Ereticul lutheran, Klaus Iohannis a promulgat „Legea Atilegionară”. Oficial, prigoana poate începe

Deşi i s-a cerut, inclusiv de către urmaşii foştilor deţinuţi politici, preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge aşa-numita Lege Antilegionară, totul a fost inutil.

A se vedea:

Istoricul Cristian Troncotă şi stareţul Hariton Negrea despre cenzura din Legea antilegionară. Scrisoarea deschisă a Mânăstiri Petru Vodă către preşedintele Klaus Iohannis

Scrisoare deschisă a urmaşilor foştilor deţinuţi politici către Klaus Iohannis, pentru a nu promulga Legea Antilegionară

Dar iată că azi, de ziua unui sfânt, care a fost şi legionar, Părintele Ilie Lăcătuşu, marioneta ocultei internaţionale, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de modificare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 31/2002. Adică Ordonanţa care incriminează şi organizaţiile cu caracter legionar.

După cum citim la:

PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI

Şi în acest articol:

A început prigoana! Legea antinaţională şi anticonstituţională denumită greşit Legea Anti-Legionară a fost promulgată de Klaus Iohannis

Marturisitorii-Mucenicii-si-Sfintii-Inchisorilor-Parintele-Justin-Parvu-Posta-Moldovei-16-Iunie-2015

De azi, 22 iulie 2015 a reînceput prigoana împotriva patrioţilor şi creştinilor români. Preşedintele Klaus Iohannis, marioneta intereselor străine, a promulgat aşa-zisa Lege Anti-legionară, prin care din nou Sfinţii Închisorilor, martirii anticomunişti, luptătorii din munţi, mărturisitori ca Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa sau Iustin Pârvu şi intelectuali ca Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu vor fi interzişi, din nou, ca în anii 50, de legea anticonstituţională şi antinaţională aprobată de Parlament, la iniţiativa Insitutului „Elie Wiesel”, condus de un neo-marxist, fiu de bolşevic, cu complicitatea parlamentarilor colaboratori ai securităţii comuniste. Deşi împotriva aplicării Legii Anti-legionare s-au ridicat Academia Română, societatea civilă, presa, urmaşii martirilor şi luptătorilor anticomunişti, călugării de la Mănăstirea „Petru Vodă”, inclusiv fiica marelui gânditor Mircea Vulcănescu, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea în dispreţul legislaţiei naţionale, a drepturilor omului, a Constituţiei, deciziilor Tribunalului de la Nurenberg şi împotriva valorilor naţionale şi religioase româneşti. În timp ce Guvernul aprobă ridicarea de moschei, biserica ortodoxă cu sfinţii martiri din perioada comunistă va fi prigonită. Clasa politică l-a pus din nou pe Crucea lui Hristos pe Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor.

In-apararea-lui-Valeriu-Gafencu-30-Mai-2013

Credem că şi ultimii români au trecut acum de faza naivităţii că preşedintele actual, în complicitate cu clasa politică coruptă nu este altceva decât un produs fidel al sistemului neo-comunist şi securist ce s-a prelungit după 1989.

NapocaNews

Emil-Cioran-si-Petre-Tutea-Marturisitorii

Sursa: napocanews.ro 

Sfintitul-Marturisitor-Ilie-Lacatusu-icoana

Dumnezeu cu mila, de aici înainte!

Părinte Ilie Lăcătuşu şi toţi sfinţii din închisorile comuniste, rugaţi-vă pentru noi!

Trăiască România, Legiunea şi Căpitanul!

Sfântul Ilie Lăcătuşu – 22 iulie

  • Născut: 06 Decembrie 1909
  • Locul nașterii: Crăpăturile, Vâlcea
  • Ocupația la arestare: preot
  • Întemnițat timp de: 7 ani
  • Întemnițat la: Canal, Peninsula, Târgu Ocna și Periprava
  • Data adormirii: 22 Iulie 1983
  • Locul înmormântării: București, cimitirul Adormirea Maicii Domnului

 ACATISTUL PĂRINTELUI ILIE LĂCĂTUŞU

Părintele Ilie LăcătușuParintele Ilie Lacatusu s-a nascut la data de 6 decembrie 1909, in satul Crapaturile, judetul Valcea. Parintele Ilie a trait 74 de ani, adormind in Domnul la data de 22 iulie 1983. Ilie Lacatusu este un preot ce a slujit in marea perioada de prigoana crestina, in vremea comunistilor, pentru viata si faptele sale el fiind acuzat de regim si inchis ca detinut politic.

Ilie Lacatusu s-a nascut intr-o familie cu sapte copii, el nascandu-se al doilea. Parintii lui, Marin si Maria s-au remarcat ca niste oameni simpli, gospodari, si cu mare credinta in Dumnezeu. Tatal sau era dascalul bisericii, premisa ce a dus si la apropierea tanarului Ilie de a sluji Sfanta Biserica.

Dupa terminarea claselor primare, tanarul Ilie va merge la Seminarul Teologic din Ramnicu-Valcea, unde va si studia intre anii 1923-1930. Aici, el va termina scoala cu o Diploma de Virtute, in fruntea careia statea scris: „Pentru aptitudini sufletesti care il disting intre colegii lui.”

Terminand scoala in Valcea, el va merge la Bucuresti, unde, intre anii 1930-1934, va studia la Facultatea de Teologie. In timpul facultatii, Ilie Lacatusu se va casatori cu invatatoarea Ecaterina Popescu, Nunta fiind savarsita in data de de 5 iulie 1931. Parintele si sotia lui vor naste si creste cinci copilasi.

Ilie Lacatusu va fi hirotonit preot in data de 1 septembrie 1934, pe seama parohiei Osica de Jos, judetul Olt. El va sluji in aceasta biserica pana in luna noiembrie 1934, cand este trimis in satul Buicesti, tot din judetul Olt. Parintele slujea neincetat la biserica si in familie.

Incepand cu anul 1942, Parintele Ilie Lacatusu este trimis ca preot misionar peste Nistru, in Odessa si judetul Ribnita. In urmatorul an, parintele se va intoarce acasa, la sotie si copii.

Anul 1952 ii va pregati parintelui Ilie o mare incercare. In data de 19 iulie, parintele este arestat si inchis in colonia de munca silnica de la Canal. Din iulie si pana in octombrie, parintele va munci cot la cot cu ceilalti camarazi de suferinta, la Canalul Dunare-Marea Neagra. In octombrie, el este mutat intr-o colonie speciala, formata aproape numai din preoti.

Anul urmator il va gasi pe parintele Ilie Lacatusu in inchisoarea Targu Ocna, unde va fi mutat din pricina starii proaste de sanatate si incapacitatii de munca. Aici, parintele Ilie va petrece doi ani, fara nici cel mai mic temei legel, fara nici o condamnare scrisa, fara nici un act.

Parintele Ilie Lacatusu este pus in libertate in data de 26 aprilie 1954. Intors in biserica satului Buicesti, el va sluji sfintele slujbe si pe oameni, pana la urmatoarea arestare, care isi va face aparitia in patru ani – 1 iulie 1959. Parintele primeste o pedeapsa de cinci ani, fiind trimis la Periprava, in Delta Dunarii. Aici, el se va intalni cu parintele Iustin Parvu, abia in data de 6 mai 1964 el putand sa se intoarca acasa.

Chiar daca a fost eliberat, parintele nu a avut insa nici acum liniste. Necredinciosii i-au stabilit domiciliu fortat in Bolintinu, unde a fost silit sa lucreze ca zidar. Abia in data de 20 decembrie 1964, parintele Ilie Lacatusu a putut sa slujeasca din nou in Biserica, de asta data in judetul Teleorman, in parohia Gardesti. In anul 1970 parintele Ilie este mutat intr-un sat din comuna Rasuceni, judetul Giurgiu. Aici, el va sluji pana la pensionare, care va veni la 11 ianuarie 1978.

Parintele Ilie Lacatusu a ajuns in spital, din pricina multor suferinte si greutati intampinate pe parcursul vietii. Pe patul de spital, el a facut o profetie, ca un fel de testament. El a cerut ca sotia lui, daca va muri peste 15 ani, sa fie inmormantata in acelasi loc cu el.

Parintele a adormit in Domnul in data de 22 iulie 1983, in Spitalul Panduri, din Bucuresti.

Trupul parintelui Ilie Lacatusu a fost inmormantat in Cimitirul Adormirea Maicii Domnului, din Bucuresti. Aici, familia sa detinea o cripta. Trupul neinsufletit al parintelui nu a fost imbalsamat, canoanele Bisericii interzicand acest lucru, mai ales preotilor.

(Sursa: Crestin Ortodox)

Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neîsemnatul.

Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat.

Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de – 30° afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă. Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii.

Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi…

(Pr. Justin Pârvu – Din temnițe spre sinaxare)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Părintele Visarion de la Clocociov, iscusitul duhovnic care a ridicat spovedania la rangul de ştiinţă

parintele-visarion-clocociov-1

Părintele Visarion Coman de la Clocociov 1921-2001

„Şi astăzi, la Clocociov, pelerinului i se recomandă cu căldură să se reculeagă, să spună o rugăciune la mormântul distinsului duhovnic, pentru a înţelege chipul blândeţii lui Hristos, care a fost şi în părintele Visarion Coman. Un minut de rugăciune în acest loc şi mi-a fost suficient să înţeleg de ce părintele a fost atât de iubit. Cel mai adesea, părintele Visarion era asemănat cu blândeţea însăşi, el era „chip al blândeţii“. Părintele obişnuia să spună: „Toţi oamenii, buni şi răi, împăraţi şi săraci, sfinţi şi păcătoşi, trebuie să ofteze, pentru că toţi au de dus o cruce pe faţa pământului. Dar Dumnezeu dă omului crucea în aşa fel încât el să o poată duce.“ Oamenii care vin aici frecvent ştiu că părintele Visarion avea un har deosebit în a îndruma oamenii pe cale mântuirii. El era căutat nu numai de mireni, ci chiar şi de arhierei şi preoţi, care se spovedeau şi plecau întodeauna cu inima uşoară şi cu un sfat bun ca arme împotriva greutăţilor cotidiene. Pentru părintele Visarion, spovedania era o artă, fiindcă îi dedica unui singur om, atunci când simţea că este nevoie, chiar şi o oră sau două. „Părintele avea o privire pătrunzătoare. Era acea privire pe care o regăseşti la un duhovnic care ştie să citească în inimă. Vorba lui era molcomă şi blândă. Cu adevărat părintele Visarion avea duhul blândeţii. Era genul de părinte care nu refuza pe nimeni, era atent şi îi iubea deopotrivă pe toţi cei care veneau la el. Cu două săptămâni înainte de a trece la Domnul, cu toate că era grav bolnav şi nu mai vorbise de luni de zile cu cineva, pe noi, un grup de pelerini de la Ploieşti, ne-a primit cu drag şi ne-a binecuvântat. Monahia care-l îngrijea pe părintele a găsit aceasta ca fiind cu adevărat o minune“, spune un cunoscut organizator de pelerinaje din oraşul Ploieşti, evocând personalitatea marelui protosinghel.” Fragment din: ziarullumina.ro

Clocociov-6

Mormântul Părintelui Visarion – drepta jos

Parintele Visarion de la Clocociov

Parintele Visarion de la Clocociov

Parintele Visarion Coman, vietuitor multa vreme la Manastirea Clocociov, a fost unul dintre marii duhovnici romani ai vremii noastre. Venit in manastire in anul 1976, parintele Visarion avea sa devina, in scut timp, un mare duhovnic al regiunii, multi alergand la chilia lui, pentru marturisire, mangaiere si sfatuire.

Manastirea Clocociov a fost ridicata in vremea domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Mai apoi, domnitorul Mihai Viteazu va recladi biserica, lucru atestat de Gavril Movila, in anul 1619. Incepand cu anul 1625, manastirea devine metoc al Manastirii Cutlumus, din Sfantul Munte Athos. Cutremurul din anul 1628 si cateva incendii vor afecta puternic ansamblul monahal de la Clocociov. Astfel, in anul 1648, manastirea este refacuta, sub domnitorul Matei Basarab. In anul 1838, un nou cutremur va afecta manastirea. Mai apoi, in perioada anilor 1918-1935, intregul ansamblu monahal decade, astfel incat in biserica nu se mai putea nici sluji. Din anul 1982, manastirea este locuita de o obste de maici.

Parintele Visarion Coman – Manastirea Clocociov

Vasile Coman, dupa cum se numea parintele, inainte de a deveni calugar, a vazut lumina zilei in data de 28 octombrie 1921, in localitatea Ivesti, judetul Galati. Parintii sai, Dumitru si Ioana, au primit de la Dumnezeu sase copii; primul biat, botezat Vasile, avea sa devina monahul Visarion.

Urmand cursurile scolii din sat, tanarul Vasile si-a indreptat mai apoi pasii spre atelierul unui cojocar unde, vreme de trei ani, a invatat mesaria cu pricina. Dupa savarsirea stagiului militar, in localitatea Tecuci, in anul 1944, tanarul este luat prizonier de razboi si inchis intr-un lagar rusesc.

Gandul la monahism a incoltit in inima tanarului inca de pe la varsta de 18 ani. Cu toate acestea, abia la un an dupa eliberare, el isi va indrepta pasii spre Manastirea Bogdana, unde va si imbratisa cu toata puterea viata moanhala. In data de 21 noiembrie 1945, tanarul nevoitor Vasile este tuns in monahism, primind numele Visarion.

Nu dupa mult timp de la tunderea in monahism, monahul Visarion este hirotonit ierodiacon, iar mai apoi, ieromonah. In aceasta perioada, avand numai 28 de ani, parintele se va imbolnavi de reumatism, suferinta care il va chinui mai apoi toata viata. Dupa cinci ani de slujire in Manastirea Bogdana, parintele Visarion este trimis la Manastirea Magura, judetul Bacau, ca preot duhovnic. Dupa trei ani si jumatate, in anul 1955, el va fi trimis la Schitul Inaltarea Domnului, spre a fi duhovnic maicilor de acolo.

In anul 1959, in urma Decretului 410, care dispunea ca toti calugarii de sub 55 de ani sa fie scosi din manastiri, parintele a trebuit sa isi gaseasca si el o meserie. Astfel, indeplinind serviciul de paznic al manastirii, parintele slujea in continuare ca preot, insa intr-ascuns. Vazand insa ca parintele isi poarta in continuare haina monahala, comunistii l-au arestat.

Datorita unor suferinte pulmonare, atestate prin certificate medicale, instanta nu l-a condamnat insa la inchisoare. In iarna anului 1960 insa, cu numai trei zile mai inainte de Nasterea Domnului, parintele Visarion a fost obligat de securisti sa paraseasca schitul de maici. Neavand unde sa mearga, parintele se va retrage intr-o casuta saraca din localitatea Buhoci, judetul Bacau.

In aceasta „sihastrie”, parintele se va nevoi, in post si rugaciuni neincetate, vreme de cinci ani. Spre a se putea intretine, parintele slujea satenilor, ca bun cojocar. Maicile evacuate din schit, mai tinere decat varsta hotarata de comunisti pentru a putea ramane in obste, se angajasera in fabrica de materiale textile din aceeasi localitate.

Intr-o asemenea smerenie si tacere a vietuit parintele in casuta saracacioasa de la marginea localitatii, incat abia dupa anul 1965, satenii au aflat ca bunul cojocar era preot. In pofida ordinelor comunistilor, parintele isi va indrepta pasii spre Sfantul Altar. Astfel, el este randuit preot duhovnic la Manastirea Sucevita, unde va pastori obstea de maici vreme de zece ani.

Datorita climei umede din regiune, care ii acutiza durerea de reumatism, cat si datorita faptului ca maicile de la Manastirea Magura si de la Schitul Inaltarea Domnului nu puteau fi primite in obstea maicilor de la Sucevita, datorita varstei lor, parintele Visarion a hotarat sa porneasca la drum, spre un loc mai cald, unde sa poata aduna in jurul lui maicile risipite prin satul de langa manastire.

Pentru aceasta, maica Mihaela, stareta de la Schitul Inaltarea Domnului, a primit binecuvantarea parintelui de a cauta o manastire potrivita dorintei sale, in partea sudica a tarii. Inainte ca maica sa plece la drum, parintele i-a spus: „Vom merge intr-un loc sarac, unde nimeni nu vrea sa stea!”

In cele din urma, pasii maicii se vor opri la Manastirea Clocociov, din judetul Olt, o manastire veche, insa aproape parasita la acea data. In ziua de 24 mai 1976, parintele Visarion avea sa poposeasca in Manastirea Clocociov, impreuna cu maicile din obstile amintite. Biserica manastirii, precum si cladirile din jur, erau ruinate, vegetatia abundenta crescand pretutindeni, ca intr-o salbaticie. In scurta vreme, obstea monahala de la Clocociov avea sa intre intr-o randuiala bine pusa la punct.

In ziua de 28 octombrie 2001, parintele Visarion avea sa implineasca 80 de ani, pentru ca numai in cateva luni el sa se nasca pentru viata cea vesnica. Astfel, in ziua de 25 martie, parintele avea sa slujeasca ultima sa Sfanta Liturghie. In noaptea zilei de 11 aprilie 2002, in urma unei boli la ficat, insotita de multa durere nerostita, parintele Visarion a adormit in Domnul.

Teodor Danalache