1 septembrie – Indictionul sau începutul anului nou bisericesc – Să punem început bun

Iesirea lui Iisus la propovaduire

Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul („Indiction” la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului de la acest Indiction, adică la 1 septembrie.

Şi pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul…

16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească.
17. Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris:
18. „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi,
19. Şi să vestesc anul plăcut Domnului„.
20. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor erau aţintiţi asupra Lui.
21. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre.
22. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?  Luca 4, 16-22

De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.

calendar-ortodox.ro

Cuvânt la Noul An Bisericesc 2012

Dacă anul calendaristic se sfârșește la 31 decembrie și reîncepe la 1 ianuarie, Anul Bisericesc se sfârșește la 31 august și reîncepe la 1 septembrie. Motivația este legată de faptul că, bisericește și creștinește, anul începe cu praznicul Nașterii Maicii Domnului, prin care se împlinește lucrarea cea mântuitoare a venirii in trup a Domnului Hristos,  și se încheie cu praznicul Adormirii Maicii Domnului, prin care cea care L-a născut pe Mântuitorul se mută la viața cea veșnică, fiind Maica Vieții, făcându-se nouă chip al unirii desăvârșite cu Dumnezeu și, în același timp, chip al compătimirii cu noi oamenii, până la a gusta și moartea.

Începutul Anului Nou Bisericesc constituie pentru noi creștinii un moment de popas și de cugetare la cele ce au s-au întâmplat și pe care le-am trăit în anul care a trecut și, mai ales, un moment de cumpănă, în care putem reașeza și reorienta prioritățile vieții noastre, pentru perioada care urmează.

Împărțirea timpului vieții noastre în praznice mari sau mici, pomenirea in fiecare zi a unuia sau a mai multor sfinți, constituie tot atâtea prilejuri de a da un sens binecuvântat și sfințitor timpului pe care Dumnezeu ni-l dăruiește spre a-l trăi și spre a-l folosi cu rost mântuitor. Am tras noi oare deplinul folos și am dat noi oare importanța și locul cuvenit în viața noastră duminicilor și praznicelor din anul care a trecut? Am cinstit noi cum se cuvine pe sfântul (sau sfânta) al cărui nume îl purtăm? Am petrecut oare cu folos vremea posturilor și am dat, măcar atunci, mai multă importanță celor lăuntrice și duhovnicești? Este bine să căutăm să răspundem fiecare cu sinceritate la aceste câteva întrebări, pentru a constata locul și importanța pe care o are relația  noastră personală cu Dumnezeu și locul pe care Acesta îl ocupă pe scara priorităților pe care le avem în viață.

Fiecare moment al vieții noastre, fiecare zi care începe, constituie, așadar, un prilej de a ne îndrepta gândul către Dumnezeu, de a preface timpul pe care îl avem de trăit, dintr-un timp al ”morții”, în timpul veșniciei, și de a preface tot ceea ce lucrăm și împlinim, într-o rugăciune, într-o liturghie. Să luăm, așadar, aminte la îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice: ” Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele viclene sunt” (Efeseni, 5, 15-16). Adică cel viclean caută să ne momească în fiecare zi cu pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții (cf. 1 Ioan, 2, 16), în așa fel încât să ne întoarcă atenția și gândul dinspre Dumnezeu – izvorul și sfințitorul vieții noastre, înspre oricine și orice altceva, să ne îndrepte idealurile și aspirațiile înspre țeluri străine de perspectiva veșniciei…

Așadar, din timpul pe care noi îl petrecem zi de zi, cronometrat in secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni și ani, timp care, pentru noi muritorii, este ca o numărătoare inversă spre moarte, avem posibilitatea să facem un timp sfințit sau un timp pierdut. Când îl împletim cu Dumnezeu, în tot ce facem, gândim sau plănuim, atunci fiecare moment al vieții noastre se preface, din timp al morții, în timp binecuvântat și sfințit, timp care se întâlnește cu veșnicia – „timpul” lui Dumnezeu. Tot ce gândim, plănuim sau lucrăm împreuna cu Dumnezeu se preface, din gând, plan sau lucrare „omenească”, în împreună-gândire, lucrare sau facere săvârșite cu Dumnezeu și care primesc pecetea sfințeniei și a veșniciei care sunt proprii lui Dumnezeu. De aceea, de mici copii, am fost învățați de către părinți: „Totdeauna lucrul tău, să-l începi cu Dumnezeu”. Așadar, de noi depinde dacă ne petrecem timpul sfințindu-l sau risipindu-l…

În această importantă alegere trebuie să știm că Dumnezeu ne stă în ajutor, împreună cu Maica Sa cea Preasfânta și cu toți sfinții. De aceea, la slujbe, auzim de mai multe ori, rostindu-se de către slujitor: Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Slăvita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Este de fapt vorba de îndemnul de a ne încredința viața, de la un capăt la altul, cu fiecare zi ce ne este dată să o trăim, și cu toate aspirațiile, căutările, problemele sau izbânzile ei, lui Dumnezeu Care pe toate le știe și le plinește întru folos și mântuire.

Dumnezeu Care petrece în afara timpului S-a întrupat și a intrat trupește sub incidența spațiului și a timpului, pentru a ne face părtași la ceea ce Îl caracterizează pe El, dumnezeiește: veșnicia și viața cea fără de sfârșit. De aceea, înainte de a începe Sfânta Liturghie, îl auzim pe diacon zicând celui dintâi dintre slujitori: Vremea (Îi) este a face Domnului (cf. Ps. 118, 126). El de fapt anunță că începe vremea Domnului, adică Domnul este Cel care vine în mijlocul nostru pentru a ne face părtași la toate al Lui, deci și la vremea Lui. Adică Cel Veșnic vine în acum-ul nostru pentru ane introduce în pururea-ul în care El petrece. De aceea auzim la începutul fiecărei slujbe: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna sau Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Aici avem privilegiul și binecuvântarea ca, răspunzând Amin, acum-ul nostru să se întâlnească cu și să se împărtășească din totdeauna-ulși dinpururea-ulcare îl caracterizează pe Dumnezeu. De aici începe prefacerea sau transfigurarea timpului măsurat de ceas, în timp veșnic, în timp sfințit. De aceea noi auzim în rugăciunea Bisericii îndemnul: Ziua (seara) toată, desăvârșită, sfântă, în pace și fără de păcat, de la Domnul să cerem. Sau: Cealaltă vreme a vieții noastre, în pace și întru pocăință a o săvârși, de la Domnul să cerem. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, timpul zilei și, treptat, al întregii noastre vieți, capătă o altă orientare și un alt rost. Așa se face, de pildă, că, de-a lungul veacurilor și până astăzi, mulți dintre creștini au ales să petreacă toată vremea vieții lor cu și pentru Dumnezeu. Unii dintre înaintașii noștri – care s-au chemat neadormiții – au ajuns chiar să biruiască condiționarea timpului și curgerea sa de zi și noapte, ieșind de sub stăpânirea lui și petrecând neîntrerupt cu Dumnezeu, fără să doarmă, împlinind astfel, în mod absolut, îndemnul apostolului: Rugați-vă neîncetat! (1 Tesaloniceni, 5, 17).

În această primă zi a Anului Bisericesc, alături de Sfântul Simeon Stâlpnicul, mare nevoitor din părțile Siriei († 459), se face pomenirea unui sfânt părinte al Bisericii, originar din părțile Dobrogei de astăzi (odinioară Scythia Minor), care s-a născut în jurul anului 470 și a adormit întru Domnul în jurul anului 544, la Roma. Este vorba de Sfântul Dionisie Exiguul (de la exiguus – neînsemnat, smerit, mic – așa cum se considera pe sine), călugăr în sudul Italiei la Vivarium (astăzi Squillace), unde s-a format ca și traducător și scrib, care a ajuns la episcopia de la Roma în jurul anilor 500 și unde a constituit prima culegere de canoane, începând cu cele Apostolice și terminând cu cele de la primele patru Sinoade Ecumenice (a toată lumea), devenind astfel părintele Dreptului Canonic în Apus. El s-a mai făcut cunoscut pretutindeni și pentru faptul că a calculat anii de la nașterea Domnului Hristos, devenind astfel întemeietorul erei creștine, fapt care face că și noi, astăzi, calculăm anii după principiul stabilit inițial de el.

Sfântul Dionisie, care este unul dintre cei trei ocrotitori ai episcopiei noastre, alături de sfinții apostoli Petru și Andrei, ni se face pildă vrednică de urmat, astăzi, la început de An Bisericesc, prin felul în care și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii lui Hristos, punându-și în folosul obștii creștinești toate darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.

De aceea, îl rugăm pe Sfântul Dionisie Exiguul să ne binecuvinteze la acest nou început și să ne călăuzească pe calea cea plină de încercări a vieții, pentru a petrece cealaltă vreme care ne-a mai rămas, mult sau puțin, întru curățirea sufletului, întru sfințire și întru mântuire.

Cu arhierească binecuvântare și cu urări mântuitoare, la început de An Bisericesc,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei ortodoxe Române a Italiei

La prăznuirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, a Sfântului Simeon Stâlpnicul, Roma, 2012.

Sursa: episcopia-italiei.i

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s