Franţa încalcă suveranitatea Siriei, atacând baze ale Statului Islamic, fără acordul acestei ţări. Reacţia dură a Rusiei

Map of Siria

Franta a intreprins lovituri aeriene in Siria, pe baza informatiilor culese in timpul zborurilor de recunoastere lansate in ultimele doua saptamani.

Operatiunea, intreprinsa „cu respectarea autonomiei noastre de actiune, in coordonare cu partenerii nostri din regiune”, confirma determinarea de „a lupta impotriva amenintarii teroriste a Daesh”, denumirea in limba araba a organizatiei Statul Islamic, subliniaza Palatul Elysée, relateaza Agerpres.

Comunicatul presedintiei franceze nu contine alte precizari cu privire la operatiune.

„Vom lovi de fiecare data cand securitatea noastra nationala va fi in joc”, adauga presedintia franceza, in contextul in care executivul de la Paris a invocat anterior legitima aparare pentru a-si justifica intentia a efectua lovituri aeriene in Siria impotriva Statului Islamic, excluzand insa orice eventuala interventie terestra.

Avand in vedere ca „haosul sirian trebuie sa-si gaseasca un raspuns global” si ca „populatiile civile trebuie protejate impotriva oricaror forme de violente, aceea a Daesh si a celorlalte grupari teroriste, dar si impotriva bombardamentelor ucigase ale lui Bashar al-Assad”, Elysée considera ca, „mai mult ca oricand, urgenta este punerea in aplicare a unei tranzitii politice”.

Franta „este angajata” in realizarea acestei tranzitii, care ar asocia „elemente ale regimului si ale opozitiei moderate”, si va lucra activ in acest scop, impreuna cu toti actorii implicati, sprijinindu-l pe emisarul special al ONU in Siria, adauga comunicatul.

Anuntul privind aceste prime lovituri aeriene ale Frantei in Siria are loc in timp ce presedintele François Hollande se afla, duminica si luni, la New York, pentru cea de-a 70-a Adunare Generala a ONU.

Hollande a cerut miercuri, la Bruxelles, organizarea unei noi conferinte a ONU cu privire la Siria, dupa cele din iunie 2012 si februarie 2014, denumite „Geneva I si II”.

REACTIA RUSIEI

Atacurile aviatice intreprinse de Franta asupra pozitiilor gruparii teroriste Statul Islamic de pe teritoriul Siriei, fara aprobarea Damascului si Consiliului de Securitate al ONU „nu pot fi considerate legitima aparare”, a scris pe pagina sa de Facebook, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, informeaza agentia de presa TASS.

Am dori sa aflam mai multe despre conceptul de autoaparare sub forma de atacuri aeriene asupra unui stat care nu a atacat pe nimeni si fara acordul lui, precum si despre modul in care acesta (conceptul) corespunde dreptului international„, a scris Zaharova, criticandu-i din nou pe cei in opinia carora „referendumul pe marginea Crimeei este o anexare, in timp ce atacurile aviatice fara acordul Consiliului de Securitate al ONU si acordul guvernului (tarii vizate) sunt autoaparare„.

Potrivit Mariei Zaharova, actiunile Frantei in Siria „nu inseamna drept international, ci distrugerea lui in fata comunitatii internationale socate

Sursa: stirileprotv.ro

Tot mai mulţi şerpi crescuţi la sânul patriei: Liviu Dragnea vrea o lege care să condamne defăimarea socială şi care să promoveze toleranţa faţă de diferenţele de grup

La începutul lunii septembrie senatoarea Cristiana Anghel, cea cu greva foamei, a avut „o strălucită” idee să depună un proiect legislativ care reintroduce în Codul Penal insulta şi calomnia, sub pedeapsa cu închisoarea. Liviu Dragnea a avut atunci o reacţie de bun simţ:

Eu cred că asta ar mai lipsi în România, să mai băgăm oameni în puşcării că se înjură între ei, aşa cred eu. Am înţeles, este foarte mare supărare că oameni din presă critică, înjură, jignesc oameni politici. Nu-s de acord cu această atitudine, cu familii jignite, cu copii, dar până la urmă poate reuşeşte societatea, în ansamblu, şi clasa politică şi presă să aibă o proprie resetare şi să avem altă abordare” romaniatv.net

Dar iată că acum, ca şi altă dată, Dragnea îşi dezvăluie adevăratul rol pe care îl are în politică:

Defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social, potrivit unui proiect de lege depus, la Senat, de liderul interimar al PSD, deputatul Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea vrea amenzi de până la 60.000 de lei pentru „defăimare socială”

Propunerea vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un „plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”.

Potrivit Legii privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, înscrisă la Senat, de preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, defăimarea socială constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 30.000, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social.

Persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau „de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”, arată iniţiativa legislativă.

În faţa instanţei, persoana care se consideră vizată de defăimare socială are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei defăimări sociale directe sau indrecte, putând să invoce orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.

Potrivit proiectului de lege depus de social-democratul Liviu Dragnea, prin defăimarea socială se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane „care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SISA”.

Iniţiatorul arată în expunerea de motive că „propunerea legislativă are drept scop crearea unor mecanisme de promovare a valorilor privind demnitatea umană şi toleranţa faţă de diferenţele de grup”, fiind vizate trei domenii în care se pot dezvolta aceste mecanisme de promovare: educaţia, mass-media şi activitatea funcţionarilor din administraţia publică locală şi centrală.

Iniţiativa legislativă prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuzune să includă în grila de programe emisiuni pentru promovarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, ce vor reprezenta minim 1% din totalul timpului de emisie, al fiecărui post de televiziune sau de radio pe care îl au în administrare.

Liviu Dragnea propune, în proiectul de lege depus la Senat, ca masterul didactic pentru formarea iniţială în vederea ocupării funcţiilor didactice din învăţământul preuniversitar să cuprindă cel puţin un curs obligatoriu privind principiile pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup prin activittea educaţională şi regulile de soluţionare a cazurilor de discriminare, iar fişa de evaluare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar să includă cel puţin un criteriu de performanţă privind promovarea demnităţii umane şi a toleranţei în activitatea didactică.

De asemenea, programa de examen pentru cadrele didactice titulare ar urma să includă, dacă legea va fi adoptată, însuşirea cunoştinţelor despre legislaţia privind combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.

Unităţile de învăţământ vor fi obligate să adopte un plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, iar manualele şcolare şi materialele didactice aprobate de MECS vor urma să fie avizate în prealabil de Departamnetul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, a cărui înfiinţare este prevăzută în proiectul de lege depus la Senat

Inspectoratele şcolare judeţene şi Insepctoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor organiza anual pentru cadrele didactice cel puţin un curs în domeniul drepturilor omnului şi promovării toleranţei faţă de diferenţele de rup.

Documentul citat, mai prevede ca Guvernul României să prezinte cel puţin o dată pe an o analiză a stadiului implementării măsurilor privind promovarea drepturilor omului, demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup la nivelul administraţiei publice.

Concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice vacante vor include, de asemenea, evaluarea însuşirii cunoştinţelor în domneiul legislaţiei privind demnitatea umană, combaterea discriminării, egalitatea de şanse şi promovarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, iar evaluarea performanţelor individuale ale funcţionarilor publici, va conţine, pe lângă criteriile generale de performanţă, cel puţin un criteriu privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.

Potrivit documentului citat Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor şi însărcinate anual cu elaborarea unui plan privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup şi nivelul administraţiei publice locale.

Iniţiativa legislativă vizează nu numai instituţiile publice, asftel, orice angajator cu cel puţin 50 de angajaţi va include în Regulamentul de organizare şi funcţionare un set de reguli privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.

În cadrul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei, condus de vicepreşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care va elabora şi actualiza anual Ghidurile de bune practici pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, pentru funcţionarii publici, mass-media, cadre didactice, va elabora şi gestiona programele şi instructajele specifice în domeniul drepturilor omului şi toleranţei faţă de diferenţele de grup la nivelul personalului din administraţia publică, Poliţie, Armată şi structurile deconcentrate ale ministerelor şi va constata şi notifica instituţiile publice cu atribuţii în domeniu care nu îşi duc la îndeplinire atribuţiile stabilite prin legea propusă.

În rândul atribuţiilor Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei se mai numără şi acordarea de diplome şi distincţii anuale instituţiilor mass-media care s-au remarcat prin promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, precum şi avizarea planurilor, proiectelor şi politicilor publice propuse de alte autorităţi publice în domeniul promovării demnităţii umane şi toleranţei faţă de grup.

Cât priveşte impactul asupra bugetului de stat a legii propuse, în expunerea de motive, Liviu Dragnea susţine că finanţarea Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei pentru o perioadă de 5 ani se ridică la 2.993.060, sumă care include finanţarea a 10 posturi în cadrul departamentului, chirie, cheltuieli cu mobilier, birotica şi echipamente.

Potrivit iniţiativei legislative, „toleranţa este garantată pentru orice grup social, în condiţiile în care nu aduce atingere drepturilor şi liberăţilor fundamentale prevăzute în Constituţia României”.

Iniţiatorul precizează, însă, că prevederea nu este aplicabilă în cazul acţiunilor care contravin legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, sprijină sau finanţează terorismul, subminează siguranţa naţională, urmăresc sau încurajează segregarea socială, pun în periocol caracterul unitar al statului român, sănătatea publică sau încalcă drepturile şi libertăţile celorlalte persoane care nu aparţin grupului social.

Dragnea mai arată în expunerea de motive că, „în cazul adoptării propunerii legislative, România ar fi primul stat membru al UE care ar promova acest model proactiv pentru asimilarea la nivelul societăţii româneşti a principiilor şi a valorilor privind demnitatea umană şi toleranţa faţă de diferenţe dintre grupurile sociale”.

Sursa: mediafax.ro 

Aşadar va fi încă o lege împotriva libertăţii. Încă un pretext pentru abuzuri şi încă o instituţie de corecţie politică – Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei – plătită din banii românilor, împotriva lor. Cu precizarea că vom fi primul stat din Europa care vom ajunge la acest nivel de îngrădire a omului obişnuit.

Dar cine îl manevrează pe acest şarpe? Se pare că propunerea legislativă este destul de complexă şi în nici un caz nu e creaţia lui.

Tot Dragnea vroia acum doi ani regionalizarea României:

Liviu Dragnea vrea REGIONALIZARE prin ASUMARE

81 de intelectuali cer abrogarea Legii antilegionare (217/2015). îi va băga în seamă cineva?

Memorie Culturală:memorie c

O lege de inspirație stalinistă ca in anii ’50

Scrisoare deschisă către
Președintele României, Guvernul României,
Parlamentul României, Avocatul Poporului
 
 Noi, profesori universitari, artiști plastici, scriitori, cercetători, doctoranzi în domeniul literelor, artei și științelor umane, membri și colaboratori ai Fundației „Credință și Creație”, reuniți la Mănăstirea Putna cu ocazia colocviului „Etica memoriei” (20-23 august 2015), atragem atenția asupra riscurilor pe care le generează promulgarea Legii 217/2015, o lege de inspirație stalinistă, o lege neconstituțională, discriminatorie și abuzivă. Ea nu răspunde unei nevoi sociale, în schimb instituie delictul de opinie. Pe baza ei vom avea din nou deținuți politici, ca în anii ’50 ai secolului trecut, vor fi arestați din nou oameni nevinovați, la fel ca în timpul totalitarismului comunist. Cine își arogă dreptul de a stabili că o părere critică sau o judecată de valoare exprimate cu referire la o persoană, la un popor sau la o altă cultură reprezintă „ură rasială”? Cu ce drept atașamentul față de valorile naționale, față de tradiția și identitatea proprie ar putea fi echivalate de cineva cu promovarea „superiorității unei rase” sau „incitarea la xenofobie”?

 Rolul unei legi nu este să rescrie istoria. Cu atât mai mult, o lege nu poate să interzică memoria, să îngrădească libertatea de exprimare și de evaluare în domeniul culturii naționale. Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune și cenzură, la fel ca în timpul regimului comunist.Prin litera ei, sunt incriminate personalități pentru apartenența lor ideologică. Trebuie știut însă că, în Constituția României, niciun cetățean nu este discriminat pe motiv de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.

În orice democrație autentică, oricare cetățean are dreptul să-și exprime ideile și oricine le poate combate, uzând tot de dreptul la libera exprimare.
Noi pledăm, prin urmare, pentru libertatea memoriei, pentru posibilitatea de a cerceta din punct de vedere științific trecutul, fără autocenzură, fără teama că „promovăm” persoane sau personalități care au trăit înaintea noastră.
 Nu suntem un popor de „bandiți”, „fasciști”, „legionari” sau „xenofobi”, cum ne-a calificat totalitarismul comunist, regim vinovat de atâtea crime. Astfel de false etichete le-au fost aplicate, în timpul comunismului (regim calificat în mod oficial drept „ilegitim și criminal”), unora dintre marii intelectuali interbelici, care constituiseră adevărate modele culturale pentru generații întregi și care, din punct de vedere spiritual, au influențat benefic societatea noastră, în întreaga ei evoluție.
 În cadrul Fundației „Credință și Creație” – și în jurul ei – suntem oameni iubitori ai literelor, artei și culturii românești și universale, adepți ai unui umanism autentic și respingem orice extremism și orice violență – de oriunde ar veni ele –, ca și răsturnarea ordinii constituționale.
 Solicităm, în consecință, abrogarea Legii 217/2015, ca fiind antidemocratică și generatoare de nedreptăți, punând în pericol armonia socială.
 
Alături de noi, inițiatorii acestei scrisori, au aderat – și pot să adere în continuare la această solicitare – asociații, semeni de-ai noștri, oameni cu demnitate, onorabilitate și respect pentru libertatea de opinie.
1.                 Teodora Stanciu – Președinte Fundația „Credință și Creație”
2.                 Silvia Radu Oprea – sculptor
3.                 Ion Pop – profesor universitar
4.                 Vasile Spiridon – profesor universitar
5.                 Gheorghiță Geană – profesor universitar
6.                 Doina Emilia Mândru – istoric de artă
7.                 Horea Paștina – pictor
8.                 Sorin Lavric – conferențiar universitar
9.                 Ioan Totu – regizor de film
10.             Lucia Cifor – profesor universitar
11.             Cristina Cojocaru – cercetător drd. în Istoria Artei
12.             Delia Voicu – cercetător Institutul Diplomatic Român
13.             Cristina Irimia – redactor de carte
14.             Adrian Alui Gheorghe – scriitor
15.             Ioana Diaconescu – scriitor, cercetător
16.             Ioana Beldiman – conferențiar universitar
17.             Raluca Naclad – profesor
18.             Adrian G. Romila – profesor doctor
19.             Cornel Ungureanu – profesor universitar
20.             Oana Georgiana Enăchescu – jurnalist
21.             Andrei Ionescu – profesor universitar
22.             Costion Nicolescu – scriitor
23.             Eugenia Bojoga – conferențiar universitar
24.             Dan Iacob – scriitor
25.             Alex Ștefănescu – critic literar
26.             Doina Modola – critic de teatru
27.             Dumitru Pintea – preot
28.             Marian Dragomir – inginer constructor
29.             Mihaela Dragomir – biolog
30.             Dr. Alexandru Bogdan Voiculescu – conferențiar universitar
31.             Dr. Elvira Voiculescu – conferențiar universitar
32.             Lucia Toader – jurnalist
33.             Simona Ivanciu – profesor
34.             Dr. Viorel Voiculescu – medic
35.             Dr. Vlad Voiculescu – medic
36.             Haralambie Șerb – profesor doctor
37.             Doina Șerb – profesor
38.             Victoria Uleia – economist
39.             Amalia Tilici – profesor
40.             Anca Iordănescu – istoric
41.             Dr. Dan Băltărețu – medic
42.             Despina Băltărețu – economist
43.             Ana Palabă – profesor
44.             Steliana Palabă – profesor
45.             Trandafira Cojocaru – sculptor
46.             Dumitru Cojocaru – sculptor
47.             Nicoleta Zagura – lector universitar
48.             Elena Dulgheru – critic de film
49.             Liviu Răileanu – inginer
50.             Elena Răileanu – jurist
51.             Ioana Popescu – antropolog
52.             Mariana Munteanu – economistă
53.             Costea Munteanu – economist
54.             Anca Sârbulescu – editor
55.             Mihai Horea – student
56.             Maria Nicolescu – om de afaceri
57.             Mihai Sârbulescu – pictor
58.             Teodora Coltofean – pictor
59.             Luminița Teodorescu – medic
60.             Nicoleta Sturzu – fizician
61.             Dinu Mihalcea – preot
62.             Ileana Mihalcea – profesor
63.             Daniel Suceavă – cercetător
64.             Eduard Mircea Uzunov – galerist
65.             Ioan Bejan – preot
66.             Eduard Vlad – teolog
67.             Elena Petcu – avocat
68.             Mihai Iulian Petcu – avocat
69.             Mihai Melehat – pictor
70.             Nicolae Ovidiu Pica – om de afaceri
71.             Viorel Catană – conferențiar universitar
72.             Maria Catană – profesor
73.             Adriana Boghiu – avocat
74.             Emil Ene – galerist
75.             Ioan Cătălin Stancu – preot
76.             Adriana Florina Stancu – învățătoare
77.             Dr. Răzvan Vasiliu – medic
78.             Otilia Vasiliu – medic
79.             Olga Andreescu – profesor
80.             Milița Sion – arhitect
81.             Mircea Puşcaşu – medic

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti – 27 septembrie

Antim Ivireanul – (n. circa 1650, Iviria – d. asasinat 1716) – a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de Bucureşti, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureştiul de astăzi, în secolul XVIII.

Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), ucis cândva în intervalul septembrie – octombrie 1716 de către ostaşi turci.

Luat de tânăr în robie de turci şi dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim şi hirotonit ieromonah.

Prin 1689 – 1690 este adus de Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învăţat limbile română şi slavonă, precum şi meşteşugul tiparului. În 1691 i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a imprimat 4 cărţi:
– Invăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă),
– Slujba Sf. Paraschiva şi a Sf. Grigore Decapolitul (1692, limba română),
– Evangheliarul greco–român (1693) şi
– Psaltirea (1694, limba română).

După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15 cărţi (7 greceşti, 5 româneşti, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă), între care se pot menţiona:
– Antologhionul (1697),
– Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699),
– Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, greceşte),
– Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume),
– Evanghelia (1697),
– Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698),
– Carte sau lumină (1699),
– Învăţături creştineşti (1700),
– Floarea darurilor (1701), toate în româneşte

Între 1701 şi 1705 şi-a reluat activitatea la Bucureşti, unde a tipărit alte 15 cărţi (11 greceşti, 2 românesti, una slavo-română, una greco-arabă), între care: Ceaslovul greco-arab (1702) şi Noul Testament (1703), prima ediţie a acestuia în Ţara Românească.

Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Râmnic, unde la tipografia de la Mănăstirea Govora , tipăreşte alte 9 cărţi (3 româneşti, 3 slavo-române, 3 greceşti):
– Tomul bucuriei, (1705, greceşte),
– Liturghierul şi
– Evhologhionul (1706, într-un singur volum, ambele reprezentând primele ediţii româneşti al acestora în Muntenia,
– Învăţătura pe scurt pentru taina pocăinţei (1705, româneşte, lucrare originală).

La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcţie pe 22 februarie al aceluiaşi an. În această calitate, înfiinţează ca şi la Râmnic o tipografie la Târgovişte, unde a tipărit un număr de 18 cărţi (5 greceşti, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 româneşti), între care se remarcă cele româneşti:
– Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710),
– Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi deplin şi cu cinste datoria hotarului său (1714), ambele originale,
– Psaltirea (1710),
– Octoihul (1712),
– Liturghierul (1713),
– Evhologhionul (1713),
– Catavasierul (1714);

În 1715 tipografia a fost mutată la Bucureşti, unde a mai imprimat alte două cărţi greceşti.

Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuşi, coordonate sau patronate, în limbi diferite şi de o mare diversitate, prin numeroşii ucenici pe care i-a format, este considerat – alături de Coresi – cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

A avut un rol însemnat în introducerea completă şi definitivă a limbii române în slujbă, în acelasi timp, deşi străin de neam, a creat o limbă liturgică românească limpede, care a fost înţeleasă şi folosită până azi.

Prin activitatea sa tipografică, a sprijinit şi alte popoare ortodoxe, imprimând cărţi pentru slavi, greci şi arabi (din Patriarhia Antiohiei). Este şi autorul unei premiere mondiale în tipărit, Liturghierul greco-arab din 1701, a fost prima carte tipărită cu litere mobile din lume având caractere arabe. În anul 1706, aceeaşi instalaţia tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.

In 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ştefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă şi un Chiriacodromion. Pe acelaşi Mihail Ştefan, l-a trimis în ţara sa de origine, Georgia. Acolo, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparniţe cu caractere georgiene din ţara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai multe cărţi în limba georgiană.

Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el şi câteva manuscrise:
– Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor … , cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schiţe şi 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament (Târgovişte, 1709, manuscrisul original se găseşte la Kiev, iar în România există o copie realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea).
– Tot în manuscris a rămas şi opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători şi 7 cuvântări ocazionale).

Analiza cărţilor originale publicate, dar şi a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci şi una profană întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar şi din literatura patristică, respectiv din filosofi antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl aşează, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creştini din toate timpurile.

Sfantul Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul „Toţi Sfinţii” din Bucureşti – numită azi Mânăstirea Antim – (1713 – 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură şi sculptură din ţara noastră. Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat „Învăţături pentru aşezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinţilor, capete 32”, în vederea organizării unei impresionante opere de asistenţă socială.

Caterisirea şi martiriul său, canonizarea sa în 1992

Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe şi a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale făţiş antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostaşii turci şi trupul aruncat undeva în râul Mariţa sau în Tungea, dincolo de Adrianopol. Câţiva ani mai târziu, după moartea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedeapta caterisire a sfântului şi a fost reabilitat.

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie

Sursa: arhiram.ro

Sfântul voievod Neagoe Basarab

Din viața Sfântului Neagoe Basarab

indexDulci sunt cuvintele Sfinţilor Părinţi şi mult hrănesc sufletele noastre, pentru care se şi cade a ne osteni cu citirea lor. Dar nimic nu întraripează mai cu putere inima spre dragostea lui Dumnezeu ca vederea unui om ce s-a făcut pe sine sălaş sfinţit al cuvintelor dumnezeieşti. Că şi un frate din cei de demult, întrebând odată pe un Bătrân ce să facă el ca să se teamă de Domnul, a primit un răspuns ca acesta: „Mergi, fiule, şi alipeşte-te de un om care se teme de Dumnezeu şi astfel vei dobândi şi tu frica lui Dumnezeu”. De aceea, întâlnirile cu astfel de vase ale harului sunt fără de preţ pentru cel ce voieşte să afle mântuirea…

Cunoscând acest folos duhovnicesc, domnul Neagoe pornea adesea ca un cerb însetat spre sihăstriile ce tăinuiau izvoarele necurmate ale rugăciunii şi îşi desfăta sufletul ascultând poveţele pustnicilor nevoitori. Le săruta mâna cu evlavie şi îngenunchea înaintea lor, cerându-le binecuvântarea şi rugăciunea. Cuvintele nu erau multe, căci şi singură vederea unui sihastru ce are în inima sa plânsul după Dumnezeu îl răscoleşte cu îndestulare pe cel simţitor pentru a culege minunata învăţătură a tăcerii.

Astfel, necăutând la rangul său domnesc, nici la felul oamenilor de a judeca, domnul Neagoe arăta multă cinstire tuturor monahilor, dar mai multă încă celor simpli şi umili, care sihăstreau neştiuţi de lume prin adâncurile pădurilor ori în crăpăturile munţilor şi se hrăneau cu roadele rugăciunii inimii.
Îmi amintesc până astăzi tristeţea cu care, într-o seară, pe când isprăvea de dat ultimele porunci pentru înnoirea unor vechi ctitorii, pentru poleirea unor icoane şi potire ce trebuiau trimise în Sfântul Munte şi pentru pregătirea unei solii către înalta Poartă, Măria sa mi-a spus:
–    Ce sunt toate astea, Despina, dacă nu frunze de smochin cu care caut în van a-mi acoperi goliciunea sufletului? Cu adevărat, un singur lucru cere inima mea şi pe acesta nu-l împlinesc: pocăinţa. Fericiţi, de trei ori fericiţi sunt călugării, care petrec cu luare-aminte la ei înşişi şi nu caută nimic altceva decât a dobândi mila Stăpânului. Dacă şi Sfântul împărat Constantin, cel întocmai cu apostolii, s-a căit că nu s-a făcut călugăr, atunci eu, care abia pot căuta la măreţia faptelor sale creştineşti, ce voi face, ce răspuns voi da despre cum mi-am cheltuit viaţa?!…
Purtarea smerită şi plină de dragoste a Măriei sale faţă de călugări nu era însă privită cu ochi buni de dregătorii Curţii. Ei învăţaseră de la domnii dinainte doar să se folosească de oamenii Bisericii pentru a-şi atinge scopurile şi interesele lumeşti. Aşa făcuseră domnul Radu şi toţi ceilalţi, care se arătaseră credincioşi numai atâta vreme cât găsiseră la oamenii Bisericii învoire şi binecuvântare pentru gândurile lor, bune ori rele. În mintea multora, Biserica era mai prejos decât „interesele ţării”, cum obişnuiau unii domni a numi hatârurile şi poftele lor. Or, nefăţărnicia domnului Neagoe li s-a părut ciudată şi nelalocul ei multora din jupani. Căci Măria sa socotea că tot binele vine numai de la Dumnezeu, prin Sfânta Biserică şi slujitorii ei, iar pe celelalte le punea mai prejos. Pentru aceea, multe vorbe se spuneau pe la spate şi unele chiar înaintea mea, gândind boierii că aş putea să-l înduplec pe domn să nu se mai umilească înaintea călugărilor. Mai cu seamă de la o vreme, tulburarea boierilor s-a înteţit şi într-o zi, jupanul Florea s-a înfăţişat înaintea mea, stăpânindu-şi cu greu mânia:
–    Măria ta, doamnă Despina Miliţa, iertată să-mi fie îndrăzneala! Am răbdat până acum destulă vreme, socotind că poate lucrurile se vor îndrepta, dar se vede că deşartă ne-a fost nădejdea. Ba încă mai rău se arată a fi, căci s-a dus vorba pretutindeni că din pricina prea multei evlavii, Măria sa şi-a pierdut dreapta socoteală, de se închină şi celor mai nespălaţi călugări, care nici cunoştinţă de carte nu au! Iar cinstea domnului e şi cinstea noastră, a jupanilor, şi nu se cade a o înjosi aşa!
–    Jupane Florea, i-am răspuns şi eu atunci, de aceste vorbe nu este nimeni vinovat decât numai cel ce le-a scornit! Dumneata eşti om învăţat şi cunoşti bine legile creştineşti după care vieţuim noi pe pământ. Iar dacă în Scriptură e scris că Hristos Domnul a fericit pe cei smeriţi cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei însetoşaţi şi flămânzi, apoi oare putem noi desfiinţa acest cuvânt, dacă el nu se potriveşte cu gândirea noastră? Socot că nu! Iar dacă jupanii Curţii vor a se purta după alte mode, apoi ei vor da răspuns pentru asta înaintea lui Dumnezeu. Şi dacă fac bine, cinste şi răsplată să primească, iar dacă nu umblă după dreptate, apoi să nu fiu eu în locul lor…
Cuvintele mele au fost aspre şi boierul s-a tulburat şi mai mult. Însă domnul Neagoe, care se apropiase fără veste, a curmat vorba cu surâsul său împăciuitor:
–    Jupane Florea, caută şi trimite vorbă ca mâine să nu lipsească nimeni, dar nimeni, din sfatul domnesc, că am a face o judecată!
A doua zi, divanul s-a umplut de boierii ţării şi domnul, purtând coroană scumpă şi caftan strălucit, ca în zilele mari, a stat în mijlocul lor. După ce Mitropolitul Macarie i s-a aşezat de-a dreapta, iar eu şi coconul Theodosie de-a stânga, Măria sa a început a vorbi cu glas frumos:
–    Preacuvioase Părinte Mitropolit, cinstită doamnă Despina, blagoslovite fiule Theodosie şi voi, iubiţii mei sfetnici! Cer bunăvoinţa şi răbdarea voastră pentru a vă spune astăzi o pildă luată din înţelepciunea cărţilor vechi. Deci vă rog să întindeţi urechile şi cugetul spre ascultarea cuvântului meu, care nu este lung şi nici anevoie de înţeles. Că ştiţi domniile voastre că niciodată cuvintele mele n-au fost meşteşugite ori ascunse, ci v-am vorbit adevărul pe faţă, căci şi prin aceasta am socotit eu a vă arăta cinste şi preţuire. Deci ascultaţi pilda aceasta: Era cândva un împărat mare şi foarte slăvit. Şi suindu-se odată într-o caretă ferecată cu aur, a purces la drum, înconjurat de toţi dregătorii şi boierii lui, cum se cade unui domn. Mergând pe cale, i-au întâmpinat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine sparte şi murdare, cu feţele slabe, arse de soare şi împăinjinate. Iar împăratul îi ştia pentru ce sunt aşa,  că li se topiseră trupurile şi se veştejiseră de privegheri, de ajunări şi nevoinţă. Deci de cum i-a văzut, împăratul îndată a sărit din caretă şi a mers de a căzut jos la picioarele lor, închinându-se, iar mai pe urmă, sculându-se, i-a îmbrăţişat cu dragoste şi i-a sărutat. Dar boierilor nu le-a fost aceasta pe voie, ci ziceau cu supărare: „Nu se cuvine să se facă aceasta cinstei împărăteşti!”. Însă împăratului nu îndrăzneau să-i zică în faţă, ci au mers la fratele lui şi i-au spus: „Aşa te rugăm să-i zici împăratului: Altădată să nu mai faci atâta batjocură cinstei şi coroanei împărăteşti!”. Deci fratele i-a zis împăratului, iar împăratul l-a mustrat pentru nechibzuinţă şi i-a dat un răspuns, încât acela nu se putea dumiri ce are să fie. Şi avea obicei acel împărat aşa: când judeca pe cineva de moarte, trimitea noaptea la poarta aceluia un trâmbi- ţaş care să-i trâmbiţeze. Deci dacă a auzit fratele împăratului de cu seară glasul trâmbiţei la poarta sa, s-a înştiinţat că a doua zi îi este zi de moarte. Şi părăsindu-se a mai trage nădejde de viaţa acestei lumi, toată noaptea a fost în grijă şi în gânduri de scârbă şi şi-a tocmit casa şi a rânduit toate, ca cel ce ştia că avea să moară. Iar dacă s-a făcut dimineaţă, s-a îmbrăcat în haine negre de jale, el şi jupâneasa şi toţi copiii săi. Şi a mers la divanul împăratului, plângând şi tânguindu-se cu amar. Iar împăratul, dacă l-a văzut tânguindu-se aşa, l-a chemat la sine şi i-a zis: „O, om neînţelegător şi fără chibzuială! De vreme ce te temi aşa numai de o trâmbiţă a morţii şi de un frate al tău, om ca şi tine, căruia nu i-ai greşit nimic, nici eşti vinovat înaintea lui, dar mie cum îmi aduci mustrare că am sărutat cu smerenie pe mărturisitorii Dumnezeului meu, care mi-au adus aminte de moarte şi de înfricoşata Judecată a Stăpânului meu, faţă de care mult am greşit şi mari păcate am făcut înaintea Sa? Iată, acum vădind şi arătând nebunia ta, peste puţină vreme voi arăta aievea şi nebuniile celor ce te-au îndemnat să-mi grăieşti aşa!”. Şi folosind pe fratele său cu nişte cuvinte ca acestea, împăratul l-a slobozit să meargă acasă. Apoi a poruncit degrabă să se facă patru coşciuge de lemn. Pe două dintre ele le-a ferecat peste tot cu aur, dar înlăuntru le-a umplut cu oase putrede şi scârnave şi le-a încuiat. Pe celelalte le-a uns cu smoală pe dinafară, iar pe dinăuntru le-a umplut cu pietre scumpe şi mărgăritare şi turnând miruri într-însele, le-a înfăşurat cu câte o târsână. Apoi împăratul a chemat pe boieri şi dregători şi le-a pus înainte coşciugele, cerându-le să socoată cât preţuieşte fiecare. Iar ei au pus preţ mare şi îndestulat celor ferecate cu aur, iar celor smolite le-au pus preţ mic. Şi a zis împăratul către dânşii: „Am ştiut că aşa veţi face! Dar nu se cade aşa, ci se cuvine să vedeţi cu ochii şi cele dinlăuntru şi să cercetaţi dacă sunt de cinste ori de necinste!”. Apoi împăratul a pus să se deschidă sicriile cele ferecate cu aur. Şi a ieşit dinăuntru o rea împuţiciune şi au văzut într-însele lucruri grozave. Iar împăratul a zis: „Acesta este chipul celor îmbrăcaţi în haine scumpe şi frumoase, care se trufesc cu slava cea multă, dar inima lor este plină de lucruri rele şi stricate!” Apoi împăratul a deschis şi coşciugele cele unse cu smoală şi numaidecât a ieşit din ele miros frumos şi s-au văzut înlăuntru lucruri preaminunate şi scumpe. Deci a zis împăratul: „Aceste coşciuge ştiţi cui se aseamănă? Se aseamănă celor doi oameni care erau îmbrăcaţi în haine sparte şi cu ferfeniţe murdare şi cu obrazul împăienjenit şi înnegrit de arşiţă, năduşiţi şi osteniţi, pentru care v-aţi smintit când eu m-am închinat până la pământ înaintea lor. Dar eu, cunoscând cu ochii cei dinlăuntru curăţia şi strălucirea sufletelor lor, iată acestea toate, până şi caftanele cele împărăteşti, pentru mărirea acelora nu le-am mai băgat în seamă, ci le-am călcat pe toate la pământ înaintea lor!”. Aşijderea, iubiţii mei, să facem şi noi toţi, cum a făcut acel împărat bun şi credincios şi ne vom înălţa întru smerenia noastră. Şi să cinstim pe cei ce sunt robi ai lui Dumnezeu, că aceia sunt şi fraţii Lui. încă, se cuvine să-i mai socotim pe călugări ca pe împreună-slujitori cu îngerii şi împreună-petrecători cu Stăpânul îngerilor. Căci dacă Avraam, care avea femeie şi coconi, numai pentru iubirea de străini s-a învrednicit a primi în casa sa pe Dumnezeu, cu cât mai mult aceştia, care s-au lepădat de însuşi trupul lor pentru dragostea lui Dumnezeu, nu vor primi sub acoperişul chiliei lor pe Cel pe Care ei înşişi îl cheamă stăruitor ziua şi noaptea?!…
Acestea zicând, domnul s-a sculat din jilţ şi a privit pătrunzător în divan. Iar boierii, ruşinaţi şi biruiţi de cuvântul Măriei sale, au cerut iertare cu plecăciune. Theodosie, care pricepea toate, s-a plecat şi el domnului după cuviinţă, mândru de înţelepciunea tatălui său, iar eu dimpreună cu Părintele Macarie am dat slavă lui Dumnezeu, cu gând mulţumitor.

Din Însemnările Monahiei Platonida, Doamna Despina a Țării Românești – ediție îngrijită de Sfânta Mănăstire Diaconești

Sursa: marturieathonita.ro

Doi mărturisitori legionari trecuţi trecţi la Domnul în luna sptembrie: schimonahul Paulin Clapon (14 septembrie) şi meşterul popular Nicolae Purcărea (25 septembrie)

Luni, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, s-a mutat la cele cereşti părintele mărturisitor Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru-Vodă.
Schimonahul a fost deţinut politic, martir al închisorilor comuniste şi erou al neamului românesc. Părintele Paulin Clapon a executat 20 de ani de închisoare, dintre care 18 numai la Aiud, alături de intelectualii de vârf ai României, informează Doxologia.ro.
Părintele Paulin, numit Gheorghe în Sfântul Botez, s-a născut la 16 aprilie 1920, la Brăila. În 1941 a plecat pe front împreună cu nou-înfiinţatul batalion de paraşutişti al Armatei Române. Încercările războiului mondial l-au numărat mai apoi între aviatorii de elită ai României.
A fost arestat în anul 1944, pe când încerca să organizeze o rezistenţă armată împotriva invadatorilor comunişti – Armata Roşie. A făcut 20 de ani de închisoare, trecând prin cele mai cumplite închisori comuniste: Piteşti, Gherla, Aiud, Cavnic, Jilava şi din nou Aiud. A fost eliberat în 1964, fiind printre ultimii deţinuţi politici eliberaţi de regimul comunist, apoi s-a căsătorit în oraşul său, Brăila. În anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost călugărit de Părintele Justin.
„Pentru noi, cei din mănăstire, a fost un sprijin de mare nădejde, ducând o viaţă exemplară, de sfinţenie, fiind prezent la absolut toate slujbele şi, pe cât i-au ajutat sănătatea şi puterea fizică, şi la ascultările din obşte. Cu multă râvnă, auzind că Părintele Gheorghe Calciu s-a săvârşit întru Domnul şi a cerut să fie îngropat la mănăstirea noastră, s-a implicat personal în construirea podului spre cimitirul mănăstirii, de care s-a îngrijit ca să arate în forma în care arată astăzi, ca un bun gospodar ce îşi pregăteşte din vreme locul cel de veci”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Mănăstirii-Petru Vodă.
În urma unui accident cerebral din anul 2011, părintele Paulin nu a mai putut vorbi, dar a fost foarte viu şi prezent pentru toţi cei ce l-au căutat.
Veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, Părintele Paulin Clapon a fost decorat de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015, pentru meritele sale de luptător pe frontul de răsărit. A luat parte la o serie de acţiuni de mare vitejie ale paraşutiştilor militari, o tânără armată de elită înfiinţată în 1941, cu câteva zile înainte de intrarea României în războiul de dezrobire a Basarabiei. În închisorile prin care a trecut, în special în închisoarea de la Aiud, părintele Clapon a fost un model de demnitate, integritate şi dârzenie.
După trecerea la Domnul a soţiei sale, în anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru-Vodă, unde a fost tuns în monahism de către Părintele Justin Pârvu, şi el fost militar în cadrul trupelor de vânători de munte, Divizia a 4-a, pe acelaşi front de Răsărit.
În cadrul festivităţii desfăşurate pe data de 21 octombrie 2014 la Mănăstirea Petru-Vodă, părintele Paulin Clapon a fost decorat de către colonelul dr. Doru Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” de la Bacău, primind însemnele onorifice ale paraşutiştilor militari – bereta, insigna şi ecusonul – precum şi o diplomă de excelenţă.
Într-un interviu realizat de Isabela Aivăncesei pentru revista Lumea Monahilor, părintele Paulin Clapon vorbeşte despre suferinţele pe care le-a îndurat în închisoare pentru ţara sa şi pentru Hristos.
„Să vă spun ceva: toată floarea neamului a fost arestată şi dusă la Aiud. Au fost demni, să ştiţi. Şi toţi ăştia au ajuns în puşcării.
Când am plecat de la Aiud la Baia Sprie, au fost 722 de avocaţi numai, ca să nu mai spun câţi profesori şi ingineri. Deci, ăsta a fost Aiudul: locul unde au fost aduşi toţi oamenii cu carte.
Cu mine toţi au fost buni în puşcărie. Eu nu am avut duşmani printre deţinuţi. Am avut o discuţie cu un fost preot, dar în rest nu m-am certat cu nimeni, decât cu administraţia, cu ei am fost rău. Am fost capul răutăţilor, am fost rupt în bătăi. Pentru că, în primul şi în primul rând, mă prindeau că fac o infracţiune, nu recunoşteam şi trebuia să mă bată. Îmi dădeau vreo cinci ghionturi în spate, vreo cinci picioare în fund, şi tot nu spuneam. Îmi puneau lanţuri de picioare şi de mâini şi mă băgau la izolare, o zi mâncare, două nu. (…)
„Pentru faptul că ştiau că le răspund la insulte, toţi căutau să mă agaţe ca să mă poată condamna, să mă condamne la izolare şi la bătaie. Dar îţi spun: nu m-am temut. Le-am spus din capul locului: am două persoane de care mă tem: tata, care nu ştiu dacă trăieşte, şi Dumnezeu.
Sunt român, casa în care m-am născut este pe moşia lui Ştefan cel Mare, dată la 1479 străbunilor mei, care au fost împroprietăriţi cu 135 de hectare – 90 de fălci de pământ. Deci, asta acum 500 de ani. Şi pământul pe care l-a primit tata de la străbunii mei este pământul naşterii mele; acolo m-am născut, pe pământul ăla, din Prut, până în Jijia. De aceea spun că nu mă poate convinge, nu mă poate  cumpăra nimeni cu toate averile de pe lume, înţelegi?
Mi-am iubit neamul, ţara, am făcut 20 de ani de puşcărie, şi dacă aş face acum încă 30 de ani, tot nu mă poate convinge nimeni. Nu am râvnit la bunul nimănui, nu am stricat casa nimănui. Mi-am iubit ţara, neamul şi pe toţi i-am respectat – pe toţi cei care au meritat; care nu, n-am vrut să îi respect, indiferent cine or fi. Trec pe lângă ei exact cum aş trece pe lângă o fântână care nu are apă”, îşi aminteşte schimonahul Paulin Clapon.

Nicolae Purcărea

„Principiul în care am fost noi crescuți a fost să fim în linia creştină, nu paraleli cu ea: rugăciunea şi poezia ne-au fost nouă flacără!”
  • Născut: 13 Decembrie 1923
  • Locul nașterii: Brașov
  • Ocupația la arestare: contabil
  • Întemnițat timp de: 20 ani
  • Întemnițat la: Brașov, Văcărești, Piteşti, Poarta Albă, Caracal, Craiova, Peninsula, Jilava, Gherla, Codlea, Valea Neagră, Culmea, Grind, Galaţi, Aiud, Lățești
  • Data adormirii: 25 Septembrie 2015

Un fericit s-a ridicat la ceruri

de Coriolan BACIU

L-am cunoscut pe d-l Nae Purcărea, în anul 1994, la prima comemorare a luptătorilor din rezistența anticomunistă de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. S-a nimerit să împărțim o cămăruță din arhondaricul mănăstirii și am fost fericit să ascult cu emoție și admirație relatarea faptelor de luptă și jertfă ale acestui om mic de statură, slăbuț și cu voce stinsă, dar plin de curaj și cu o credință și iubire de neam nesfârșite. Eram impresionat de marea sa iubire de tradițiile și frumusețile creației populare românești, de credința nestrămutată că jertfa sa și a camarazilor din “Frățiile de Cruce” n-a fost zadarnică, ci reprezintă o piatră de temelie pentru reclădirea demnității și a așezării creștine a neamului românesc.
L-am admirat din prima clipă și, pe măsură ce aflam noi întâmplări din existența sa plină de suferințe și izvoditoare de frumuseți, admirația și respectul au sporit, an după an.
Cunoscându-l mai bine, mi-a inspirat un “test” pe care dreptcredinciosul NICOLAE PURCĂREA, trecut astăzi la Domnul, l-a trecut cu notă maximă. Am citit, una câte una Fericirile din Evanghelia după Matei, 5,1-12 și am “verificat” cum se potrivesc cuvintele Mântuitorului cu felul de a fi și a se prezenta a d-lui Nae Purcărea

„FERICIȚI CEI SĂRACI CU DUHUL, CĂ A LOR ESTE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR.”

Purtarea sa era de o modestie și de o bună cuviință exemplară și nu-și folosea niciodată prestigiul de creator popular recunoscut pentru a impresiona, ci era un mărturisitor și un povestitor simplu, faptele și lucrările sale fiind o închinare și o continuă laudă adusă lui Dumnezeu și neamului său.

„FERICIȚI CEI CE PLÂNG, CĂ ACEIA SE VOR MÂNGÂIA.”

Nesfârșite au fost lacrimile celor câteva mii de tineri care au trecut prin calvarul reeducariilor din închisoarea Pitești, între care Nicolae Purcărea a suferit chinuri și torturi greu de imaginat și din care s-a înălțat spiritual, depășind condiția de victimă a regimului opresiv și devenind creator de frumuseți care au transfigurat plânsul suferințelor și deznadejdii.

„FERICIȚI CEI BLÂNZI, CĂ ACEIA VOR MOȘTENI PĂMÂNTUL.”

Cei care l-au cunoscut vor da definitiv mărturie despre blândețea caracterului său, despre cumințenia sa extraordinară și despre calmul cu care întâmpina toate cele ce i se întâmplau, bune sau mai puțin bune.

„FERICIȚI CEI CE FLĂMÂNZESC ȘI ÎNSETEAZĂ DE DREPTATE, CĂ ACEIA SE VOR SĂTURA.”

Nicolae Purcărea avea toată disponibilitatea de a mărturisi privind nedreptățile și împilările pe care cei din generația sa le-au trăit din plin. A prezentat cu curaj și demnitate, în emisiuni televizate, tragedia destinelor frânte de cumplita represiune comunistă, a fost permanent disponibil, atât cât i-a permis sănătatea și vârsta înaintată, pentru a depune mărturie la conferințe sau simpozioane pe tot cuprinsul țării, s-a prezentat, uneori la limită rezistenței fizice, fiind bolnav în stare gravă cu inima, la comemorările dedicate camarazilor de luptă și jertfă de la Sâmbăta de Sus, de la Pitești, de la Aiud și din alte lagăre și închisori de pe tot cuprinsul țării.

„FERICIȚI CEI MILOSTIVI, CĂ ACEIA SE VOR MILUI.”

N-am auzit de la d-l Purcărea niciodată vorbe grele sau gânduri de revanșă. A mărturisit permanent adevărul, uneori privind întâmplări de un dramatism excepțional. Dar suferințele sale și ale camarazilor le-a considerat ca ofrandă pe altarul mântuirii neamului românesc și nu ca motive de răzbunare sau de pedepsire.

„FERICIȚI CEI CURAȚI CU INIMA, CĂ ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU.”

Gândurile bune și vorbele de o răvășitoare tristețe și convingere mărturisitoare au demonstrat fără urmă de îndoială, curățenia sufletească a “fratelui de cruce”, care a rămas și la o vârstă de peste 90 de ani cu aceleași convingeri, creștine și naționale, primite la vârsta tinereții.

„FERICIȚI FĂCĂTORII DE PACE, CĂ ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA.”

Toți cei care au participat la reuniunile din cadrul Partidului “Totul pentru Ţară”, al cărui fondator a fost dl Nicolae Purcărea, alături de fruntaşi legionari supravieţuitori ai prigoanei comuniste, pot da mărturie despre calitatea acestuia de a menține o atmosferă caldă și prietenoasă, de a ocoli orice certuri și neînțelegeri și de a găsi pentru toți cei prezenți armonia și pacea.

„FERICIȚI CEI PRIGONIȚI PENTRU DREPTATE, CĂ A LOR ESTE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR.”

Nu mai încape nici o îndoială că d-l Nae Purcărea a suferit, laolaltă cu un număr impresionant de alți tineri din generația sa, cele mai cumplite chinuri și suferințe cauzate de regimurile opresive care s-au succedat, din păcate, pentru a nimici pe toți cei care au avut demnitatea și curajul de a li se opune. Din nefericire, pentru “faţa” României de azi, aceste jertfe și suferințe sunt minimalizate, și, în loc de recunoștință și reparații, celor opresați li s-a deschis o nouă perspectivă de represiune.

„FERICIȚI VEȚI FI VOI CÂND VA VOR OCĂRÎ ȘI VĂ VOR PRIGONI ȘI VOR ZICE TOT CUVÂNTUL RĂU ÎMPOTRIVĂ VOASTRĂ, MINȚIND PENTRU MINE.”

Dar pentru d-l Nae Purcărea și pentru puținii supraviețuitori ai generației sale, credința că propaganda mincinoasă și falsificările istoriei nu se vor înstăpâni veșnic, iar contribuția acestei generații de luptători va fi recunoscută și apreciată de noile generații, i-au făcut să continue să vorbească și să scrie, pentru a depune mărturie, pentru a reconstrui viitorul neamului pe adevăr și dreptate. Volumul “Urla haita”, a fost scris de d-l Purcărea cu mari eforturi, la o vârstă înaintată, tocmai pentru a lăsa posterității partea sa de adevăr menită a risipi vălul de ură și denigrare împotriva Mișcării Legionare și a luptei de rezistență anticomunistă.

„BUCURAȚI-VĂ ȘI VĂ VESELIȚI, CĂ PLATA VOASTRĂ MULTĂ ESTE ÎN CERURI!”

Să ne bucurăm în lacrimi, în pătimire, și în recunoștință pentru că unul dintre cei mai buni din neamul românesc, care a străbătut această cale spinoasă, ne va aștepta de-acum în lumea cealaltă, unde domnește Hristos, și unde nu este durere, nici întristare, nici suferință, ci viață și bucurie veșnică.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ CU DREPȚII SĂI !

Alba Iulia, 25 septembrie 2015

Sursa: buciumul.ro