişcarea Legionară

„Am fost tinut la securitate sase saptamani. Cu parintele Arsenie discutam numai cand ne gaseam singuri. Restul timpului fie ca ascultam discutiile din camera, fie ca ma duceam cu gandul departe.
Intr-o zi se intampla sa ramanem amandoi in camera. Parintele Arsenie atunci imi spune: „Daca ar fi trait Capitanul ce lucruri frumoase am fi facut noi…”. Altadata imi spune: „Sa stii ca Legiunea nu va invinge pana nu se va completa numarul de legionari in cer”. Asta ar insemna sa moara toate generatiile din 1927 pana in 2000. Ar trebui sa treaca 60-80 de ani. Ar insemna sa nu mai traiasca nici un legionar din zilele noastre.
„Dumnezeu va avea grija sa ramana si samanta pe pamant”, imi raspunde parintele Arsenie. A fost ultima discutie cu parintele Arsenie. Pe mine m-au luat si m-au dus la Penitenciar. M-au bagat singur intr-o celula la etajul trei, complet izolat de ceilalti legionari.
Fragment din manuscrisul lui Mircea Puscasu, fost detinut politic, legionar
Ion Gavrila Ogoranu in „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”, vol. 3, reda marturisirea facuta de mitropolitul Antonie Plamadeala chiar langa crucea de la manastirea Sambata:„Marturisesc acum, lucru ce nu l-am facut niciodata, urmatoarea intamplare: eram prin 1947 in chilia parintelui Arsenie, care se dezbracase pana la brau sa se spele; pe pieptul parintelui atarna o cruce care avea si o garda legionara pe ea. M-am speriat si l-am intrebat:- Parinte, nu ti-e teama sa porti un asemenea obiect primejdios?
– O am de la Corneliu Codreanu, el mi-a daruit-o”.

Părintele Arsenie Papacioc despre Mişcarea Legionară

„Imi amintesc ca iesind de la parintele (Marcu) din chilie, pe un coridor m-a intrebat cineva despre Miscarea Legionara, ce este. I-am spus: n-ai sa pricepi, dar un lucru trebuie sa intelegi si sa te temi: patronul Miscarii Legionare este Arhanghelul Mihail si i-am spus troparul: „Unde umbreaza darul tau Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toata lucrarea diavolului, ca nu sufera sa ramana langa lumina ta lucifer, care a cazut din cer. De aceea ne rugam tie: sagetile lui cele de foc indreptate cu viclesug impotriva noastra stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de lauda Mihaile Arhanghele.” Asta era Garda de Fier, i-am spus.”
Crestin Ortodox.ro

Revoluţia Legionară

Sporul nou pe care l-a adus Codreanu în viata politică a României nu stă în idei, pentru că idei poate avea oricine, ci într’o cruntă disciplină diametral opusă dezordinii democratice în mijlocul căreia trăim. O disciplină ale cărei elemente esentiale sunt: renuntarea la sine si credinta în folosul neamului. In viata sa proprie renuntarea la sine a mers până la sacrificiul suprem: „Ori învingem ori murim”, nu e numai un refren de cântec legionar, ci însusi principiul acestei miscări, care în afară de acela al lui Avram Iancu, este singura cu adevărat revolutionară în istoria noastră. Ideea revolutiei zăcea în firea întemeietorului. Ceea ce n’am încetat să pretuiesc la el, este îndrăzneala unică, de a-si fi asezat existenta la limita de sus, unde nu este altă posibilitate, este biruinta sau moartea. Din această psihologie personală s’a născut disciplina legionară. Era el, care se voia repetat în fiecare camarad de luptă. Moartea lui care e un sacrificiu, consfinteste această disciplină si o ridică la prestigiul unei scoli a eroismului moral. Garda de Fier n’a pregătit revolutia ca pe o simplă lovitura de stat, ci s’a transformat pe sine în oamenii săi, ca pe urmă să poată revolutiona moralmente întreaga societate românească. Revolutia legionară nu este un sfârsit, ci abia un început. Astfel toti cei care vor „învierea” neamului românesc, trebue să vrea totodată revolutia legionară permanentă. „Garda de Fier” este ultima rezervă aruncată în luptă de vointa de a nu muri a neamului.
Nichifor Crainic

Miracolul legionar

Nu e nicio filosofie sã fii comunist, când ai la dispoziție State care sã te susținã, uriașe rezerve materiale și uriașa conspirație care a împânzit tot globul, dar e mare lucru ca singur pe lume, lovit din toate pãrțile, negãsind sprijin nici la acei cari ar trebui sã te sprijine, trãind în mijlocul unei lumi îndobitocitã de vicii, materialism și prostie, sã-ți perpetuezi existența.
Acesta e miracolul legionar, aceastã formã superioarã de manifestare umanã, care se considerã permanent mobilizatã în serviciul lui Christos și a marilor idealuri ale umanitãții și care luptã contra bestialitãții ridicatã la rang statal, contra genocidului ca sistem de guvernãmânt și contra lui Antichrist, cãruia se închinã astãzi toate mai-mãrimile lumii.
…Legiunea își reface rãnile și își reia drumul ei de luptã și suferințã. Aceastã tãrie de neînvins are o explicație pe care voi toți o cunoașteți și care constituie cea mai mare virtute omeneascã; eroismul de duratã în slujba Adevãrului. Cãpitanul și Moța și toți eroii și martirii noștri ne-au deschis acest drum care nu se mãsoarã nici dupã victoriile obținute nici dupã înfrângerile suferite, ci exclusiv dupã statornicia arãtatã în slujba unei credințe. E mare cel ce face o faptã mare, dar e mai mare acela care clipã de clipã, zi de zi, an de an, toatã viața, își pãstreazã lealitatea fațã de idealul îmbrãțișat.
Acesta e secretul care ține viața Legiunii. Dela primele ei începuturi și pânã astãzi putem urmãri o perfectã continuitate în spiritul ei, în doctrina ei, în organizația ei, în obiectivele ei, grație tocmai elementelor de mare stabilitate sufleteascã cari nu s’au clintit depe pozițiile lor, în mijlocul celor mai mari încercãri”.

Horia Sima

Sursa: buciumul.ro

O bigrafie a lui Mihai Răzvan Ungureanu, recent propus pentru şefia SIE de către preşedintele Klaus Iohannis

Susținător al proiectului de la Roșia Montană și al gazelor de șist, dar și omul care a cedat Moștenirea Gojdu către Ungaria. La 17 ani scria ODE pentru Ceaușescu. Portretul NEFARDAT al lui MRU

Mihai Răzvan Ungureanu este ca și numit director al Serviciului de Informații Externe, după ce Klaus Iohannis l-a nominalizat în această funcție.
Fostul premier are un „bagaj” de acuzații, fapte și declarați, care ar trebui să ridice un semn de întrebare în privința fidelității sale față de interesele poporului român.
În 1989, pe când avea doar 21 de ani, Mihai Răzvan Ungureanu ocupa deja cea mai înaltă funcție pe care un tânăr de vârsta sa o putea ocupa: MRU era membru supleant al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist.
Deși a recunoscut acest aspect, MRU a afirmat că funcția era „strict formală, care nu presupunea participarea la decizia politică propriu-zisă”. Cu toate acestea, pe când avea doar 17 ani, MRU scria materiale elogioase în Scânteia Tineretului la adresa regimului Ceaușescu, ceea ce ar explica ascensiunea sa fulminantă spre vârful PCR. Totul se întâmpla în 1985, anul în care părintele Gheorghe Calciu era expulzat din țară pentru criticile aduse regimului, iar disidentul Gheorghe Ursu era omorât în bătaie de către forțele de represiune.

După 1989, Mihai Răzvan Ungureanu a cunoscut o ascensiune fulminantă. Astfel, în 1993, ajunge secretar xecutiv al Asociației Internaționale a Studenților în Istorie, Budapesta – Bruxelles (1990-1993).În 1993 a susținut masteratul în Studii Ebraice la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice din cadrul colegiului St. Cross al Universității Oxford.
Între 1996 și 1998 este membru  board-ului științific al Fundației Soroș pentru o Societate Deschisă, Iași – București,  membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie, etc.
În 1998, MRU a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor  Externe de către ministrul Andrei Pleșu. Ieșeanul a deținut această funcție timp de trei ani.
În 2004, Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit în funcția de Ministru al Afacerilor Externe, în Guvernul Tăriceanu. Imediat, cerea instalarea portretului Anei Pauker în sediul Ministerului.
La doar un an de la numire, Mihai Răzvan Ungureanu susținea și promova o ordonanță de urgență, prin care România renunța la moștenirea lui Emanoil Gojdu, în favoarea Ungariei. Moștenirea este evaluată la 1 miliard de euro. Din fericire, Biserica Ortodoxă Română s-a opus vehement adoptării acestei ordonanțe și în martie 2008, Senatul României a respins adoptarea acestui acord.
Menționăm că averea Gojdu fusese naționalizată de regimul comunist din Ungaria încă din 1992.
În 2006, într-un interviu acordat ziarului austriac „Die Presse”, MRU afirma:

Trebuie să priviți România aproape ca și un nou land federal. România este tot atât de importantă pentru economia Austriei ca și sângele pentru corp

MRU și-a dat demisia din Guvernul Tăriceanu în februarie 2007, iar în noiembrie a fost propus de președintele Băsescu pentru conducerea Serviciului de Informații Externe. La aflarea veștii, fostul purtător de cuvânt al SRI, Nicolae Ulieru, a reacționat dur.
„A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE.

Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus „oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?

Ulieru a mai spus că SRI a fost împiedicat să-l racoleze pe MRU de către un serviciu secret străin.
„Mihai Răzvan Ungureanu a avut, ca istoric la Iaşi, o poveste, un scandal care l-a scos din anonimat. El a făcut o conferinţă de presă în care a denunţat faptul că un ofiţer de la secţia judeţeană al SRI a încercat să îl racoleze. Şi ca urmare a acestei conferinţe de presă s-a constituit o celulă de criză în careul SRI, care a hotărât să îl demită pe ofiţerul respectiv, iar purtătorul de cuvânt din vremea aia, Nicolae Ulieru, să dea un comunicat care să condamne practicile nelegale ale acelui ofiţer. Relevanţa e următoarea, că acel ofiţer nu a fost un ageamiu. El a încercat recrutarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pe nişte motive foarte întemeiate. Iar sacrificarea acelui ofiţer a fost făcut la dorinţa expresă a unui serviciu străin şi stat străin”, a spus Ulieru, cel mai longeviv purtător de cuvânt din istroria SRI.
În 2012, MRU a fost numit la conducerea Guvernului României, funcție pe care a îndeplinit-o timp de 78 de zile.
Cât a fost premier, Ungureanu a reușit să semneze acordurile petroliere „pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între ANRM şi Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti”, după cum informa la vremea respectivă, agenția Mediafax. Mai mult, Ungureanu a clasificat respectivele acorduri, ele rămânând la fel și astăzi.
Pe 13 martie 2012, deputatul Ion Stan afirma în plenul Parlamentului că MRU a avut un rol cheie în nepedepsisrea celui care l-a ucis pe muzicianul Teo Peter.

„Soldatul, protagonistul unei relaţii sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, care a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul-cheie trebuia „să nu mai fie găsit”. Mihai-Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE şi a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat şi prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea nu atât a acuzaţiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului”.
Oficial, Teo Peter a fost lovit de o mașină condusă de Christopher Van Goethem, soldat american de la Ambasada SUA din București aflat în stare de ebrietate. Extrădat în SUA, soldatul a fost găsit nevinovat. În documentele wikileaks, Ambasadorul SUA este înregistrat spunând că Van Goethem nu va „executa nicio zi de închisoare în România. Între timp, deputatul Ion Stan a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru fapte de corupție. Decizia nu este definitivă.
În 2014, pe fondul protestelor masive ale Românilor împotriva exploatării gazelor de șist, MRU declara:
„Roșia Montană înseamnă locuri de muncă, e o prioritate. Nu sunt ecologistul de vârsta nouă care și-a reinventat propria identitate politică.Mă interesează să existe o brumă de responsabilitate.Sunt dispus să merg cu oricine la Roșia Montană și la Roșia Poieni, să vadă cum arată niște răni ale pâmântului. Eu nu sunt adeptul niciunui proiect, sunt adeptul unor rezultate. Proiectele care aduc locuri de munca ma interesează, le sustin.
Am avut discuții cu miniștrii responsabili și am cerut foarte clar: Spuneți-mi unde s-a blocat, și unde e un aviz negativ, de ce e negativ, și închidem totul.”
Avântul său în susținerea Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) se poate explica prin faptul că unul din inițiatorii proiectului, controversatul Mark Rich, a sponsorizat o parte din studiile în străinătate ale lui MRU. Mark Rich este dat în urmărire internațională.
De asemenea, MRU a susținut și a reușit privatizarea companiei strategice Cuprumin, companie de stat aflată pe profit la acea dată. Compania a fost vândută la un preț de 200 de milioane de euro. Zăcământul de cupru pe care CupruMin îl putea exploata era evaluat la 4,5 MILIARDE de euro. Compania care a cumpărat Cuprumin, Roman Coppper, se înființase cu un an înainte.
Tot în calitate de premier, MRU s-a opus legii înființării unui muzeu al Comunismului pentru că „s-ar crea un paralelism instituțional nejustificat” între noua instituție și IICCMER. IICMER era condus la vremea respectivă de Andrei Muraru, ieșean ca și MRU.
Grupul de Investigații Politice sesiza Parchetul General legătură cu conflictul de interese în care s-a aflat fostul director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a cărui familie a primit 170.000 de euro în 2009 şi 2010 de la firma austriacă OMV AG. „În decembrie 2007 Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit director al SIE, funcţie de demnitate publică asimilată rangului de ministru. Începând cu 2009, firma OMV a devenit principala sursă de venit a familiei Ungureanu, Daniela Ungureanu încasând de la aceasta câte 85.000 de euro pe an (7000 de euro pe lună), de aproape 6 ori mai mult decât încasa Mihai Răzvan Ungureanu de la SIE”, se spunea atunci.
Președintele Traian Băsescu arăta că „nu este legal ca, în perioada când o persoană este şeful SIE (Serviciul de informaţii externe), soţia sa să fie angajată a unei firme din străinătate!”
De asemenea, fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu, îl acuza pe fostul premier că pe vremea când a fost ministru de externe, a trimis un ordin prin care îi cerea să nu se mai intereseze de tezaurul României aflat la ruși.
„La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă în 2004, reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei TEZAURULUI ROMÂNIEI. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în nici un fel şi sub nici o formă problema Tezaurului”, spunea fostul astronaut.
Sursa: activenews.ro 
Iată cine e acest personaj nefast pentru România! 
E bine de amintit şi că provine dintr-o familie de origine evreiască. Nimic întâmplător! 
Vai ţie Românie, că ţi s-au pus lupi paznici la oi!

%d blogeri au apreciat asta: