Răscoala lui HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN. 231 de ani de la moartea martirică – 28 februarie

Detalii despre moartea celor trei eroi, conducători de răscoală: 

https://danielvla.wordpress.com/2014/03/02/executia-lui-horea-si-closca-in-28-februarie-1785-si-sinuciderea-lui-crisan-230-de-ani-de-la-rascoala-motilor-din-1784/

DOCUMENTAR: Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan – o revoltă ţărănească relatată de marile ziare ale Europei

Răscoala ţărănească din Transilvania din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi. Răscoala de la 1784 a izbucnit pe 2 noiembrie şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când capii răscoalei au fost capturaţi şi executaţi într-un mod cumplit de către autorităţi.

Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia

La începutul secolului al XVIII-lea, se instalase în partea centrală a Transilvaniei administraţia austriacă. Stăpâni ai pământului din zonă rămăseseră în continuare nobilii maghiari, dar peste autoritatea acestora se suprapusese cea austriacă. Iobagii români ajungeau să fie impozitaţi de două ori. Într-o perioadă de numai 60 ani, impozitele impuse iobagilor români au crescut de câteva ori, ajungând la sume importante, foarte greu de suportat de către aceştia.

Dările care îi apăsau erau: zeciuiala din produsele agricole şi animale, plocoanele, cărăuşiile, cazarea funcţionarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deţinea monopolul vânatului, morăritului şi pescuitului, cotropise păduri, păşuni şi multe terenuri agricole ceea ce îi nemulţumea pe ţărani. Au mai fost supuşi unor obligaţii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului şi al minereului. În plus, iobagii aveau voie să se căsătorească numai cu aprobarea nobililor.

Impozitele au crescut masiv după ce un dezertor de origine română din armata austriacă, Macavei Bota, după ce s-a adăpostit la românii din Munţii Apuseni mai mulţi ani şi a cunoscut zona în detaliu, fiind prins de autorităţi şi condamnat la moarte pentru dezertare, pentru a-şi salva viaţa, a denunţat faptul că românii din munţi sunt impozitaţi mult sub posibilităţi şi că de la ei s-ar putea stoarce sume de bani mult mai mari. Acest fapt a concentrat atenţia autorităţilor fiscale asupra munţilor, împovărând extraordinar de mult populaţia, care şi aşa trăia greu în condiţiile climatului aspru din Munţii Apuseni, contribuind în timp la adunarea nemulţumirilor şi a creat condiţii favorabile pentru răscoală.

Deşi împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranţă pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania şi le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat un număr impresionant de petiţii, cam 19.000, la fel şi cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptăţile la care sunt supuşi ţăranii români din Transilvania, ultima audienţă fiind în aprilie 1784.

În vara anului 1784, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania. Aceste regimente serveau deja în luptă începând din anul 1778. Ţăranii iobagi înrolaţi în aceste regimente de grăniceri scăpau de iobăgie, primind toate drepturile unor cetăţeni liberi, având doar îndatoriri militare. Din cauza situaţiei grele în care trăiau pe moşiile nobililor sau ale statului austriac, un număr mare de iobagi s-a îndreptat spre centrele de recrutare. Nobilii îşi vedeau astfel direct ameninţate interesele, într-un mod grav, deoarece prin înrolarea iobagilor de pe moşiile lor pierdeau o importantă forţă de muncă gratuită şi deci o sursă importantă de câştig. Ei s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, aceasta fiind scânteia care a declanşat răscoala din anul 1784.

Conducătorii răscoalei

mon

Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, a fost, alături de Ion Oargă (Cloşca) şi Marcu Giurgiu (Crişan), conducătorul răscoalei ţărăneşti. Horea era un ţăran ager la minte, care făcuse serviciul militar în Austria, unde învăţase limba germană. La izbucnirea răscoalei, Ion Oargă (Cloşca) avea 37 ani şi fusese deja la Viena de trei ori, ducând împreună cu Horea petiţiile adresate de ţărani împăratului Iosif al II-lea. A fost pe toată durata răscoalei cel mai apropiat colaborator şi prieten al lui Horea. Marcu Giurgiu (Crişan) a comandat acţiunile ţăranilor răsculaţi din Zarand, activând apoi la Câmpeni, Abrud şi Cricău. Din tabăra sa a pornit, în numele lui Horea, ultimatumul ţăranilor (11 noiembrie 1784) ce au luptat apoi împotriva trupelor austriece în Zarand, la Brad şi la Hălmagiu.

Începutul

Pe 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crişan cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnându-i pe iobagi ca în acea zi să vină câţi mai mulţi, cel puţin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întrunesc circa 500- 600 de ţărani iobagi, iar Crişan le arătă o cruce aurită, susţinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să-i îndrume să-şi hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărăteşti de la Alba-Iulia.

La 2 noiembrie, Crişan a adunat iobagii răsculaţi în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, dar ţăranii erau speriaţi de intervenţia trimişilor nobilimii. Ei se temeau că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea ţăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crişan a reuşit să îi convingă să atace nobilimea. De la Curechiu mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale, iar casele şi clădirile care le aparţineau au fost devastate şi bunurile jefuite. În jurul orei 15:00, tot pe 2 noiembrie, iobagii au atacat oraşul Brad, unde după ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistenţă.

Gorunul lui Horea de la Ţebea - marchează locul unde a fost pusă la cale intreaga revolta, Horea chemandu-i pe toti locuitorii Tarii Zarandului adunati aici la lupta. Foarte aproape de acest loc se gaseste si mormantul lui Avram Iancu.

Desfăşurarea

Mişcarea începută în comitatul Zarandului se întinde şi în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de ţărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brabişca, pe Valea Mureşului, iar în următoarele două zile ţăranii distrug şi ard toate curţile nobililor. O mulţime de nobili şi preoţi unguri a fost executaţi. Ţăranii veniţi din Zarand îi pun în mişcare şi pe iobagii de pe Valea Streiului şi din Ţara Haţegului, unde de asemenea, mulţimea ţăranilor răsculaţi devastează şi dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la graniţa Ţării Româneşti.

La 5 noiembrie răscoala ajunge la Deva, dar eşuează în încercarea de a cuceri oraşul. Horea adresează nobilimii refugiate în oraş un ultimatum, care rezuma ideile politice şi sociale ale răscoalei:

„Nobilul comitat, împreună cu toţi stăpânii de moşii şi cu toată seminţia lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moşii să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nemeşeşti. Şi ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele şi nobilii stăpâni de moşii se vor învoi la aceasta, ţăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile oraşului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”.

Programul cerea şi eliberarea ţăranilor arestaţi, preconiza eliberarea naţională şi organizarea, după planurile lui Horea, a unei “republici populare”.

Răscoala s-a întins, ajungând şi în părţile Aradului, Maramureşului şi Sibiului, la ea participând şi ţărani saşi şi maghiari. Pentru a câştiga timp, autorităţile militare şi civile au semnat armistiţii cu răsculaţii. Au avut loc lupte grele între răsculaţi şi trupele imperiale, succesul fiind de partea ţăranilor.

La 7 decembrie, ţăranii au fost învinşi la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

Înfrângerea şi execuţia căpeteniilor

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluţiei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor ardeleni.

Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier şi Crişan. Arestaţii au fost depuşi la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfăşurarea răscoalei şi pe cei trei conducători ai acesteia. Crişan s-a spânzurat în închisoare cu legăturile de la opinci, iar Horea şi Cloşca au fost supuşi celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum: „Rota fragendos”, frângerea pe roată fără „lovitură de graţie”, pentru a nu îi scuti de chinuri.

Documentele vremii spun că  cei doi au fost duşi la locul execuţiei, Dealul Furcilor, urcaţi în câte un car şi însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana şi de 300 de pedestraşi. Au fost aduşi să privească execuţia câte trei bătrâni şi câte trei tineri din fiecare sat din cele patru comitate în care s-a desfăşurat răscoala, ca “să-i înspăimânte de a mai încerca vreodată asemenea fapte”.

Potrivit sentinţei, celor doi trebuia să li se frângă cu roata toate membrele, iar corpurile să fie tăiate în patru. “Capul şi părţile corpului să le fie duse să se pună pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile şi intestinele lor să fie îngropate la locul supliciului”, se arăta în sentinţă.

 Execuţia  conducătorilor rebelilor Valahi, gravură de Johann Andreas Brinhauser  Sursa: www.europeana.eu

Urmările şi ecourile răscoalei

Conform ordinului împăratului, ca “toţi românii care vor fi neîndoios cunoscuţi că au comis maltratări, să fie mutaţi cu vitele şi ustensilele lor”, sute de moţi au fost strămutaţi în Banat şi Bucovina. Moţilor li se acordă libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimţământul nobilului şi dreptul la învăţătură.

Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broşuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură şi filosofi au apărat şi explicat acţiunea ţăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae”.

În arhiva celebrului cotidian lodonez The Times se găseşte un articol din 31 ianuarie 1785, care relata „la cald” despre răscoala lui Horea. Articolul a fost inserat în secţiunea „Ştiri”, pe prima coloană din a treia pagină (din totalul de patru câte avea la acea vreme ziarul) şi încerca să explice cauzele răscoalei, manifestând o clară simpatie faţă de români.  La vremea aceea, Times era un cotidian proaspăt apărut pe piaţă, primul număr apărând în 1 ianuarie 1785. Nici nu se numea încă The Times, numele sub care au apărut primele 940 de numere, până la 1 ianuarie 1788, fiind The Universal Daily Register.

the-times-primul-numar

Ziarul londonez se arăta sceptic că situaţia în Transilvania va reveni la normal în scurt timp, deşi, de fapt, răscoala încetase de peste o lună, Horea fiind capturat în 27 decembrie 1784. Dar, acum 231 de ani, unei ştiri din Apuseni îi luau multe, multe săptămâni pentru a ajunge la Londra.

Iată o traducere a textului, publicat sub titlul „O relatare despre insurgenţii din Transilvania”, furnizată de blogul Septem Castra:

„Aceşti oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească, iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete. Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine făcuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduia să se bucure de niciuni fel de drept de proprietate, fiind la mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de revendicat.

Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligaţi să îşi pună până şi soţiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu consecvenţă un moment favorabil să se elibereze de ea. De ceva timp era uşor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după ceva vreme  au izbucnit şi au refuzat să îndeplinească îndatoririle feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor Împăratului (austriac – n.r.); dar deşi doleanţele erau îndreptăţite, şi susţinute de cele mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite: nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste plângeri în adevărata lor lumină; ei au reuşit să se impună în faţa domnului lor şi nicio reparaţie nu a fost acordată acestei naţiuni oprimate.

Au văzut că nu au nimic la ce să se aştepte de la conducătorii lor; au simţit că trebuie să îşi ia soarta mâini; au aşteptat aşadar doar un moment propice pentru a scutura jugul împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt timp. Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea de armate imperiale; ofiţeri cu ordine de recrutare au fost trimişi în Transilvania ca şi în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr mare şi s-au înrolat: le-au fost puse bineînţeles la dispoziţie arme şi echipament militar din arsenalele imperiale. Procurându-şi astfel armele prin propria lor isteţime, au intrat imediat în război cu opresorii lor. Au ales un desperado îndrăzneţ să le fie căpetenie; se numeşte Hora sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru crime cumplite. Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecţiei, care va fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenţii se tem să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiţia de a preda armele şi a se întoarce la îndatoririle lor”.

În arhiva Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca există un număr al publicaţiei Transilvania din 1925 în care se vorbeşte despre relicvele lui Horea, Cloşca şi Crişan, obiecte personale care se presupune că au fost recuperate de la aceştia după execuţie şi care constau într-un pandativ şi două inele. Vă punem la dispoziţie extrasul din arhivă:

relicve-hcc

Surse: Octavian Beu, Răscoala lui Horia 1784-1785, Bucureşti 1935, http://www.enciclopediaromaniei.ro, http://www.istorie-pe-scurt.ro, Septem Castra (www.7castra.wordpress.com), Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca (documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/transilvania/1925)

Documentarea: Bianca Ioniţă 

Sursa: rador.ro

Reclame

Pomenirea Părintelui MARCU DE LA SIHĂSTRIA, cel care a învins toate torturile din închisori – 28 februarie

marcu-dumitru-icoana-diaconestiMonahul Marcu Dumitru – fapte și cuvinte de învățătură 

Acest mare nevoitor era de loc din comuna Hătcărău, judejul Prahova, și s-a născut dintr-o familie binecuvântată cu 11 copii, din botez fiind numit Constantin. Murindu-i tatăl în primul război mondial, mama şi-a crescut singură toţi copiii. Mai târziu, Constantin, renunțând la căsătorie, şi-a terminat şcoala și și-a închinat viața lui Hristos, slăvindu-L ziua şi noaptea.

Fiind foarte râvnitor pentru dreapta credință şi călăuzind mulți tineri pe calea mântuirii, îndreptându-i spre Hristos, a avut mult de suferit, fiind acuzat și aruncat în închisori, unde a pătimit mult.

Prin răbdarea sa şi milla Domnului a fost călăuzit la viața monahală şi a intrat în obştea Mănăstirii Slatina – Suceava, în anul 1951 fiind îmbrăcat rasofor în această mănăstire.

În anul 1968 se închinoviază la Mănăstirea Sihăstria şi este tuns în monahisim în anul 1975, primind numele de ”Monahul Marcu”, găsindu-şi aici liniştea, în ascultare şi în neîncetată rugăciune.

În anul 1999, după 30 de ani de nevoință şi ascultare deplină, fericitul monah Marcu, cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a dat sufletul cu pace în brațele Domnului, pe care L-a iubit şi L-a purtat toată viața în inima sa.

Fapte și cuvinte de învățătură

1. Despre mama sa, pe nume Ana, Părintele Marcu spunea: ”A avut o viață de călugăriță. Dormea două ore pe noapte. După ce își adormea toți copiii, mergea și se ruga într-o cămăruță alăturată, în liniște. A doua zi se scula prima și pregătea totul pentru fiecare, pentru că începea o nouă zi”.

2. Părintele Marcu a fost un om de mare noblețe sufletească. Pe când era în închisoare, gardienii îl numeau ”fachirul”, pentru că niciodată nu plângea, oricât de mari ar fi fost chinurile la care era supus. Harul lui Dumnezeu îl acoperea, dar temnicerii nu ştiau de astfel de lucruri. Odată însâ a izbucnit în plâns. ”Gata! L-am biruit pe fachirul!” au strigat bucuroși anchetatorii. Însă nu era nici pe departe așa. Părintele Marcu plângea de mila celui ce era bătut lângă dânsul.

3 Ne spunea Părintele Marcu: ”Fiind în închisoare, eu mă retrăgeam într-un colț al celulei şi le ziceam celorlalți: ”Iertaţi-mă, eu am obligațille mele de călugăr” şi îmi făceam acolo ale mele”.

4. Odată l-au întrebat ucenicii: „Dar noi ce-o să facem, Părinte Marcu, dacă va veni vreo prigoană?” Părintele a răspuns: „Acolo, pentru fiecare, puterea harului şi credința lui învinge. Spun Sfinții Părinți că numai harul lui Dumnezeu este cel care te poate întări. Nici eu nu puteam să rezist prin toate încercările prin care am trecut în atâția ani, dacă nu mă ajuta Dumnezeu. Îmi spuneam eu mie: ”Şi tu poţi cădea dacă nu te ajută harul””.

5. Spunea odată Părintele Marcu: ”Numai harul ne poate salva şi ajuta. Eu am greşit, ca toată lumea; mai mult sau mai puţin. Dar mă mustra conștiința foarte tare la un moment dat. Ce-i cu mine, îmi ziceam? Am căzut plângând la Dumnezeu şi la Maica Domnului: ”Doamne, ajută-mă ca să mă îndreptez!” Şi-atunci vine harul. Cum spun Sfinții Părinți: ”Să facem un pas către Dumnezeu, şi El face doi către noi”. Abia aşteaptă să ne întoarcerm. Şi vine şi ne ajută. Vine harul, să ne trezească conştiinţa, să ne ajute să ne îndreptăm şi aşa mai departe”.

6. lar zicea părintele: ”Să fim atenţi la harul lui Dumnezeu, că numai el ne poate îndrepta, ne poate deschide ochii minții, ca să-nțelegem lucrurile. Și aici atingem problema ochiului sufletului, sau al minții. Cu mintea poți să înțelegi multe lucruri adânc, dar dacă nu se atinge de inimă… Deci când se împreună simțirea inimii cu luminarea minţii, atunci simţi că lucrează harul lui Dumnezeu prin toată ființa ta. Deci, să ne rugăm mereu la Mântuitorul să nu ne lase”.

7. Tot despre luminarea venită de la Dumnezeu, ne-a spus: ”Am început acum să mă lămuresc eu pe mine despre toate rugăciunile pe care le fac. Atât cât pot, căci cuvintele lui Dumnezeu sunt ca diamantul, care, dacă-i arăți o fețișoară către soare, toate celelalte fețe ale lui se luminează. Deci fiecare cuvânt al lui Dumnezeu are multe înțelesuri. Și atunci îmi pun întrebarea, de ce zic eu: ”Împărate ceresc”, ”Preasfântă Treime”, ”Tatăl nostru”… să mă lămuresc cât de cât. Și-am ajuns tot la concluzia că dacă nu te luminează Duhul Sfânt, nu poţi să înțelegi”.

8. Zicea odată Părintele Marcu: „Avva Siluan Atonitul a fost un ales al lui Dumnezeu şi trebuia să spună anumite lucruri. Între altele şi faptul acesta: ”Fii cu mintea în iad şi nu deznădăjdui”. Şi asta este în esență și pentru noi, să știi. Într-un fel sau altul am trăit şi eu starea asta. Că este mare lucru să o și trăiești”. lar fratele cu care vorbea, l-a întrebat: ”Dar noi suntem într-o altă situație, în alte împrejurări. Să creăm noi atmosfera aceasta de iad?” „Nu, a spus părintele. Rugându-te, Dumnezeu te înțelege şi ştie şi ce vei face. Dumnezeu știe despre fiecare din noi mai mult decât știm noi despre noi. Dumnezeu ştie din veşnicie ce va fi cu noi, şl de când ne-am născut ştie ce vom face cu voia noastră liberă. Dumnezeu ştie de acum încolo ce fac cu voia mea liberă. Şi în raport cu ce ştie că fac eu cu voia mea liberă, îmi dă şi un fel de ”viață” sau ”program de viață”.

Deci, eu nu știu ce va fi cu mine în viitor. Pot să greşesc. Dar dacă Dumnezeu ştie că eu voi lupta pe cât depinde de mine ca om împotriva celor ce ştiu că nu-s bune, vine harul Lui neapărat și mă ajută să le trec. Chiar dacă uneori te lasă… Câci m-a lăsat Dumnezeu în multe împrejurări în viață până în ultima instanță, când trebuia să mor. Dar în momentul acela, m-a salvat. O dată era sa mor din cauza gerului, altă dată din cauza foamei…”

9. Povestea Părintele Marcu că, pe când era la închisoare pentru exterminare, era odată într-o iarnă un ger foarte puternic. Şi erau acolo niște celule speciale, pentru pedeapsă. Era un turn de zid masiv, cu celulele acestea, înalte de 7-8 metri, jur-împrejurul turnului. Celulele aveau sus niște ferestre mici, cu zăbrele, fără geamuri, ca să fie şi curent, nu numai ger. Şi l-au dus acolo pe părintele. Când gardianul a deschis uşile masive de fier, care făceau un zgomot asurzitor, şi a văzut bezna completă dinăuntru și a simțit frigul acela care te îngheța, a tresărit şi a zis: ”Dar aici e ca-n iad!” Altui deținut, cât fusese în acel loc, îi degeraseră şi nasul, și obrajii şi urechile, din cauza gerului. Acolo l-au încuiat și pe Părintele Marcu. lar el – fiind şi călugăr – a început să facă închinăciuni şi metanii, apoi se mai mişca încoace și încolo, iar făcea închinăciuni și metanii… Şi a rezistat aşa trei zile și trei nopți.

A treia zi a căzut jos, nemaiputând să facă nici închinăciuni, nici rugăciuni, nimic, aproape nu mai știa de el. Părintele n-a ştiut cât a stat în această stare; dar când s-a trezit, se simțea odihnit, refăcut fizic, iar în jurul lui era o căldură ca de sobă.

10. Tot din închisoare, ne-a povestit şi următoarea întâmplare: ”Era prin anii 1948-1950. Toți eram foarte slăbiți din cauza nemâncârii şi a hranei foarte proaste. Pe atunci ne mai scotea la lucru la ferme. Luau ei banii, iar tu trebuia să muncești. Şi pentru că nu aveau nici ei hrană, ne dădeau de mâncare prima zeamă de la fasole – aceea care se aruncă şi este plină de toxine -, iar de pe la unitățile militare luau murături stricate, pe care nu le puteau mânca nici soldații, şi mălai stricat. Aceea era mâncarea noastră. Şi odată, chiar în ajunul Sfintei Mării, după multă vreme petrecută cu astfel de regim, eram atât de slăbit, că nu mă mai puteam ridica nici în picioare, ci numai cu greu mă puteam întoarce pe pat. Nu eram bolnav, n-aveam nimic, numai că eram cu totul slăbit, fiind în pragul morții. Şi fiind așa întins pe pat, am zis: ”Măi, fraților, eu sunt gata să mor”. Și m-am întors cu fața la perete, plângând. Iar un bun prieten, care era lângă patul meu, a zis: ”înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile lui nea Costică”.

Aceea a fost o proorocie, că așa s-a întâmplat. A doua zi dimineață, fiind ziua de Sfântă Maria, s-a petrecut o minune; Am primit cu toții la masă fasole, mâncare consistentă; seara la fel. Şi încă câteva zile la rând. Ce se întâmplase? Se primise la închisoare de la direcția penitenciarelor un vagon plin cu fasole, pentru hrana deţinuţilor, cu specificația de a se consuma imediat. Aşa că a început să ne dea fasole, de două ori pe zi, până s-a terminat vagonul. Aceasta a fost o minune a Maicii Dornnului. Căci a găsit ea un creștin milostiv, care a cumpărat un vagon cu fasole, a vorbit în taină cu cineva de la închisoarea noastră, si l-au dat la deținuți – ca din partea direcţiei închisorilor -, salvându-le viața”.

Un ucenic de chilie de-al părintelui spunea că, ori de câte ori îi aducea fasole să mânânce, sfinția sa se bucura, zicând: ”Ce-i la masă? Fasole? O, ce bine!”, amintindu-și de minunea care îi salvase de la moarte.

11. Alt ucenic l-a întrebat odată pe părintele cum fusese viaţa în închisoare. Părintele Marcu i-a arătat mai întâi capul său, pe care se vedeau multe semne și urme de lovituri. Apoi i-a spus: „Uite, vezi ce făceau ăștia? Mă luau de păr și mă izbeau cu capul de pereți. O dată, pe când cel ce mă ancheta mă izbea cât putea cu capul de perete, a strigat alt anchetator din camera vecină, neștiind ce face acesta cu mine: ”Ce faci acolo, măi? Cu ce dai în perete? Vrei să-l spargi?””. Şi după toate acestea părintele a rezistat încât se și mirau aceia cum de mai e sănătos, și a ieșit de acolo cu mintea limpede.

12. În închisoare, Părintelui Marcu i-au căzut unghiile şi dinții. După un timp, unghiile i-au crescut la loc. Un doctor de acolo care l-a consultat, i-a zis: ”Dumneata n-ai avut trup de carne, ci de fier”.

13. Părintele Marcu a lucrat ca deținut şi la Bicaz, unde erau puşi în cele mai periculoase locuri: Multora le era frică şi să iasă din lagăr la muncă. Protestau, uneori chiar plângeau de frică. Dar părintelui nu-i era teamă, ci chiar avea curaj; aceasta de când avusese un vis, în care se făcea că stătea pe trompa unui elefant, care îl legăna uşor. lar unii dintre deținuți cereau să lucreze în echipă cu dânsul, zicând: ”Merg cu nea Costică, pentru că unde este el, acolo este și Dumnezeu!”

14. Mulți dintre cei închişi in lagăr ziceau că trebuie să-i saboteze pe cei aflați la putere, să lucreze cât mai puțin etc. Părintele Marcu nu era de acord cu ei și le spunea: iertați-mă, vă rog, voi faceţi ce vreți, eu însă consider aceasta ca pe un canon pentru păcatele mele”.

15. L-a întrebat odată un frate pe Părintele Marcu despre perioada din închisoare. „Voi nu știți ce-a fost acolo, a răspuns părintele. Cărțile care au apărut până acum îți pot da doar o vagă idee despre ce-a fost. Cred că s-a întâmplat ce au spus Părinţii, şi chiar Mântuitorul. Ştii că în Patericul Egiptean, printre altele, un frate a întrebat pe părintele său: ”Părinte, noi trăim aşa cum trăim (era cam pe timpul Sfântului Antonie cel Mare). Dar cei de după noi cum vor fi?” ”Vor face și ei cam jumătate cât noi”, a zis bătrânul. ”Dar cei de după ei?”, a întrebat fratele. ”Cei de după ei nu vor face nimic din ce facem noi, dar vor avea încercări aşa de mari și de grozave, încât dacă vor rezista lor, vor fi mai mari decât noi în Împărăția lui Dumnezeu”. Ei, aşa s-a întâmplat acolo. Au fost niște încercări nemaipomenite. Şi nu numai chinurile și încercările, ci şi ispitele, căci ispitele care vin de la vrăjmaşul și în mintea ta, şi în faptele tale, în vorbele tale, nu sunt o grozăvie?”

16. A zis Părintele Marcu unui ucenic: ”Ia spune, ştii care-i diferenţa între smerenie şi umilință?” ”Nu”, a zis ucenicul. ”Eu am aflat de la cineva din închisoare, că smerenia este conştiinţa nimicniciei, iar umilința este conştiinţa păcătoșeniei”.

17. Într-un moment de taină, Părintele Marcu a spus unui ucenic că odată, fiind în timpul persecuției pe când se afla în Munții Caraiman, a văzut în vedenie pe Preasfânta Treime, iar Duhul Sfânt, în chip de porumbel, a intrat în inima sa.

18. După eliberarea din închisoare, părintele a mers la Mănăstirea Cernica. Odată, fiind cu albinele mănăstirii în Bărăgan, ele mureau din cauza secetei. Şi-atunci a plâns, şi s-a rugat la Dumnezeu: ”Doamne, miluieşte-ne cu puțină ploaie, că mor albinele de foame!” Şi în aceeași zi a dat Dumnezeu ploaie, și toţi cei din jur au mulţumit Domnului. În anul acela s-a strâns atâta miere, că s-au mirat toți cei din mănăstire de mulţimea ei. Se minunau şi stuparii din împrejurimi, că ziceau: „Uite, măi, cum a venit călugărul ăsta în Bărăgan, a început să plouă!”

19. De la Mânâstirea Cernica, Părintele Marcu a fost transferat la Mănăstirea Sihăstria, dându-i-se ascultarea tot la stupină. Odată a venit un frate şi l-a întrebat cum să se roage, fiindu-i ocupată mintea de ascultare.

Părintele Marcu i-a zis: ”Frate, aici eu am stupii în grija mea, şi uneori trebuie să-i inspectez. Să văd cum este matca, cum este puietul, cum stau cu mierea… Nu mă mai pot ruga cu cuvinte. Trebulie să fiu atent la aceste lucruri. Dar să nu uităm că suntem în mănăstire şi totul facem din ascultare. Aşa că, în primul rând, să facem totul ca de la Dumnezeu. Apoi trebuie să știm că ne aflăm în fața lui Dumnezeu şi că totul facem pentru Dumnezeu. Deci: de la Dumnezeu, în fața lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Așa trebuie să facem”.

20. În jurul anului 1980, fiind cu ascultarea la stupină, s-a urcat odată într-un copac după un roi de albine. Când s-a întins după roi, deodată a venit spre sfinția sa un vârtej stârnit de diavolul. Părintele s-a retras, apoi a încercat din nou, dar iarăși a venit vârtejul. Aceasta s-a întâmplat de trei ori. Ultima dată acel vârtej puternic l-a aruncat din copac cu capul în jos. Părintele a căzut chiar în cap, şi din această cauză a ramas gârbov toată viața.

Dar deşi în urma acestei ispite diavoleşti se mișca greu, părintele era punctual la biserică, unde mergea zilnic, iarnă şi vară.

21. În timpul vieții, Părintele Marcu, oricât de târziu ar fi terminat ascultarea, își făcea apoi toată pravila rânduită. Mânca foarte puțin, iar vinul îl amesteca cu ceai.

22. Un frate i-a spus: ”Părinte, nu mă pot smeri și nu-mi pot tăia voia. Ce să fac?”. Părintele Marcu i-a zis: ”Ei, vrând, nevrând, tot trebuie să te smerești până la urmă!”

23. A zis odată Părintele Marcu către un frate care venise cu păcate grele din lume: ”Când Dumnezeu te părăseşte și tu simți această părăsi-re din partea Lui, trăieşti o stare atât de cumplită, încât nu poți s-o exprimi în cuvinte, dar atunci ți se iartă cel nai mult păcatele”.

24. Un frate i-a spus părintelui că uneori se simte tulburat în biserică. Părintele l-a întrebat: ”De ce judeci pe frați” Aceasta l-a pus pe gânduri pe acel frate, pentru că el nici nu-și închipuia care era de fapt rădăclna acelor ispite.

25. Mulți frați și părinți veneau la Părintele Marcu cu necazurile lor, deşi părintele era un simplu călugăr. El le dădea sfaturi şi îi ajuta cu rugaciunea. Câteodată, când era vreo problemă mai deosebită, părintele le dădea sfat, dar punea pe respectivul frate să-şi întrebe şi duhovnicul (sau dacă nu se putea, atunci să întrebe alt duhovnic iscusit) dacă e de acord cu sfatul său sau nu. Iar dacă duhovnicul nu aproba ceea ce spusese Părintele Marcu, părintele imediat se smerea şi căuta să-l ajute altfel pe frate, fie şi numal cu rugăciunea.

26. Odată, l-a întrebat un ucenic: ”Părinte Marcu, de ce nu v-ați făcut preot?” Părintele a răspuns: ”Așa a fost voia lui Dumnezeu”.

27. Părintele Marcu a avut o minte foarte ordonată și limpede. La vârsta de 88 de ani, observa și corecta greşeli din cărțile pe care le citea (care erau greşeli de tipar, dar schimbau și sensul frazei).

Apoi părintele avea și o ordine desăvâșită în chilie. Fiecare lucru avea locul lui. Chiar și creionul; dacă ucenicul îl folosea și îl punea pe masă înapoi, dar nu la locul lui, părintele îl chema şi îi spunea să pună creionul la locul său.

28. Întotdeauna părintele era foarte atent la fiecare cuvânt al rugăciunil şi la înțelesuli lui. Odată l-a îndemnat pe un frate începător să spună zilnic ”Rugăciunea pentru mântuire”. Apoi a tălmăcit înțelesul fiecărui cuvânt în parte.

29. Ne spunea un ucenic că, puțin înainte de moartea părintelui, l-a găsit în chilia lui, cugetând la cuvintele: ”Toată dreptatea noastră este în fața lui Dumnezeu ca o cârpă lepădată a unei femei desfrânate”. Și zicea bătrânul: îți dai seama, frate? Ca o cârpă lepădată. Și nu numai atât. Ci a unei femei desfrânate!”

30. Cu puțin timp înaintea morţii, părintele a visat că urca pe o scară. Și mai avea foarte puține trepte de urcat.

Tot în acel timp, Părintele Marcu a spus unui ucenic că a avut un vis în care se fâcea câ era pe o câmpie foarte frumoasă și a venit un înger din urmă și l-a luat de mână, mergând mult împreună. Părintele ar fi dorit să rămână acolo pentru totdeauna, dar îngerul i-a spus că trebuie să mai aștepte puțin. Și atunci Părintele Marcu s-a trezit. Aceste două vise însemnau apropiatul său sfârșit, la odihna lui Hristos, după o viață întreagă de suferinţă.

31. Cu câteva luni înainte de a pleca la cele veşnice, Părintele Marcu, simțindu-și sfârşitul aproape, i-a chemat pe cei din obște pentru a-şi cere iertare şi a se împăca cu toţi.

32. Un frate, cu puțin timp înainte de obștescul sfârșit al părintelui, l-a rugat pe bătrân să se roage pentru el, şi aici şi dincolo, dacă dobândește îndrăzneală la Dumnezeu. Părintele i-a răspuns: ”Frate, eu am acum nevoie de rugăciunile voastre, ale tuturor, pentru că mă pregătesc de plecare. Roagă pe cei pe care îi știi să se roage şi pentru mine”.

33. Vineri, în prima săptămână din Postul Mare a anului 1999, simțindu-și sfârșitul aproape, Părintele Marcu s-a împărtășit dimineața cu Trupul și Sângele Domnului, iar la orele 12 și-a dat duhul în mâinile lui Hristos.

Doamne, odihneşte cu sfinții pe adormitul robul Tău, monahul Marcu!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan – Patericul Românesc, Editura Episcopiei Romanului, 2001, pp. 763-769)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net 

Citiți și: https://danielvla.wordpress.com/2015/02/28/parintele-marturisitor-marcu-de-la-sihastria-cel-supranumit-de-prigonitori-fachirul-iar-de-parintele-cleopa-ochiul-lui-dumnezeu-pe-pamant/

Fluierul.ro: MUȘAMALIZAREA CAUZEI ÎMBOLNĂVIRII ȘI MORȚII BEBELUȘILOR DIN ARGEȘ. Părinții să dea în judecată autoritățile

Un articol lung, dar care merită citit, căci e o veritabilă investigație jurnalistică despre cazurile bebelușilor din Argeș:

UNDE E PROCURATURA? Mușamalizarea Cauzei Morții Bebelușilor. Plus Manipularea și Minciuna Sistemului. NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE E-COLI, NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE BACTERIE UCIGAȘĂ. Rafila: „Bebelușii NU au o tulpină de eColi care să explice boala”

Nota Redacției: Cerem părinților cărora li s-au îmbolnăvit bebelușii, şi mai ales celor cărora le-au murit bebelușii – să dea în judecată Procuratura, Ministerul Sănătății și Spitalul „Marie Curie” pentru că nu au investigat serios cauza morții copiilor lor sau chiar au mușamalizat cauza morții bebelușilor. Motivele le găsiți la sfârşitul acestui articol. 

Minciuna și Manipularea cu eColi – Există mai multe tipuri de bacterii eColi, NU toate UCIGAȘE.

Cea mai mare MINCIUNĂ și MANIPULARE a Sistemului în drama îmbolnăvirii bebelușilor a fost afirmația că avem de-a face cu o „Epidemie generată de Bacteria Ucigașă E-COLI”.

Timp de două săptâmâni oamenii au fost BOMBARDAȚI cu MANIPULAREA Sistemului cum că BACTERIA UCIGAȘĂ eCOLI a UCIS bebelușii.

Manipularea a fost pornită de la Spitalul „Marie Curie” şi de la Ministerul Sănătății, cei care au lansat încă din primele clipe, mai exact încă de la primul bebeluș care a murit, ideea că e o epidemie declanșată de eColi.

Primul bebeluș mort – Prima Manipulare şi Prima Mușamalizare

Primul Bebeluș a fost declarat mort din cauza Sindromul Hemolitic Uremic – SHU, SHU care ar fi apărut în urma „unei infecții cu bacteria eColi”.

(10 februarie 2014, Digi24)


„În condiţiile în care am stabilit că boala începe cu diaree se discută de un tip de Escherichia coli , o bacterie extrem de agresivă, care are elementele acestea de toxicitate maximă care atacă peretele vascular”,

a precizat șefa Clinicii de Pediatrie de la Spitalul Marie Curie, Mihaela Bălgrădean.


Pe de altă parte, Directorul medical al Spitalului de Pediatrie din Pitești a spus că ei nu au depistat bacteria.

„Nouă nu ne-a ieşit nimic la coprocultură. Toxina se depistează foarte greu, chiar şi la şapte zile de boală”, a explicat directorul medical al Spitalului de Pediatrie din Piteși, Dana Toader.


sursa: Digi24

Vă veți da seama cum stau lucrurile citind în continuare întreaga poveste.

Așadar în loc să se bazeze doar pe coprocultură şi pe analize, șefa Clinicii de Pediatrie de la Spitalul Marie Curie, Mihaela Bălgrădean, lansează pe piață pe bază de „discuții”, varianta epidemiei cu o Bacterie Ucigașă „de tip” Escherichia coli, „o bacterie extrem de agresivă, care are elementele acestea de toxicitate maximă”.

Nici inițial la Piteşti şi nici mai târziu, bacteria ucigaşă şi/sau toxinele ei nu au apărut. Manipularea continuă şi astăzi când televiziunile sistemului dau vina pe medicii de la Pitești care nu ar fi făcut coprocultura. Când de fapt vedem cu toții c-au făcut-o, doar că la ea nu a ieșit bacteria ucigaşă pe care au inventat-o şi pe care continuă „s-o caute” cei de la București.

SHU-ul sindromul care a dus la moartea copiilor e de două feluri. SHU-tipic cel generat în principal de varianta ucigașă de eColi sau de alți agenți patogeni toxici care prin toxicitatea lor generează o „supra-turare” a sistemului imunitar, şi SHU-atipic generat de aceeaşi „supra-turare” a sistemului imunitar în condițiile „ciudate” în care nu există o „toxină vizibilă” în organism, „supraturare” care poate avea diverși agenți declanșatori printre care se numără şi vaccinurile dar şi alți viruși care însă nu sunt generatori „direcți” de toxine.

Discuțiile despre ce anume de la acești „declanşatori” cauzează în mod direct această „supraturare” a sistemului imunitar, din moment ce nu s-au identificat toxine ca în cazul SHU-ului tipic, sunt încă deschise în lumea ştiințifică.

Cert e însă că Ambele variante POT ÎNCEPE cu DIAREE, deși cei şcolarizați în trecut „ştiau” că SHU-ul atipic ar fi întotdeauna fără diaree, lucru ce s-a arătat a fi fals.

Un studiu german arată că 25% din cazurile de SHU-atipic au fost cu DIAREE.

Mai mult, avem cazul unui bebeluş din Argeş al cărui tată a declarat că bebelușul era supra-balonat şi nicidecum că ar fi avut diaree. Deci cazurile au fost mixte.

Doar că la noi, de la „discuția ‘lansată’ de la Marie Curie”, Digi24 şi toată presa sistemului, a ajuns la „100% sigur” şi așa am aflat că „eColi e bacteria ucigaşă care a fost găsită la mai mulți bebeluși”.

Tot de la Marie Curie s-a lansat şi isteria cu „posibilele” surse de infecții (legume, fructe, lapte) ale bacteriei ucigaşe, bacterie ucigașă care „exista cu siguranță”, dar care nu fusese depistată încă.

(10 februarie, Digi24)

„Medicii de la Spitalul Marie Curie au diagnosticat infecţia cu bacteria E coli la câţiva dintre bebeluşii aduşi în stare gravă din Argeş şi din Dolj.

În cazul celorlalţi continuă investigaţiile. Toţi 12 au însă complicaţii renale.

Medicii spun că această bacterie se poate găsi în apă, în carne, pe legumele şi fructele crude” – ne spune Digi24.

„Totdeauna vom spune pentru copiii care sunt în etapa aceasta de diversificare, cum o numim noi, ca toate alimentele să fie foarte bine spălate li foarte bine fierte. Fierbere la 100 de grade.

Același lucru pentru carne, obligatoriu. Acelaşi lucru pentru ouă”,

a subliniat medicul Mihaela Bălgrădean.

sursa: Digi24

Observați că apar aici şi primele piste false de căutare a sursei pandemiei. Se indică apa şi alimentele şi nu se ia în calcul nici o altă cauză. Ori alimentele şi apa cu excepția laptelui praf puteau fi excluse încă de la început din moment ce le consumă şi copiii mai mari şi adulții care NU s-au îmbolnăvit. Cum am spus trebuie căutat ceva Comun Doar Bebelușilor. Ceva care le-a fost distribuit doar lor.

De aici însă, massmedia sistemului va declanșa Isteria Portocalelor.

Dincolo de asta, va apărea câteva zile mai târziu, de data asta de la Ministerul Sănătății, mai exact cu „ocazia” celui de-al doilea bebeluş mort şi doar ca să prostească lumea, informația că o bacterie „eColi nepatogenă”, adică una care nu produce boli, s-a găsit la primul bebeluș mort. Ce relevanță avea lucru ăsta? Nici unul. De ce s-a spus? Ca să se facă o legătură în mintea oamenilor cu „eColi varianta ucigaşă”.

Şi mai grav, tot din decizia celor de la Marie Curie (sau a cui? dacă bebeluşul a murit la acel spital), bebeluşului mort nu i s-a făcut nici o Autopsie după moartea sa, autopsie pe baza căreia să se fi putut stabili cauza decesului şi tot pe baza căreia să se elimine definitiv pistele false.

Poate nu știți, dar primul bebeluş a murit pe data de 4 februarie. Deşi au făcut-o târziu, procurorii din Argeș au deschis pe data de 10 februarie un DOSAR PENAL pentru UCIDERE DIN CULPĂ.

Aşa era şi NORMAL, mai ales că împrejurările și cauzele decesului ca și a îmbolnăvirii au rămas până azi necunoscute în ciuda „discuțiilor” lansate de „unii”, că ar fi murit din cauza „infectării cu eCOLI”. (declarațiile inițiale despre care o să vedeți mai jos că s-au dovedit a fi false)

Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a deschis, pe 10 februarie, un dosar de cercetare penală în cazul morţii unei fetițe în vârstă de un an din oraşul Topoloveni, diagnosticată cu sindrom hemolitic uremic.

Procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, au anunţat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Copilul a murit săptămâna trecută la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Bucureşti, unde fusese transportat în stare gravă şi diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic.

Lucru normal, CAUZA MORȚII trebuia decisă DE PROCURATURĂ. Surprinde însă întârzierea cu care s-a sesizat procuratura din Pitești şi din Argeș.

În mod ciudat, a informat la acea vreme revista Click, polițiștii și procurorii au cam fost împiedecați de „sistemul medical” să primească fișele medicale al primului bebeluș MORT.

Mai mult, procurorii au renunțat să dezhumeze bebelușul pentru a-i face o EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ, adică AUTOPSIA care să stabilească EXACT cauza morții bebelușului.

Motivul oficial: Familia s-a opus DEZHUMĂRII şi s-ar fi prelevat ceva țesuturi la spital, unde, atenție, nu se făcuse autopsia.

Numai că în astfel de cazuri grave, care pot ascunde cel puțin ucideri din culpă dar şi ucideri premeditate (ex. dacă cineva a infestat intenționat apa etc…), procurorii pot trece peste decizia familiei și să ceară EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ. Sunt chiar obligați să o facă. În mod ciudat, au decis să nu o facă deşi AUTOPSIA era investigația cheie a dosarului.

Ceea ce e însă și mai grav și ceea ce este DIRECT DE NATURĂ PENALĂ, este că bebelușului MORT, NU i s-a făcut o EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ, O AUTOPSIE, IMEDIAT după moartea sa, pentru a se stabili cu exactitate cauza morții sale, mai ales când „cauza morții şi sursa ‘infecției’ care se putea foarte bine să nu fie infecție” au rămas necunoscute până în zilele noastre. Bebelușul a murit la Spitalul Marie-Courie din Capitală deci aici s-a decis prima mușamalizare.

Parchetul a început o anchetă în cazul morţii micuţei Diana Maria Oncescu, de 11 luni, din Topoloveni.

Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă, după ce fetiţa a decedat la un spital din Bucureşti, fiind diagnosticată cu sindromul hemolitic uremic. Anchetatorii încearcă să afle dacă se face cineva vinovat de moartea copilei.

Cum după deces nu a fost făcută autopsia, anchetatorii ar trebui să ceară deshumarea şi efectuarea necropsiei. Acest lucru nu se va întîmpla din cauză că, înainte de deces, micuţei i-au fost prelevate probe suficiente pentru stabilirea unui diagnostic şi a cauzei morţii.

Deşi, iniţial, Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piteşti a demarat ancheta, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Argeş.

Procurorii nu vor cere deshumarea micuţei Diana Maria Oncescu, cum s-a vehiculat, din cauză că înainte de deces, la Spitalul Marie Curie, i-au fost prelevate o serie de probe care au dus la stabilirea certă a cauzei morţii.

În conferinţa de ieri, Sorina Honţaru, directorul DSP Argeș, a spus că ştie de ancheta demarată de Parchet privind moartea de la Topoloveni.

„Ştiu despre anchetă, este problema dumnealor. De la noi nu au cerut documente pînă în prezent”.

„Tot ce vă pot spune este că NU a fost făcută autopsia copilului după deces“.

sursa: curier.ro

Nota Redacției: Să fim serioși.

„Prelevarea de probe” nu poate să țină NICIODATĂ LOC de EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ (AUTOPSIE).

Aici s-a produs prima mușamalizare.

Cine ANUME a decis să nu i se facă AUTOPSIE fetiței moarte?

Și cum de procuratura nu a fost prezentă din timp acolo ca să facă AUTOPSIE?

Aici au dispărut practic primele probe.

La fel de grav este faptul că procurorii nu au dezhumat fetița ca să-i facă o Expertiză Medico-Legală (Autopsia).

Ce-o să puneți în dosar dacă nu aveți nici măcar Autopsia celui „ucis din culpă”?

Lucru INCREDIBIL: În cazul, primului bebeluș mort s-a decis SĂ NU I SE FACĂ AUTOPSIA, nici în spital când a murit și nici măcar când procurorii au redeschis cazul, deși CAUZA CARE a generat SHU și în cele din urmă cauza care a generat moartea sa, era și este NECUNOSCUTĂ.

Cum e posibil așa ceva?

În ultima informație, emisă de autorități despre acest dosar, cea din 19 februarie, aflăm că dosarul s-a extins şi la alte îmbolnăviri dar în mod ciudat cazurile celorlalți doi bebeluși morți nu sunt incluse în dosar:

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești s-a constituit, la data de 10 februarie 2016, o cauză cu privire la decesul minorei O.D.M.. Având în vedere complexitatea cauzei, la data de 11 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a preluat dosarul penal în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la împrejurările în care a survenit decesul minorei menționate anterior, precum și cu privire la îmbolnăvirea mai multor minori cu vârste de până la 3 ani și 2 luni”, informa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dar şi mai Halucinant este un comunicat al Ministerului Sănătății care a venit odată cu moartea celui de-al doilea bebeluș, comunicat în care se face referire și la primul bebeluș mort, comunicat în care ni se spune:

„Unul dintre copii a decedat în 4 februarie 2016, și a fost confirmat cu E.coli nepatogen”

sursa: agerpres.ro

Vă traducem ce anume ne comunică Ministerul Sănătății :

PATOGEN = adj. Care se referă la boală; care provoacă boli, infecții; purtător de boli. – Din fr. pathogène (DEX ’98)

NEPATOGEN = adj. (prin negarea lui patogen) care NU provoacă boli, infecții;

„Unul dintre copii a decedat în 4 februarie 2016, și a fost confirmat cu E.coli CARE NU PRODUCE BOLI.”

Vă dați seama cât cinism?

„Unul dintre copiii MORȚI a fost „confirmat” cu CEVA CARE NU PRODUCE BOLI”

Vă dați seama cât cinism și cât tupeu să scrii așa ceva într-un comunicat al Ministerului?

Din acest CINISM aflăm însă că primul bebeluș NU a murit din cauza bacteriei eCOLI UCIGAȘE

Vă dați seama cât cinism?

Ministerul Sănătății în cinismul său, a manipulat, bazîndu-se pe faptul că oamenii nu știu că există mai multe tipuri de bacterii eColi și că mulți nu ştiu nici măcar ce înseamnă NEPATOGEN, și a marșat pe faptul că văzând că scrie eCOLI în comunicat, lumea va „înțelege” că ea este cauza bolii.

Dincolo de asta, Ministerul nu a spus NIMIC despre adevărata cauză a MORȚII primului bebeluș, așa cum nu a spus nici despre cauzele morții următorilor doi bebeluși care au murit.

La al doilea bebeluș MORT – aflăm că nu s-a găsit DELOC ECOLI

Spre deosebire de primul caz, medicii de la Spitalul „Cantacuzino” și-au făcut meseria și au comunicat că nu au găsit NICI URMĂ de ECOLI la al doilea bebeluș mort. Cu toate acestea ei nu au comunicat NIMIC legat de cauza decesului.

A fost găsit doar Rotavirus care știe orice absolvent de medicină că nu poate fi pus în legătură cu SHU.

Institutul Național „Cantacuzino” a INFIRMAT prezența bacteriei Escherichia Coli în cazul celui de-al doilea copil cu sindrom hemolitic-uremic care a murit la Spitalul „Marie Curie”, a precizat Ministerul Sănătății într-un comunicat remis, marți, AGERPRES.

Al doilea deces a survenit în dimineața zilei de 15 februarie 2016.

În acest caz, Institutul Național „Cantacuzino” a infirmat prezența E.coli.

Cei 10 copii internați la „Marie Curie” provin din localități diferite ale județului Argeș, au vârste diferite, cuprinse între 7 luni și 1,5 ani.

Potrivit Ministerului Sănătății, coproculturile testate la „Cantacuzino” de la ultimele trei cazuri internate la Spitalul „Marie Curie” în datele de 9 și 10 februarie 2016 au fost negative pentru E.coli, între acestea aflându-se și al doilea copil decedat.

MS informează că debutul bolii a avut loc într-o perioadă de 2 săptămâni, cu un cumul de 4 cazuri în datele de 31 ianuarie și 1 februarie 2016, distribuția cazurilor neindicând o sursă unică de îmbolnăvire.

În ultimele 5 zile, niciun copil din județul Argeș sau din alte zone ale țării nu a mai fost raportat cu boală diareică gravă.

„Ancheta epidemiologică va continua pentru a verifica posibilitatea existenței altor surse de alimente de origine animală  (produse lactate nepasteurizate, carne de vită) care ar putea fi sursa îmbolnăvirii”, se menționează în același comunicat (n.red. Minciună. copii de 5 luni cum e cel al d-nei Maria Dulgheru au mâncat doar lapte praf)

La al treilea Bebeluș MORT – NU MAI AFLĂM NIMIC

Copilul care a murit marţi după-amiază, a decedat din cauza complicaţiilor bolii şi

„nu se cunoaşte cauza ca nume de microb”

a spus, pentru MEDIAFAX, dr. Mihaela Bălgrădean, şefa Secţiei Nefrologie de la Spitalul „Marie Curie”

Nota Redacției: Ați mai auzit așa ceva?

D-na Dr. Bălgrădean ne spune senină că „nu se cunoaşte cauza ca nume de microb”.

Vă vine să credeți? Păi ăsta era primul lucru pe care dânsa împreună cu tot spitalul Marie Courie trebuia să-l afle: dacă e sau nu de la „un microb” și dacă „da’, de la care „microb e”?

Căci, dacă „nu se cunoaște cauza ca nume de microb” de unde știe d-na Bălgrădean că bebelușul a murit din cauza „unui microb”? Unde e PROCURATURA să facă o expertiză-medico legală asupra cauzelor morții acestui bebeluș?

Potrivit unor surse medicale, este vorba despre o fetiţă de un an şi patru luni, care era intubată şi care se afla la internată la terapie intensivă.

În Spitalul ” Marie Curie” din Capitală, mai sunt internaţi nouă copii diagnosticaţi cu sindromul hemolitic-uremic, şase dintre aceştia se află internaţi la Nefrologie şi trei la Terapie Intensivă.

sursa: Mediafax.

Și ca MANIPULAREA să fie totală rezultatele EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE pentru al treilea Bebeluș MORT nu mai sunt date publicității.

Maria împlinise un an şi patru luni chiar în ziua în care s-a stins. Deşi sperau că fetiţa lor îşi va reveni, părinţii au simţit că lupta micuţei este tot mai grea.

„De când a murit cealaltă fetiţă în faţa noastră, Ioana, mi-am dat seama că nu mai scapă nici Maria”, spune deznădăjduit tatăl copilei plecate acum printre îngeri.

Mama încearcă şi ea să se resemneze: „Am sperat, ca orice mamă”.

Tinerii nu ştiu nici acum ce le-a ucis fetiţa.

„Iniţial ne-au spus că nu e de internat, că e enterocolită. Ne-a dat o reţetă şi peste două ore ne-am întors tot la urgenţe şi au spus nu v-am zis să mergeţi la infecţioase, că ne depăşeşte, nu e de noi. I-am spus, doamnă, dacă credeţi că nu se poate aici, merg la Bucureşti şi doamna a spus: ce credeţi, că la Bucureşti sunt câini cu colaci în coadă?”, a povestit tatăl Mariei.

Bunicul fetiţei este şi el dărâmat de durere şi nu poate trece peste revolta de a-şi fi văzut nepoţica pasată între secţile spitalului. „A fost pasată de la pediatrie, la infecţioase şi tot aşa. Ia o reţetă, nu e de internare… Copilul se simţea din ce în ce mai rău”.

Maria s-a stins la o săptămână după ce a fost dusă la Spitalul Marie Curie din Capitală, iar părinţii ei nu-şi mai doresc decât să afle de ce le-a murit copilul:

„Trebuie să ne răspundă cineva la ce s-a întâmplat. Trebuie să iasă raportul medico-legal. Şase luni durează. E cam mult, de aia cred că nu or să salveze copiii ăia care sunt acolo”

sursa: romaniatv.net

Așa cum vedeți părinții au fost mințiți că Raportul Medico-Legal durează 6 luni. Ați mai auzit așa ceva? Trebuie aflat CINE a spus o astfel de MINCIUNĂ părinților.

Manipulare cu eColi PRESĂRATĂ cu ROTAVISURI

În fine, aflăm de la RAFILA, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, care de fapt încerca să ne spună, că nu există o sursă a epidemiei pentru că toate cazurile sunt „fără legătură între ele’, că NU AVEM EPIDEMIE DE ECOLI

Cu alte cuvinte, pe baza analizelor făcute, medicii din București știau că nu avem de-a face cu o Epidemie de eCOLI, din moment ce chiar „experimentatul” Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, ne spune că nu avem „bacteria ucigașă” eColi ci doar bacterii nepatogene.

Rafila (dr. Alexandru Rafila – notă adm.), preşedintele Societăţii Române de Microbiologie: „În niciun caz, nu a fost E.coli care produce sindromul enterohemoragic” (SHU).

sursa: digi24.ro

Cu alte cuvinte aflăm că zvonul LANSAT de Bălgrădean, șefa secției de Pediatrie de la Spitalul „Marie Curie” şi continuat de Ministerul Sănătății, A FOST UNUL COMPLET FALS.

Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie:

„Este vorba de boală diareică acută care apare la copii, etiologiile au fost diverse, aţi văzut, infecţie cu rotavirus, a fost un singur caz până la urmă de infecţie cu E.coli şi, în niciun caz, nu a fost E.coli care produce sindromul enterohemoragic.

Practic, îmbolnăvirea la acel copil – nu există documentată niciun fel de sursă că ar fi putut să producă şi alte îmbolnăviri, în afara copilului afectat.Părerea mea este că este doar o asociere nefericită pe cazul de boală diareică acută (…) ”

sursa: digi24.ro

Așadar aflăm de la Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, că nu avem o epidemie de eColi, așa cum NE-AU AMEȚIT ȘI NE-AU MANIPULAT „cu eColi” vreo 10 zile și cei de la „Marie Curie” și cei de la Ministerul Sănătății și Ziarele și Televiziunile Sistemului.

La detaliile „explicației”, însă, există totuși o clară contradicție în ceea ce ne spune Rafila, căci primul bebeluș a murit totuși tot de SHU (recitiți prima parte), iar Rafila ne spune corect că: „în niciun caz, nu a fost (la primul bebeluș) E.coli care produce sindromul enterohemoragic”.

Deci dacă nu a fost eColi ucigașa, ceea ce analizele au confirmat că nu e, inclusiv cele inițiale din Argeş, de la ce anume s-a declanșat Sindromul Hemolitic Uremic care a dus la moarte? Este ceea ce întrebăm de 10 zile. Sau din cauza lipsei Autopsiei acum se poate spune „orice altceva” inclusiv că nu a murit de SHU deşi inițial ați anunțat că a murit de SHU?

Observați că Rafila se referă doar la apă şi alimente şi nu vrea să ia în calcul nici o altă cauză. Ori alimentele şi apa cu excepția laptelui praf puteau fi excluse încă de la început din moment ce le consumă şi copiii mai mari şi adulții care NU s-au îmbolnăvit. Cum am spus trebuie căutat ceva Comun Doar Bebelușilor. Ceva care le-a fost distribuit doar lor.

După Rafila „se răzgândeşte” şi Bălgrădean, care acum ne spune şi ea că „nu există eColi ucigaşa” şi că au găsit doar eColi inofensive.

(16 februarie, 2016)

„Este vorba de escherichia-coli enteropatogen, e o tulpină obișnuită de escherichia-coli care se poate găsi în orice tip de diaree și care

nu are absolut nicio legătură cu sindromul hemolitic-uremic

care este dat de o tulpină de E-coli enteroinvazivă, enterohemoragică, enterotoxică.

Deci acești copii nu au o tulpină care să explice…

Este o tulpină pe care putem să o găsim la oricare poate și dintre noi la un moment dat, dar care nu e responsabilă de boală”,

a susținut Mihaela Bălgrădean.

sursa : agerpres.ro

Deci după ce vorbise presei pe 10 februarie, ca şi şefă a secției unde erau tratați bebeluşii, şi după ce ne-a spus atunci, că „se discută” de Bacteria ucigașă „extrem de agresivă de tip eColi”, 6 zile mai tîrziu, după ce declarația ei şi a Ministerul Sănătății fusese amplificată de presa sistemului şi crease o panică națională, cu „portocale”, „fructe, legume”, „spălat pe mâini”, „importuri neverificate”, „prea multă balegă în Argeş”, etc, etc, Bălgrădean „revine”și declară și ea că bacteria eColi găsită „nu are absolut nicio legătură cu sindromul hemolitic-uremic”.

Chiar așa? Exact pe dos?

Doar văzuseră și Bălgrădean și TOȚI subalternii dânsei REZULTATELE ANALIZELOR timp de mai multe zile până la declarația despre „bacteria extrem de agresivă” făcută pe 10 februarie, nu?

Reamintim că Primul bebeluș a murit pe 4 februarie, ca să înțelegeți că ei făceau analize de cel puțin 8 zile, cînd a făcut Bălgrădean prima declarație despre bacteria ucigașă „extrem de agresivă”.

Vă vine să credeți?

Aceasta este „șefa secței Pediatrie de la Spitalul „Marie Curie” care își schimbă declarația cu „190” de grade:

După ce manipularea cu „eColi” a căzut autoritățile îl vor lua pe „NU ŞTIU” în brațe.

DAR înainte să-l ia pe „nu știu” in brațe, autoritățile au pus în circulație mai bine de 10 zile zile, declarații despre „infecția cu eColi” cele mai multe pornite de la Spitalul Marie Curie, de la Ministrul Sănătății, Achimaş și de la Ministerul Sănătății, minister pe care tot el îl conduce.

De la declarațiile lui Achimaș că „poate în Argeș este mai mult bălegar ca în alte părți” (interviu dat la Digi24), până la căutatul portocalelor infestate care sunt aduse din importurile necontrolate”, așa Cum ne-a amețit Digi24 și RealitateaTV, până la „oamenii care nu se spală de mâini” etc..etc…manipularea cu „eColi” şi cu „bacteria ucigaşă” a fost zilnic prezentă pe toate canalele de televizune.

LUCRU FOARTE CIUDAT, cu toate că vorbeau de o infecție cu eCOLI autoritățile NU S-AU GRĂBIT să izoleze județul Argeș și localitățile infestate. Ele nu au izolat nici măcar presupusele locuri infestate.

Faptul că nu au izolat presupusele locuri infestate, ne arată că autoritățile nu se temeau „de eCOLI”, deși toată massmedia controlată de ele vorbea şi urla zilnic de „eColi – Bacteria ucigaşă” care a omorât bebeluşii.

Ca să aveți o sursă de comparație în Germania, în ciuda măsurilor draconiene de izolare, epidemia de eColi s-a soldat cu 48 de morți, 857 de persoane la care s-a declanșat Sindromul Hemolitic Uremic și 3048 de îmbolnăviri.

Deci dacă era eColi şi zona nu a fost izolată cum s-a şi întâmplat, se puteau îmbolnăvi Zeci De Mii de persoane în Argeş, dacă într-o Germanie „izolată nemțeşte” au fost 3048 de îmbolnăviri, 857 de SHU şi 48 de morți.

La noi NU S-A LUAT NICI O MĂSURĂ DE IZOLARE.

Ce credeți autoritățile erau sau nu sigure de la bun început că nu e vorba de eColi ucigașă din moment ce nu au izolat NIMIC în Argeș?

Şi-atunci de ce s-a lansat manipularea cu eColi ucigașa cea „extrem de agresivă”, dacă tot nu s-a izolat Nimic atunci când posibilitatea ei era enunțată fie şi ca „discuție”?

La manipulare a participat din plin și Spitalul „Marie Curie” şi alții care au dat deseori comunicate că au identificat 3 copii cu eColi și pe ceilalți cu rotaviruși, fără a explica că bacteriile eColi găsite NU sunt cele ucigașe.

Și fără a explica că rotavirușii nu pot fi considerați ca sursă a deceselor pentru că nu provoacă SHU.

Dar deşi nu avem o epidemie cu eColi, lucru spus CLAR de Rafila, Ministerul Sănătății a continuat să ne vorbească până pe 16 februarie, când a dat un Comunicat, preluat de Agerpres, despre „E.coli O157:H7 bacteria ucigașă şi despre Shiga toxina eliberată de ea”. Vă dați seama ce manipulare?

16 Feb 2016, Agerpres, 19:53

Informare despre bacteria E.coli și măsuri de prevenție a infecției Shiga toxina E.coli (STEC)

Ministerul Sănătății a publicat, marți, pe site, o informare despre bacteria Escherichia coli (E.coli) și măsurile de prevenție a infecției Shiga toxina E.coli (STEC).

(…)”Infecția cu STEC se diagnostichează prin examenul microbiologic al materiilor fecale (coprocultura), care permite identificarea E.coli O157:H7 sau a toxinei Shiga.”

N.Red. E.coli O157:H7 este chiar bacteria ucigașă iar Shiga este toxina eliberată de ea.

sursa: Ministerul Sănătății – Informare despre bacteria E.coli și măsuri de prevenție a infecției Shiga toxina E.coli (STEC).

Deci cu toate declarațiile lui Rafila, și chiar cu „lepădarea lui Bălgrădean de bacteria eColi ucigașă”, „lepădare” a lui Bălgrădean făcută în 16 februarie, Achimaș și Ministerul Sănătății continuă să publice chiar în 16 februarie seara, Comunicate despre „Cum să ne ferim de eColi ucigașă și de toxina ei Shiga”


Noua Manipulare a lui Rafila: „Cazurile nu au nici o legătură între ele” rezultă că „Nu există o sursă a pandemiei” rezultă că „nu există pandemie”

Rafila este cel care a lansat noua manipulare: „cazurile nu au nici o legătură între ele”.

Rafila:

„Aşteptăm rezultatele pe care colegii noştri le vor avea peste câteva zile, după ce vor face investigaţii microbiologice.

Părerea mea este că nu există o legătură între aceste cazuri.

Sunt cazuri care provin din zone diferite, chiar dacă din acelaşi judeţ, copiii nu au consumat acelaşi tip de alimente, cu aceeaşi provenienţă, nici măcar apa cu care au fost preparate alimentele nu a avut aceeaşi origine.

Cred că este pur şi simplu o asociere de cazuri, care nu sunt rare în această perioadă.”

sursa: digi24.ro

Deci brusc într-un interval de nici zece zile se îmbolnăvesc 27 de bebeluşi şi doar bebeluşi, toți din Argeș, dintre care vreo 15 sunt aduși la București în stare foarte gravă, toți din Argeș, dintre care mor 3, toți de SHU, toți din Argeș, şi apare Rafila şi ne spune că toate astea sunt „pure coincidențe ale unor boli sezoniere”.

Între timp s-a îmbolnăvit, pe 4 februarie, SIMULTAN cu cei din Argeș și un bebeluș din Bacău, ceea ce face ca aria îmbolnăvirilor să devină URIAȘĂ.

Cu alte cuvinte noua manipulare recitată de Rafila e următoarea :

„Nu mai căutați sursa pandemiei că nu există nici o sursă. Cazurile s-au întâmplat toate în același timp şi toate-n Argeș „din întâmplare”, iar în realitate cauzele sunt multiple şi complet diferite. Ceva de genul: câți bolnavi, atâtea cauze.”

Mai exact „fiți liniștiți nu există nici o pandemie ce sursă comună mai căutați?”

Deci de la „portocale ca sursă a pandemiei” s-a ajuns la „nu există nici o sursă a pandemiei”, adică „nu există nici o pandemie”.

Tare, nu?

Observați că Rafila se referă doar la apă şi alimente şi nu vrea să ia în calcul nici o altă cauză. Ori alimentele şi apa cu excepția laptelui praf puteau fi excluse încă de la început din moment ce le consumă şi copiii mai mari şi adulții care NU s-au îmbolnăvit. Cum am spus trebuie căutat ceva Comun Doar Bebelușilor. Ceva care le-a fost distribuit doar lor.


Noua Manipulare a lui Bălgrădean de la „Marie Curie”: „NU ȘTIM CAUZA” – „În 90% din cazuri nu se află cauza”

Alții au rămas mai în urmă cu ultimele versiuni mult mai sofisticate ale manipulării, cum e cea a lui Rafila de mai sus.

Exact ca şi-n povestea lui Iliescu „cu teroriștii”, au apărut pe posturile de televiziune Bălgrădean dar şi medici de la minister sau din diferite spitale care ne explică ca „va fi foarte greu să găsim sursa pandemiei”.

Șefa Secției Nefrologie de la Spitalul „Marie Curie”, Mihaela Bălgrădean:

„Este foarte greu și va extrem de greu să dovedim cauza exactă a acestei boli.

Boala are toate semnele ei clinice și o etichetăm ca atare.

Poartă acest nume, îi cunoaștem toate manifestările clinice, îi cunoaștem toate manifestările de laborator, însă în aproape 90% din cazuri, în toată lumea asta mare, nu se depistează cauza.

Este greu de depistat pentru că boala începe cu o perioadă de incubație, după aceea cu o perioadă de diaree și deja se pierde foarte mult timp în care germenele ca atare nu mai există.

Există numai toxina lui, care este responsabilă de dramatismul acestei boli”,

a afirmat Bălgrădean, într-o conferință de presă.

Încă o manipulare şi o minciună. Ei n-au găsit NICI BACTERIA UCIGAȘĂ și NICI TOXINA EI. Păi dacă ar fi găsit TOXINA bacteriei e ca şi cum ar fi găsit bacteria că doar acea toxină e eliberată de eColi-ucigaşa şi atunci ar fi fost vorba de eColi ucigaşa, nu? Plus că se face că n-a auzit de SHU-atipic care nu e cauzat de eColi şi există şi SHU-tipice care nu sunt cauzate de eColi. Prin urmare impresia noastră este că cineva a pus-o pe Bălgrădrean se ne spună povești.

Ați auzit: „în aproape 90% din cazuri, în toată lumea asta mare, nu se depistează cauza”.

9 din 10 medici din toată „lumea asta mare o caută de pomană” exact cum o caută şi Bălgrădrean acum.

În realitate situația e exact invers: Ca la noi la nimeni.

Au apărut și alții care ne-au spus: „Chiar şi nemții au găsit-o doar după vreo 4 săptămâni la epidemia cu eColi” mai spun ei.

Adică cu alte cuvinte manipularea lor e următoarea:

„Dacă nemții au găsit cauza pandemiei așa greu n-ar fi nici o surpriză ca noi să nu o găsim deloc”.

Întrebat când vom afla cine sunt teroriștii, Iliescu a răspuns „Da’ ce, pe Kennedy ați aflat cine l-a împușcat de fapt?”

Așa că vom afla care e sursa pandemiei tot atunci când vom afla cine erau teroriștii.

Am întreba-o pe Bălgrădean, „forțându-ne” să luăm de bună minciuna și manipularea ei, care spune că „bacteria ucigașă nu e găsită de medici în 90% din cazurile din lumea asta mare”, cum se face că deși bacteria ucigașă „e totuși găsită de medici într-un caz din 10”, ei NU au găsit-o DELOC deși au avut mai mult de 10 bolnavi care pasă-mi-te ar fi avut-o.

Cum se face că ei „au găsit-o” „la 0 din 27 de îmbolnăviți inițiali”, sau că „au găsit” bacteria ucigașă „la 0 din 15 bolnavi ajunși la București”?

Cum se face în condițiile astea că ei afirmă în continuare că „a existat”?

Am mai întreba-o pe Bălgrădean cum de „pe eColi astea inofensive le-au găsit atât de ușor”, de ne-au împuiat capul cu ele, în timp ce „pe ucigașă n-o găsește nimeni în lume în 90% din cazuri” deşi „unii ştiu întotdeauna” că este „vorba de ea”?

Dar după cele ce le-ați putut vedea aici nu credem că mai are rost să punem o astfel de întrebări.


În loc de concluzii

Cerem părinților cărora li s-au îmbolnăvit bebelușii, şi mai ales celor cărora le-au murit bebelușii – să dea în judecată Procuratura, Ministerul Sănătății și Spitalul „Marie Curie” pentru că nu au investigat serios cauza morții copiilor lor sau chiar au mușamalizat cauza morții bebelușilor.

Câteva Motive:

– nu s-a făcut autopsia primului bebeluș mort, nici la spital imediat după ce a murit, nici după ce procuratura a deschis cazul.

– procuratura nu a deschis dosar de ucidere din culpă decât în cazul primului bebeluș mort nu și în cazul celorlalți doi.

– cauza ce a condus la moartea bebelușilor, adică cauza pandemiei a rămas „necunoscută” la trei săptămâni de la declanșarea cazurilor de îmbolnăviri grave.

– autoritățile şi unii medici au dezinformat populația în mod repetat indicând surse false ale pandemiei (ex. „epidemie cu ecoli”, „epidemie cu rotavirus”, „portocale infestate”, etcetera. ..)

– sau încercând chiar să ne spună că nu existe pandemie (ex. „sursele bolilor sunt multiple şi fără legătură între ele” ) sau

– insinuând că sursa pandemiei nu se va putea afla (ex. „în 90% din cazuri în lumea asta nu se află” etc…)

-sau mințind că bacteria „ar fi fost” dar că ar fi dispărut, justificând astfel existența a ceva ce foarte probabil nu a existat? (chiar şi atunci când dispar în astfel de cazuri grave bacteriile lase urme de toxine specifice în corp)

Unde e PROCURATURA? NICĂIERI. Ați mai auzit UNDEVA PE GLOB să MOARĂ TREI OAMENI din CAUZE NECUNOSCUTE și să nu se deschidă DOSAR PENAL?

Este INADMISIBIL ca în urma MORȚII A trei bebeluși, toți morți în spitale, toți morți DIN CAUZE NECUNOSCUTE, PROCURATURA și PARCHETUL să nu se autosesizeze să nu CONEXEZE cele trei decese și celelalte îmbolnăviri și să să nu deschidă UN DOSAR PENAL „IN REM” referitor la

Cei care NU AU FĂCUT asta sunt pasibili la rândul lor de MUȘAMALIZAREA cauzelor deceselor.

Sursa: fluierul.ro

Avem o INSTITUȚIE CARE CERE REFUGIAȚI. România va primi 6205 refugiați în doi ani

Refugiati Europa gard musulmani

foto – anonimus.ro

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a anunțat marți, în cadrul unei dezbateri pe tema fluxului de migranți, că România va primi în total 6.205 refugiați în următorii doi ani. Pe 3 martie vor ajunge primii 11 la Galați.

Conform mecanismului de relocare a refugiaților din Grecia și Italia în statele membre ale UE, adoptat de Consiliul JAI cu majoritate calificată (România a votat împotrivă), țara noastră urmează să primească 6.205 refugiați.

Numărul acestor refugiați cuprinde perioada a doi ani de zile, respectiv 2016 și 2017. România urmează să primească 1.705 refugiați, conform angajamentului voluntar al autorităților române. În urma votului din consiliul JAI, alți 4.500 de refugiați sunt alocați țării noastre tot pe o perioadă de doi ani.

În acest moment, IGI a cerut Italiei un număr de 190 de refugiați din hotspoturile sale, iar Greciei 125. Acesta ar trebui să reprezinte primul val de relocare către țara noastră, adică un total de 315 refugiați.

Primii care vor sosi în România sunt 11 refugiați programați să ajungă la centrul de cazare și proceduri pentru socilitanții de azil din Galați.

Despre țările de origine ale acestor refugiați, IGI nu a dat detalii în cadrul dezbaterii desfășurate la sediul Reprezentanței Comisiei Europene de la București.

Georgiana Chirilă, reprezentant al SRI prezent la dezbatere, a precizat că nivelul de alertă este, în acest moment, la nivel „precaut” (culoare albastru) și că serviciul cooperează cu toate instituțiile implicate în procesul de relocare a refugiaților.

Sursa: euractiv.ro 

Așadar dacă nu vor imigranții musulmani să vină, noi îi cerem. Probabil Inspectoratul General pentru Imigrări crede că românii (câți mai sunt în țară) se simt singuri și vor puțin mai multă diversitate pe aici. Adică, pe lângă țigani, unguri etc, să se mai înmulțească și adepții lui Alah pe la noi. Și am vaga impresie că cei care vor veni, nu vor mai pleca. 

Trebuie sa le amintim cârpelor care ne conduc  ce prevede Constituția României: 

Art. 3, alin. 4

„Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”

Societatea Turcă de Hematologie: Vaccinul împotriva Hepatitei B asociat cu Sindromul Hemolitic Uremic Atipic

După cum se știe, mai mulți copii, în special din județul Argeș, s-au îmbolnăvit brusc, din cauze necunoscute. 

Un număr de 33 de copii sunt internaţi la Spitalul de Pediatrie Piteşti, iar 11 dintre aceştia s-au prezentat în ultimele 24 de ore.  De asemenea, alţi cinci copii sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, trei la Spitalul Municipal Curtea de Argeş şi unul este internat la Spitalul Orăşenesc Costeşti, informează Mediafax, citând Direcţia de Sănătate Publică Argeş. Pe lângă aceştia 42 se adaugă 2 copii transferaţi ieri la spitalale “Victor Babeş” şi “Matei Balş” din Bucureşti. În spitalul “Marie Curie” mai sunt internaţi 9 copii. Un singur copil a fost externat până acum. Trei au murit. Cifra totală care nu apare în media este aşadar de 57 de copii din Argeş infectaţi cu un virus… necunoscut. Nici o cauză, nici un vinovat, nici o demisie, nici o pistă a vaccinurilor. Sursa: dantanasa.ro 

Iată ce declara șefa secției de Nefrologie, Mihaela Bălgrădean de la Spitalul „Marie Curie”: 

Bălgrădean a cerut presei să nu mai facă legătura între vaccinări și sindromul hemolitic-uremic, întrucât nu este vorba de o etiologie virală. „Nu mai faceți legături între vaccinări și această boală și nu faceți legături între rotavirus și această boală. Etiologia nu este aceasta, nu este o etiologie virală”, a susținut aceasta. Sursa: agerpres.ro 

Dar iată la ce concluzie au ajuns medici turci (alături de alții) în 2013:

SOCIETATEA TURCĂ DE HEMATOLOGIE:

Turk J Haematol. 2013 Dec; 30(4): 418–419.
Published online 2013 Dec 5. doi:  10.4274/Tjh-2013.0226
PMCID: PMC3874978

Hepatitis B Vaccine-Associated Atypical Hemolytic Uremic Syndrome

Hepatit B Aşısı ile İlişkili Atipik Hemolitik Üremik Sendrom

Authors’ Contributions

All authors planned and performed the experiments and wrote the manuscript.

CONFLICT OF INTEREST DISCLOSURE

There is no potential conflict of interest to disclose.

Go to:

References

1. Amirlak I, Amirlak B. Haemolytic uraemic syndrome: an overview. Nephrology (Carlton) 2006;11:213–218. [PubMed]
2. Scheiring J, Rosales A, Zimmerhackl LB. Clinical practice. Today’s understanding of the haemolytic uraemic syndrome. Eur J Pediatr. 2010;169:7–13. [PubMed]
3. Westra D, Wetzels JF, Volokhina EB. A new era in the diagnosis and treatment of atypical haemolytic uraemic syndrome. Neth J Med. 2012;70:121–129. [PubMed]
4. Ariceta G, Besbas N, Johnson S, Karpman D, Landau D, Licht C, Loirat C, Pecoraro C, Taylor CM, Vandewalle J. Guideline for the investigation and initial therapy of diarrhea-negative hemolytic uremic syndrome. Pediatr Nephrol. 2009;24:687–696. [PubMed]
5. Geerdink LM, Westra D, Wijk JA, van, Dorresteijn EM, Lilien MR, Davin JC, Kömhoff M, Van Hoeck K. Atypical hemolytic uremic syndrome in children: complement mutations and clinical characteristics.2012;27:1283–1291. [PMC free article] [PubMed

Pomenirea lui Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor – 18 februarie

„Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi.” 

„Un gând simplu, de iubire, sau o vorbă bună pe care-o adresaţi unui om necăjit azi, poate valora mai mult decât orice comoară de aur. Gândiţi-vă la văduva care aruncă în Vistieria Templului singurii doi bănuţi pe care îi are.” 

„Sunt oameni care cred prin firea lor și prin mediul în care au trăit. Sunt oameni care ajung la credința din ei înșiși după căutări și rătăciri. Sunt oameni care pervertesc credința din ei prin manifestări străine, degradante ori chiar satanice. Credința este o componentă potențială a structurii sufletești, dar ea necesită un proces atent și ordonat de cunoaștere. Iar Biserica are rolul de a ne învăța dreapta-credință.” 

„Cine crede fără a fi și un misionar, acela încă n-a cunoscut frumusețea credinței.”

Sursa: http://www.citateortodoxe.ro/autor/valeriu-gafencu

  • Născut: 24 Decembrie 1920
  • Locul nașterii: Sîngerei, Bălți
  • Ocupația la arestare: student
  • Întemnițat timp de: 11 ani
  • Întemnițat la: Aiud, Piteşti și Târgu Ocna
  • Data adormirii: 18 Februarie 1952
  • Locul înmormântării: Târgu Ocna 

 

Valeriu Gafencu – apologeticum.ro

În închisoare, Valeriu nu era singurul pe linia trăirii creștine intense, ci făcea parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de avocatul dr. Traian Trifan, avocatulTraian Marian, studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea să devină ieromonahul Arsenie Papacioc de la Techirghiol, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Țoțea și alte suflete alese.

Între timp, se formaseră în închisoare și alte grupuri, cu preocupări predominant politice – în consecință – mai lumești. Acestea priveau cu multe rezerve, mergând uneori până la ostilitate, spre cei axați – în mod exclusiv, spuneau ei – pe drumul continuei deveniri creștine. La un moment dat, atmosfera devenise apăsătoare și punțile dintre grupuri se rupseseră aproape definitiv. Atunci Valeriu a făcut un lucru la care ceilalți nu se gândiseră. De ziua conducătorului principalului grup adevers, dr. Victor Biriș, s-a dus cu mâna întinsă la el, i-a urat ani mulți și a făcut un apel călduros la reînfiriparea legăturilor sufletești dintre grupuri, în duhul iubirii și înțelegerii creștine. Atât Victor Biriș cât și cei din grupul lui au rămas iumiți de gestul lui Valeriu și au considerat că reflectă atitudinea binevoitoare a întregului grup creștin. Pentru o bună bucată de vreme, relațiile dintre grupuri s-au îmbunătățit.

În acea perioadă [la Galda n.n.], după ce ziua muncea la pământ, seara, la lumina unei lumânări sau a unei lămpi cu gaz, Valeriu copia texte din Filocalia și alte scrieri religioase, pe care le trimitea afară din închisoare unor prieteni sau cunoscuți preocupați de problemele creștine. Am primit și eu un caiet lucrat de el și Ioan Ianolide.

În anul 1948, am fost arestat, condamnat și trimis la penitenciarul Pitești, unde fusese adus și Valeriu Gafencu. Acolo am făcut cunoștință cu el și am schimbat câteva cuvinte, în cursul unei plimbări comune în curte. Prima impresie a fost deosebit de puternică. Mi se părea că din el emană, fără încetare, un fluviu de iubire și o energie luminoasă, ce mă făceau să mă gândesc la aura din jurul Sfântului Serafim de Sarov. Era, fără îndoială pentru mine, o personalitate charismatică.

Nu am stat în aceeași celulă însă, așa cum aș fi dorit. Apoi regimul s-a înăsprit. (…) Nu l-am mai întâlnit în lunile acelea pe Valeriu. Am aflat că se află într-o celulă, la același etaj cu mine și că se îmbolnăvise de plămâni din cauza frigului, foamei și celorlalte condiții inumane, specifice regimului dur, de exterminare, ce avea să preceadă și să pregătească ”reeducarea” de la Pitești. (…) Considerându-se însă că bolnavii de plămâni nu erau apți să reziste probelor de ”reeducare”, s-a hotărât evacuarea lor din închisoarea Pitești și trimiterea la penitenciarul-sanatoriu Târgu Ocna. Medicul oficial al închisorii a întocmit o listă după care, la sfârșitul lui decembrie 1949, s-a format un lot din care făceam parte, împreună cu Valeriu Gafencu. Valeriu era într-o stare gravă. De abia putea să se țină pe picioare. În timpul drumului, cu slabele noastre puteri, ceilalți l-am sprijinit și i-am purtat bagajul. În vagonul-dubă, cu obrajii statojii din cauza febrei, el ne vorbea despre fericirea de a suferi pentru Hristos și a rezista, precum martirii de odinioară, prigoanei dezlănțuite de dușmanii credinței.

Ajunși la Târgu Ocna, a fost cazat într-o cameră cu cei mai gravi bolnavi, care nu se mai puteau ridica din pat. (…) Acolo, atmosfera era dominată de duhul creștin, pe care Valeriu îl impunea prin simpla lui prezență. În camera aceea, alături de Valeriu, am prins și eu aripi sufletești cum nu avusesem înainte. El mi-a dat puterea să realizez practic taina pocăinței adânci, pe care teoretic, o cunoșteam bine, de mult timp. El m-a condus spre ”rugăciunea lacrimilor”, ce spală sufletele de necurățiile acumulate de-a lungul anilor, și mi-a deschis drumul nașterii din nou: metanoia.

Alimentația e la Târgu Ocna, mai bună, și repausul prelungit la pat, împreună cu puținele medicamente ce i s-au administrat, i-au îngăduit să dobândească, temporar, o ameliorare. Deși nu se putea încă ridica din pat, energia lui în propăvăduirea Cuvândului lui Dumnezeu a crescut. Deoarece în penitenciarul-sanatoriu, la început, regimul era destul de liber, la patul lui puteau veni și bolnavi din alte camere. Îl ascultau și se pătrundeau de adevărurile rostite de el. Mulți au primit atunci acea lumină creștină, care i-a însoțit apoi întreaga viață.

S-au scurs câteva luni și de la Pitești au sotit noi loturi de bolnavi, unii dintre ei victime ale reeducării. Terorizați de cele întâmplate acolo și înspăimântați, s-au constituit într-un grup pe care ofițerul politic l-a însărcinat să declanșeze și la Târgu Ocna procesul de ”demascare și reeducare”.

Aflând de ororile petrecute la Pitești, Valeriu s-a întristat și ne-a spus: ”Ne așteaptă și pe noi timpuri grele”. Ne-a îndemnat să ne rugăm fierbinte și să ne mobilizăm toate resursele morale pentru a nu ne pierde sufletele în încercările ce aveau să urmeze.

Printre cei sosiți cu unul din aceste loturi se afla și Ioan Ianolide, cel mai bun prieten din închisoare a lui Valeriu. Foarte slăbit la început, s-a refăcut repede și s-a dedicat îngrijirii lui Valeriu și altor bolnavi. În jurul lor s-au grupat toți cei hotărâți să se opună ”reeducării”, chiar cu prețul unor suferințe sfâșietoare și al sacrificării vieții, rămânând până la sfârșit pe poziția de mărturisire a Domnului Hristos și de respingere a ateismului comunist. Condiția reeducării era lepădarea de credință, apostazia.

Într-adevăr, ”reeducarea” a început. Cu presiuni psihice, șantaje, amenințări, izolări, înăsprirea regimului, pe de o parte, iar pe de altă parte promisiuni de eliberare, acordarea de scrisori, pachete și medicamente, celor ce s-ar fi arătat dispuși să-și ”spele creierul”, renegându-și trecutul și însușindu-și mentalitatea marxistă. S-au înregistrat și brutalități, acte de violență. Atunci s-au văzut roadele influienței profunde pe care au avut-o Valeriu Gafencu și prietenii săi asupra masei de deținuți bolnavi. Ofițerul politic și reeducații nu au obținut nici măcar un singur succes categoric. (…)

În această perioadă a sosit la Târgu Ocna și pastorul protestant Richard Wurmbrand. Evreu, fost comunist militant, convertit la creștinism în împrejurări excepționale, se remarcase prin atitudinea de dârză mărturisire a lui Hristos și de combatere a comunismului ateu ce se instala în țară. Ca urmare, a fost arestat și ținut în regim de exterminare, singur în celulă, timp de ani de zile. Adus în stare de mizerie fiziologică, cu 22 de plăgi TBC osoase, care supurau pe trup, nici nu se putea ține pe picioare, când a sosit la Târgu Ocna. Ceilalți bolnavi, care aveau o stare relativ mai bună, l-au înconjurat cu totală dăruire. Din cauza stadiului avansat al maladiei, a fost plasat în camera celor mai gravi bolnavi, camera 4, unde se afla și Valeriu Gafencu. Între cei doi a început un schimb de cunoștințe și comentarii religioase, dar în spiritul bunei credințe și al dragostei creștine, care urmărește apropierea de adevăr, nu impunerea unei opinii anume. Se înfruntau nu două personalități alese, ci două concepții și mentalități creștine: cea ortodoxă și cea protestantă.

În acea perioadă mă aflam izolat într-o cameră de la etajul 2, sub învinuirea de a fi încercat să împiedic cursul reeducării. Ușa camerei era încuiată ziua și noaptea, încât cei opt înși adunați acolo, printre care și Ioan Ianolide, nu mai puteam avea contact cu ceilalți. Cei care au asistat la convorbirile dintre cei doi din camera 4 ne-au spus ulterior că, de cele mai multe ori, cel care biruia era Valeriu, obligându-l pe pastorul protestant să recunoască justețea punctului său de vedere. (…)

Curând, a avut loc scoaterea disciplinară din penitenciarul-sanatoriu de la Târgu Ocna a unui grup de cinci inși, din care făceam și eu parte. Ceilalți, care fuseseră izolați împreună cu noi, au fost duși înapoi, în secția bolnavilor ce se bucurau de un regim mai liber. Astfel, Ioan Ianolide, prietenul de suflet al lui Valeriu, a putut reveni la căpătâiul lui, pentru a-l îngriji. (…)

Valeriu cunoștea bine literatura teologică și mistică. Studiase anume scrierile Sfinților Părinți, câte apăruseră până atunci, în primele volume ale Filocaliei. Îl impresiona mai ales Sfântul Maxim Mărturisitorul, dar și mai modernii Bulgakov, Soloviev și Berdiaev. Deși el însuși avea o pronunțată componentă mistică, nu se credea vrednic, în smerenia lui, să fie vas ales în care Dumnezeu revărsa cele mai sublime miresme spirituale. (…)

O mare bucurie pentru Valeriu a fost aducerea la Târgu Ocna, ca deținut, a unui preot, părintele Viorel Todea, care putea administra Sfânta Taină a spovedaniei și să oficieze în taină Sfânta Liturghie și slujbe pentru morți. Avea acum asistență spirituală canonică.

Se știe că puterile satanice se înverșunează cu osebire asupra celor ce își închină viața lui Dumnezeu. Valeriu mi-a mărturisit că era încercat de puternice ispite trupești, pe care le înlătura prin rugăciune și gândul la puritatea Maicii Domnului. Pe când se afla încă în arestul din Iași, primise o cruciuliță de aur, cu lanț, de la o tânără care îl admira mai de mult. Acea fată se numea Seta și, inițial, Valeriu intenționa să se căsătorească cu ea. În condițiile date însă, el având o condamnare de 20 de ani, nu a putut obține aprobarea părinților fetei. Atunci, Valeriu a hotărât să-i dea libertate deplină, iar el, la eliberare, să devină monah. Cruciulița însă a păstrat-o, a salvat-o prin toate perchezițiile, iar la moarte prietenii i-ai introdus-o în gură, pentru a constitui un eventual semn de recunoaștere la o viitoare deshumare. (…)

Moartea lui s-a petrecut, ca și viața, sub semnul credinței fierbinți și al jertfirii de sine. Cu o zi înainte de marea trecere, i-a spus lui Ioan Ianolide: ”Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa încât să vină, rând pe rând, la mine, în liniște”. Atunci au început să se perinde discret, la căpătâiul lui, toți cei ce-l iubeau, îl respectau și-l admirau. Și nu erau puțini. Într-adevăr, în ziua anunțată a murit, pecetluind cu jertfa lui o existență închinată credinței creștine, înalta și rara stare de ”theosis”. Era ziua de 18 februarie 1952.

Când a văzut că a murit, cel mai sever dintre gardieni, Orban, care era de serviciu, a plecat din secție și nu s-a mai întors decât foarte târziu. Între timp, lui Valeriu i s-a făcut o slujbă, în șoaptă și s-au rostit rugăciunile cuvenite. Până atunci Orban nu avusese asemenea menajamente față de noi și nici după aceea nu le-a mai manifestat. Dar când treceau pe lângă Valeriu, până și inimile de piatră se înmuiau, simțind fluidul ce emana din el.

Încercând să sintetizez cele expuse mai sus, rog să-mi fie îngăduit să înfățișez, ca argumentele pentru consacrarea lui Valeriu Gafencu, următoarele calități cu care l-a învrednicit Dumnezeu:

1. Înalt trăitor creștin. A trăit viață de sfințenie, nu în sihăstrie, ci în mijlocul oamenilor. În asemenea situație, la lupta cu sine și la lupta cu diavolul s-a adăugat lupta cu duhul lumii, făcându-i sarcina mai grea. Trăirea lui nu se limita la rugăciune și convingeri creștine teoretice; ea se convertea, în fiecare clipă, în atitudine și faptă creștină.

2. Mărturisitorul. A propăvăduit credința creștină ortodoxă, după exemplul Apostolilor, făcând pe mulți ”creștini numai cu numele” să realizeze saltul de la încreștinarea ”în formă” la cea ”în conținut”. Zelul lui de apologet ortodox l-a impresionat și pe pastorul Wurmbrand, care i-ar fi declarat: ”Aș vrea să intru în Împărăția Cerurilor pe aceeași poartă cu dumneata”. Pe de altă parte, trebuie să spun că, deși Valeriu scotea în evidență în orice ocazie valoarea spiritualității ortodoxe, era foarte înțelegător față de celelalte confesiuni creștine. Intervențiile sale nu erau niciodată vehemente sau exclusiviste.

3. Suferitor. Cu rar întâlnită răbdare, a suferit dureri, boli grele și neputințe, fără a se plânge, ci, ca un alt Iov, îl slăvea pe Dumnezeu pentru toate încercările. Iată câteva exemple:

a) Când s-a urcat în mașina-dubă de la penitenciarul de tranzit Văcărești, spre Târgu Ocna, treapta acesteia fiind foarte înaltă, nu a reușit să se ridice pe ea și atunci s-a urcat în genunchi făcând semnul crucii. Apoi a spus: ”Bun este Dumnezeu; mi-a ajutat să mă urc în dubă”.

b) Din cauza șederii îndelungate în pat, făcuse escare, adevărate răni vii, care usturau, dureau și zemuiau. El se lăsa pansat în liniște, deși ochii i se umpleau de lacrimi din cauza durerilor și nici măcar nu gemea.

c) Cu ocazia unei injecții intravenoase, o bulă de aer a pătruns în sistemul vascular și el o simțea cum trece prin vene și artere, prin inimă și creier. Deși era conștient de pericolul emboliei, surâzând și cu o adevărată liniște, ne spunea: ”acum trece prin picior, acum e prin braț, acum prin inimă”. Medicul deținut, chemat de urgență, ne-a spus că, probabil, nu este o bulă prea mare și că în curând se va resorbi. Ceea ce s-a și întâmplat.

d) A suferit în tăcere dureri crâncene ale operației de apendicită, efectuată ”pe viu”.

e) În perioada de anchetă și apoi în închisori, a suportat cu umilință torturi, ocări, persecuții, fără a riposta vreodată. Totuși, nu a făcut nicicând vreo concesie de conștiință, ci a afirmat totdeauna, cu tărie, idealurile de viață creștină pentru care lupta.

4. Primitor al harului divin. I s-a îngăduit să fie ”răpit în ceruri”, să ”iasă din sine” și să se bucure anticipat de fericirea ce nădăjduim că-l așteaptă în viața veșnică.

5. Jertfitor. A făcut dovada iubirii depline și a lepădării de sine, jertfindu-și viața, prin cedarea medicamentului salvator, unul alt semen, care erau evreu, iar în tinerețe fusese comunist.

La moartea înainte de timp a lui Valeriu, la vârsta de 32 de ani, a contribuit și atitudinea lui fermă împotriva ”reeducării” comuniste. A respins-o cu cea mai mare energie și a determinat un adevărat curent de opinie împotriva ei, printre deținuții bolnavi, fiind defapt centrul spiritual al rezistenței împotriva ”reeducării”, la Târgu Ocna. Aceasta l-a făcut pe ofițerul politic să nu-i acorde dreptul la scrisoare și pachet cu alimente și medicamente, răpindu-i astfel o șansă de supraviețuire.

Mă rog lui Dumnezeu ca această mărturie și cele alăturate1 să slujească perpetuării memoriei lui Valeriu, ca model de viață binecuvântată de puterile Duhului Sfânt, și ca recunoaștere a intrării lui în ceata aleasă a Fericiților și Sfinților, ce alcătuiesc ”Biserica triumfătoare”. Nu pentru slava lui pământeană, ci ca oamenii din zilele noastre, înnegurate de atâtea rătăciri, urmări ale îndepărtării de Dumnezeu, să știe că au existat în veacul al 20-lea asemenea aleși, ce s-au ridicat la puterea de credință și jertfă a primilor martiri creștini.

(Alexandru Virgil Ioanid – Studentul Valeriu Gafencu. Sfântul închisorilor din România, ediție îngrijită de Nicolae Trifoiu, Ed. Napoca-Star, Cluj, 1998, pp. 85-94)


1. Alexandru Virgil Ioanid este cel care a inițiat strângerea de mărturii despre sfințenia lui Valeriu, dar nereușind să-și termine lucrarea pentru că a trecut la Domnul, această inițiativă a fost preluată ulterior de Nicolae Trifoiu și manuscrisele strânse au fost publicate sub titlul ”Studentul Valeriu Gafencu…”. Veșnică recunoștință celor doi biografi și mărturisitori creștini.

Sursa: fericiticeiprigoniti.ne

Mugur Vasiliu – Legionarismul – Observații generale

„Mișcarea Legionară a fost cea mai frumoasă poveste de dragoste a poporului român pentru credință și neam.”

„Mișcarea Legionară a fost o școală de educație creștină.”

„Mișcarea Legionară a foste o școală de educație românească. Normal, implicit creștină!”