Consiliul Județean Harghita a adoptat, pentru a doua oară drapelul secuiesc ca steag al județului

steag-secui-ars

Cârpa secuiască

După anularea în instanţă a primei hotărâri similare a aleşilor din 2009, consilierii judeţeni din Harghita au aprobat vineri, pentru a doua oară, drapelul secuiesc ca steag al judeţului.

Consilierul liberal Ion Proca, prezent şi el în localitatea Zetea, unde a avut loc şedinţa, a propus un amendament prin care a solicitat aplicarea simbolului frunzei de stejar pe toate variantele luate în discuţie, ca simbol reprezentativ al românilor care trăiesc în Harghita.

“Stejarul este unul din cei mai importanţi arbori sacri la români. El ocupă un loc important în viaţa şi spiritualitatea poporului român, fiind considerat un arbore totemic. Vechii locuitori ai patriei noastre îşi puneau, de cele mai multe ori, aşezările lor sub pavăza acestui copac mitic”, a motivat liberalul.

Consilierul PNL a solicitat scoaterea proiectului de steag, arătând că acesta necesită o analiză aprofundată, întrucât votul “va reprezenta felul în care înţelegem să ne vedem reprezentaţi şi să asigurăm confortul de care are nevoie fiecare comunitate, fie ea minoritară sau majoritară”.

Propunerea lui Proca a fost respinsă, iar el a cerut acceptarea amendamentului şi a prezenţei frunzei de stejar pe steagul judeţului Harghita.

Consilierii judeţeni au trecut la votare şi au aprobat ca steag al judeţului Harghita prima dintre acestea, steagul secuiesc aprobat şi în 2009, al Consiliului Naţional Secuiesc.

Steagul secuiesc a fost aprobat cu 24 de voturi „pentru”, din partea celor 21 de consilieri UDMR şi trei de la Partidul Popular Maghiar din Transilvania; au mai fost patru abţineri ale consilierilor PCM, precum şi trei voturi „împotrivă”, ale consilierilor PSD şi PNL.

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat că “a fost votat un steag cu majoritate de voturi, care are simboluri care reprezintă toate comunităţile care trăiesc în judeţul Harghita”.

Proiectul supus dezbaterii publice de Consiliul Judeţean a fost criticat de conducerea Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş (FCRHCM), care a cerut CJ Harghita să includă în steagul judeţului un vestigiu dacic, ca simbol al românilor. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, conducerea Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş (FCRHCM) a transmis că va contesta votul, întrucât “proiectul de steag are un caracter pur etnic maghiar”.

Sursa: evz.ro 

Oricum hotărârea e ilegală, dar așa se întâmplă când țara nu are stăpân  – toți veneticii istoriei își fac de cap pe aici… 

Nevolnicii trădători de la București nu știu decât să facă legi împotriva românilor, nicidecum să-și apere pământul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s