Familia Nan A PIERDUT PROCESUL PENTRU CEI DOI COPII CONFISCAȚI în Norvegia

Norvegia nu se lasă. Ei atât știu: trebuie să răpească copii, să distrugă familii, să-și facă normele impuse de oculta internațională. 
Familia NAN, căreia Barnevernet i-a luat copiii, a PIERDUT PROCESUL în Norvegia. Cum a motivat instanța decizia de a nu-i repune în drepturi pe părinții români
Familia NAN a primit astăzi decizia finală în procesul care a avut loc săptămâna trecută în Norvegia. Din păcate, familia de maramureșeni a PIERDUT PROCESUL. Instanța și-a motivat decizia astfel: părinții nu au vrut să recunoască faptul că și-au bătut copiii.
Pe 20 ianuarie a avut loc procesul în Norvegia. Din 27 octombrie, de când copiii familiei Nan au fost plasați într-o altă familie, părinții au adunat mai multe dovezi pentru a dovedi că și-au crescut în mod corespunzător cei doi copii.
La procesul împotriva Protecției copilului din Norvegia, familia Nan a fost susținută de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, dar și de o delegație de parlamentari români, membri ai Comisiei pentru românii din afara granițelor țării din cadrul Camerei Deputaților.
Familia Nan a cerut Barnevernet repunerea în drepturile părintești.
Ce se întâmplă acum, după decizia revoltătoare a instanței?  Se pare că autoritățile din Șieu, localitatea de origine a celor doi părinți, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe ar urma să solicite repatrierea celor doi copii și plasarea lor în familia unor rude de gradul 1 până la gradul 4.
La locuința bunicilor copiilor și a altor rude s-a făcut deja o anchetă socială, pentru că aceștia și-au exprimat dorința de a-i lua pe copii în plasament în cazul în care nu vor fi înapoiați părinților, anunța săptămâna trecută maramedia.ro.
Familia Nan – Mihaela (37 de ani) și Dumitru (44 de ani) – care a rămas fără copii pe 27 octombrie, înainte de a se declanșa cazul Bodnariu, a trecut sub tăcere cazul lor dramatic până de curând. Cei doi soți, creștini ortodocși originari din Maramureș, s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani.
Paralel cu cazul familiei Nan se lucrează și la soluționarea cazului Bodnariu.
Reclame

Sinaxa stareților și starețelor din Episcopia Ungheni și Nisporeni (Mitropolia Chișinăului), care declară că sunt de acord cu părintele Teodor Zissis

sinaxa În după-amiaza zilei deduminică, 31 ianuarie 2016,cu binecuvîntarea Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, toţi stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre s-au întrunit într-o Adunare Extraordinară în incinta mănăstirii „Cuvioasa Parascheva” Hîncu.

    Adunarea a fost prezidată de Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța).

     De această dată stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni s-au întrunit îngrijoraţi fiind de cele ce se întâmplă în sânul credinţei noastre ortodoxe, de hotărârile ce sunt luate de către unii ierarhi şi Biserici Autocefale, dar în mod deosebit de desfăşurarea Sfântului şi Marelui Sinod, care va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016.

    În cadrul întrunirii a fost întocmită o adresare Preasfințitului Episcop PETRU, și o rezoluție cu semnăturile Stareților și Starețelor potrivit căreia suțin raportul Protopresbiterului Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristoteliene din Tesalonic, cu tema „SFÂNTUL ŞI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE. Se cuvine să sperăm sau să fim neliniştiţi? ” care este şi rezoluţia simpozionului internaţional teologic cu tema „Sincretismul interreligios” ce s-a desfăşurat în municipiul Chişinău în perioada 21-22 ianuarie 2016.

Pentru a vedea Adresarea şi Rezoluţia cu semnături apăsaţi: AICI

Sursa: 

SINAXA STAREȚILOR ȘI STAREȚELOR DIN CUPRINSUL EPISCOPIEI DE UNGHENI ȘI NISPORENI

 

Profesorul DIMITRIE TSELENGHIDIS către mitropolitul Vladimir al Chișinăului – ANALIZA UNOR TEME ECUMENISTE ce se vor discuta la Marele Sinod din iunie 2016

UNIVERSITATEA ARISTOTELIANĂ DIN TESALONIC

FACULTATEA DE TEOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE

CATEDRA DE TEOLOGIE DOGMATICĂ

PROFESOR: DIMITRIOS I. TSELENGHIDIS

541 24 TESALONIC

TEL. BIROU: 2310-996-957, ACASĂ: 2310-342-938

MOBIL 6951391117 

Tesalonic 31/1/2016

Către

Înaltpreasfințitul

Mitropolit al Chișinăului

și întregii Moldove

Membru permanent al Sinodului Permanent

al Bisericii Rusiei

VLADIMIR

al CHIȘINĂULUI ȘI MOLDOVEI 

Înaltpreasfințite1,

În vederea convocării Sfântului Sinod al Bisericii Rusiei, aș dori cu evlavie să vă pun în atenție anumite sugestii și observații teologice referitoare la textele, publicate deja, ale celei de-a V-a Conferințe Panortodoxe Presinodale, texte de care în curând vă veți ocupa pentru a lua decizii asupra lor la nivel sinodal.

Observațiile mele teologice vizează textul: ”RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.

Textul acesta dă la iveală un lanț întreg de inconsecvențe sau chiar de contradicții teologice. Astfel, la articolul 1 proclamă conștiința de sine bisericească a Bisericii Ortodoxe, considerând-o – foarte corect – ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Însă, la articolul 6 prezintă o formulare care vine în contradicție cu articolul de mai sus (1). Se menționează în acest sens, că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni Creștine care nu se află în comuniune cu aceasta”.

Aici se pune următoarea întrebare teologică cât se poate de îndreptățită: Dacă Biserica este ”UNA”, potrivit Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe (Art. 1), atunci cum de se vorbește despre alte Biserici Creștine? Este evident că aceste alte Biserici sunt eterodoxe.

Însă ”Bisericile” eterodoxe nu pot fi numite sub nici o formă ”Biserici” de către ortodocși, pentru că, dacă abordăm lucrurile din punct de vedere dogmatic, nu se poate vorbi de un pluralism al unor ”Biserici” care au dogme diferite, și anume în multe aspecte dogmatice. În consecință, atât timp cât aceste ”Biserici” rămân neschimbate în ereziile din credința lor, nu este corect din punct de vedere teologic să le recunoaștem – și anume la nivel instituțional – caracterul de Biserică, fiind ele în afara ”Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

La același articol (6) există și o a doua contradicție teologică gravă. La începutul acestui articol se menționează următorul lucru: ”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea acesteia este cu neputință de zdruncinat”. Însă la sfârșitul aceluiași articol se scrie că Biserica Ortodoxă, prin participarea ei la Mișcarea Ecumenică, are ca ”scop cert pregătirea căii care duce către unitate”.

Aici se pune întrebarea: De vreme ce unitatea Bisericii este un dat, atunci ce fel de unitate se mai caută în cadrul Mișcării Ecumenice? Oare se înțelege prin aceasta întoarcerea creștinilor occidentali la Biserica cea UNA și unică? Așa ceva însă nu reiese din litera și duhul textului în întregul său. Dimpotrivă, chiar se dă impresia că este o realitate sciziunea din interiorul Bisericii, iar perspectivele celor care participă la dialoguri vizează tocmai unitatea scindată a Bisericii

Prin neclaritatea sa, creează confuzie teologică și articolul 20, care spune: ”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt determinate întotdeauna pe baza criteriilor canonice ale tradiției bisericești deja existente (canoanele: 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic)”.

Însă, canoanele 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic vorbesc despre recunoașterea Botezului anumitor eretici, care își exprimă interesul de a intra în Biserica Ortodoxă. Însă, din litera și duhul textului, dacă îl judecăm din punct de vedere teologic, înțelegem că nu se vorbește deloc despre întoarcerea eterodocșilor la Biserica Ortodoxă cea Una. Dimpotrivă, în text este considerat dintru bun început ca fiind de la sine înțeleasă validitatea Botezului2 eterodocșilor – chiar și fără o hotărâre panortodoxă asupra acestei probleme. Cu alte cuvinte, textul adoptă ”teologia baptismală”. În același timp, este ignorat în mod intenționat faptul că eterodocșii contemporani din Apus (romano-catolici și protestanți) au nu doar o singură dogmă, ci o mulțime de dogme prin care se diferențiază de credința Bisericii Ortodoxe (în afară de Filioque, harul creat al Tainelor, primatul, infailibilitatea, tăgăduirea icoanelor și a deciziilor Sinoadelor Ecumenice și altele).

Semne de întrebare legitime ridică și articolul 21, în care se menționează că ”Biserica Ortodoxă… apreciază pozitiv textele teologice emise de aceasta (se referă la Comisia ”Credință și Ordine”)… cu privire la modul de abordare a Bisericilor”. Aici va trebui să atragem atenția că aceste texte nu au fost judecate de Sinoadele Bisericilor Ortodoxe Locale.

În sfârșit, la articolul 22 se dă impresia că Sfântul și Marele Sinod care urmează a se întruni pornește de la premisa infailibilității hotărârilor sale, întrucât consideră că ”păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată doar de sistemul sinodal care în Biserică constituie întotdeauna judecătorul competent și ultim asupra subiectelor credinței”. În acest articol se trece cu vederea faptul istoric că în Biserica Ortodoxă criteriu ultim este conștiința dogmatică veghetoare a pliromei Bisericii, care în trecut a validat sau a judecat a fi tâlhărești și sinoade considerate ca ecumenice. Sistemul sinodal prin el însuși nu asigură în mod mecanic corectitudinea credinței ortodoxe. Acest lucru se întâmplă doar atunci când episcopii sinodali au înlăuntrul lor lucrător pe Sfântul Duh și Calea Ipostatică, adică pe Hristos, așa încât sinodalii să fie în fapt ”următori ai Sfinților Părinți”.

EVALUARE GENERALĂ A TEXTULUI

Prin cele ce s-au scris și se sugerează în mod limpede în textul de mai sus, este cât se poate de clar că inspiratorii și alcătuitorii lui operează o legalizare instituțională a sincretismului și ecumenismului creștin prin hotărârea unui Sinod Panortodox. Acest lucru însă ar fi catastrofal pentru Biserica Ortodoxă. Din acest motiv propun cu smerenie retragerea lui în totalitate.

Și o observație teologică la textul ”TAINA CĂSĂTORIEI ȘI IMPEDIMENTELE LA ACEASTA”. La articolul 5, i, se menționează: ”căsătoria dintre ortodocși și eterodocși este oprită potrivit acriviei canonice, neputând fi binecuvântată (canonul 72 al Sinodului 5-6 Trulan), dar poate fi binecuvântată prin pogorământ și din iubire de oameni, cu condiția clară ca pruncii ce rezultă din această căsătorie să vrea să se boteze și să crească în Biserica Ortodoxă”.

Aici, condiția clară ca „pruncii ce rezultă din această căsătorie să vrea să se boteze și să crească în Biserica Ortodoxă” vine în contradicție cu validarea teologică a căsătoriei ca Taină a Bisericii Ortodoxe și acest lucru, pentru că apare nașterea de prunci – în legătură cu botezarea pruncilor în Biserica Ortodoxă – care ar consfinți sacralitatea căsătoriilor mixte, lucru interzis în mod clar de anumite canoane ale Sinoadelor Ecumenice (72 al Sinodului 5-6 Ecumenic). Cu alte cuvinte, un sinod neecumenic, așa cum este Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, relativizează o hotărâre clară a unui Sinod Ecumenic. Iar acest lucru este inadmisibil.

Și încă ceva. Și dacă din nunta săvârșită în Biserica Ortodoxă nu rezultă prunci, această căsătorie este validată teologic în virtutea intenției soțului eterodox de a-și fi integrat eventualii copii în Biserica Ortodoxă?

În consecință, din punct de vedere teologic, paragraful 5, i trebuie eliminat.

Cu cel mai profund respect, 

download

Dimitrios Tselenghidis, 

Profesor al Universității Aristoteliene din Tesalonic

1 Am scris acest răspuns la solicitarea Mișcării Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova, în calitate de organizatori ai Conferinței Teologice Internationale Ortodoxe „Sincretismul interreligios”, care a abordat problema Sfântului și Marelui Sinod și s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în orașul Chișinău, pe 21-22 ianuarie 2016.

2 Se instituționalizează transformarea iconomiei în dogmă. Potrivit învățăturii ortodoxe, iconomia este abaterea temporară de la acrivie, de la canonul credinței, din cauza neputințelor omenești, în cazuri excepționale, având ca scop întoarcerea oamenilor la dreapta credință, în pofida piedicilor obiective. 

Sursa: 

Analiza documentului ecumenist elaborat pentru Sfîntul și Marele Sinod din 2016: ”RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.

Părintele Nil Efrim despre cununia a doua, religioasă și civilă

ATENŢIONARE – CUNUNIA A DOUA RELIGIOASA DAR ŞI CEA CIVILĂ SUNT NECANONICE!

DIN DORINŢA DE ÎNDREPTARE FAC URMĂTOAREA

ATENŢIONARE

PENTRU PREOŢII SLUJITORI ŞI PENTRU MIRENI

ZICÂND AŞA :

CUNUNIA A DOUA RELIGIOASĂ DAR ŞI CEA CIVILĂ SUNT NECANONICE !

DE UNDE ŞTIU ?

Aduceţi-vă aminte că la CEREMONIA CUNUNIEI RELIGIOASE în Sf. BISERICĂ,

LA UN MOMENT DAT SLUJITORUL ZICE :

CE A UNIT DUMNEZEU OMUL SĂ NU DESPARTĂ ”.

Dar şi Sf. Apostol Pavel- Gura lui HRISTOS- zice că cei căsătoriţi nu mai au dreptul să se despartă şi să se recăsătorească ci fie rămân aşa despărţiţi, fie să se împace.

De aici rezultă că :

Slujitorul Sf.Altar nu are voie să calce această Lege Divină, adică să facă voia oamenilor, căci pe de o parte- cea de a doua cununie nu este canonică- iar pe de altă parte el face păcat ca şi cei doi soţi şi naşii.

Dar mai este încă un ARGUMENT DIVIN :

CĂ LA DUMNEZEU- cei doi chiar de se vor despărţi- rămân tot soţ şi soţie, împreună, iar de se recăsătoresc fac cu toţii desfrânare- păcat de moarte.

Iar slujitorul- preot- se face complice şi va duce aceeaşi osândă.

Faptul că această slujbă este scrisă în carte- eu zic că nu este o dovadă a valabilităţii ei, chiar dacă, cartea este ortodoxă- cu binecuvântarea Patriarhului.

Căci cine este mai mare Patriarhul sau HRISTOS Dumnezeu care Porunceşte clar şi categoric, şi imperativ, şi preventiv zicând că  ”ce-a unit El, Dumnezeu, omul- indiferent ce rang are el- să nu despartă ”.

Dacă analizăm mai de aproape acest lucru, constatăm un adevăr foarte îngrijorător că tocmai capul Bisericii orotdoxe este cel care calcă PORUNCA lui Dumnezeu.

Din experienţa de cunoaştere a modului de cugetare al oamenilor am constatat că există mireni care încearcă în mod insistent şi chiar impunător să-l determine pe slujitor să facă chiar abatere de la rânduială- celor două feluri de cununii- aşa cum se ştie, mai întâi se face cununia civilă rânduită din motive dogmatice ortodoxe Evanghelice temeinice, ca de exemplu:

La instituţia civilă mai întâi trebuie să se ia în evidenţă schimbarea statutului  ortodox al viitorilor soţi, căci nu mai rămân cum au fost până atunci, necăsătoriţi- fără poziţie la starea civilă şi la Registrul agricol, şi în toate evidenţele lor- ci devin soţ şi soţie cu schimbare şi de nume de către soţie. Pe de altă parte este necesară această etapă ca să se facă strigări în Sf. Biserică- că precum X şi Y se căsătoresc  ca să afle lumea şi toate rudele, ca nu cumva să se căsătorească rudenii apropiate  – nepermise- care este nu numai un păcat dar are şi urmări degenerative şi chiar diavoleşti la urmaşi, la copiii ajunşi- în câteva cuvinte- ” victime ” nevinovate ale părinţilor dar şi ale preoţilor slujitori care vai ! vor răspunde la Judecată.

Iată, dau acum un caz- concret- la Sf. Mănăstire Mărcuş: un domn orăşean, masiv, cu o figură şi cu o voce impunătoare, îmi impunea mie să sar peste cununia civilă şi să fac direct cununie religioasă. Dar şi viitoarea soţie aflată în stare gravă şi inconştienţă susţinea cu încăpăţânare dorinţa abuzivă, şi necanonică şi vinovată de a călca de fapt o lege civilă stabilită tot de Dumnezeu.

Dacă cercetăm la concret s-ar părea că acest bărbat, viitor soţ, aflat în conflict cu Legile civilă şi Divină- să fie chiar rudă cu viitoarea soţie, şi ea, nefericita, să consimtă.

De aceea, iarăşi insist ca slujitorul să fie atent şi exigent.

Duhovnicul NIL

Sursa: sfaturi-duhovnicesti.ro

CEA DE-A DOUA CUNUNIE RELIGIOASĂ ORTODOXĂ ESTE PĂCAT DE MOARTE

ALARMĂ ORTODOXĂ LUMINĂTOARE NAŢIONALĂ

CEA DE-A DOUA CUNUNIE RELIGIOASĂ ORTODOXĂ ESTE PĂCAT DE MOARTE. PATRIARHUL IUSTIN CARE A APROBAT CEA DE-A DOUA CUNUNIE RELIGIOASĂ A FĂCUT PĂCAT DE MOARTE.

DAR IATĂ CĂ DUPĂ EVANGHELIA LUI HRISTOS MAI MULŢI AU FĂCUT ACEST PĂCAT DE MOARTE :

  1. PATRIARHUL IUSTIN
  2. EPARHUL TERITORIAL
  3. PREOTUL SLUJITOR
  4. CEI DOI CUNUNAŢI A DOUA OARĂ
  5. NAŞII CARE I-AU CUNUNAT
  6. ŞI TOŢI CARE AU ŞTIUT CĂ ESTE PĂCAT

ŞI AU TĂCUT MOTIVAŢIA EVANGHELICĂ :

I. OARE NU ZICE STĂPÂNUL- DUMNEZEUL NOSTRU AL ORTODOXIEI : ” CE A UNIT DUMNEZEU, OMUL SĂ NU DESPARTĂ.”

II. OARE NU ZICE CHIAR HRISTOS ÎN SF. SA EVANGHELIE : ” CEL CE IA PE CEA DESPĂRŢITĂ FACE DESFRÂNARE.” ” LA FEL ŞI CEA CARE IA PE CEL DESPĂRŢIT FACE DESFRÂNARE”

III. NU ZICE OARE ŞI SF. AP. PAVEL : ” CINE S-A DESPĂRŢIT- ORI SĂ SE ÎMPACE, ORI SĂ TRĂIASCĂ AŞA PÂNĂ LA MOARTE.”

De aceea- eu când am fost luminat şi am citit din Aghiasmatar slujba la cea  de-a doua cununie religioasă m-am îngrozit, căci am avut dintr-o dată înţelegerea alarmantă şi înfricoşătoare că prin aceste slujbe toţi cei numiţi mai sus au călcat PORUNCA Lui Dumnezeu de la PRIMA CUNUNIE RELIGIOASĂ, au călcat Evanghelia Lui HRISTOS luminătoare şi acuzatoare, au călcat PORUNCA SF. AP. PAVEL- GURA LUI HRISTOS- şi vai ! nimeni nu a descoperit acest adevăr, nici marii duhovnici văzători cu duhul şi care pretind că Îl iubesc pe Dumnezeu şi pe semeni, nici ACTUALUL PATRIARH DANIEL şi nici ARHIEREII- ARHIPĂSTORII puşi de Dumnezeu anume să păzească TURMA LUI HRISTOS de TOŢI LUPII CARE VOR SĂ O RĂPEASCĂ PE EA. OARE NU VOR RĂSPUNDE TOŢI ÎN FRUNTE CU PATRIARHUL DANIEL ?

DE ACEEA TREBUIE GRABNIC : SĂ SE DISCUTE ÎN SF. SINOD B.O.R. ŞI SĂ SE AJUNGĂ LA HOTĂRÂREA UNANIMĂ SĂ ANULEZE GRABNIC CEA DE-A DOUA CUNUNIE RELIGIOASĂ ORTODOXĂ ŞI SĂ DEA GRABNIC PASTORALA CA ÎN TOATE BISERICILE SĂ SE ANULEZE- REFUZE CATEGORIC- CEA DE-A DOUA CUNUNIE RELIGIOASĂ ORTODOXĂ, ŞI SĂ SE ANULEZE TOATE CĂRŢILE ÎN CARE SE PREVEDE ACEASTĂ SLUJBĂ, ŞI SĂ SE EDITEZE GRABNIC- DIN NOU : MOLITFELNICUL AGHIAZMATARUL

De v-am supărat vă cer iertare.
Ieromonah Nil- Mărcuş

Sursa: sfaturi-duhovnicesti.ro/


Canonul 9 al Sfântului Vasile cel Mare 

DESPĂRŢIREA (DIVORŢUL) 

Hotărârea Domnului este că nu-i iertat nimănui a desface căsătoria afară de motivul de adulter (Mt. 5, 32). Urmând sensul cuvintelor Domnului, se potriveşte deopotrivă atât bărbaţilor, cât şi a femeilor. Dar obiceiul nu este aşa; căci în privinţa femeilor aflăm rigurozitate multă în tratament, zicând Apostolul că cel ce se lipeşte de o desfrânată un trup este (I Cor, 6, 16), iar Ieremia că femeia de se va împreuna cu alt bărbat, să nu se mai întoarcă la soţul ei, ci spurcându-se să se spurce (Ier. 3, 1); şi iarăşi: Cel ce ţine adulteră este fără de minte şi nelegiuit (Pilde 18, 23); iar obiceiul orânduieste ca atât bărbaţii adulteri, cât si cei ce trăiesc în desfrâu să se reţină de la femei; încât ceea ce trăieşte împreuna cu un bărbat lăsat nu ştiu de poate fi numită adulteră; deoarece aici vina atinge pe ceea ce a lăsat pe bărbat, din care cauză s-a depărtat de căsătorie; căci sau bătută fiind si nesuferind bătăile, trebuia să rabde mai vârtos decât să se despartă de soţ; sau nesuferind paguba de averi, nici această pricină nu este vrednică de luat în seama; iar dacă bărbatul acela ar vieţui în des-frâu, în privinţa aceasta nu avem în obiceiul bisericesc această observaţie. Ci chiar de bărbatul necredincios nu s-a orânduit ca femeia să se despartă, ci trebuie să rabde din cauză că nu ştie care va fi sfârşitul. Căci ce ştii femeie, dar dacă-ţi vei mântui bărbatul? (I Cor. 7, 6). Drept aceea, care a lăsat pe soţul său şi s-a dus la altul este adulteră; iar cel părăsit este de iertat, si nici ceea ce vieţuieşte laolaltă cu unul ca acesta nu se osândeşte. Insă dacă bărbatul, despărţindu-se de soţie, ar merge la alta, atât ci este adulter, fiindcă o face pe dânsa să fie adulteră, cât şi ceea ce vieţuieşte împreună cu dânsul este adulteră, fiindcă a atras la ea bărbat străin.


Părintele Nil avea o poziție total intransigentă în cazul divorțului și recăsătoririi.  Totuși trebuie spus că există canoane care reglementeaza căsătoriile a doua și, cu foarte mare greutate a treia, în anumite condiții/ excepții.

Canoanele: 1 Laodicea, 4 al Sfântului Vasile cel Mare.

Și pentru a vedea că nu este un caz singular de intransigență putem citi și Canonul 2 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul, care interzice punerea cununilor pe capetele celor ce ajung la a doua și a treia nuntă, considerându-i „biruiți”.

Însă Biserica nu a ascultat de glasurile extreme și dă voie a se face, în condițiile canonice, a doua și a treia nuntă, încununând mirii, dar oprindu-i de la împărtășanie un a, doi sau trei și interzicând preotului ce a făcut acea nuntă să mănânce cu aceia. – Pidalion pag. 727-728.


Iată ce spunea pr. Ioanichie Bălan despre condițiile în care se acceptă divorțul și recăsătorirea:

„În ce condiții Biserica Ortodoxă dă dezlegare pentru a doua și a treia nuntă?

Biserica lui Hristos, potrivit sfintelor canoane, dezleagă pentru a doua și chiar a treia cununie, numai dacă unul dintre soți a decedat și dacă cel rămas în viață este sub 45 de ani, ca bărbat, și sub 40 de ani ca femeie, și nu au copii, în speranța nașterii de copii și pentru evitarea desfrâului. Însă dacă soțul rămas văduv renunța la căsătorie și trăiește în curăție, purtând grijă de copiii săi, și își pune toată nădejdea numai în Dumnezeu și în duhovnicul său, acela a ales cea mai bună cale și are mare plată de la Dumnezeu.

În ce condiții Biserica Ortodoxă aprobă divorțul?

Biserica Ortodoxă cunună pe fiii săi pentru toată viața, nu numai pe un an, doi sau mai mulți. Dar dacă unul din soți cade în desfrânare și alte păcate grele și este dovedit, și nu vrea să părăsească păcatul, iar celălalt soț este cinstit și nu mai poate răbda această fărădelege, atunci Biserica, potrivit cuvântului Mântuitorului (Matei 19, 9), acceptă divorțul și, cu aprobarea episcopului, dezleagă la a doua nuntă pe soțul care a fost cinstit în prima căsătorie. Biserica mai aprobă divorțul când unul dintre soți s-a făcut sectant, ori s-a lepădat de credința în Dumnezeu, sau în cazul când unul , ori amândoi, intră în viața monahală, pe bază de consimțământ reciproc.

În afară de cazurile de mai sus Biserica Ortodoxă nu aprobă nici un fel de divorț, iar cei care divorțează o dată și de mai multe ori fără motive canonice și iar se recăsătoresc, aceia singuri se despart de Dumnezeu și de Biserică, căci trăiesc și unii și alții în preadesfânare și în concubinaj, cum ne învață Mântuitorul. Asemenea căsătorii sunt total necanonice, soții vinovați nu se pot împărtăși șapte ani, iar preoții care săvârșesc asemenea cununii din adulter, fără aprobarea episcopului, calcă și ei sfintele canoane și vor da răspuns în fața lui Dumnezeu, căci prin aceasta se încurajează divorțul și adulterul în masa credincioșilor noștri.” – Călăuză ortodoxă în Biserică I, Arhimandrit Ioanichie Bălan Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, 2001, pag. 100-101.