Sinaxa stareților și starețelor din Episcopia Ungheni și Nisporeni (Mitropolia Chișinăului), care declară că sunt de acord cu părintele Teodor Zissis

sinaxa În după-amiaza zilei deduminică, 31 ianuarie 2016,cu binecuvîntarea Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, toţi stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre s-au întrunit într-o Adunare Extraordinară în incinta mănăstirii „Cuvioasa Parascheva” Hîncu.

    Adunarea a fost prezidată de Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța).

     De această dată stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni s-au întrunit îngrijoraţi fiind de cele ce se întâmplă în sânul credinţei noastre ortodoxe, de hotărârile ce sunt luate de către unii ierarhi şi Biserici Autocefale, dar în mod deosebit de desfăşurarea Sfântului şi Marelui Sinod, care va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016.

    În cadrul întrunirii a fost întocmită o adresare Preasfințitului Episcop PETRU, și o rezoluție cu semnăturile Stareților și Starețelor potrivit căreia suțin raportul Protopresbiterului Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristoteliene din Tesalonic, cu tema „SFÂNTUL ŞI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE. Se cuvine să sperăm sau să fim neliniştiţi? ” care este şi rezoluţia simpozionului internaţional teologic cu tema „Sincretismul interreligios” ce s-a desfăşurat în municipiul Chişinău în perioada 21-22 ianuarie 2016.

Pentru a vedea Adresarea şi Rezoluţia cu semnături apăsaţi: AICI

Sursa: 

SINAXA STAREȚILOR ȘI STAREȚELOR DIN CUPRINSUL EPISCOPIEI DE UNGHENI ȘI NISPORENI

 

Anunțuri

9 gânduri despre „Sinaxa stareților și starețelor din Episcopia Ungheni și Nisporeni (Mitropolia Chișinăului), care declară că sunt de acord cu părintele Teodor Zissis

  1. Nu va este rusine si frica de DUMNEZEU .curve si iude ordinare ce sunteti ?
    afisati mesajele cat este omul in cloaca voastra antihristica …si daca apoi omul numai vrea a fi stergeti totul cu buretele cand se arata ADEVARUL
    RUSINE SA VA FIE securisti imputiti si naimiti ca
    sunteti mai vanzatori decat iuda iscarioteanu
    …dar o sa aveti plata dupa fapta chiar de la DOMNUL IISUS HRISTOS care l a ti vandut pe 30 de arginti ,slugi la lupii in piei de oaie si la fiara ,slugi la antihrist
    Insa nu o sa va mearga la nesfarsit prosteala cu bagatul sufletelor la cloaca fiarei …ca va dau pe fata slugi la stapinirea intunericului si n o sa va mearga cat sunt pe acest pamint
    Amin.

    Mesaj valabil pentru toata ” blogosfera orthodoxa” care stie sa cenzureze la ordinul jidanilor

    Apreciază

  2. DAR CE AM SCRIS …
    DE CE ATI STERS ORIPOATE VREI TRANSCRIPT LA TOT CE AM SCRIS ?
    NO MAI INGROPATI ADEVAR ARATAT CA VETI DA SEAMA … VETI DA SEAMA PENTR ‘ADEVAR ARATAT IN HRISTOS ESTE ORTHODOX

    Apreciază

  3. Fie asa…
    Vezi ca ecomenistii castiga teren …
    vremori tolborieste o tiganie a loi ciobotea …lopi in piei de oaie …
    Santem socotiti stilisti …neboni ..
    Insa SLAVA ORTHODOXIEI SA FIE IN HRISTOS ESTE ORTHODOX de azi inainte genonchii voi pleca la pamant pentr stergerea acestor lopi in piei de pe fata la ast pamant

    Apreciază

    • Sfinte Parinte IUSTIN PARVU TE ROG SA I IEI IN PRIMIRE CU DEAPTA TA CEA SFANTA SI PUTERNICA pe toti lupii in piei de oaie slugile la antihrist si omul rosu care cu ocara si defaima m au batjocorit , cu ocara si defaima m au incununat si mormant mi au sapat vrajitorii pentru tot ADEVARUL CEL CURAT , ARATAT INTRU HRISTOS ESTE ORTHODOX pe acest pamint
      Amin.

      Apreciază

  4. Pingback: ROMÂNII ORTODOCȘI din BASARABIA și BUCOVINA DE NORD (Ucraina), aparținând de Patriarhia Rusă LUPTĂ ȘI MĂRTURISESC PE FAȚĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI. În Biserica Ortodoxă Română nu există credincioși, preoți, episcopi sau mânăstiri care

  5. Pingback: ROMÂNII ORTODOCȘI din BASARABIA și BUCOVINA DE NORD (Ucraina), aparținând de Patriarhia Rusă LUPTĂ ȘI MĂRTURISESC PE FAȚĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI. În Biserica Ortodoxă Română nu există credincioși, preoți, episcopi sau mânăstiri care

  6. Pingback: ROMÂNII ORTODOCȘI din BASARABIA și BUCOVINA DE NORD (Ucraina), aparținând de Patriarhia Rusă LUPTĂ ȘI MĂRTURISESC PE FAȚĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI. În Biserica Ortodoxă Română nu există credincioși, preoți, episcopi sau mânăstiri care

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s