Șase profesori universitari cer Parlamentului să organizeze cât mai repede un referendum de revizuire a Constituției în favoarea familiei

Șase profesori universitari de renume cer Parlamentului să organizeze cât mai curând referendumul de revizuire a Constituției: Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie!

Campania Coaliției pentru Familie, de revizuire a Constituției în vederea protejării familiei tradiționale, este susținută și de șase profesori universitari de renume.
Prof. univ. dr. Constantin Cucoș (Director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași), Prof. univ.dr. Teodor Sâmbrian,Prof. dr. Mircea Gelu Buta, Prof. Univ, Dr. Mihai Carp-Cărare, Prof. Univ. Adrian Opre și Prof. Dr. Costea Munteanu (A.S.E. București) au semnat o declarație de susținere a revizuirii art. 48 (1) din Constituția României pentru protejarea familiei și solicită parlamentarilor și membrilor Guvernului să adopte propunerea legislativă și să organizeze cât mai curând referendumul de revizuire a Constituției.
„Căsătoria reprezintă unicul mod autentic de a întemeia o familie, întrucât are la bază angajamentul soților de a trăi împreună într-o atmosferă de respect reciproc și de responsabilitate față de copiii care provin din aceasta. Atunci când un bărbat și o femeie se căsătoresc, o fac pentru că își doresc să se unească pentru totdeauna în cea mai de preț taină a vieții lor și să întemeieze împreună o familie. Protejarea, deci, a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie și a relațiilor care îi leagă pe tată, mamă și copil este esențială pentru orice națiune și pentru orice stat”, se spune în declarația primită la redacția ActiveNews.
Cele mai recent date făcute publice de Coaliția pentru Familie arată că 2.705.466 de oameni au semnat pentru organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituției care ar urma să aibă loc în aceeași zi cu alegerile parlamentare.
Comitetul de Inițiativă pentru revizuirea articolului 48, alineatul 1, este format din 16 persoane, dintre care amintim: artiștii Tudor Sișu și Vlad Miriță, soția lui Felix Tătaru, Nadia, filozoful Sorin Lavric, doctorul Pavel Chirilă, Mihai Gheorghiu, directorul adjunct al Muzeului Țăranului Român dar și Părintele Constantin Necula, consilier al Mitropolitului Ardealului.
Iată declarația completă:
„Căsătoria reprezintă unicul mod autentic de a întemeia o familie, întrucât are la bază angajamentul soților de a trăi împreună într-o atmosferă de respect reciproc și de responsabilitate față de copiii care provin din aceasta. Atunci când un bărbat și o femeie se căsătoresc, o fac pentru că își doresc să se unească pentru totdeauna în cea mai de preț taină a vieții lor și să întemeieze împreună o familie. Protejarea, deci, a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie și a relațiilor care îi leagă pe tată, mamă și copil este esențială pentru orice națiune și pentru orice stat. 
Statul recunoaște căsătoria nu pentru că este preocupat de sentimentele unor persoane, ci pentru că viitorul unei națiuni este asigurat prin reînnoirea generațiilor și prin creșterea și educarea copiilor. Acest fapt explică importanța căsătoriei, care nu este un simplu contract, ci o adevărată instituție.
Coaliția pentru Familie, asociere a mai multor organizații civice preocupate de sănătatea morală, socială și biologică a cetățenilor români, a declanșat o inițiativă legislativă cu scopul de a clarifica înțelesul noțiunilor de familie și căsătorie în Constituția României.
Comitetul de inițiativă a propus formularea explicită „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”
Considerăm că o asemenea formulare este binevenită și justă, în acord cu valorile civice, morale, culturale, istorice și religioase ale poporului român.
De aceea sprijinim inițiativa și îi îndemnăm pe concetățenii noștri să o sprijine și ei. Prin colectarea unui număr cât mai mare de semnături, mesajul societății civile se va transforma într-un semnal politic puternic pentru factorii de decizie.
Le solicităm parlamentarilor și membrilor Guvernului să adopte propunerea legislativă și să organizeze cât mai curând referendumul de revizuire a Constituției.
Colegii profesori universitari care doresc in continuare sa sustina familia naturală, pot sa-si exprime opinia la urmatoarea adresa de mail: sfantairina@gmail.com”.
Semnează:
Prof. univ. dr. Constantin Cucoș
Prof. univ.dr. Teodor Sâmbrian
Prof. dr. Mircea Gelu Buta
Prof. Univ, Dr. Mihai Carp-Cărare
Prof. Univ. Adrian Opre
Prof. Dr. Costea Munteanu 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s