Ieromonahul Eftimie Mitra îl suține pe părintele Claudiu Buză

Imagini pentru eftimie mitra

Am aflat despre cele ce se petrec la Urziceni (Slobozia), mai exact despre lupta preotului Claudiu Buză de a-şi apăra credinţa şi valorile autentice ale neamului său. Pentru aceasta este acum prigonit de către cei care, în mod dictatorial, încearcă să introducă erezia ecumenistă în Biserica Ortodoxă.

Părintele Claudiu a aplicat în mod corect canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861, sinod prezidat de Sfântul Fotie cel Mare. Gestul său de a opri pomenirea ierarhului este o măsură canonică prin care Biserica oferă posibilitatea îngrădirii faţă de virusul ecumenist, care infectează tot mai mult dreapta credinţă şi duce multe suflete la pierzare. Nu toţi sunt conştienţi de acest pericol, nu toţi îl realizează, nu toţi sunt interesaţi de efectele ecumenismului, pentru că unii sunt preocupaţi de cele lumeşti, de averi, de carieră, de imagine, de orice altceva decât de suflet. Cei care îl „judecă” acum pe părintele Claudiu sunt tocmai cei ifectaţi de acest virus, iar cei inconştienţi sau fricoşi stau de o parte sau chiar se linguşesc pe lângă „judecători”, pentru a avea o cât de mică apreciere din partea acestora, fără să le pese cât de cât că şi ei se vor infecta (dacă nu s-au infectat deja) de virusul eretic numit ecumenism.

Părintele Claudiu este omul echilibrat, cu conştiinţa limpede, omul care are chipul senin şi linişte interioară pentru că este împăcat sufleteşte cu ceea ce face, în timp ce pe chipul „judecătorilor” săi, oricât de „pacifişti” încearcă să pară, se citeşte compromisul şi neliniştea, dorinţa de stăpânire. Situaţia seamănă cu a mucenicilor din perioada ereziilor primelor veacuri cînd, mărturisitorii dreptei credinţe mergeau cu faţa senină în faţa ierarhilor eretici arieni şi nestorieni, ştiind că se jertfesc pentru Hristos, în timp ce „judecătorii” lor aveau sufletul întunecat şi viaţa tulburată de duhul ce îi stăpânea.

Dacă azi părintele Claudiu trece prin cetate de la Ana la Caiafa căutându-i-se motiv de învinovăţire, considerăm că deciziile nedrepte care i se aplică, îl ajută să meargă mai repede pe drumul spre Golgota, iar noi ne bucurăm să fim măcar acea femeie din popor care să-i ştergem sudoarea de pe frunte cu o mahramă, aşa cum făcea Sfânta Veronica.

Personal mărturisesc că, în ce priveşte erezia ecumenistă şi sinodul tâlhăresc din Creta, am aceleaşi convingeri cu ale părintelui Claudiu şi îi sunt alături în momentele grele prin care trece.

Cu respect şi consideraţie faţă de preotul mărturisitor Claudiu Buză,
Ieromonah Eftimie Mitra

Sursa: https://www.facebook.com/profile.php?id=100008870208449

Scrisoarea părintelui Claudiu Buză a ajuns și în Rusia:

De pe: sinodultalharesc.tk

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s