PERSECUȚIE ÎN PATRIARHIA MOSCOVEI: O stareță din Rusia afurisită pentru că a fost de acord cu nepomenirea patriarhului Chiril la Sfânta Liturghie

Pedeapsă capitală: o egumenă din Rusia a fost afurisită pentru susţinerea întreruperii pomenirii patriarhului

La data de 5 aprilie 2016 episcopul Victor de Glazov (Patriarhia Moscovei) a emis un ordin prin care a afurisit-o pe monahia Daniela, egumena mănăstirii Sf. Cuv. Trifon din Viatka. Diaconul Andrei Kuraev indică faptul că egumena l-a susţinut pe duhovnicul mănăstirii, arhim. Siluan (Boiarov), care a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill după declaraţia de la Havana.

Motivul oficial al afurisirii este „încălcarea voturilor monahale” şi comportament ce cade sub incidenţa unui şir de canoane, printre care canonul 13 de la Sinodul I-II din Constantinopol (861), care condamnă schisma.

Conform kondakov.ws, întreaga obşte a mănăstirii Sf. Cuv. Trifon a refuzat să recunoască oprirea din slujbă a arhim. Siluan, măsură aplicată totodată şi împotriva preotului Ilia Şigapov, care de asemenea a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill. Cu toate că afurisirea este măsura maximă de pedeapsă în Biserica Ortodoxă, sentinţa a fost pronunţată fără o judecată bisericească, fie ea şi formală.

Mai jos găsiţi fotocopia hotărârii ep. Victor:

035.1.jpg

Sursa: 

Pedeapsă capitală: o egumenă din Rusia a fost afurisită pentru susţinerea întreruperii pomenirii patriarhului

 

Trebuie precizat că afurisania acestui episcop nu poate fi valabilă întrucât întreruperea pomenirii patriarhului Chiril s-a făcut din motive întemeiate, pentru semnarea unor documente alături de ereticul papă și declarații apostate: 

Încă un patriarh ortodox care recunoaște succesiunea apostolică a ereticului papă. Kiril al Moscovei și papa Francisc în Cuba. Declarație comună

Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol (Pidalion 1992, pg. 85):

Cele rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot, episcop sau mitropolit ar îndrăzni, să se îndepărteze de împărtășirea cu patriarhul său și nu ar pomeni numele lui, așa cum este hotărât și rânduit, la Dumnezeieștile Taine, mai înainte de înfățișarea Sinodului și condamnarea lui definitivă (a patriarhului ce ar greși în ceva – nota noastra) face schismă. Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie străin de toata preoția, în caz că se va vădi de acest nelegiuit lucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care învinuiesc și se îndepărtează de întâistătătorii lor, fac schismă și rup unitatea Bisericii. În schimb, cei care se despart de împărtășirea cu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, aceia care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în biserică, unii ca aceștia nu numai că nu sunt supuși certării canonice, îngrădindu-se pe sine de împărtășirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului, ci și de cinstea cuvenită Dreptmăritorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, ci episcopi mincinoși și învățători mincinoși (nu se referă la pierderea Harului, ci la faptul ca aceștia învață minciuna, deci sunt episcopi mincinoși – nota noastră) Și (cei care întrerup pomenirea lor – nota noastră) nu au rupt unitatea Bisericii, prin schismă, ci, s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de dezbinări.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s