Danion Vasile – Lămuriri despre trecerea la stilişti şi revenirea în Biserică

Mesajul meu anterior, prin care am anunţat revenirea mea în Biserica Ortodoxă Română, a fost cam lapidar. Nu voiam să greşesc ceva (şi cine vorbeşte mult poate greşi mult). Dar, întrucât am primit o mulţime de întrebări legate de revenirea mea, ţin să fac câteva precizări.

Am vrut să trec pe stil vechi ca o formă de delimitare de erezia ecumenistă. Am ajuns însă la concluzia că problemele canonice existente în Bisericile de stil vechi sunt serioase, şi ieşirea din BOR pentru a intra acolo nu reprezintă o soluţie.

În ultima vreme au apărut în ţara noastră mai multe grupări de stil vechi, din diferite jurisdicţii, care încearcă să rupă credincioşii de BOR. Folosindu-se de faptul că schimbarea calendarului a fost o greşeală (recunoscută ca atare de marii duhovnici ai Greciei şi de mulţi alţi părinţi îmbunătăţiţi), aceste grupări produc dezbinare, condamnându-se reciproc şi considerându-se, fiecare, păstrătoare a Adevărului Bisericii. Cred că problemele lor sunt de trei categorii – în primul rând, cele canonice, privitoare la separarea de Biserică şi la modul în care au hirotonit episcopi, morale (dar despre aceste probleme nu este cazul să amintesc aici, chiar şi numai pentru faptul că dacă ne uităm în ograda noastră găsim aceleaşi minusuri), doctrinare (învăţătura lor fiind centrată doar pe combaterea ecumenismului şi a altor erezii şi pe schimbarea calendarului, în timp ce alte probleme sunt ignorate sau tratate superficial).  Eu m-am grăbit anunţând trecerea mea pe stil vechi. În momentul în care mi-am dat seama că am făcut o greşeală, m-am întors la duhovnicul meu.

Vreau să îmi cer iertare tuturor celor faţă de care am greşit sau celor pe care i-am smintit prin afirmaţiile mele, publice sau în particular, legate de acest subiect. Vă rog, încă o dată, să vă rugaţi pentru mine. Eu voi reveni la lucrarea mea de dinainte (cărţi, articole, conferinţe etc.), prin care încerc să Îl mărturisesc pe Hristos şi să vorbesc despre sfinţii Lui, sfinţi care m-au ajutat să depăşesc această ispită.

Danion Vasile

Sursa: http://www.danionvasile.ro/blog/lamuriri/

Anunțuri

Un gând despre „Danion Vasile – Lămuriri despre trecerea la stilişti şi revenirea în Biserică

  1. Dumnezeu să vă ierte domnule Danion și să vă întărească pe Cale, că doar nimeni nu-i lipsit de poticniri și căderi pe drumul mântuirii.
    M-am bucurat sincer când am primit vestea întoarcerii dumneavoastră în Biserică și v-am scris acum cu intenția de frățească îmbărbătare.
    Doamne ajută să ne statornicim cu toții în bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s