,,POFTIŢI LA ROMÂNIA,, (la pământul României) – documentar ,,ÎN PREMIERĂ cu Carmen Avram,,

Harta Romania

România de vânzare. Peste 40% din terenurile arabile ale ţării sunt vândute sau arendate la străini!!! Şi noi stăm şi dormim şi visăm sau nu ne pasă… şi lăsăm marionetele din politică să facă ce vor. Vom mai avea ţară peste vreo zece ani?

,,Un calcul strict teoretic arată că fiecărui român îi revine un hectar din suprafața acestei țări. În ultima vreme, însă, acest calcul nu mai este valabi. 4,5 milioane de români nu prea mai au pe ce sta. Hectarul lor s-a dat. Aproape 20% din România, o suprafață cât Moldova, nu ne mai aparține. Am vândut-o sau am arendat-o la străini. Din China până în Danemarca și din SUA până în Liban, foarte multă lume este suspect de interesată de pământul nostru. Pe care îl cumpără cu ușurință și uneori prin corupție și minciună. Oficialii noștri spun că nu au ce face, că sunt obligați de UE. Este o minciună. Nu ne obligă nimeni. Ca dovadă, am și rămas ultima țară de pe continent care își dă teritoriul fără restricții.,,

Anunțuri

2 gânduri despre „,,POFTIŢI LA ROMÂNIA,, (la pământul României) – documentar ,,ÎN PREMIERĂ cu Carmen Avram,,

  1. Iao de la giurgiu pina la satu mare sau de la timisoara la constanta si te vei impiedica de banere si pancarte inscriptionate cu vand pamint, ai omis aici sa treci si padurile cu care au fost cadorisite ikea si austrieci si unde cot la cot cu politicieni si cu diverse autoritati locale se iau la intrecere la defrisari, ai mai uitat sa scri si despre mafia imobiliara care de asemenea a fost cadorisita de autoritati locale din marile orase cu terenuri din spatii verzi. Acum nimeni nu asi pune intrebarea ce vor face fosti detinatori de terenuri o data cu terminarea banilor incasati depe terenurile vandute! Ceea ce se si intampla de altfel, pt ca actuali detinatori de terenuri asi angajeaza cativa sclavi cu chip de tractoristi, restul flit care vor apuca calea pribegiei sau vor ajunge in situatia de a fura de la alti sa poata supravietui, nimeni dar absolut nimeni nu asi pune intrebarea asta vizavi de consecintele vanzari pe nimic al terenurilor

    Apreciază

  2. Pingback: Băi, țigane, arde satul!… Nu-i nimic, mă mut în altul! | Ion Coja

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s