Părintele IOAN MIRON din comuna Turdaș (județul Alba) este chemat la judecată de ecumeniști

 

img_20170210_1422171

Ați văzut vreodată ca un preot să se descalțe când intră în Sfântul Altar pentru a sluji Sfânta Liturghie și se încalță cu niște papuci speciali, pe care îi folosește doar în Sfântul Altar? Eu am văzut, pentru prima oară în viața mea, când am slujit cu părintele Ioan Miron.

Părintele Ioan este un foarte bun cunoscător al Pidalionului, al Sfintelor Canoane ale Bisericii, pe care le studiază zilnic și trăiește și slujește lui Hristos fără abatere de la ele. Vor avea mult de furcă cei de la Alba-Iulia, căci nu va accepta să fie anihilat în mod necanonic. Nu au argumente împotriva lui. El ferește Biserica de schismă, ar trebui lăudat. Însă ei vor să îl mazilească.

Părinte Ioane, îți transmit cuvântul Preasfințitului Longhin: ”toți cei care vor încerca să te caterisească nu vor reuși, ci ei vor fi caterisiți de Duhul Sfânt!”
Părintele Ioan a întrerupt pomenirea ierarhului ecumenist Irineu de multă vreme, dinainte de Sinodul din Creta, pentru multiplele abateri de la dreapta credință ale acestui ierarh. Acum părintele Ioan va merge să primească pe merit cununa de mărturisitor al lui Hristos.

Se vor afla față în față: trimișii ierarhului ecumenist Irineu și părintele Ioan (un om în care este viu Hristos-Domnul Cel prigonit și răstignit de ecumeniști).

Voi fi personal alături de el, cu ajutorul lui Dumnezeu.

pr. Ciprian Staicu 

Sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro 

Anunțuri

Un gând despre „Părintele IOAN MIRON din comuna Turdaș (județul Alba) este chemat la judecată de ecumeniști

  1. Pingback: Părintele IOAN MIRON este al patrulea preot „caterisit” de ecumeniști – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s