BLASFEMIE asupra moaștelor SFINTEI MUCENIȚE FILOFTEIA

N-am mai fost de mulți ani la moștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș… Dar iată ce ne semnalează administratorul de la ganduri din ortodoxie

1

O ferecătură ciudată, deasupra raclei, pe post de mână, care acoperă o parte din moaștele muceniței expusă pentru închinători. 

Ce fel de mână e asta?! Ce fel de degete sunt alea? De ce degetul mijlociu arată în halul ăla? Cine a comandat așa ceva? Sau poate meșterul a hotârât singur că trebuie făcută în acest fel.. 

Din punctul meu de vedere este o adevărată blasfemie la adresa Sfintei Mucenițe! 

Ciudățenia datează de cățiva ani. Cel puțin în anul 2012 era deja făcută: acvila30.ro 

Dar cum de nu a sesizat nimeni până acum această batjocură, această „mână” de cotoroanță (să mă ierte Dumnezeu)?? 

N-ar fi singura ciudățenie anti-ortodoxă de la Mânăstiea Curtea de Argeș. 

După cum știm regele Carol I și regina Elisabeta, catolici fiind toată viața și murind în aceeași erezie, au fost îngropați în biserica Sfântului Voevod Neagoe Basarab. Apoi, în anul care tocmai s-a încheiat, în noua catedrală ce s-a construit paralel cu cea a Sfântului Voevod a fost băgat hoitul eretic al „reginei” Ana, soția regelui Mihai. Toate, împotriva rânduielilor ortodoxe!

 

Imagini pentru noua catedrala de la curtea de arges

  Foto – click.ro

Regina Ana a murit și va fi înmormântată cu slujbă ortodoxă, NECANONICĂ, căci era eretică romano-catolică, devenită soția regelui Mihai prin „căsătorie„ mixtă NECANONICĂ 

3

Dar poate confecționarea acestei „mâini” se se înscrie în categoria asta:

Satanism in Mitropolia Bisericii Ortodoxe Ruse-Sanctificarea mainii care poarta blestemul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s