Chiar va fi război? Americanii vor continua să aducă în România militari şi tehnică grea de luptă. Comandamentul NATO va fi deschis la Bucureşti peste câteva zile

Centrul NATO de comandă şi control de la Bucureşti va fi deschis peste câteva zile. S-au repartizat posturile şi s-au alocat fondurile necesare. TVR arată, în exclusivitate, care este în acest moment prezenţa militară americană pe teritoriul României şi ce planuri are Pentagonul.

Prezenţa militară americană în România va creşte semnificativ, atât ca număr de militari, dar mai ales ca tehnică grea de luptă. La solicitarea TVR, comandamentul Forţelor Americane din Europa a precizat că, în acest moment, pe teritoriul României sunt 620 de militari americani:

– 160 provin din forţele terestre şi acţionează în cadrul operaţiunii „Atlantic Resolve”

– 260 sunt puşcaşi marini, în cadrul Forţei de rotaţie de la Marea Neagră

–  alţi 200 de militari fac parte din Forţele Aeriene americane, în cadrul Pachetului de Securitate.

– 250 de piese de tehnică grea de luptă – tancuri, blindate, mortiere – vin din bazele americane din Germania, pe flancul estic. La acestea se adaugă şi contribuţia altor aliaţi.

Până la toamnă, întreg arsenalul planificat va ajunge în regiune.

Centrul NATO de Comandă şi Control se va deschide în scurt timp la Bucureşti. Acesta va funcţiona într-o unitate militară din vestul Capitalei. În acest moment se fac lucrări de infrastructură, se pun la punct sistemele de securitate, de comunicaţii şi informatic.

Potrivit Ministerului Apărării, suma alocată până acum pentru Centrul de Comandă şi Control al NATO de la noi este de aproape 1,6 milioane de euro, din care contribuţia NATO este de 953.000 de euro.

Centrele NATO de comandă şi control de pe flancul estic vor asigura desfăşurarea brigăzii de reacţie rapidă a NATO, compusă din 5.000 de militari, sprijiniţi de aviaţie şi de forţe navale, gata să intrevină în 48 de ore oriunde este nevoie. România va contribui cu forţe speciale.

Sursa: activenews.ro

Aşadar se vrea cu tot dinadinsul război. Şi războiul s-ar putea să se desfăşoare şi pe la noi, pe aici…

Să ne pregătim pentru orice… prin spovedanie şi Împărtăşanie!

Anunțuri

2 gânduri despre „Chiar va fi război? Americanii vor continua să aducă în România militari şi tehnică grea de luptă. Comandamentul NATO va fi deschis la Bucureşti peste câteva zile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: