SFÂNTUL APOSTOL ANDREI – APOSTOLUL ROMÂNILOR

Foto – sfintiromani.ro

Vedeți și: Sfântul Apostol Andrei ocrotitorul României 

Reclame

Uimitor! Victor Ciorbea pare că face și el ceva – A SESIZAT CURTEA CONSTITUȚIONALĂ în legătură cu DOSARUL ELECTRONIC DE SĂNĂTATE

Foto – ziaruldearges.ro

După cum probabil știți, dosarul electronic de sănătate a devenit obligatoriu din 12 noiembrie: 

Din 12 noiembrie, Ministerul Sănătăţii vrea să ne bage cu forţa pe gât Dosarul Electronic de Sănătate

Dar iată că Avocatul Poporului, adică Victor Ciorbea, a sesizat Curtea Constituțională în privința legislației Dosarului Electronic de Sănătate: 

 

Probleme în sistemul medical: Dosarul electronic de sănătate ar fi neconstituțional

Autor:

Florin Pușcaș, Redactor

Publicat: 11:17

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 30 alin. (2) și (3) și art. 280 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată. Potrivit Avocatului Poporului, prevederile privind dosarul electronic de sănătate ar fi neconstituționale pentru că ar fi reglementate greșit și ar încălca dreptul la viață privată.

„Dispozițiile sus-menționate sunt neconstituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 26 și art. 53 din Constituția României, precum și ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, întrucât permit restrângerea exercițiului dreptului la viață intimă, familială și privată prin acte normative de nivel inferior legii, ce nu întrunesc cerinţele de previzibilitate, certitudine şi transparenţă care caracterizează o lege adoptată de către Parlament, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare sau de către Guvern, ca legiuitor delegat”, precizează Avocatul Poporului.

Argumentele invocate:

Examinând cadrul normativ de reglementare al dosarului electronic de sănătate al pacientului (DES), Avocatul Poporului observă, între altele, că dispoziţiile legale incidente prezintă un grad mare de generalitate, deși legiferează într-un domeniu atât de sensibil precum datele personale de natură medicală cuprinse în dosarul electronic al pacienților. Totodată, Avocatul Poporului constată că legiuitorul s-a rezumat la a reglementa faptul că modalitatea de utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului va fi stabilită prin norme metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la dosarul electronic de sănătate al pacientului, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Astfel, dispozițiile Legii nr. 95/2006 fac trimitere la acte normative cu forţă juridică inferioară legii, modalitatea de utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului fiind stabilită prin norme metodologice, în baza unei proceduri neprevăzute de lege, şi deci, susceptibilă de a fi calificată arbitrară. Avocatul Poporului apreciază că simpla trimitere la hotărâri de Guvern care la rândul lor trimit la ordine, acte normative caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate, pentru reglementarea condițiilor de utilizare şi completare a datelor cu caracter personal cuprinse în dosarul electronic de sănătate al pacientului încalcă principiul constituţional al legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În esență, în excepția de neconstituționalitate formulată, Avocatul Poporului reține caracterul lacunar al normelor care reglementează dosarul electronic de sănătate, de vreme ce reguli substanţiale, esenţiale în materia protecției vieții intime, familiale și private, precum și a protecției datelor cu caracter personal, nu sunt reglementate prin lege. În cazul de faţă, legea relativizează în mod nepermis reglementarea dosarului electronic de sănătate, lăsând la latitudinea Ministerului Sănătăţii şi Casei Naționale de Asigurări de Sănătate stabilirea unor elemente esenţiale ale utilizării și completării acestuia, cum ar fi accesul la datele reținute (cazurile în care sunt permise accesul și utilizarea datelor, categoriile de persoane care au acces la date, extragerea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor din DES).

Fără a contesta importanța constituirii și utilizării dosarului electronic de sănătate ca instrument modern și eficient necesar asigurării unei asistențe medicale continue și de calitate prin accesul la date şi informaţii medicale relevante, furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, Avocatul Poporului observă că asociațiile medicilor și cele ale pacienților au expus în spațiul public o serie de temeri cu privire la implicațiile pe care aplicarea dosarului electronic de sănătate le-ar putea avea asupra vieții intime, familiale și private ale persoanelor fizice, precum și asupra vieții profesionale a acestora, în condițiile în care legiuitorul nu prevede o serie de garanții menite să preîntâmpine diseminarea datelor personale cu caracter medical. În acest sens, se arată că în dosarul electronic de sănătate există o secţiune numită „sumar pentru situaţii de urgenţă” care conţine date vitale pentru pacient, esenţiale medicilor în situaţii de urgenţă, în care pacientul e inconştient sau nu poate spune medicilor bolile, alergiile cu care a fost diagnosticat şi nici dacă se află sub tratament medicamentos. În această secţiune sunt cuprinse printre altele bolile cronice ale pacientului; bolile hematologice relevante pentru urgenţe medicale; boli transmisibile relevante pentru urgenţe medicale; tratamentele curente; internări recente. De asemenea, se susține că aceste informaţii sunt accesibile oricând oricărui medic din sistemul medical public şi privat, care e autentificat în sistemul DES, precum și fapul că farmaciile, laboratoarele medicale, stomatologii şi orice alt furnizor de servicii medicale din România, autentificat obligatoriu în sistemul DES, poate avea acces oricând la aceste informaţii din dosarul oricărui pacient din această ţară. Această situație poate apărea motivat de faptul că sistemul DES este parte integrantă a platformei informatice din asigurările de sănătate, care se utilizează în mod obligatoriu la nivelul furnizorilor de servicii medicale, autorizaţi în conformitate cu prevederile legale, prin medicii care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la aceşti furnizori, pentru toate serviciile medicale acordate pacienţilor, aferente întregii activităţi medicale. În contextul celor arătate, Avocatul Poporului observă că accesul la datele personale medicale ale pacienților este permis unei categorii definite mult prea exhaustiv. Astfel, cadrul normativ actual, configurat de două acte administrative normative, nu stabilește criterii obiective care să limiteze la strictul necesar numărul de persoane care au acces şi pot utiliza ulterior datele păstrate, astfel încât pacienții, ale căror date au fost păstrate în dosarul electronic de sănătate al pacientului, nu pot beneficia de garanţii suficiente care să le asigure protecţia împotriva abuzurilor şi a oricărui acces sau utilizări ilicite. Garanţiile legale privind utilizarea în concret a datelor reţinute nu sunt suficiente şi adecvate pentru a îndepărta teama că drepturile personale, de natură intimă, sunt violate, aşa încât manifestarea acestora să aibă loc într-o manieră acceptabilă.

Avocatul Poporului mai observă faptul că documentele internaționale stabilesc ca principiu necesitatea existenței unui echilibru între asigurarea continuității asistenței medicale, posibilă prin intermediul dosarului electronic de sănătate al pacienților, și protecția drepturilor acestora, implicit al dreptului la viață intimă, familială și privată.

Desigur, prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau ale Constituţiei României nu interzic consacrarea legislativă a ingerinţei autorităţilor statului în exercitarea drepturilor menţionate, însă intervenţia statală trebuie să respecte reguli stricte, expres menţionate atât în        art. 8 din Convenție, cât şi, respectiv, în art. 53 din Legea fundamentală. Astfel,măsurile legislative de natură să afecteze exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzute numai prin lege, să îndeplinească un scop legitim, constând în cazul de față în apărarea sănătății publice, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. În context, Avocatul Poporului reține faptul că ingerinţa în dreptul la viață intimă, familială și privată generată de utilizarea și completarea dosarului electronic de sănătate nu este reglementată prin lege, contravenind astfel exigențelor art. 53 din Constituție.

Avocatul Poporului consideră că, în cadrul procedurii de legiferare în această materie, legiuitorul ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte menite să garanteze apărarea dreptului la viață intimă, familială și privată și a dreptului de proprietate asupra datelor personale:

– modalitatea de utilizare a datelor personale având caracter medical;

– precizarea limitativă a categoriilor de persoane fizice și juridice care au acces la informațiile înscrise în dosarul electronic de sănătate;

– garanțiile adecvate pentru protecția acestor date față de orice accesare și utilizare ilicită;

– necesitatea consimțământului pacienților atât pentru constituirea dosarului electronic de sănătate, cât și pentru utilizarea acestuia (în acestă ultimă ipoteză urmează a se avea eventual în vedere și reprezentanții legali sau aparținătorii pacientului);

– posibilitatea pacienților de a refuza includerea în dosar a anumitor informații despre starea lor de sănătate ce îi pot prejudicia, precum și

– dreptul pacienților de a decide asupra retragerii unor informații din propriul dosar electronic, în aplicarea prevederilor care în prezent se regăsesc în art. 1 alin. (2) din Normele metodologice, care proclamă dreptul exclusiv de proprietate al pacientului față de informațiile din propriul dosar.

Pentru asigurarea, pe de o parte, a unui climat de ordine, guvernat de principiile unui stat de drept și democratic, iar pe de altă parte, a protecției persoanei față de riscurile la adresa vieții private, Avocatul Poporului consideră că accesul și utilizarea datelor cuprinse în dosarul electronic de sănătate al pacientului trebuie să se facă în condiții de maximă securitate, de natură a înlătura diseminarea (chiar și accidentală) a oricăror date personale care ar putea aduce prejudicii de orice fel persoanei în cauză.

Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional – Excepții de neconstituționalitate.

 Sursa: stiripesurse.ro

 

Pomenirea mărturisitorului isihast MARIN NAIDIM – 25 noiembrie

• Născut: 25 Martie 1922
• Locul nașterii: Râmniceni, Buzău
• Ocupația la arestare: elev
• Întemnițat timp de: 23 ani
• Întemnițat la: Aiud, Galda de Jos și Baia Sprie
• Data adormirii: 25 Noiembrie 1999 

Marin Naidim – ”cel mai desăvârșit om întâlnit”

La Baia-Sprie, prietenul meu Emil Budei m-a întrebat după vreo șase luni de la sosirea noastră în colonie dacă am stat vreodată de vorbă cu Marinică Naidim, pentru că, din punctul lui de vedere, este cel mai desăvârșit om pe care l-a întâlnit. Așa l-am cunoscut. Ceea ce te fermeca în atitudinea și vorbele lui era simplitatea și atenția. Smerenia creștină trăită în toată plenitudinea ei. Deși era omul ce mai ascultat și respectat din întreg grupul de tineri veniți de la Aiud, nimic din purtarea lui nu arăta că s-ar fi socotit superior lor. Stăpânea toate secretele prieteniei. În primul rând, sinceritatea bazată pe dragoste și infinită discreție.

Când a prins încredere în mine, mi-a mărturisit că înainte de venirea în colonie a primit o veste de acasă care i-a umplut sufletul de bucurie: cele trei surori mai mici au fost primite într-o mănăstire. Șase ani le dusese grija.

(Nicolae Goga – Triunghiul morții. Amintiri din Baia-Sprie 1950-1952, Ed. Marineasa, Timișoara, 1995, pp. 81-82)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

 Marin Naidim a fost unul dintre prietenii de taina ai lui Valeriu Gafencu, acesta din urma fiind numit deja „Sfantul Inchisorilor”. Fiind intemnitat vreme de peste douazeci de ani, prigonitul neprigonitor Marin Naidim s-a dovedit a fi un adevarat isihast al inchisorilor comuniste.

 

Părintele CLAUDIU BUZĂ: Care despărțire nu este schismă?

 Care despărțire nu este schismă?

În ultimul timp, parcă într-un mod programat și de neoprit, toate duhurile potrivnice învățăturilor sănătoase ale Sfinților Părinți s-au dezlănțuit cu multă furie pentru a duce în rătăcire sau a ține în înșelare chiar și pe cei care, cu sinceritate, caută adevărul și-l propovăduiesc pentru apărarea și zidirea Bisericii lui Hristos.

Există în momentul de față, după sinodul cretan din iunie și acceptarea din toamnă a hotărârilor acestuia la București, două atitudini ortodoxe ale preoților. Prima, atitudinea defensivă, este cea prin care se luptă din interior prin predici, cateheze și sfaturi duhovnicești. Preoții și monahii aflați în această misiune de trezire și avertizare a poporului dreptcredincios  sunt deplin conștienți că a te opune structurii oficiale a Bisericii pe linie administrativă înseamnă automat îndepărtarea dintre ziduri și scoaterea din hotarele patrimoniului bisericesc, stăpânite silnic de ierarhia apostată, dar și ruperea de fiii duhovnicești. Bineînțeles, în numele acestei misiuni, se pot ascunde frica, lașitatea, slugărnicia sau indiferența. Nu vorbim despre aceste stări patologice și nu le justificăm în niciun fel, fiindcă ele nu sunt atribute ale slujirii preoțești.

A doua atitudine este cea ofensivă, frontală de întrerupere a pomenirii ierarhului atins de erezie, pentru a apăra Biserica de schismă, a îngrădi comunitatea creștină de molima ereziei și, totodată, de a atenționa arhiereul de pericolul ereziei pentru eparhia pe care o păstorește. Este, cum frumos s-a apus în Sinaxa preoților și monahilor ce a avut loc în Grecia, în luna septembrie – protest ,,lecuitor”. Și aici poate exista pericolul unor nemulțumiri pe plan administrativ sau personal față de ierarh, generând pe bună dreptate schismă prin despărțirea de episcop pentru ,,oarecare vinovăție”, pretextându-se în mod viclean prezența ereziei.

Atitudinea ortodoxă, de întrerupere a pomenirii ierarhului care este de acord cu erezia ecumenismului legiferat oficial la așa numitul sinod din Creta, este luată în râs, aruncată în desuetudine și condamnată de structurile oficiale ale Bisericii. Mai mult decât atât, au apărut păreri și opinii care vor să negocieze adevărul, prevalându-se chiar de Canoanele Bisericii pentru justificarea ,,poziției oficiale” fără de care nu putem rămâne în adevăr și în unitate.

Din punct de vedere canonic, lucrurile sunt însă cât se poate de clare.Canonul 15 de la Sinodul I – II de la Constantinopol (861) prezidat de Sfântul Fotie, susține mai mult decât evident și necesar datoria (nu posibilitatea!) preotului de a întrerupe pomenirea ierarhului în caz de erezie. Este atât de important acest canon pentru apărarea dreptei credințe, încât suntem convinși că fără el, în Biserică, nimeni din cler nu ar putea să condamne pe temeiuri canonice erezia ierarhului și nu ar putea să îngrădească comunitatea dreptcredincioșilor creștini, fără a fi supus pedepselor bisericești. Este canonul care ne ajută să rămânem ortodocși! Fără Canonul 15, în Biserică ar vorbi doar ierarhii, într-un mod despotic și dictatorial, pleroma rămânând o masă impersonală fără putere de receptare și decizie în problemele credinței. Ar fi, după model papistășesc, anulare a sobornicității și infailibilitate arhierească în Biserica lui Hristos!

Dar să vedem ce spune Canonul 15.

Prima parte a Canonului 15, în legătură și în completarea Canonului 13a aceluiași Sinod I – II, spune: ,,Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii”. Nu vom dezvolta tâlcuirea acestei prime părți fiindcă este foarte limpede ceea ce exprimă și nu face obiectul referatului nostru. Conchidem doar atât: această primă parte aCanonului 15 NU se referă la problemele de credință, ci la ,,pretextul oarecăror vinovăţii” care duc la schismă și la caterisirea pe bună dreptate a celui care a rupt unitatea Bisericii.

A doua parte a Canonului 15, este adausul de care avem nevoie pentru îngrădirea de erezie și pentru apărarea Bisericii de schismă. Iată ce spune: ,,Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai cănu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, șinu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

Sfinții Părinți ai Bisericii de la Sinodul I – II, în frunte cu Sfântul Fotie cel Mare au făcut, în partea a doua a Canonului 15, precizarea că nu este supus pedepselor bisericești cel care se desparte – chiar înainte de judecata sinodală, de comuniunea cu episcopul care propovăduiește public erezia. Preotul care întrerupe pomenirea ierarhului său din motive de credință, nu trebuie învinovățit de schismă în Biserică. El trebuie învrednicit de cinstea cuvenită celor ortodocși pentru că s-a silit ,,să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări” – asta numai dacă episcopul își recunoaște vinovăția, lucru greu de realizat în vremurile noastre (anume, pocăința ierarhilor apostați)!

Este important să amintim și de concesiva: ,,desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală”, pentru a evidenția însemnătatea întreruperii pomenirii înainte de judecata unui sinod, acest lucru fiind vital pentru a stârpi din fașă eresul și a nu lăsa virusul să se răspândească în organismul viu al Bisericii până la organizarea unui Sinod.

Atitudinea ierarhului de a opri de la slujire și/sau de a caterisi pe preotul care a întrerupt pomenirea este necanonică și lovită de nulitate. De aceea, preotul ,,care aplică întreruperea pomenirii numelui Episcopului locului nu va trebui să primească pedeapsa caterisirii de la Episcop sau de la Sinod, lucru care neîndoielnic este o urmare firească, ci să continue să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie chiar și în vreo casă oarecare, dacă i s-a interzis folosirea vreunei biserici, prin folosirea unui antimis simplu, pe care nu va fi înscris numele Arhiepiscopului locului, nici nu va purta pecetea Mitropoliei locului, nici nu va fi fost sfințit, dar neapărat va avea cusute pe el moaște de martir” (Gheron Sava Lavriotul).

Concluzionăm, fără pretenția de a epuiza un subiect atât important și actual, printr-un cuvânt al părintelui Sava Lavriotul, care spune:,,Afirmația că nu sunt valide sfintele Taine și Dumnezeiasca Liturghie a prezbiterilor care trec la încetarea pomenirii numelui episcopului locului nu este valabilă. Harul preoției nu este un monopol al episcopului, fiecare prezbiter slujește în virtutea faptului că a fost Hirotonit, Harul săvârșirii Sfintelor Taine nu se retrage în mod magic de la prezbiteri pentru că nu mai pomenesc pe episcop, cu atat mai mult cu cât prezbiterul rămane în credința ortodoxă, îngrădindu-se de episcopul ce învață eretic”.

Preot Claudiu Buză

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com

PS-ul LONGHIN îi mustră pe ierarhii români prigonitori (în special pe mitropolitul Teofan) și încurajează poporul român mărturisitor (preoți, monahi, monahii și credincioși)

Înalt Preasfinţia Voastră,

Înalt Preasfinţite Mitropolit Teofan,

Îndurerat şi prigonit popor ortodox român,

            Noi, românii ortodocşi din Ucraina, avem sufletele pline de durere pentru voi toţi: preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din România, care mărturisiţi Dreapta Credinţă, fiind fii adevăraţi ai Bisericii noastre ortodoxe, păstrând cu sfinţenie tot ce aţi primit de la Sfinţii Părinţi prin cele şapte Sinoade Ecumenice: dogme, canoane, Tradiţie, şi iubindu-vă mult Biserica-mamă. Voi, cei ce vreţi să rămâneţi statornici în credinţa strămoşească, sunteți astăzi tratați cu atâta răutate şi prigoniri, sunteţi alungaţi şi scoşi în drum, din mănăstiri şi biserici!

            Acestea le pătimiți pentru că nu recunoaşteţi ereziile blestemate, nu sunteţi de acord cu sinodul tâlhăresc şi eretic din Creta. Aţi ajuns astăzi să fiţi loviţi chiar de arhiereii și preoţii voştri, mai rău decât în vremurile comuniste.

            Preasfințiți arhierei, nu V-aţi săturat să vărsaţi sângele creştinilor noştri, sau vreţi să-i asemănaţi mai mult cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos?

            Se ştie destul de bine că Voi, toţi cei ce aţi semnat documentele eretice din Creta şi toate nebuniile cu care V-aţi dus la acest sinod (de care ne e ruşine să pomenim), aţi mers împotriva Adevărului Domnului nostru Iisus Hristos; dar dacă sunteţi sinceri, descoperiţi-le Voi înşivă creştinilor aceasta!

            Acceptând acest sinod tâlhăresc, aţi renunţat la tot ce am avut mai sfânt până acum, aţi batjocorit învăţăturile Sfintei Biserici, Una, Sobornicească şi Apostolească, singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul Hristos, şi vă închinaţi „bisericilor” eretice.

            De multe ori m-am întrebat: De ce oare e pedepsit în continuare poporul nostru român, care a trecut prin atâtea suferinţe, răbdând prigoane şi ani grei de închisoare? Căci sângele mărturisitorilor nu s-a uscat nici până acum de pe pereţii închisorilor.

            Dar astăzi înţeleg că nu e pedeapsă, ci e o mare binecuvântare ca cei care doresc să-L urmeze curat pe Mântuitorul Hristos să fie prigoniţi, loviţi şi urâţi chiar de păstorii lor, care au lăsat calea spre Hristos şi au luat drumul blestemat al ereziei ecumeniste.

            Iubite suflete îndurerat, ce doreşti să păşeşti pe urmele  Domnului nostru Iisus Hristos, vreau să-ţi spun că a venit vremea de a mărturisi Adevărul!

            Să nu vă înspăimânte nimic! Loc pentru Sfânta Liturghie veţi găsi sub cer, prin case, păduri, peşteri sau catacombe, dar să rămâneţi mărturisitori, statornici şi neclintiţi în dreapta Credinţă Ortodoxă!

            Iar Voi, „ierarhilor”, cei care aţi început să loviţi fără îndurare în copiii lui Dumnezeu şi ai Maicii Preasfinte, de ce Vă bateţi joc şi prigoniţi preoţii, monahii şi monahiile, şi-i scoateţi în drum? Chiar nu Vă este milă, V-aţi pierdut chiar şi bunul-simţ omenesc?

            Înalt Preasfinţia Voastră, cu ce scop aţi venit să slujiţi în Ucraina?

            Ca să arătaţi lumii dreptatea Voastră şi să spurcaţi şi aici turma lui Hristos cu învăţăturile Voastre eretice? Poate aţi uitat cuvintele Prea Fericitului Mitropolit Onufrie, când V-a spus la Mănăstirea din Cernăuţi: „să păstraţi Credinţa Ortodoxă curată”? Dar Înalt Prea Sfinţia Voastră nu-i lăsaţi nici pe alţii să-L urmeze pe Hristos şi să se mântuiască.

            Opriţi-Vă din drumul nebun al ecumenismului! Renunţaţi la sinodul eretic din Creta!

            Aduceţi pocăinţă lui Dumnezeu!

            Îmbrăţişaţi poporul român mult încercat, căruia nu i-a fost uşor să treacă prin tot ce-a trecut de-a lungul istoriei!

            Iubitul meu popor ortodox, fraţi şi surori întru Domnul, toţi cei ce păstraţi curăţia Ortodoxiei, ştiu că Dumnezeu n-o să vă lase niciodată!

            Eu, păcătosul şi nevrednicul, vreau să vă rămân alături în această vreme de grea încercare, vreau să sufăr cu voi, să rabd, să plâng cu voi,  să ne rugăm unii pentru alţii. Deoarece, chiar dacă am fost înstrăinaţi, am suferit mult unii fără alţii, ne-a fost tare greu, dar ne-a întărit și unit Adevărul Sfânt, căci avem aceeaşi credinţă, avem acelaşi sânge şi suntem acelaşi neam. Vreau să vă slujesc pe toţi care sunteţi prigoniţi pentru Adevărul Sfânt şi să vă rog: păstraţi Dreapta Credinţă, chiar dacă va trebui să plătiţi cu preţul vieţii voastre.

            În vremurile acestea atât de dificile pentru credincioşi să ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului nostru: „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui” (Marcu 13,13).

            Înalt Preasfinţia Voastră, am scris aceste cuvinte cu durere, din suflet, dorind să ştiţi că poporul de aici suferă împreună cu credincioşii de dincolo.

            Rugăm să opriţi prigoana împotriva celor ce-şi iubesc Biserica, Adevărul şi singura credinţă mântuitoare, Credinţa Ortodoxă.

            Şi pentru Voi, cei ce aţi luat parte la sinodul mincinos din Creta, este o şansă de a Vă întoarce de la rătăcirile ecumeniste, aducând pocăinţă în faţa lui Dumnezeu, ca să putem merge cu toţii spre Cerul Sfânt.

            Şi dacă-i numiţi pe aceşti fii „fanatici”, „schismatici”, „neascultători”, cum numiţi atunci cele patru Biserici care nu au luat parte la sinodul mincinos din Creta şi pe cei treizeci şi trei de arhierei prezenţi la sinod, dar care nu au semnat şi nu au fost de acord cu hotărârile de acolo?

            Şi atunci de ce aveţi atâta râvnă şi evlavie să slujiţi împreună cu cei ce au fost împotrivă???

            Opriţi-Vă! Căci dacă nu, Vă opreşte Dumnezeu.

            Întoarceţi-Vă la altarul Ortodoxiei şi aduceţi jertfa curată pe care ne-a lăsat-o Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

            Ne cerem iertare, dacă V-am greşit cu ceva.

            Iar pentru poporul nostru creştin ortodox român, rugăm pe Bunul Dumnezeu în Treime Slăvit, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe toate Puterile Cereşti şi pe toţi Sfinţii, să vă dea puterea de a rămâne tari şi statornici în sfânta noastră Credinţă Ortodoxă, de a mărturisi Adevărul până Ia sfârşit! Fiţi binecuvântaţi, şi Harul Ceresc să vă întărească pentru a merge curat pe această Cale. Amin!

Cu dragoste în Hristos şi multă durere în suflet,

                                                        păcătosul Longhin, Episcop de Bănceni

Sursa: aparam-ortodoxia.ro

Scrisoarea părintelui Mihai Valică către ierarhii BOR, pe tema sinodului tâlhăresc din Creta. – CU REZERVELE DE RIGOARE

Ortodoxia actuală, între ecumenism, serghianism, dez-ortodoxie și gafe panortodoxe și locale

Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre,

1. Introducere

Îngrijorați de faptul că B.O.R. „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”¹, am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care B.O.R. ia act² de „prestanța delegației române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod”³. Cu toate că, inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors rușinată și înfrântă lamentabil pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, „sinodul a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, „a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația cu cei din afarasa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă, ștergându-se granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă Dl teolog Mihai Silviu CHIRILĂ⁴

În plus, Comunicatul sinodului B.O.R.⁵ sugerează posibilitatea că textele ar putea fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorum ecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă⁶ și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe!

2. Între Biserica lui Iisus Hristos și „Biserica Întâistătătorilor”

Ne adresăm Preafericirii, Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre, ca fii duhovnicești pe care ne păstoriți, pentru a Vă anunța pe această cale că noi, împreună cu fiii duhovnicești și cu credincioșii pe care îi păstorim, după o atentă analiză a documentelor emise de „sinodul” din Creta, respingem unele hotărâri ale acestui „sinod”, considerându-le de neacceptat, întrucât sunt neconforme cu învățătura Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care nu pot fi receptate de poporul dreptcredincios.

De aceea, rugăm membrii Sinodului Sfintei noastre Biserici să facă același lucru, iar pe cei care au semnat hotărârile sinodale, în mod paradoxal, dacă se are în vedere faptul că nu au fost de acord întru totul cu anumite formulări teologice, venind cu argumente solide împotriva acestora, îi rugăm de asemenea să ia aminte la soluția pastorală de a-și retrage semnătura de pe documentele în discuție, la momentul potrivit, pentru a nu fi condamnați ca eretici de „sistemul sinodal” al Ortodoxiei universale.

Foarte mulți teologi, ierarhi și duhovnici de renume, precum și sinoadele celor patru Biserici autocefale neparticipante la sinodul din Creta, consideră că acest sinod nu îndeplinește condițiile unui sinod canonic al Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci, cel mult, un sinod al elitelor eclesiale, respectiv al

Întâistătătorilor, care imită comportamentul papilor și sunt avizi de „puterea acestora”.

Unii teologi compară chiar acel sinod cretan cu un „teatru eclesial gratuit”, întrucât multe din deciziile acestuia nu sunt în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice, ci după modelul enciclicei papale Dominus Jesus⁷, în care papa Ioan Paul al II-lea spune răspicat că recunoaște ca biserici și acele comunități creștine, însă deplinătatea adevărului există doar în Biserica Catolică:

„…the Church of Christ, despite the divisions which exist among Christians, continues to exist fully only in the Catholic Church, and on the other hand, that ‘outside of her structure, many elements can be found of sanctification and truth’ that is, in those Churches and ecclesial communities which are not yet in full communion with the Catholic Church. But with respect to these, it needs to be stated that ‘they derive their efficacy from the very fullness of grace and truth entrusted to the Catholic Church…”⁸.

De altfel, unii teologi ortodocși au anticipat eșecul acestui „sinod”, invocând multe motive, dintre care și pe acela că sinodul în discuție va fi organizat nu dintr-o necesitate pastorală, liturgică, dogmatică sau canonică urgentă, ci mai mult din rațiuni politice și de sincronizare și a Bisericii Ortodoxe la fenomenul de mondializare, plănuit de mult timp, la comanda unor forțe oculte, cu scopul acreditării ecumenismului în mod oficial de către sinoadele ce vor urma. Tocmai din acest motiv, la acest „sinod” nu a fost condamnată nicio erezie, așa cum a fost uzanța patristică de secole, întâlnită la toate sinoadele ecumenice și locale recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

Din păcate, aceste suspiciuni au fost confirmate în parte ca fiind adevărate, deoarece, prin hotărârile luate de artizanii des-bisericirii din Creta, au fost produse confuzii dogmatice, stupoare⁹, diminuarea sobornicității eclesiale autentice¹⁰, instalarea unui clericalism abuziv și dictatorial¹¹, relativizarea credinței noastre în slujba unui ecumensim himeric și abateri de la tradiția sinodală a Bisericii Ortodoxe, așa cum bine le semnalează unii teologi, Mitropoliți, Episcopi și Sinodul Sfintei Bisericii de la Chișinău¹².

3. Îndreptățire pastorală de contestare a ereziei cretane și de mărturisire fermă

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască”¹³.

Avându-se în vedere afirmațiile atâtor teologi și ierarhi de notorietate împotriva acestui

„sinod” din Creta, care semnalează multe abateri grave de la învățătura Bisericii Ortodoxe și confuzii, considerăm îndreptățită și firească atitudinea noastră de respingere și de nereceptare a acestui sinod, în contextul în care și noi facem parte din Biserica Mântuitorului lumii Iisus Hristos, dacă nu cumva, între timp, am fost „limitați” sau „reduși” eclesial doar pe postulde ascultători necondiționați și vorbitori în van, precum episcopii participanți la întrunirea din Creta. Credem că orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată.

Știm că una dintre datoriile fundamentale ale ierarhilor este tocmai aceea de a păstra dreapta credință și, în consecință, de a lua atitudine ori de câte ori există amenințări, abateri sau tendințe de părăsire a acestei credințe. Porunca Domnului și Mântuitorului lumii Iisus Hristos este foarte drastică în privința rătăcirilor de la Cuvântul Evangheliei, lucru pe care SfințiiApostoli l-au avut în vedere. Să nu se uite, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „dacă noi sau un înger ar vesti altă Evanghelie […], să fie anatema” (Galateni 1, 8). Prin urmare, se cuvine a se cunoaște că cei care se fac vinovați de o asemenea greșeală sunt anatema de la Dumnezeu, nu de la oameni, și nu se pot mântui dacă nu se îndreaptă.

„Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”¹⁴. Așadar, doar „sistemul sinodal” alcătuit din mireni, preoți și episcopi poate recepta sau nu, valida sau invalida hotărârile unui sinod, fie el ecumenic sau pan-ortodox, și nu așa, cum pretind unii sinodali ai elitelor întâistătătorilor, că ei ar fi singura voce în Biserică.

Cu cât trece timpul și se așteaptă intenționat ca această controversă și criză să se rezolve de la sine, neluându-se în discuție la nivel sobornicesc problema „sinodului teatral” din Creta, cu atât mai mult se vor înmulți disputele pe această temă, iar ruptura se poate lărgi între cei ce promovează două discursuri paralele sau două planuri, unul al lumii acesteia și un altul al lumii ce va să fie. Cu alte cuvinte, unii vor o viață liniștită doar aici, pe pământ, pe când alții vor o veșnicie tihnită în Împărăția lui Dumnezeu. Unii vor să nu–și supere șefii, pe cei ce-i plătesc, pe colegii lor de arhierie sau de ideologie ecumenistă, în schimb, alții vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea și cu erezia. Unii înțeleg și își asumă credința în Hristos doar la nivel de cod etic, înțelegându-l numai ca pe un soi de invitație la un nivel crescut de igienă socială, care să aducă ordine, respect, bună vecinătate, în timp ce alții percep aceeași credință ca fiind întoarcerea acasă, la Dumnezeu, pe singura cale de mântuire care este Biserica Ortodoxă. Unii ne poruncesc ca nu cumva să supărăm cu trăirea vieții duhovnicești pe cineva, iar alții înțeleg că mărturisirea este obligația fundamentală a creștinului, că Hristos nu e egal cu nimeni și nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace. De altfel, unii pretind că vor pace, dar, dorind-o cu orice preț, o pierd, renunțând chiar la Domnul Păcii, în timp ce alții o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizați sau uciși pentru același Domn.

Începuturile viețuirii creștine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiții ostile, renunțare la lumea aceasta pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ pentru Împăratul Cel din veac. Martirii primelor secole nu au considerat că zeii sunt și ei buni, chiar dacă li se promitea că totul se va termina cu bine pentru ei, deși unii puternici ai vremurilor seconduceau exact după lozinca epocii actuale: „politically correct”, concretizată într-o propunere cunoscută și nouă: jertfiți și voi zeilor de ochii lumii, și treaba voastră este faptul cum vă rugați

în taină, la voi acasă sau în chilia voastră. Unii ne sfătuiesc așa: puteți fi creștini și preoți, dar să nu ziceți că ceva imoral ar fi păcat sau ceva în neregulă, în rest, credeți ce vreți voi, acolo, în chilia voastră sau la voi în camere, altfel spus, în catacombele veacului acestuia. Cu alte cuvinte, puteți să credeți ce vreți voi, dar să nu mărturisiți. Sau, dacă mărturisești, să nu o faci în văzul lumii, că nu este democratic. Adică, să nu afirmi hotărât, ci doar să–ți dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, smerit, cu absolută ascultare de mai marii voștri, să-i lași Stanei loc de bună-ziua, n-ai decât să faci ce vrei cu viața ta, inclusiv să te sinucizi, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i „politically correct”! Alții ne îndeamnă la un creștinism cuminte, care să nu mai facă noi adepți, ci să fie „soft”, fără hotărâri de viață și de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres și de acceptare a dumnezeilor acestui veac, căci doar oameni suntem¹⁵.

Noi însă am învățat altfel de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii noștri, și anume: că orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos. În acest context, cu tot respectul și smerenia noastră, Vă rugăm să fiți curajoși și fermi în a combate toate ambiguitățile așa-numitului sinod din Creta, cunoscut fiind faptul că tăcerea, în cazul de față, nu este de aur, mai ales că lipsa de bărbăție și curaj duce la pierderea mântuirii:

„iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și

închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8)”. Prin urmare, ne vedem obligați să Vă spunem deschis că nu ne temem de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu, precum și că vom mărturisi cu orice preț credința noastră.

4. Propuneri și perspective

Dacă și Yannaras, un filosof creștin mult iubit de ecumeniști, trage un semnal de alarmă și vorbește de deformarea Bisericii în mod dramatic în ultima vreme, înseamnă că Ortodoxia este în mare pericol:

„[…] Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea, ci impune dictatorial, în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, în care totul se  impune, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu într-un act individualist”, iar Biserica „într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează […]”, ajungând, în cele din urmă, să fie „transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit […] și se vede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă”¹⁶.

Pentru a fi evitată o astfel de perspectivă tristă, propunem ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe din România să reia discuția subiectelor controversate privind „sinodul” cretan și să se revină, fără echivoc, la formularea, cât privește relația Bisericii cu restul lumii, nu numai cu lumea creștină, pe care delegația română și-a propus-o la plecarea din țară, și anume: „confesiuni și comunități eterodoxe”, avându-se în vedere atât cele căzute în erezie, cât și religiile necreștine, față de care avem datoria să–i respectăm și să ne rugăm pentru ei, ca Domnul „să-i învețe cuvântul adevărului; să le descopere lor Evanghelia dreptății; să–i unească pe dânșii cu Sfânta Sa sobornicească și apostolească Biserică…”; să le facem bine, așa cum Iisus Hristos a vindecat, aajutat și a făcut bine și celor de o altă credință. Dumnezeu îi numește și pe păgâni feciorii Lui: „Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și Cușiții?”, zice Domnul. „Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?” (Amos 9, 7).

Suntem alături de ierarhii români mărturisitori și înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sf. Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină. În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, întrucât nepomenirea ierarhului arputea deveni precedent pentru schismă, răspunzându-se, astfel, cu o schismă la o erezie; însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi. Ideal ar fi să așteptăm să se pronunțe un sinod canonic asupra acestor probleme și, după aceea, vom vedea care va fi calea de urmat, dar până atunci să rămânem în comuniuneeuharistică și de iubire reciprocă.

Așadar, ne îngrijorează controversele ivite în urma întrunirii din Creta, ceea ce înseamnă că încă suntem vii duhovnicește, dar, în același timp, ar trebui să ne problematizeze și învățământul dezastruos din Facultățile de Teologie Ortodoxă, unde se predă, din nefericire, un fel de teologie care seamănă cu o reeducare sistematică de dez-ortodoxie și este cultivată mai mult doctrina speculațiilor teologice scolastice, în loc să se meargă la mesajul Revelației Dumnezeiești și să fie fundamentate, pe baza Sfinților Părinți, dogmele și exegeza ortodoxă. Sunt și excepții, unde profesorii universitari predau teologie ortodoxă. Însă, în general, metoda academică actuală de „cercetare științifică modernă”, adică ecumenistă, exclude „polemicile doctrinale confesionale” și înlocuiește exegeza patristică duhovnicească cu metoda exegetică protestantă de tip istorico-critică, pe motiv că Părinții Bisericii nu au înțeles sau nu au putut descifra exact Revelația. Iar „Morala ortodoxă”, denumită inițial în Ortodoxie Sfânta Nevoință¹⁷ și predată în Facultățile noastre de Teologie, s-a transformat în Etică și Moralism. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde duce această abordare catastrofală și luciferică? Răspunsul este lesne de înțeles: duce inevitabil la agnosticism și ateism, exact la drumul spre iad!

Pe lângă gafa sinodală din Creta, ne îngrijorează, de asemenea, faptul că în ultima perioadă se constată o deteriorare fără precedent a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cauzată de corupția, nedreptățile și abuzurile unor clerici. O altă gafă sinodală fără precedent în istoria întregii Biserici Ortodoxe este hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, contrară canoanelor și tradiției Bisericii Ortodoxe, întrucât impune oprirea co-slujirii preoților tată-fiu la Sf. Altar, pe motiv de conflict de interese (sic). Pe lângă faptul că se încalcă Tradiția Bisericii, canoanele, Legile în vigoare și Constituția României,hotărârea sinodală este absurdă, produce o discriminare¹⁸ de neacceptat, asemenea aceleia pe care o trăiau fiii preoților doar în perioadă bolșevică, aduce o jignire familiei preotului, acuzată a priori de incorectitudine. Punerea în aplicare cu orice preț a acestei hotărâri sinodale neavenite¹⁹, doar de dragul de a controla totul prin teroare pastorală, arată disprețul și față de legea civilă, abuz de putere, lipsă de tact pastoral și produce adevărate drame în familiile unor preoți și mari tulburări în Biserică.

Biserica prin Statutul BOR s-a obligat să respecte Constituția și Legile Țării. Prin această acțiune abuzivă împotriva familiei preotului și de sfidare a legilor, s-a dorit „eliminarea nepotismului” (sic) prin „introducerea despotismului”, ceea ce ne face să constatăm o „anti-biserică chiar în inima Bisericii”!

Ne îngrijorează scăderea credibilității Bisericii de la 85% la sub 40% doar în câțiva ani.

Credibilitatea Bisericii este strâns legată de frecventarea Bisericii. Scade credibilitatea, scade și frecventarea Bisericii, așa cum constatăm în ultima vreme, cu grave consecințe pastorale, duhovnicești, naționale, economice, sociale etc. Se mărește vizibil ruptura între ierarhie, preoție și popor, iar unii se prefac că nu o vad. Cine sunt cei care se fac vinovați de această situație dramatică și cine trebuie să răspundă de acest eșec pastoral și de imagine? Sau ce întreprindeți la nivel sinodal pentru a stopa, măcar, această catastrofă? Occidentul când a terminat frumoasele catedrale s-a ales cu protestantismul, iar catedralele, multe dintre ele, au devenit muzee și localuri de distracție publică! Iată câteva dileme, pericole și întrebări deloc retorice.

În final, am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, Consiliul Mondial al Bisericilor, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age, naționalism și ce hotărâri sinodale se cuvine a fi luate, astfel încât să fie întâmpinate aceste provocări și să fie preveniți credincioșii Bisericii noastre, pentru a fi evitată intrarea în astfel de organisme, întrucât există semnale clare care atestă că tot mai mulți preoți și credincioși aderă la aceste mișcări oculte.

Ar fi o sumbră perspectivă din partea Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să nu dea curs sau răspuns acestui demers duhovnicesc al nostru, făcut cu toată dragostea pentru adevăr și credința cea dreaptă, sau, și mai grav, dacă ne va considerarăzvrătiți sau fără smerenie și ascultare pentru reacția noastră firească și de autoapărare duhovnicească și pastorală.

Noi îi respectăm, îi iubim și îi ascultăm pe ierarhii români care vor să ne călăuzească spre mântuire și pe cei care dau dovadă că sunt adevărați Părinți și Păstori.

Unii ecumeniști fervenți au făcut deja listele cu viitorii caterisiți. Sfatul nostru este să păstrați caterisirile pentru eretici și nu pentru preoții mărturisitori, jertfelnici și curajoși, care drept învață Cuvântul Adevărului veșnic!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Mihai VALICĂ, în numele unor preoți și credincioși ortodocși

1Vezi pe larg: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

2Vezi:http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

3http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

4Ibidem.

5http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

6http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/almanah/131-arhiva-revistei/cuprinsd/1079-almanah-2007-03(27.11.2016).

7 Vezi: https://en.wikipedia.org/wiki/Dominus_Iesus(26.11.2016);http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000806_dominus- iesus_lt.html (26.11.2016).

8http://www.cwrc-rz.org/analysisofdi.html (26.11.2016).

9La acest sinod, pe de o parte, au participat, în calitate de observatori, eretici și schismatici, în ciuda faptului că mulți dintre episcopii ortodocși (canonici) nu au putut să fie prezenți la respectivul sinod. Pe de altă parte, episcopii ortodocși au avut dreptul să vorbească, obligația să semneze, dar nu și „dreptul” să voteze! Cu alte cuvinte, ei au vorbit în zadar, ca Moise în pustie, așa cum a vorbit delegația română, bine și fundamentat teologic, dar fără rezultat. Este vizibil pentru oricine că episcopii participanți au fost „folosiți” pe post de „ornamente eclesiale”. Cunoaștem distincția canonică între noțiunea de „sinod” și cea de „sistem sinodal”.

10Vezi: art. 22 din Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ, alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, mutilându-se, astfel, modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, fiind introduse prerogative papale în dreptul respectivilor Patriarhi, cu rezultatul că fiecare episcop este lipsit, în mod abuziv, de dreptul la vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu se poate impune și nici obliga un Sinod local sau vreun ierarh spre aprobare și însușire, contrar conștiinței personale și, mai ales, conștiinței Bisericii, pentru simplul motiv că un astfel de Patriarh s-ar transforma într-un „nou” Papă, care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, format din clerici și credincioși, atunci nici Sinodul fără credincioși, după cum nici credincioșii fără Sinodul Ierarhilor, nu se pot considera – nici unii, nici alții – că reprezintă de unii singuri, în exclusivitate, Trupul și Biserica lui Hristos, fără să fie trăită, la măsura vieții duhovnicești, învățătura Bisericii (Din declarația „Laicatului ortodox”). Fără această raportare, pleroma Bisericii este ignorată cu desăvârșire.

11Prin același art. 22, Întâistătătorii (șefii) înlătură orice dispută teologică în contradictoriu cu derapajele făcute în Creta de la învățătura Bisericii. Acest articol arată mai degrabă că participanții la sinod erau conștienți de abaterile lor, iar măsura luată prin respectivul articol este una de natură dictatorială, care contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții ale Bisericii, adică tocmai celor două organe ale Revelației Dumnezeiești.

12Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY&sns=fb – interviu cu Pr. Prof. Dr. Theodor Zisis (25.11.2016); https://graiulortodox.wordpress.com/2016/10/05/hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pen- tru-sfantul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/(25.11.2016);https://bucovinaprofunda.wordpress.com- /2016/11/01/mihai-silviu-chirila-scrisoare-adresata-membrilor-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-pri-vire-la-sinodul-din-creta-28-octombrie-2016/(25.11.2016).

13SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Facere, Omilia III, IV, trad. de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 21, București, 1979, pp. 51-52; vezi și: IDEM, Lumea Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, (A-I), Ed. Anestis, s.l., 2008, pp. 704-718.

14 John MEYENDORFF, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Alexandru Stan, ed. a II-a, Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

15 Vezi: http://ziarullumina.ro/noua-problema-veche-de-2-000-de-ani-82645.html (26.11.2016).

16 Vezi: Christos YANNARAS, Contra religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, București, 2012.

17† Ierόtheos VLACHOS, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. rom. de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp.156-162.

18Vezi: Discriminarea OG 137/2000; art. 6 Cod civil, art. 15 Constituție, coroborat cu art. 45 și următoarele din

Statutul B.O.R., în care nu se specifică nimic de o asemenea interdicție.

19Vezi: http://www.rostonline.ro/tag/pr-mihai-valica/ (22.10.2016). 

Sursa: apologeticum.ro 

Actualizare – scurtă analiză

Părintele Valică zice: 

„inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă„

„Suntem alături de ierarhii români mărturisitori și înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sf. Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină. În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, întrucât nepomenirea ierarhului arputea deveni precedent pentru schismă, răspunzându-se, astfel, cu o schismă la o erezie; însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi. Ideal ar fi să așteptăm să se pronunțe un sinod canonic asupra acestor probleme și, după aceea, vom vedea care va fi calea de urmat, dar până atunci să rămânem în comuniuneeuharistică și de iubire reciprocă.„

1. „inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă„ – Nu știu unde a văzut sfinția sa elan duhovnicesc si poziție ferm ortodoxă. Așa se zice că ar fi fost la începutul sinodului din Creta între ierarhii români delegați acolo, dar mă îndoiesc de asta, cunoscute fiind antecedentele lor ecumeniste și faptul că au fost de acord cu documentele pregătite dinaite pentru acest pseudosinod.
2. „Suntem alături de ierarhii români mărturisitori„ – Care ierarhi mărturisitori?? Să-mi arate și mie unul măcar… 
3. „nepomenirea ierarhului arputea deveni precedent pentru schismă, răspunzându-se, astfel, cu o schismă la o erezie„ – Absolut nici unul din preoții care au întrerurpt pomenirea nu a declarat că are de gând să facă schismă în BOR. 
4. „Ideal ar fi să așteptăm să se pronunțe un sinod canonic asupra acestor probleme și, după aceea, vom vedea care va fi calea de urmat, dar până atunci să rămânem în comuniuneeuharistică și de iubire reciprocă.„ – Nu știu dacă se va ține vreodată un sinod care să condamne cele ce s-au stabilit în Creta ( sa dea Dumnezeu), dar nu putem rămâne mult și bine în comuniune cu trădătorii și ereticii.

Ieromonahul Eftimie Mitra îl suține pe părintele Claudiu Buză

Am aflat despre cele ce se petrec la Urziceni (Slobozia), mai exact despre lupta preotului Claudiu Buză de a-şi apăra credinţa şi valorile autentice ale neamului său. Pentru aceasta este acum prigonit de către cei care, în mod dictatorial, încearcă să introducă erezia ecumenistă în Biserica Ortodoxă.

Părintele Claudiu a aplicat în mod corect canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861, sinod prezidat de Sfântul Fotie cel Mare. Gestul său de a opri pomenirea ierarhului este o măsură canonică prin care Biserica oferă posibilitatea îngrădirii faţă de virusul ecumenist, care infectează tot mai mult dreapta credinţă şi duce multe suflete la pierzare. Nu toţi sunt conştienţi de acest pericol, nu toţi îl realizează, nu toţi sunt interesaţi de efectele ecumenismului, pentru că unii sunt preocupaţi de cele lumeşti, de averi, de carieră, de imagine, de orice altceva decât de suflet. Cei care îl „judecă” acum pe părintele Claudiu sunt tocmai cei ifectaţi de acest virus, iar cei inconştienţi sau fricoşi stau de o parte sau chiar se linguşesc pe lângă „judecători”, pentru a avea o cât de mică apreciere din partea acestora, fără să le pese cât de cât că şi ei se vor infecta (dacă nu s-au infectat deja) de virusul eretic numit ecumenism.

Părintele Claudiu este omul echilibrat, cu conştiinţa limpede, omul care are chipul senin şi linişte interioară pentru că este împăcat sufleteşte cu ceea ce face, în timp ce pe chipul „judecătorilor” săi, oricât de „pacifişti” încearcă să pară, se citeşte compromisul şi neliniştea, dorinţa de stăpânire. Situaţia seamănă cu a mucenicilor din perioada ereziilor primelor veacuri cînd, mărturisitorii dreptei credinţe mergeau cu faţa senină în faţa ierarhilor eretici arieni şi nestorieni, ştiind că se jertfesc pentru Hristos, în timp ce „judecătorii” lor aveau sufletul întunecat şi viaţa tulburată de duhul ce îi stăpânea.

Dacă azi părintele Claudiu trece prin cetate de la Ana la Caiafa căutându-i-se motiv de învinovăţire, considerăm că deciziile nedrepte care i se aplică, îl ajută să meargă mai repede pe drumul spre Golgota, iar noi ne bucurăm să fim măcar acea femeie din popor care să-i ştergem sudoarea de pe frunte cu o mahramă, aşa cum făcea Sfânta Veronica.

Personal mărturisesc că, în ce priveşte erezia ecumenistă şi sinodul tâlhăresc din Creta, am aceleaşi convingeri cu ale părintelui Claudiu şi îi sunt alături în momentele grele prin care trece.

Cu respect şi consideraţie faţă de preotul mărturisitor Claudiu Buză,
Ieromonah Eftimie Mitra

Sursa: https://www.facebook.com/profile.php?id=100008870208449

Scrisoarea părintelui Claudiu Buză a ajuns și în Rusia:

• https://antieres.wordpress.com/2016/11/26/pismo_ruminskogo_pastyrya_k_svoemu_ierarhu/
• http://www.odigitria.by/2016/11/25/pismo-duxovnogo-pastyrya-k-svoemu-ierarxu/

De pe: sinodultalharesc.tk