PROTEST la Patriarhie impotriva Sinodului tâlhăresc din Creta – 30 august ora 9:00

sinod

Marţi, 30 august, la ora 9.00, sunt aşteptaţi pe dealul Patriarhiei toţi cei care au un cuvânt de spus împotriva ecumenismului şi a celor 25 de arhiepiscopi şi episcopi care au semnat documentele de la Sinodul tâlhăresc din Creta în frunte cu PF Daniel. Atenţie protestul nu este autorizat! La această acţiune şi-a anunţat prezenţa şi monahul Ioan mărturisitorul din Sfântul Munte Athos.

De asemenea, călugări din Sfântul Munte Athos, împreună cu toţi cei care doresc, vor ţine post negru, până seara la ora 20.00, apoi doar pâine şi apa timp de trei zile, respectiv în zilele de 22, 23 şi 24 august 2016 (luni, marți, miercuri).

Cei din alte zone ale țării se pot duce la sediile episcopiilor si mitropoliilor de care aparțin.

În acelaşi timp, creştinii sunt chemaţi la rugăciune pentru păstrarea dreptei credinţe ortodoxă – Psaltirea o data pe zi + Paraclisul Maicii Domnului.

Dumnezeu să ne lumineze şi să ne întărească pentru a păstra dreapta credinţă!

Mai multe detalii aici: https://www.facebook.com/events/1778826342402623/

Anunțuri

18 gânduri despre „PROTEST la Patriarhie impotriva Sinodului tâlhăresc din Creta – 30 august ora 9:00

  1. Zic si eu din toata inima cuvintele monahului Ioan Marturisitorul :”Doamne salveaza Ortodoxia! Maica Domnului salveaza Ortodoxia! Toti Sfintii salvati Ortodoxia! „Doamne da sa fie cat mai multi crestini sa vada Daniel indracitul ca ROMANUL E CRESTIN ORTODOX SI CU FRICA DE DUMNEZEU! Ierarhii nostri sunt indraciti de,-dreptul!!!!! Monahul Ioan Marturisitorul va fii rasplatit de Dumnezeu si Maica Sfanta!!! Vor primii cununa si cei ce au curajul de a merge protest…. Trebuie cu orice pret sa fie salvata Ortodoxia ,a ajuns cutitul la os…. preaindracitii astia nu se mai opresc ! Anatema tuturor „ierarhilor” care au semnat hartii eretice-dracesti!

    Apreciază

  2. Psaltirea, daca o citesti cum trebuie, fara graba, iti ia intre 6 si 7 ore s-o termini (decat sa citesti rapid, mai bine citesti mai putin, fara graba).

    Apoi, protestul va fi limitat in efectele sale, intrucat, fiind organizat in zi de lucru, dimineata, si doar in capitala, multi oameni nu vor lua parte la el.
    Daca se dorea o manifestare serioasa, se proceda similar cazului Rosia Montana, adica proteste simultane in mai multe centre universitare mari din tara, la aceeasi data.

    La modul cum e organizat protestul, ma intreb, cum credeti ca un roman din Satul Mare, din Timisoara sau Cluj, Iasi ori Suceava ar putea sa ia parte la protest avand in vedere distanta lunga pana la Bucuresti, in zi de munca, si cu necesar de ajungere dimineata, adica, ceea ce ar presupune condusul pe noapte (foarte periculos) sau venirea in Bucuresti cu o zi inainte de protest si cazarea pentru o noapte pana in ziua protestului?

    Bucurestiul este, dealtfel, un oras cosmopolit, probabil printre cele mai ecumeniste din tara, deci organizatorii au ales si foarte prost, si neinspirat, orasul in care sa protesteze; adica, un oras unde crestinii practicanti sunt numarabili pe degete si in care spiritul monden domneste.

    Daca vreti sa faceti o treaba cum trebuie, procedati corect, si luati in considerare toate variabilele (loc, timp, numar de oameni etc), nu faceti treaba de mantuiala. Nu cred ca se vor aduna multi oameni la asemenea actiune, si nu neaparat pt. ca nu le pasa, ci pt. ca cere prea mare efort, pt. cei aflati la distante mai mari de 40 km de capitala.
    Unui bucurestean ii e usor sa dea o tura 2-3 ore din timpul serviciului sa protesteze, apoi sa revina la treburile sale; pentru restul, aceasta manifestatie presupune o zi pierduta (drum dus-intors + timpul protestului).

    Orice activitate de protest, daca nu este coordonata cu proteste simultane in mai multe centre mari din tara, este limitata in efectele ce le are. Uneori, chiar nula.
    In plus, capitala nu e deloc atat de importanta, precum o considera diferiti protestatari – multi romani traiesc in alte zone ale tarii, si nu dau doi bani pe Bucuresti sau bucuresteni; este o aroganta fara margini sa centrezi totul in jurul unui singur oras din tara, fie el si capitala. Asta e valabil pt. orice tip de manifestatie (politica, sociala, administrativa, religioasa etc).

    Apreciază

    • Cei din alte zone poate sa mearga la protest la mitropoliile zonale precum: la iasi unde este teofan, la sibiu unde este streza, la craiova unde este irineu, la constanta unde este teodosie s.a.m.d. este si pt binele ierarhilor rataciti in frunte cu ciobotea

      Apreciază

      • Sunt zvonuri ca maica stareta de la varatec jud neamt, leau pus in vedere maicilor care nu vor sa se supuna sa paraseasca manastirea, daca este cineva din zona rugam sa infirme sau sa confirme ca nici dupa zvonuri nu ne putem lua. Din cate stim stareta de acolo pe numele de Iozefina este sora taici teofan

        Apreciază

  3. Putem sa mergem si sa inregistram la Patriarhii, plangeri impotriva celor care au semnat in Creta, ca sa avem cat mai multe bonuri de inregistrare, ne vor folosi ca sa dovedim ca suntem multi care nu-i dorim sa ne reprezinte ca ierarhi si ca nu suntem de acord cu Sinodul din Creta. Nu au ce sa ne faca..daca facem o sesizare in acest sens. Nu vor avea justificari ca nu au stiut ca poporul nu e de acord cu ei..timpul nu trebuie pierdut..nu se stie niciodata cand vine moartea peste noi si vom da raspuns in fata Domnului pt ca am tacut cand trebuia sa spunem Adevarul.. ati vazut ce au patit saracii oameni in Italia..Oricand poate venii si peste noi un cutremur… DOAMNE FERESTE !

    Asa ca, ei au semnat in Creta pentru eretici, noi semnam aici pentru Sfintii Parinti si cele 7 Sinoade, cat mai multe plangeri impotriva lor !!! E posibil ca bonul de inregistrare sa fie biletul nostru spre rai ! Ia ganditi-va putin ! 🙂

    Desi , e un om simplu, fara prea multi talanti, a avut curaj ..si il respect pt asta
    Asta trebuie sa facem si noi, cu mic cu mare, sa marturisim peste tot ori de cate ori avem ocazia, pana nu este prea tarziu…

    vizionati si asta:

    Apreciază

    • cata disperare in vocea lui, un infam fara carte care instiga la tulburare, un balbait care este condus de ganduri ascunse… auzi nene Salvati Ortodoxia! de parca mucosul asta vine acuma si gata salveaza Ortodoxia. Ortodoxia nu sta in acest calugaras ieftin cuprins de duh zelos de sminteala si dezbinare. Se contrazice singur: prima data cheama la protesc, care zice ca nu-i miting… alooo nenea, protestul e mai grav decat mitingul, apoi spune ca nu cu revoltare, dar protestul ce-i? Zice ca dupa randuiala Sfintilor Parinti… care Parinti? dati exemple fratilor cand vorbiti, argumente concrete nu faceti ghiveci. Auzi frate ce prostii spune: NOI, POPORUL ORTODOX CREȘTIN NE REVOLTAM… cum vine asta? El reprezinta intreg poporul ortodox? El e ceva patriarh ? Sau vocea poporului? Stai frate, tu ii reprezinti pe cei care sufera de nebagare de seama, si cu ocazia asta au prilejul unii sa se afirme, sa devina si ei mari Parinti. Deci calugarasule, tu nu reprezinti poporul intreg ci pe cei care te-au trimis si platit pt asta, restul poporului se separa de instigatiile dumitale, asa ca vezi-ti de monahism si de smerenie, ca de asta ai depus voturile, nu sa faci senzatie pe internet si sa umbli dupa mariri prin lume.

      Apreciază

      • Dar patriarhul si episcopii care semneaza aberatii neortodoxe pe cine reprezinta? In nici un caz pe poporul drept-credincios care are habar de canoane.
        In simplitatea lui, acest calugaras e mai sus decat patriarhul, in ce priveste marturisirea!

        Apreciază

        • tocmai asta e pb, poporul nu e cqm drept credincios, doar o mica parte, si din aceasta mica parte unii is fanatici ca dvs. Daca toti bati din gura despre canoane de ce nu respecta canoanele acest calugar obscur, dar dupa cum se vede treaba, va faceti faimosi unii pe tema cu sinodul asta. Un lucru e cert: ai ravna mult dar intelepciune zero, si asta te a dus la ratacire. Sa te ierte Dumnezeu ratacitule! sper sa nu inventezi vreo secta!

          Apreciază

  4. IL apreciez mult pe monahul Ioan ca a marturisit Dreapta Credinta cu curaj…. se vede ca-i pasa de poporul roman ,ce-a facut el nu a facut 1000 de preoti …este un Marturisitor.., sper sa fie multa lume care sa-l sustina. Doamne fii cu el si cu noi cu toti !

    Apreciază

  5. La Varatec n-au voie sa primeasca musafiri, sa comunice prea mult cu cei din afara manastirii, sa vorbeasca la telefon. Asa cum ierarhii ce au semnat in Creta, desi atentionati cu mult inainte de prorocii ca cel numit al 8-lea sinod va fi talharesc au vrut ca Iuda sa fie ei implinitorii prorociei, asa si stareta de la Varatec vrea ca in timpul ei sa fie manastirea bantuita de eres. Aceasta lepra numita stareta a petrecut in camera cu o sectara frantuzoaica toata vara trecuta, colega cu ea la doctorat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s