Sfântul ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti – 22 iunie

Sfantul Grigorie Dascalul - Mitropolitul Tarii Romanesti

ACATISTUL SFÂNTULUI

Viaţa  sfântului

Născut la Bucureşti în 1765, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost mitropolit al Ţării Româneşti între anii 1823-1834. După ce a studiat la renumite şcoli din Bucureşti, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamţ.  Dornic de  desăvârşire, la îndemnul Sfântului Paisie, tânărul monah Grigorie vieţuieşte o perioadă de timp la Sfântul Munte Athos. Revenind în ţară, se aşază la mănăstirea Căldăruşani, aşezământ monahal reorganizat de Sfântul Cuvios Gheorghe, stareţul manăstirilor Cernica şi Căldăruşani.

În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost chemat la Bucureşti de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales mitropolit al Ţării Româneşti. Că arhipăstor, mitropolitul Grigorie Dascălul a desfăşurat o neobosită activitate pastoral-misionarăşi social-culturală, numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi întemeind şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.

Întreaga viaţă şi lucrare a mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi de sprijinul său material beneficiind numeroşi săraci, văduve, orfani oferind hrana, adăpost şi cărţi de învăţătură. La moartea sa au rămas o mulţime de cărţi pregătite spre a fi oferite în dar şcolarilor.

Activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti a fost întreruptă de către administraţia rusă instaurată în Principatele romane, fiind exilat timp de peste patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani.

Sfântul Ierarh Grigorie s-a îngrijit, în mod special, şi de restaurarea catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba romană a Vieţilor Sfinţilor, pe care le consideră „atât de folositoare pentru formarea duhovnicească şi luminarea sufletelor credincioşilor”.

Pentru viaţă, activitatea şi strădania sa duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în istoria Bisericii şi a poporului român drept cel mai de seamă întâistătător al scaunului mitropoliei Ţării Româneşti din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut cu supranumele de „Dascălul”.

Sursa: doxologia.ro

Sfântul ierarh Grigorie Dascălul despre foloasele desei mărturisiri

Cel ce des se mărturiseşte, când îşi va aduce aminte cum că după puţin are să se mărturisească, deşi (poate) va fi avut scop ca să păcătuiască, se opreşte, socotind ruşinea ce are să ia când se va mărturisi şi mustrarea ce va să audă de la duhovnic.

Precum pomii care des se răsădesc nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, tot aşa, şi pe obiceiurile cele rele şi deprinderile păcatului, mărturisirea cea deasă nu le lasă să prindă rădăcină adâncă în inima celui ce des se mărturiseşte, sau, mai bine să zic, precum un pom bătrân şi mare nu poate fi tăiat numai cu o sigură lovitură, tot aşa, şi pe un vechi obicei sau deprindere a păcatului, numai o durere a inimii – şi aceasta poate nu în chip desăvârşit – ce a arătat cel ce se pocăieşte la mărturisire nu poate să o dezrădăcineze şi să o şteargă desăvârşit, măcar deşi s-a iertat păcatul lui prin rugăciunea cea de iertăciune a duhovnicului său.

Cel ce des se mărturiseşte are mare lesnire în a cerceta cu de-amănuntul conştiinţa sa şi a afla numărul păcatelor sale, de vreme ce, uşurându-se des de mulţimea păcatelor sale cu deasa mărturisire, ele rămân întotdeauna mai puţine. Pentru aceasta şi mai cu lesnire le poate afla şi a-şi aduce aminte de dânsele, iar cel ce nu des se mărturiseşte, pentru multă mulţimea păcatelor ce se adună la dânsul, nici cu de-amănuntul nu poate să le afle, nici să-şi aducă aminte de dânsele, ci uită de multe ori multe şi grele păcate ale sale, care, rămânând nemărturisite, de aici rămân şi neiertate. Pentru aceea, Diavolul are să i le aducă lui aminte în ceasul morţii lui şi atât de tare va să-l strâmtoreze, încât să verse pentru dânsele o sudoare aducătoare de moarte şi să plângă fălosul, dar însă fără de niciun folos, pentru a atunci nu mai poate să le mărturisească.

Mărturisirea cea deasă pricinuieşte şi acest folos de pe urmă: fiindcă opreşte şi înfrânează pe oameni de la păcat; că cel ce des se mărturiseşte, când îşi va aduce aminte cum că după puţin are să se mărturisească, deşi [poate] va fi avut scop ca să păcătuiască, se opreşte, socotind ruşinea ce are să ia când se va mărturisi şi mustrarea ce va să audă de la duhovnic.

(Sfântul Grigorie Dascălul, Sfătuire foarte frumoasă despre spovedanie, Editura Egumenița, pp. 94-95, p. 97)

Sursa: http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/foloasele-desei-marturisiri