Părintele CLAUDIU BUZĂ: Care despărțire nu este schismă?

carte-rugaciune Care despărțire nu este schismă?

În ultimul timp, parcă într-un mod programat și de neoprit, toate duhurile potrivnice învățăturilor sănătoase ale Sfinților Părinți s-au dezlănțuit cu multă furie pentru a duce în rătăcire sau a ține în înșelare chiar și pe cei care, cu sinceritate, caută adevărul și-l propovăduiesc pentru apărarea și zidirea Bisericii lui Hristos.

Există în momentul de față, după sinodul cretan din iunie și acceptarea din toamnă a hotărârilor acestuia la București, două atitudini ortodoxe ale preoților. Prima, atitudinea defensivă, este cea prin care se luptă din interior prin predici, cateheze și sfaturi duhovnicești. Preoții și monahii aflați în această misiune de trezire și avertizare a poporului dreptcredincios  sunt deplin conștienți că a te opune structurii oficiale a Bisericii pe linie administrativă înseamnă automat îndepărtarea dintre ziduri și scoaterea din hotarele patrimoniului bisericesc, stăpânite silnic de ierarhia apostată, dar și ruperea de fiii duhovnicești. Bineînțeles, în numele acestei misiuni, se pot ascunde frica, lașitatea, slugărnicia sau indiferența. Nu vorbim despre aceste stări patologice și nu le justificăm în niciun fel, fiindcă ele nu sunt atribute ale slujirii preoțești.

A doua atitudine este cea ofensivă, frontală de întrerupere a pomenirii ierarhului atins de erezie, pentru a apăra Biserica de schismă, a îngrădi comunitatea creștină de molima ereziei și, totodată, de a atenționa arhiereul de pericolul ereziei pentru eparhia pe care o păstorește. Este, cum frumos s-a apus în Sinaxa preoților și monahilor ce a avut loc în Grecia, în luna septembrie – protest ,,lecuitor. Și aici poate exista pericolul unor nemulțumiri pe plan administrativ sau personal față de ierarh, generând pe bună dreptate schismă prin despărțirea de episcop pentru ,,oarecare vinovăție”, pretextându-se în mod viclean prezența ereziei.

Atitudinea ortodoxă, de întrerupere a pomenirii ierarhului care este de acord cu erezia ecumenismului legiferat oficial la așa numitul sinod din Creta, este luată în râs, aruncată în desuetudine și condamnată de structurile oficiale ale Bisericii. Mai mult decât atât, au apărut păreri și opinii care vor să negocieze adevărul, prevalându-se chiar de Canoanele Bisericii pentru justificarea ,,poziției oficiale” fără de care nu putem rămâne în adevăr și în unitate.

Din punct de vedere canonic, lucrurile sunt însă cât se poate de clare.Canonul 15 de la Sinodul I – II de la Constantinopol (861) prezidat de Sfântul Fotie, susține mai mult decât evident și necesar datoria (nu posibilitatea!) preotului de a întrerupe pomenirea ierarhului în caz de erezie. Este atât de important acest canon pentru apărarea dreptei credințe, încât suntem convinși că fără el, în Biserică, nimeni din cler nu ar putea să condamne pe temeiuri canonice erezia ierarhului și nu ar putea să îngrădească comunitatea dreptcredincioșilor creștini, fără a fi supus pedepselor bisericești. Este canonul care ne ajută să rămânem ortodocși! Fără Canonul 15, în Biserică ar vorbi doar ierarhii, într-un mod despotic și dictatorial, pleroma rămânând o masă impersonală fără putere de receptare și decizie în problemele credinței. Ar fi, după model papistășesc, anulare a sobornicității și infailibilitate arhierească în Biserica lui Hristos!

Dar să vedem ce spune Canonul 15.

Prima parte a Canonului 15, în legătură și în completarea Canonului 13a aceluiași Sinod I – II, spune: ,,Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii”. Nu vom dezvolta tâlcuirea acestei prime părți fiindcă este foarte limpede ceea ce exprimă și nu face obiectul referatului nostru. Conchidem doar atât: această primă parte aCanonului 15 NU se referă la problemele de credință, ci la ,,pretextul oarecăror vinovăţii” care duc la schismă și la caterisirea pe bună dreptate a celui care a rupt unitatea Bisericii.

A doua parte a Canonului 15, este adausul de care avem nevoie pentru îngrădirea de erezie și pentru apărarea Bisericii de schismă. Iată ce spune: ,,Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai cănu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, șinu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

Sfinții Părinți ai Bisericii de la Sinodul I – II, în frunte cu Sfântul Fotie cel Mare au făcut, în partea a doua a Canonului 15, precizarea că nu este supus pedepselor bisericești cel care se desparte – chiar înainte de judecata sinodală, de comuniunea cu episcopul care propovăduiește public erezia. Preotul care întrerupe pomenirea ierarhului său din motive de credință, nu trebuie învinovățit de schismă în Biserică. El trebuie învrednicit de cinstea cuvenită celor ortodocși pentru că s-a silit ,,să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări” – asta numai dacă episcopul își recunoaște vinovăția, lucru greu de realizat în vremurile noastre (anume, pocăința ierarhilor apostați)!

Este important să amintim și de concesiva: ,,desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală”, pentru a evidenția însemnătatea întreruperii pomenirii înainte de judecata unui sinod, acest lucru fiind vital pentru a stârpi din fașă eresul și a nu lăsa virusul să se răspândească în organismul viu al Bisericii până la organizarea unui Sinod.

Atitudinea ierarhului de a opri de la slujire și/sau de a caterisi pe preotul care a întrerupt pomenirea este necanonică și lovită de nulitate. De aceea, preotul ,,care aplică întreruperea pomenirii numelui Episcopului locului nu va trebui să primească pedeapsa caterisirii de la Episcop sau de la Sinod, lucru care neîndoielnic este o urmare firească, ci să continue să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie chiar și în vreo casă oarecare, dacă i s-a interzis folosirea vreunei biserici, prin folosirea unui antimis simplu, pe care nu va fi înscris numele Arhiepiscopului locului, nici nu va purta pecetea Mitropoliei locului, nici nu va fi fost sfințit, dar neapărat va avea cusute pe el moaște de martir” (Gheron Sava Lavriotul).

Concluzionăm, fără pretenția de a epuiza un subiect atât important și actual, printr-un cuvânt al părintelui Sava Lavriotul, care spune:,,Afirmația că nu sunt valide sfintele Taine și Dumnezeiasca Liturghie a prezbiterilor care trec la încetarea pomenirii numelui episcopului locului nu este valabilă. Harul preoției nu este un monopol al episcopului, fiecare prezbiter slujește în virtutea faptului că a fost Hirotonit, Harul săvârșirii Sfintelor Taine nu se retrage în mod magic de la prezbiteri pentru că nu mai pomenesc pe episcop, cu atat mai mult cu cât prezbiterul rămane în credința ortodoxă, îngrădindu-se de episcopul ce învață eretic”.

Preot Claudiu Buză

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com

Anunțuri

2 gânduri despre „Părintele CLAUDIU BUZĂ: Care despărțire nu este schismă?

  1. Un comentariu de pe net, care in cuvinte simple, clare, arata foarte limpede duplicitatea, parodia si apostazia clerului semnatar la sinodul talharesc din Creta, precum si a clericilor sustinatori sau „neutri”, precum si a ierarhilor intruniti de curand in Sinodul Greciei.
    Dupa parerea mea, acest comentariu ar trebui postat ca si articol.

    „Ne ametesca cu fum ca pe albine.
    In Creatie, in Biserica, in societate, in politica, nu exista pozitie neutra. Nu poti sa te plasezi pe o pozitie neutra, pentru ca nu exista neutralitate in materie de constiinta. Declarandu-te neutru defapt iti tainuiesti pozitia, apartenenta, gandul ascuns al inimii.

    Cine se declara neutru sau indiferent, e asemenea celui ce cu viclenie incearca sa slujeasca la doi domni. Neutru inseamna caldicel, iar caldicel inseamna viclean. Exista lumina si intuneric, bine si rau. Nu exista „mai putin rau” sau „mai mult bine”.
    Spune Mantuitorul: „Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decat acestea, de la cel rau este.”

    Deci, esti cu Hristos sau cu diavolul. Iar cand te declari neutru (indiferent, nepasator) esti cu diavolul, pentru ca „cine nu aduna cu Mine risipeste!”. Risipeste tot, toate si pe toti. Risipeste, pierde, se pierde si ii pierde si pe altii.

    In spatiul militar, dar si in lupta duhovniceasca sunt doar doi termeni care definesc un lucru sau o persoana – amic sau inamic. Oricine se defineste ca fiind neutru este socotit drept inamic.
    Ca ierarh, preot, calugar sau mirean sa spui ca nu ai o pozitie clara sau ca nu sti ce sa zici in cazul „Creta”, inseamna ca inca nu te-ai hotarat daca sa ii slujesti lui Hristos sau sa-l alegi pe diavolul. Deci, inca de pe aceasta pozitie de „neutralitate” ii slujesti defapt diavolului.
    Cand incepi sa il „masori ganditor din ochi” pe Hristos sa vezi daca „merita” si cand incepi sa te gandesti la o modalitate de compromis, inseamna ca vrei sa cauti sa fi neutru, sa incerci sa slujesti la doi domni, deci esti viclean si ii slujesti diavolului dar ca si Iuda te dai prieten, simulezi virtutea si in inima ta esti vanzator de Hristos.
    Spunea cineva ca trei pacate ii vor duce pe oameni la iad: indiferenta, nestiinta si necredinta. Cine are minte sa inteleaga!

    Orice Sinod local sau ecumenic care nu isi formuleaza deciziile limpede cu „da” sau „nu”, ci incearca sa camufleze profanul prin cuvinte sacre sau prin tehnici lingvistice este de la cel rau, face cu buna stiinta lucrarea diavolului.
    Tot ce e de la Dumnezeu e limpede, se intelege limpede, e exprimat limpede.

    Tot ceea ce se vorbeste acum de catre diferiti ierarhi este doar un labirint lingvistic menit sa te piarda inainte sa ii gasesti iesirea, intelesul. Nu ne poate nimeni acuza ca suntem prosti si nu intelegem „inaltimea” cuvintelor lor. E limpede ca totul e tulbure. Se folosesc tehnici de psihologie inversa. Ni se sugereaza raspunsurile, ni se sugereaza reactiile. Se cauta sa ne scoata din transee individual pentru a nu reprezenta un pericol de resuscitare in masa.
    Totul e alambicat cu buna stiinta ca sa te plaseze in zugzwang inainte sa faci prima miscare. Cauta sa te plaseze, cauta sa te impinga pe pozitia de indiferenta prin faptul ca iti prezinta totul neclar, hipnotic, mefistofelic, de neinteles. Deci, cauta sa ne anihileze vointa, reactia. Cauta sa te forteze sa te dai batut. Si toate astea prin tehnci lingvistice, prin tehnici de persuasiune, prin tehnici psihologice. Cascam gura si ochii la ei cautand raspunsuri, dar acest lucru ne consuma, ne baga si mai mult in ceata.

    Reactia sinodului din Grecia este duplicitara, de compromis, nu de marturisire. Nu e „da” sau „nu”, ci „poate” si „ne mai gandim daca Hristos merita sau diavolul e o solutie mai buna”. Se leapada de Hristos pe ascuns de privirea si intelegerea noastra asa cum majoritatea Bisericilor Ortodoxe au facut.

    Daca noi nu cadem, nu ne clatinam, atunci lucrarea lor ramane desarta. Pentru 10 oameni care cred ortodox si nu eretic, Dumnezeu poate n-o sa piarda cetatea. Noi trebuie sa mergem pe linia Sfintilor Parinti si pe Sfintele Canoane.
    Oare nu e limpede ca ierarhii cauta sa ne convinga ca noi am ratacit si nu ei?
    Conferinte cu parintele Rafail Noica, conferinte cu preoti ecumenisti, cu personalitati ecumeniste, predici mefistofelice, toate cauta sa ne faca sa ne clatinam.

    De ce suntem asa de importanti si de ce se duce atata lupta sa ne convinga? Pentru ca diavolul nu are putere pana nu se va ridica harul, mila lui Dumnezeu de la noi, de la turma mica.”

    Sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/28/inaltpreasfintitul-mitropolit-serafim-de-kythira-ia-atitudine-fata-de-comunicatul-de-presa-gresit-al-ierarhiei-grecesti/#comment-4020

    Apreciază

  2. Da. Pt ca orice abatere fie si chiar cu o virgulă, automat se numește schisma, ceea ce ai noștri ierarhi nu vor ca să priceapă, ba mai mult fac după cum ai taie capul de parcă ei l-ar fi creat pe Dumnezeu și nu invers

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s