După ce Ciolos renunță la Cristina Guseth pentru Ministerul Justiției, o propune pe Raluca Prună, o altă ONG-istă marca Soros

După cum probabil mulți au aflat, Cristina Adriana Guseth s-a făcut de râs în comisia parlamentară unde a fost audiată. 

Cu toate astea slugile din componența comisiei i-au dat undă verde să fie ministră. S-au găsit însă niște judecătoare care să protesteze(LUPTA CU SOROS. Amazoanele si barbati lasi din Parlament), iar, deja nefastul prim-ministru desemnat, Dacian Ciolos, a renunțat la ea pentru o altă Soros-istă. De sinistrul personaj evreu se pare ca nu scăpăm…

Preiau articolul: 

Dupa esecul cu Guseth, SOROS nu se lasa. RALUCA PRUNĂ – FOST BURSIER SOROS SI ONG-IST DE-O VIATA IN ONG-urile finantate de Soros in zona Justitiei, ESTE noua propunere pentru Ministerul Justiţiei

 

Raluca Alexandra Prună este licențiată în Drept și Filosofie și a absolvit un master în Științe politice. A ACTIVAT la Comisia Europeana pe probleme de azil și migrație, unde are experiență.

A obținut mai multe burse TEMPUS, Open Society Institute (Fundația principala a lui GEORGE SOROS de unde pleacă banii) , USAID (Fundația principala a guvernului SUA), Institut for Human Studies (1990-1998).

A fost membru fondator și director al Asociației Române pentru Transparență, în prezent, Transperancy Internațional România (1999-2003) (alt ONG finantat de George Soros)

A activat ca avocat, dar și în consultanță juridică (sept. 1996 — sept. 2000).

În cadrul Comisiei Europene a fost consilier în cadrul Delegației Comisiei Europene la București, la Justiție și Afaceri interne, subcapitolul Anticorupție (sept. 2000 — dec. 2004) și consilier și manager de programe în cadrul Direcției Generale Justiție, Libertate și Securitate a Comisiei Europene, secția Solidaritate financiară pentru Imigrație, azil și frontiere (începând cu iunie 2007).

A deținut postul de jurist lingvist la serviciul juridic al Consiliul Uniunii Europene (ian. 2005 — mai 2007) și a fost consultant extern pe probleme anticorupție la Banca Mondială (mai 2000 — sept. 2000).

A fost colaborator extern pe proiecte finanțate de Guvernul britanic (traficul de ființe umane — 2005; managementul instanțelor — 2007) la Asociația Alternative Sociale din Iași.

Este jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.

Este membru a numeroase organizații și asociații juridice din România: membru fondator al Societății pentru Justiție (aug. 2005 — mart. 2006) – ONG creat de tinerii juriști colaboratori ai lui Macovei, și care finanțat de Soros în cadrul Alianței pentru o Justiție Curata a fost mijlocul de presiune și pepiniera de cadre pentru „reforma în justitie”;A fost consilier al MONICAI MACOVEI „pe care o cunostea dinainte”, dupa cum a declarat chiar ea; membru de onoare al Asociației magistraților din România (din iun. 2005); membru fondator al Asociației române pentru filosofie analitică (din oct. 1995); membru al Societății Române pentru dialog și reflecție filosofică (din oct. 2005).

Sursa: fluierul.ro

 

Reclame

Părintele ieroschimonah Nil Dorobanțu -ascet, nebun pentru Hristos, sfânt cu puteri suprafirești, geniu și martir

„In toata perioada de privatiuni am citit mult, mi-am facut canon, pravila manastireasca eremita, anahoretica, conform cinului monahal pe care-l port, anavalului si micului si marelui chip ingeresc, in care sunt dator sa-l slujesc direct Dumnezeului Celui Viu, in Sfanta Treime slavit. Caci marturisesc profesiunea de credinta ortodoxa si o plinesc conform Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti ai Biserici Ortodoxe Ecumenice. Doresc sa fiu ucis si martirizat, pentru credinta si nadejdea vietii celei vesnice”. 

Anii 50 vor ramane in memoria colectiva ca fiind anii prigoanei, ai fricii si ai gulagurilor comuniste.

Toti cei care nu se conformau rigorilor vremii erau ucisi sau, in cel mai… bun caz, trimisi sa putrezeasca in inchisorile staliniste.
In acea atmosfera de frica, de foame, de durere, cand personalitatea umana a fost pusa la grea incercare, aveau sa se remarce adevaratii martiri ai neamului romanesc, cei care vor ramane drepti, continuand sa creada si sa propovaduiasca credinta si identitatea lor.

Un astfel de personaj, mai putin cunoscut azi, e ieroschimonahul Nil Dorobantu, dupa numele de mirean Nicolae Dorobantu.
Mereu alungat si hulit, a ales sa poarte crucea chinuitilor si pacatosilor, predicand itinerant, fara incetare, descult, cu capul descoperit si incins cu-o funie, prin sate si orase.
Dupa ce a fost hirotonit in 1945 ieromonah la manastirea Floresti – Huruiesti, calugarul ascet avea sa porneasca intr-o adevarata campanie de initiere predicand in manastiri, biserici, dar si in sate, orase si chiar in salbaticia padurilor, mereu cu „biserica in spate”.
Cuvantul lui viu, plin de har, nu de putine ori critic chiar la adresa autoritatilor ecleziastice, expus in cele mai neobisnuite locuri, va incepe sa atraga multimi de oameni.
In curand, sfantul ascet, care aparea si disparea facand minuni in folosul oamenilor sarmani, va deveni cunoscut din inima Moldovei pana in Banat.
Faima ciudatului calugar a atras furia Securitatii, care avea sa-l urmareasca, sa-l aresteze, sa-l tortureze, pentru a-l convinge sa renunte la credinta si misiunea sa.
Acuzat ca „rascoleste lumea”, misticul calugar „nebun pentru Hristos” declara:

„M-ati facut  sa devin nebun ca sa ma laud singur, sa propovaduiesc ce-am suferit pentru Dumnezeul meu in timp ce voi ma huliti si ma considerati ca o ciuma. Dar eu ma laud intru dureri si suferinte, pentru Dumnezeul, care pentru mine a suferit atat de mult si inca mai rabda pana in sfarsit! In fiecare zi mor pentru Hristos si urc calvarul departe de altarele Tale Doamne, pe care atat de mult le-am iubit. Si ravna casei tale m-a mancat, ca la locul cel sfant s-a suit uraciunea pustiirii. Cer nou si pamant nou asteptam si transfigurarea prin virtute si prin har urcand, pe calea cea stramta a vietii, treptele desavarsirii spre Imparatia Cerurilor”.

Conform excelentei biografii „Ieroschimonahul Nil Dorobantu – nebun pentru Hristos – si flacara vie a monahismului secolului XX” ( http://nildorobantu.ro/) scrisa de preotul Ionel Dumitru Adam, aflam amanunte despre profilul fascinant al unui om parca trimis exact la momentul potrivit pentru a purta pacatele unei epoci crude si dezumanizante.

Nascut in anul 1920 in satul Crainici, judetul Mehedinti, dintr-o veche familie de mosneni olteni, care avea sa dea Romaniei si alte personaje semnificative, tanarul Nicolae Dorobantu va beneficia de o educatie aleasa.
Va face primele trei clase in satul natal, apoi clasa a patra in Bucuresti, la scoala primara a sectorului Ateneul Popular, avandu-l coleg pe Regele Mihai, Colegiul Sfantul Sava si Liceul Militar Alexandru Sturza din Craiova.
Va absolvi scoala militara iesind ofiter activ cu gradul de sublocotenent, impartasind cariera militara, la fel ca unchiul sau, generalul Gheorge Dorobantu.
Renunta la cariera militara dedicandu-se studiului, absolvind spre sfarsitul razboiului teologia, filozofia si literele si dreptul, toate cu „magna cum laudae”.
Inainte de-a porni definitiv pe calea monahala se inscrie si la doctorat, cu tema „Teoria Logosului intrupat in viata duhovniceasca” la Parintele Staniloaie.
Cunostea nu mai putin de 12 limbi straine.
Considerat un geniu, in 1945 va face un pas care ii va marca definitiv destinul.
Dupa ce indura prigoana comunista, va fi incarcerat si torturat in 1956 pentru cateva luni si apoi parasit inclusiv de Biserica Ortodoxa, care-l cateriseste in noiembrie acelasi an.
Se va ascunde in satul natal, unde va trai in spiritul care l-a caracterizat toata viata pana in 1966, cand situatia politica se va destinde.
Verii sai Iulian Dracea (rector al Institutului Agronomic Timisoara) si Valerian Popescu (rectorul Institutului Stomatologic din Bucuresti) au incercat sa-l convinga sa-si completeze studiile pentru a preda in invatamantul superior.
Refuza, continuandu-si calea misionara.
Va fi din nou hartuit, anchetat, pana in 1977, cand va muri in conditii stranii, la putin timp dupa marele cutremur.
Pana la sfarsitul vietii avea sa fie supravegheat chiar de preotul satului, care l-a turnat Securitatii, la fel ca si alti purtatori de haine sfinte.

„In toata perioada de privatiuni am citit mult, mi-am facut canon, pravila manastireasca eremita, anahoretica, conform cinului monahal pe care-l port, anavalului si micului si marelui chip ingeresc, in care sunt dator sa-l slujesc direct Dumnezeului Celui Viu, in Sfanta Treime slavit. Caci marturisesc profesiunea de credinta ortodoxa si o plinesc conform Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti ai Biserici Ortodoxe Ecumenice. Doresc sa fiu ucis si martirizat, pentru credinta si nadejdea vietii celei vesnice”.
Declaratie luata la ancheta din 2 aprilie 1970, la sediul Securitatii Tr. Severin 

Sursa: timisoaraexpress.ro

Iată și câteva mărturii despre acest sfânt părinte: 

Despre părintele Ioan Iovan, iar de la minutul 12:23 depre părintele Nil Dorobanțu.

Nil, monahul iubit de Hristos

Pentru atei și pentru cei care au încă îndoieli că Dumnezeu există, volumul Ieroschimonahul Nil Dorobanțu „nebun pentru Hristos” și flacără vie a monahismului secolului XX (Editura Babel, Bacău, 2015) le demonstrează, la modul concret, nu numai că El e din veșnicie, ci și că poate fi „pipăit, văzut, auzit și experimentat mistic”. Sigur, această teofanie divină va fi greu de asimilat cu mințile lor rătăcite, dar cine dintre ei va avea răbdare să parcurgă până la final paginile antologiei, alcătuite cu osârdie și smerenie de preotul Ionel Dumitru Adam, se va întreba, cu siguranță, dacă nu cumva e cazul să renunțe la această gândire limitată și să se apropie cu pași repezi de unicul Creator.

Deși, cu preponderență, Mântuitorul Se arată, de regulă, „săracilor, orfanilor, analfabeților”, urmărind firul zbuciumatei existențe a ieroschimonahului Nil Dorobanțu nu putem să nu ne cutremurăm, la rându-ne, și să nu ne bucurăm că aleșii lui Dumnezeu trăiesc printre noi zi de zi și că, în nimicnicia noastră, putem fi, alături de el, martori ai „Dumnezeirii prezente, reale și valorificatoare, tocmai azi când Dumnezeu e negat de un miliard de nebuni atei”. Iar bucuria și surpriza descoperirii acestui „nebun pentru Hristos“ sunt cu atât mai mari cu cât, până la apariția cărții, foarte puțini aflaseră de faptele sale sfințitoare și de nenumăratele minuni pe care le-a săvârțit încă din timpul vieții pământești.

Sintetizate, reperele bibliografice le întâlnim în Autobiografia scrisă la sediul Securității din Turnu Severin, în ziua arestării, la 2 aprilie 1970, dar ele transpar pe larg în toate celelalte pagini, începând cu Autobiografia mea de luptător pentru lupta cea bună în via lui Hristos, continuând cu mărturiile rudelor și ale celor care l-au cunoscut direct, consemnate cu migală de antologator, și încheind cu suita de fotografii și documente de arhivă, în marea lor majoritatea scoase pentru prima oară la lumină.

Născut în câmp, a fost crescut de mic în „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh”, ridicându-se rapid spre „cerul de lumină” și trăind, la 14 ani, „prima teofanie în extaz“, semn că Dumnezeu a avut un plan cu el încă de la începuturi, lucrând nevăzut și pregătindu-l, etapă de etapă, atât pentru descoperirea „raiul(ui) pe pământ” și a „fiorul(ui) tainei divine”, cât și pentru a deveni „mucenic în fiecare zi, cu sânge și fără sânge, până la sfârșitul depistării ateiste”.

Căzând adesea „în răpire”, a tăinuit multă vreme harurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu pentru credința și adânca lui smerenie, dar observând ce se întâmplă cu ortodoxia (Astăzi a intrat o necredință, o îndoială în toată lumea.) nu a putut să-și ascundă la infinit trăirile și a considerat de datoria sa să strige „sus și tare” ce a „experimentat în mod științific, controlabil, real”: Cu ochii mei am văzut pe Dumnezeu, pe cât mi s-a putut; cu urechile mele am auzit Cuvântul lui Dumnezeu prin glas omenesc; cu limba mea am gustat și am văzut ce dulce este Domnul Euharistic; cu simțul olfactiv am adulmecat balsam, miresme de smirnă divină și miros străin de lumea asta, parfumul Logosului divin; cu mâinile mele și cu simțul tactil am simțit puterea palpabilă a Dumnezeului Celui Viu.

Sărac de „nume și de lume, de averi trupești și sufletești”, „obosit de atâta prigoană”, dar „bogat în comori cerești mistice”, a fost condus de Dumnezeu cu „Mână tare și cu braț Înalt”, atingând trepte de sfințenie greu și de imaginat în timpurile noastre (a fost „răpit, ca Avacum și ca Filip și mutat în altă parte, scurtând din drum spre ceruri”; în urma slujbelor și a rugăciunilor sale „Stiliștii vechi,calendariștii iuliani s-au întors la Ortodoxie ca și toți sectanții. Ateii și învățații au crezut în Hristos, păcătoșii s-au pocăit, bolnavii s-au tămăduit, doi orbi au văzut, două moarte au înviat, epileptici, slăbănogi, muți, ciungi, surzi, s-au tămăduit și cuvântul lui Hristos lucra cu putere”; era atât de „spiritualizat încât apărea și dispărea când voia și unde voia”; când „mergea nu atingea pământul, plutea”; avea darul „dedublării și al dispariției instantanee”; în timpul slujirii avea alături „pururea ceruri de îngeri”; a descoperit moaștele „pustnicilor din Agapia și din Sihăstria„ ș.a.m.d.).

Învățat de Părintele Arsenie Boca cum să pogoare „mintea-n inimă” și înzestrat cu „harisma predicii”, a propovăduit Cuvântul lui Hristos atât în biserici și mănăstiri, de unde a fost alungat de fiecare dată, cât și cu „biserica în spate”, predicând „ore întregi desculț, cu crucea în mână, cu capul gol, încins cu o funie, prin sate și orașe”, slujind Sfânta Liturghie zi de zi, cel mai adesea în spații neconvenționale și în natură („În șuri, în păduri, în grajduri, prin beciuri, în pivnițe, în fân, în cetină, în noroi și pe gheață, pe acoperișuri, pe ulițele cetății, noaptea și ziua”), atrăgând în jurul său mii de oameni, dar și „ighemonii“ securiști, care nu i-au iertat cuvântul răspicat și opiniile tranșante, faptul că la predică vedea „lumină sau întuneric, porumbel sau păcat, iubire sau ură, la fiecare creștin“ și nu-și termina „cuvântul propovăduitor, până nu pierea satan din toți”.

L-au arestat în mai multe rânduri, l-au scos din slujbă în straiele cu care oficia Liturghia și l-au batjocorit, bătândul cu pumnii și cu „arme grele”, aruncându-l în „întunericul demonic al celulei nr. 5” și punându-i viața în pericol de mii de ori, fără a reuși însă nicio clipă să-i perturbe convingerile și să-l oprească din activitatea sa misionară. Dimpotrivă, condițiile grele din temniță i-au folosit la „curățirea, iluminarea și unirea mistică” iar suferințele l-au ajutat, la marea judecată, să scape de „iadul cel veșnic”.

Considerat nebun și caterisit în cele din urmă de arhiereii pe care îi mustra pe față și, tocmai de aceea, nu-l aveau nici ei la inimă, a preferat să stea ascuns în satul natal vreme de 14 ani și să studieze, elaborând o operă teologică impresionantă, ce abia de acum încolo va fi valorificată, după cum deducem din Cuvânt(ul) de încheiere al îngrijitorului ediției.

Flacără vie a monahismului românesc, ieroschimonahul Nil Dorobanțu (1920-1977) va fi, cu siguranță, nu doar scos din uitare, ci și integrat în galeria impresionantă a patericului autohton și, de ce nu, chiar înscris în sinaxare, întrucât gradul său de sfințenie și minunile pe care le-a săvârșit în ultimele decenii vorbesc de la sine. Citiți volumul și vă veți convinge că cel ce a îmbrăcat încă de tânăr „haină de batjocură” și se considera, din smerenie, „vierme și nu om” a fost și este, în fapt, unul dintre mulții sfinți tăinuiți iviți în spațiul românesc și care merită cu prisosință să fie cunoscuți.

Cornel GALBEN – Bacău – Meridianul Cultural Românesc, Nr.3

Sursa: nildorobantu.ro

Alte mărturii: 

 Actualizare: 

În mărturiile de mai sus se spune că părintele Nil Dorobanțu a fost îngropat în satul Crainici, în județul Mehedinți, lângă Baia de Arama. 

Numai că… iată ce aflăm: 

Mister total într-un sat de lângă Baia de Aramă, unde osemintele unui preot prigonit în vremea regimului comunist au fost căutate ieri în zadar de rude şi localnici. Părintele Nicolae Dorobanţu, cunoscut ca preotul Nil, a fost îngropat în 1977, iar acum o nepoată de-a sa dorea să îi mute rămăşiţele în capitală, pentru a le avea mai aproape. Mormântul acestuia a fost spart degeaba de către muncitori, în interior fiind găsite doar câteva urme ale unor scânduri putrezite, nimeni neştiind ce s-a întâmplat cu trupul neînsufleţit al părintelui. 

……

Deshumarea

Părintele nu mai are multe neamuri în viaţă, o nepoată de-a sa, în vârstă şi ea, fiind cea care a solicitat acum deshumarea. Marina Bălăşoiu voia să mute osemintele la Bucureşti pentru a putea organiza mai uşor slujbele religioase la căpătâiul înaintaşului său. Acum ea a venit în satul natal al preotului Nil şi a obţinut toate acordurile pentru ca deshumarea să se facă legal, rezultatul final fiind însă unul neaşteptat.

„Singura explicaţie logică pentru faptul că nu s-a găsit nimic a fost că ar fi fost luat între timp pentru că la înmormântare tata şi mătuşa au fost prezenţi şi nu au spus că ar fi fost altceva. Poate nu am găsit persoana potrivită care să ne spună cum a fost atunci, poate, cine ştie, şi vechile organe au vreo contribuţie, cert este că mormântul este gol şi nu ştim unde se află ceea ce căutam”, spune nepoata.

Furtul

Lipsa oricărui fragment osos din mormânt este explicată de clopotarul bisericii prin prezenţa în urmă cu câţiva ani a unor persoane care au săpat de zor la mormântul preotului. Dan Grigore e om în vârstă şi îşi aminteşte că la decesul unui localnic a venit să tragă clopotul, moment în care la mormântul preotului a observat persoane care săpau acolo şi care păreau a fi măicuţe şi călugări cu accent moldovenesc, accent pe care îl aveau şi muncitorii de la săpăturile de ieri.

„Eu când am intrat i-am întrebat ce fac acolo şi ei m-au întrebat cine sunt eu ca să îi întreb pe ei aşa ceva. Le-am spus că sunt clopotarul şi i-am întrebat din nou cine sunt şi ce caută. Mi-au spus doar că sunt de la Moldova veniţi şi că să îmi văd de treaba mea. Au săpat inclusiv noaptea, că ştiu că au folosit becuri, se vedea lumina din mormânt ieşind. După ce au terminat ce au avut de făcut acolo au placat cu marmură, marmură care este şi la ora actuală”, declară clopotarul.

Regretele

Nimeni nu are idee ce s-a întâmplat cu osemintele părintelui Nil, însă cert e un lucru. Oamenii satului i-au păstrat vie memoria şi se roagă şi acum pentru liniştea sufletească a acestuia.„ Spre nefericirea noastră nu au găsit nimic, deşi noi veneam şi ne rugam la această cruce. Sperăm ca spiritul dumnealui să ne ocrotească de ceea ce e rău pentru că până acum satul nostru a fost ferit de rele, de crime, de accidente. Păcat că nu s-a găsit nimic”, a spus o localnică, vorbele sale fiind confirmate inclusiv de protopopul de Baia de Aramă, Vasile Ganţu. „Marea surpriză a fost pentru oamenii din sat pentru că aici este mica patrie a părintelui Nil. El a dorit să fie îngropat aici, lângă părinţii săi, lângă cei care l-au învăţat carte ca să ajungă o somitate. Ne pare rău că nu este”, a menţionat protopopul, nimeni neputând să explice dispariţia rămăşiţelor pământeşti ale preotului Nil.

Sursa: pandurul.ro