Pieptul oricărui creştin (preot sau mirean) poate înlocui altarul Bisericii

În caz de nenorocire, dacă preotul nu are antimis, el poate sluji Sfânta Liturghie pe pieptul unui alt preot. Al doilea preot se întinde pe spate, acolo unde se află, în închisoare, în lagăr, în ocnă, şi preotul care slujeşte, punând sfintele vase pe pieptul preotului frate, slujeşte pe trupul său ca pe un altar sfânt.

epitaf

Fără biserică, preotul nu poate sluji (de fapt această afirmaţie e greşită, căci din chiar conţinutul textului reiese ca preotul poate sluji şi în afara bisericii, având Antimisul cu sfinte moaşte sau nu – notă admin.). Şi pentru că micuţa biserică e întotdeauna prea mare, şi poate fi văzută şi confiscată de duşmani, noi am găsit o biserică pe care nici un poliţist din lume n-o poate confisca. În caz de nenorocire, dacă preotul nu are antimis, el poate sluji Sfânta Liturghie pe pieptul unui alt preot. Al doilea preot se întinde pe spate, acolo unde se află, în închisoare, în lagăr, în ocnă, şi preotul care slujeşte, punând sfintele vase pe pieptul preotului frate, slujeşte pe trupul său ca pe un altar sfânt. Iar dacă, din nenorocire, duşmanul ucide toţi preoţii, dacă nu mai rămâne decât unul singur, şi acela poate sluji, fără biserică, fără antimis, fără pieptul celui de-al doilea preot care să-i slujească drept altar: el poate sluji pe pieptul oricărui creştin. Orice om poate ţine loc de altar. Orice om poate înlocui biserica cu trupul său. Pieptul omului înlocuieşte în mod valid cea mai frumoasă, cea mai sfântă şi monumentală catedrală din lume.

(Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer, Editura Deisis, pp. 167-168)

Sursa: doxologia.ro

Iată ce valoare are trupul omului (creştin ortodox)!

Dar ne spune chiar Sfântul Apostol Pavel:

„Au nu ştiti că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 19-20).

Actualizare

Pentru explicaţii privind Antimisul si scopul lui adaug:

Ce este Antimisul

antimis

Antimis (αντί – în loc de şi μίνσος – masă) este o bucată de pânză de in sau mătase de formă dreptunghiulară (cu laturile de 40‑60 cm), care se găseşte la mijlocul Sfintei Mese şi pe care se slujeşte Dumnezeiasca Liturghie.

La mijlocul Antimisului este imprimată scena coborârii de pe cruce şi punerii în mormânt a trupului Mântuitorului. În colţuri sunt pictate chipurile celor patru evanghelişti. În partea de jos se află inscripţia cu menţiunea Hramului Bisericii pentru care este dat Antimisul, data şi semnătura ierarhului care l‑a dat. În spatele Antimisului, într‑un mic buzunăraş, este cusută o părticică din moaştele unui sfânt mucenic.

Originea Antimiselor este foarte complexă şi ea este legată de două etape diferite: cea preiconoclastă şi cea posticonoclastă.

Se ştie că în epoca preiconoclastă exista obiceiul (negeneralizat şi neobligatoriu) de a pune în Sfânta Masă părticele din moaştele martirilor. Această practică îşi are originea încă în creştinismul primar şi mai ales în epoca persecuţiilor, când drept loc pentru Sfânta Masă erau preferate mormintele martirilor. Acest obicei se reflectă în prezent în slujba de Sfinţire a Bisericii, când în Sfânta Masă trebuie puse părticele din moaştele martirilor[1].

Un alt element al istoriei Antimisului est legat mai ales de biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Acolo exista obiceiul de a împărtăşi cu Sfintele Taine în mai multe locuri (datorită numărului mare de creştini); de aceea, în acele locuri se puneau nişte măsuţe de lemn sfinţite, care se numeau antiminsos. Denumirea arată clar faptul că ele aveau rolul de a înlocui Sfânta Masă (centrală)[2]. Acest obicei a fost împrumutat şi de alte biserici.

Nu mult după aceea, mesele respective nu se mai sfinţeau, ci pe ele se punea o mahramă sfinţită, care a primit aceeaşi denumire de antimis. Tot în aceste mahrame au început să fie puse şi părticele cu Sfintele Moaşte – pentru a arăta credinţa în Sfintele Moaşte (lucru destul de important îndeosebi după anul 787/843), dar nici această regulă nu era obligatorie, mai ales dacă în Sfânta Masă deja existau Sfinte Moaşte[3].

Înmulţirea bisericilor ctitorite de diferiţi dregători ai Bizanţului a introdus noţiunea de „paraclis particular”. În cazul acestora, Sfintele Mese nu se mai sfinţeau după „toată rânduiala”, ci pe ele se puneau aceste mahrame care aveau şi semnătura ierarhului, prin aceasta dând o autoritate canonică acestui Antimis[4].

Prin urmare, la început Antimisele se foloseau doar în paraclisele particulare[5] şi în bisericile cu Sfânta Masă nesfinţită (fără Sfinte Moaşte), iar începând cu secolul al XVII‑lea întrebuinţarea Antimiselor s‑a extins şi la bisericile cu Sfânta Masă sfinţită, probabil mai mult din motive practice, de a putea uşor aduna miridele, dar şi din motive canonic‑administrative, căci Antimisul trebuie obligatoriu să fie semnat de episcopul locului, iar retragerea Antimisului înseamnă lipsa dreptului de a sluji Sfânta Liturghie în biserica respectivă[6]

Sfântul Antimis este întotdeauna învelit într‑o bucată de pânză roşie, care se numeşte iliton. Ilitonul (ειλιτόν) este puţin mai mare decât Sfântul Antimis şi serveşte drept învelitoare pentru el. În prezent, la slujba Dumnezeieştii Liturghii, ilitonul şi Antimisul se desfac la Ectenia pentru cei chemaţi, dar în vechime se desfăcea doar ilitonul, abia înainte de Heruvic – pentru aceleaşi scopuri practice ca şi cele de azi, iar Antimisul (până în secolul al XVII‑lea) stătea permanent deschis sub acoperământul (inditia) Sfintei Mese, deci nu la vedere, ca astăzi.

Sfântul Antimis simbolizează giulgiurile de îngropare, iar ilitonul – mahrama cu care a fost înfăşurat capul Mântuitorului.

de Ierom. Petru Pruteanu

http://www.teologie.net/2009/12/10/ce-este-antimisul/


[1] Nu se pun părticele din moaştele altor categorii de sfinţi, ci numai de la martiri, pentru că ei înşişi s‑au jertfit pentru Hristos şi constituie deci modelul supremei jertfe.
[2] Cf. Диакон Михаил ЖЕЛТОВ, „Антиминс”, în ПЭ, том 2, p. 489
[3] Și astăzi grecii pun moaşte doar în Sfânta Masă, la sfinţirea bisericii, nu şi în antimise.
[4] Acest subiect este dezbătut pe larg în Sintagma Atheniană, cap. V. Tot acolo găsim menţiunea lui Manuil al II‑lea, patriarhul Constantinopolului (1243-1255), care zice că „Antimisele nu trebuie puse pe fiecare Sfântă Masă, ci numai pe acelea despre care nu se ştie dacă au fost sfinţite, şi ele nu sunt necesare acolo unde se ştie că masa este sfinţită”. Aceeaşi teză o susţine şi canonistul Matei Vlastaris, care spune că „Antimisele se pun pe acele mese care nu au fost consacrate prin actul sfinţirii” (vezi Pr. Petre Vintilescu, op. cit., nota 399, p. 156). Este clar că aceste consideraţii nu iau în calcul valoarea canonic‑juridică a Antimisului, care probabil nici nu era în vigoare, iar dacă autorii au ţinut seama şi de aceasta, înseamnă că ei s‑au referit la cazul în care Liturghia este slujită chiar de arhiereu, care nu are nevoie să‑şi dea singur dreptul de a oficia Liturghia.
[5] Canonistul bizantin Theodor Balsamon consideră că apariţia numeroaselor paraclise a şi fost motivul pentru care Antimisele au devenit obligatorii (vezi Pr. Petre Vintilescu, Liturghierul Explicat, ed. 1998, p. 156).
[6] Cf. Диакон Михаил ЖЕЛТОВ, „Антиминс”, în ПЭ, том 2, pp. 489‑493. Sursa: http://www.liturgica.ro/cateheza-liturgica/ce-este-antimisul

Anunțuri

6 gânduri despre „Pieptul oricărui creştin (preot sau mirean) poate înlocui altarul Bisericii

  1. ”Fără biserică, preotul nu poate sluji.”

    – INFORMATIE ERONATA!

    – ANTIMISUL NU ESTE BISERICA

    – BISERICA ESTE HRISTOS, ARHIEREUL, PREOTUL, DIACONUL SI MIREANUL

    – ARHIEREUL SAU PREOTUL ALCATUIESTE BISERICA SI IN AFARA CLADIRII

    – HRISTOS, CAPUL BISERICII, VINE CU ARHIEREUL SAU CU PREOTUL IN ORICE LOCATIE

    – POPA NU E POPA DOAR IN ROCHIE (CUM ZIC ORTODOCSII PAGANIZATI)

    – ANTIMISUL ESTE ACT JURIDIC SFINTIT DE ARHIEREU SI DE PREZENTA SFINTELOR

    MOASTE DIN BUZUNARELUL PE CARE IL ARE IN PARTEA DE SUS, PE EXTERIOR

    – ANTIMISUL S-A FOLOSIT DOAR PE VREMEA PRIGOANELOR. CU TIMPUL EL S-A LASAT

    PREOTILOR SI-N VREME DE LINISTE (VEZI ARHIERATICON, PAG. 173)

    – DACA UN ARHIEREU TI-A DAT VOIE SA SAVARSESTI LITURGHIA SUS PE CASA, FARA

    NICIUN ANTIMIS, O POTI FACE.

    – ARHIEREUL NU TREBUIE SA-TI DEA BINECUVANTARE PENTRU ORICE SLUJBA,

    INCHINACIUNE SAU FAPTA. DACA TI-A DAT VOIE SA LITURGHISESTI PE O CORABIE,

    SLUJESTI TOATA VIATA PE O CORABIE!

    Apreciază

    • Ati revenit parinte?
      Pai articolul nu va contrazice. Poate e exprimarea mai obtuza. Dar pentru Sf Liturghie nu e nevoie de un altar? Preotii care nu slujesc in biserica folosesc antimisul pe post de altar (pus pe o masa, pe ceva). Daca n-au nici antimis?
      Articol spune ca pot folosi trupul altui preot sau altui crestin drept altar.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s