Câteva răspunsuri pentru preotul Evghenie Televka

După cum știm, din păcate… : Părintele EVGHENIE TELEVKA n-a rezistat mult în starea de mărturisitor

Într-un comentariu pe blogul monahului Teodot, pr. Evghenie Televka își expune motivele care l-ar fi determinat, după întreruperea pomenirii ierarhului, să-și ceară iertare de la mitropolitul ecumenist Laurențiu Streza, ba chiar să se bucure că a primit-o. 

Deși, eu nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui, totuși cred că se impun anumite clarificări, în special pentru cititori, spre a se vedea lucrurile cam cum sunt cu adevărat. 

Iată comentariul pr-lui Evghenie: 

Pr. Evghenie

5 MAI 2017 LA 23:14

„Deacord cu tot ce ati scris. Poate ati auzit, parinte, ca si eu am intrerupt pomenirea cu sarbatoarea Invierii, dar am revenit dupa o saptamana la pomenire. Stiu ca multi ma judeca acum ca as fi las, dar nu a fost vorba de asa ceva. Dumnezeu stie ca nu am cautat altceva decat sa-L marturisesc pe Hristos.

Dar credinciosii ma rugau cu lacrimi sa raman preotul lor, chiar cu pretul pomenirii. Acest lucru nu l-am prevazut dinainte, nu ma gandeam ca oamenii chiar tin atat de mult la mine, si mai ales ca au inteles mare lucru despre ecumenism, si ma refer la intreaga parohie, cu 5-6 exceptii care s-au bucurat ca plec. Cum puteam sa-i las pe fiii mei duhovnicesti in voia sortii? Cum puteam sa slujesc intr-o casa dupa ce eram caterisit, dezbinand oamenii – unii sa mearga la biserica, si altii la slujbele mele?
M-a sunat monahul Gherontie, care mi-a salvat sufletul, si mi-a spus sa ma duc sa-mi cer iertare si sa revin la pomenire, asta a fost a treia zi de Pasti. Atunci a intrat indoiala in mine, nu mai eram sigur ca e bine ceea ce fac.
Al treilea lucru care m-a convins sa revin la pomenire a fost un mesaj de la pr. Ciprian, prin care imi spunea sa ma feresc de pr. Antim care face schisma si de saccsiv, care nu e sincer. M-am gandit: cum sa intru in aceasta lume dezbinata a nepomenitorilor, ca nici ei nu sunt toti intr-un cuget, eu cui sa-i dau dreptate, ca nu-s dumnezeu, ca sa stiu cine e pe calea cea buna si cine greseste? 
Apoi a inceput sa ma roada constiinta ca nu pot sluji practic cu preoti pomenitori, care n-au nici o vina pentru ceea ce s-a semnat la Creta, de aceea am si refuzat sa alujesc a treia zi de pasti cu pr. protopop, pentru ca el pomenea. Iarasi mi s-a parut ca nu e bine. 
O alta problema era cea a antimisului. Mi s-a retras antimisul, eu aveam in plan sa iau unul de la pr. Ciprian. Dar nu-mi dadea pace gandul ca antimisul trebuie luat numai de la un episcop. Si unde sunt episcopii nepomenitori? Nu este nici unul care sa dea astfel de antimise preotilor care au intrerupt pomenirea. Asta mi-a dat de gandit. 
Am hotarat pana la urma sa revin de unde am plecat, ca-i mai sigur, si-l rog pe bunul Dumnezeu sa ma ierte daca am gresit cu ceva. Dar sa nu uit sa va spun de iertarea minunata pe care am primit-o, anume Inalt Prea Sfintitul mi-a dat voie sa slujesc incepand de a doua zi (duminica Tomii), lucru la care chiar nu ma asteptam. Bineînteles ca in cabinetul mitropolitului nu am incuviintat cu nimic ecumenismul, dimpotriva, am negat ca sunt de acord cu orice activitate ecumenista, parintele protopop imi facea semn sa tac, ca doar am venit sa cer iertare. M-am gandit: fie ce o fi, daca vrea sa ma primeasca sub ascultare, bine, daca nu, eu de adevar nu ma pot lepada. Insa rugaciunile multora au ajutat ca sa ma ierte. Si parerea mea de rau pentru intreruperea pomenirii era tot destul de sincera. Acum il pomenesc pe Inalt Prea Sfintitul nostru cu toata inima, pentru ca mi-a aratat dragoste parinteasca, cat despre marturisirea credintei, datoria judecatii apartine unui sinod de episcopi, si mai putin mie. Dar eu ma rog, ca asa cum a avut el mila de mine, asa sa aiba si Dumnezeu mila de el.
Nu am puterea de a judeca preotii care au intrerupt pomenirea, pentru ca sunt convins ca si ei au gandit ca mine, ca vor sa-l marturiseasca pe Hristos. Dumnezeu stie, eu insa am datorie fata de parohia mea, si pentru ei trebuie sa lupt, asa cum a zis IPS Serafim al Pireului: „s-ar bucura multi sa intrerup pomenirea ca sa ma poata scoate de aici, dar nu le voi face aceasta bucurie”. Acestea sunt si cuvintele parinteluii meu duhovnic.
Dumnezeu sa va intareasca parinte Teodot, pentru ca acum vad pozitia dv. cea mai corecta, adica ea imi confirma anumite temeri referitoare la nepomenire. Sf. Parinte Iustin sa va calauzeasca pasii.” 

---

Comentariul meu: 

Pentru ce s-a grăbit oare pr. Evghenie să întrerupă pomenirea, înainte să-și pregătească turma, care acum devine o piedică în calea mărturisirii sfinției sale? Nu știu ce au înțeles credincioșii din Prod despre ecumenism, dar dacă de frica ierarhului își roagă preotul să nu ia atitudine, nu cred că au ințeles prea mult. Pentru ce s-a grăbit daca nu era pregătit sufletește, căci acum smintește credincioșii mărturisitori…  

Spune că l-a sunat monahul Gherontie, care i-a salvat sufletul și l-a pus să-și ceară iertare. Bănuiesc, de fapt sunt aproape sigur că monahul Gherontie nu e altul decat acel pustnic care stă într-o casă la marginea pădurii, în aceeași localitate. Dar știe părintele Evghenie că acel monah este ecumenist? Mie personal mi-a spus despre catolici: „nu sunt eretici” și „au și ei sfinți la nivelul lor”. Adică ceva de genul că și catolicii sunt o biserică mai mică cu sfințișorii lor. Iată cine e povățuitorul pr-lui Evghenie: un rătăcit ecumenist, care o mai și scaldă în privința actelor cu cip, îndemnând oamenii să le ia, deși pe de altă parte pretinde că ar fi următor al părintelui Iustin Pârvu. Același monah Gherontie este povățuitorul și altor preoți printre care și pr Teofan de la Poșaga, pe care îl educă în ale ne-mărturisirii.  

Cât despre părintele Ciprian, deși îi admir curajul și hotărârea mărturisirii, lucru rar printre preoții de azi, de multe ori vorbește mai mult decât e cazul, reușind să strice multe din cele ce construiște prin gura slobodă a sfinției sale…

Dacă pr. Evghenie ar fi fost un mărturisitor hotărât de ce și-ar mai fi dorit să slujească cu preoți pomenitori?! Dar chiar dacă nu sunt vinovați aceștia pentru sinodul din Creta, sunt totuși vinovați pentru lipsa de reacție de după, ba chiar și dinainte… pentru faptul că-și iubesc pozițiile căldicele și nu mărturiesc. Dar se poate sluji și cu pomenitorii, cu condiția ca la slujba respectivă, preotul pomenitor să facă o excepție și să nu pomenească ierarhul la acea slujbă (după recomandarea părinților athoniți). Dar bineînțeles că e greu de găsit un asemenea preot printre fricoșii care nu au înterupt și nu au de gând să întrerupă pomenirea. 

În ce priveşte primirea unui antimis de la un (alt) episcop, aceasta nu se poate, căci intră în categoria celor interzise de canonul 35  Apostolic (și nu numai) privind autonomia eparhială. Un episcop nu are voie să se implice în altă eparhie. Păi cum să ceri antimis de la episcop dacă tocmai ai renunțat să mai slujești pe antimisul episcopul tau eretic?! Dacă de la altul n-ai voie să primești, pentru ce îți mai trebuie antimis de la un episcop? Slujești ca și cum scaunul episcopului tău ar fi vacant. Eu așa înțeleg situația. 

Iertarea minunată… Păi cum să nu ierte ecumenistul, căci are nevoie de exemple de preoți „pocăiți” și spășiți pe care să-i arate celorlalți ca model de cumințenie de urmat. 

Pomenește-l părinte cu toată inima pe Laurențiu Streza, căci nu-i așa, nu mai e ecumenist, n-a greșit semnând în Creta și susținând că a făcut bine… Nu e în strânse legături cu masoneria satanică sau poate chiar mason și nu tot el te-a reeducat încât ai devenit „torționar” duhovnicesc, căutând ca și pe pr Ciprian să-l aduci să capete acea „minunată” iertare… 

N-am înțeles de ce ar trebui să-i judece pe preoții care au întrerupt pomenirea! Ai devenit, părințele, deținător al adevărului canonic absolut prin revărsarea de har de la iertătorul Streza?!