Minunea Părintelui IUSTIN și cum monahul Teodot se crede buricul pământului

După cum s-a aflat în cursul zilei de ieri, 10 iunie, după parastasul de 4 ani al marelui duhovnic român:

Fotografia Părintelui IUSTIN PÂRVU a izvorât mir, la mormântul său

Dar iată că aflăm că monahul Teodot, cel pe care l-am admirat pentru curajul mărturisirii, de multe ori în anii care au trecut de la trecerea la Domnul a Părintelui Iustin, pune această minune (a izvorârii de mir) în legătură cu noile sale indoieli cu privire la întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști.

Mai precis susține că minunea de la mormântul părintelui e un fel de răspuns din lumea de dincolo la întrebarea dacă e bine sau nu ca preoții să întrerupă pomenirea ierarhului ce promovează erezii.

Iată ce citim într-un comentariu pe blogul său:

Semnificatia acestei minuni este urmatoarea :
– la Sf.Liturghie a slujit IPS Pimen al Sucevei si Radautilor, care l-a pomenit pe IPS Teofan.
– in timpul Sf.Liturghii am avut o discutie in contradictoriu cu un ucenic al unui preot nepomenitor in care cautam sa-i arat cum mi-am dat seama ca este gresita oprirea pomenirii acum dupa Creta, desi am sustinut-o si eu un timp.
– pana la urma, acel credincios mi-a pus intrebarea : P.Justin ar fi intrerupt pomenirea acum dupa Creta ? Eu i-am raspuns : cu toata certitudinea, P.Justin nu ar fi intrerupt pomenirea. Ar fi combatut sinodul de la Creta, dar nu ar fi intrerupt pomenirea.
-i-am spus : Sa-l intrebam pe Sfantul P.Justin daca ar fi intrerupt pomenirea. Eu cred ca nu, i-am spus.
– Dupa parastas a izvorat mirul din fotografiile lui, ceea ce pentru mine a insemnat ca daca aici unde a slujit IPS PImen si a fost pomenit Mitropolitul Teofan a avut loc minunea, inseamna ca nu este dupa Dumnezeu oprirea pomenirii acum dupa Creta.monahulteodot.wordpress.com

Așadar, Părintele Iustin, după socoteala monahului Teodot, ar fi făcut această minune, tocmai ca răspuns pentru el și pentru a-i confirma că nepomenirea ierarhilor nu este după Dumnezeu. Deci nu pentru întărirea oamenilor, nu pentru că este pur și simplu sfânt, nu pentru că Dumnezeu îl proslăvește după moarte, ci pentru a-i arăta lui Teodot și interlocutorului său (în special) și altora (în general) că întreruperea pomenirii ar fi un lucru rău.

Părerea mea este că Teodot exagerează cu interpretările. Cu atât mai mult cu cât, chiar el spunea altă dată că Pr. Iustin era convins de înrădăcinarea în rău a mitropolitului Teofan și că nu este posibil să devină mai bun (în sens ortodox) dar mai rău da. 

ÎPS Pimen al Sucevei și Rădăuților, chiar dacă l-a pomenit pe controversatul mitropolit Teofan, este totuși unul dintre episcopii cu cele mai puține bube în cap din BOR. Iar în cadrul slujbei Parastasului, nu se pomenește numele ierarhului locului. Cu care dintre slujbe are legătură minunea de la mormânt? Cu Sfânta Liturghie sau cu Parastasul? Cu niciuna! Dumnezeu a vrut să-l arate încă o dată sfânt în fața mulțimii adunate acolo.

Cu toții știm că Părintele era la curent cu situația din Georgia, când în 1997, stareții mai multor mânăstiri (inițial 4), la care s-au adăugat în scurt timp alții, inclusiv preoți de mir și mireni, au avertizat sinodul georgian și pe patriarhul Ilia al II-lea, că vor întrerupe pomenirea în bloc (comuniunea euharistică), dacă Biserica Georgiană nu se retrage din Consiliul Mondial al „Bisericilor”. Lupta cea bună: cum s-a petrecut ieşirea Bisericii Georgiei din Consiliul Mondial al bisericilor în 1997

Sinodul și patriarhul georgian au cedat și au retras Biserica Georgiană din Consiliul Mondial al Ereziilor, culminând printr-o rezoluție dată la nivel sinodal – o adevărată mărturisire ortodoxă: Biserica Ortodoxă Georgiană: Rezoluţie împotriva ecumenismului (1998)

Părintele Iustin știa aceasta și cu siguranță și-ar fi dorit și la noi o ripostă asemănătoare împotriva ierarhilor trădători. Dar cred că era conștient că nu avea cu cine, căci majoritatea stareților și starețelor erau și sunt stabiliți nu după criteriul duhovniciei, ortodoxiei și capacităților reale de a administra mânăstirile, ci după slugărnicia în a îndeplini interesele meschine ale episcopilor apostați.

Acum, când situația a devenit mai gravă și când ierarhia trădătoare și compromisă din BOR și din alte 9 țări, a legiferat, în Creta ecumenismul (în cârdășie cu ereticul Bartolomeu al Constantinopolului) la nivel oficial și când s-au ridicat preoți mărturisitori, care au întrerupt pomenirea (înmulțindu-se încet, dar sigur), brusc nu mai e bine… Nu mai e după Dumnezeu întreruprea pomenirii unor trădători, unii dintre ei complet eretici. Nu mai e bine căci așa a stabilit monahul Teodot, cel care îl „traduce” pe Părintele Iustin, pentru noi, muritorii de rând.

Dar cine va luptă cu trădarea ierarhilor? Cine li se va opune? Acum când s-au ridicat atâția preoți dispuși să se jertfească pentru Hristos, de ce nu se ridică și toată suflarea ortodoxă românească să-i susțină?

Așa suntem noi românii… Ni se pare că suntem mai deștepți prin „cumințenia” noastră. S-a putut în Georgia și în Bulgaria? S-ar putea și în România, dacă ar exista unitate și curaj.

Ce răspuns vom da la Înfricoșătoarea Judecată, noi ca neam, când ne va întreba Hristos: „Unde sunt mărturisitorii voștri din vremurile din urmă?” Aceștia sunt – preoții care au întrerupt pomenirea ierarhilor duplicitari și apostați! Lor ar trebui să ne alăturăm în număr cât mai mare, până ce vor da înapoi din ereziile și hulele pe care le-au semnat arhiereii cu comportament de iude.

Întreruperea pomenirii ierarhilor trădători (eretici sau partași la erezie) este perfect canonică și patristică. Avem exemplele sfinților: Vasile cel Mare, Maxim Mărturisitorul, Teodor Studitul, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Iustin Popovici, chiar și Paisie Aghioritul (într-o perioadă), Ioan Iacob Hozevitul, părintele Dionisie de la Colciu etc.

Voi completa acest articol cu trecerea în revistă a ereziilor mitropolitului Teofan, cel pe care Teodot a început să-l disculpe, pretinzând că s-ar fi pocăit de ereziile semnate în urma tratatului de la Chambesy și de altele…

 

Anunțuri

58 de gânduri despre „Minunea Părintelui IUSTIN și cum monahul Teodot se crede buricul pământului

  1. Frate cu parere de rau observ ca am inceput sa ne mancam intre noi….teodot ataca nepomenitorii si pe PS Longhin,saccsiv pe teodot si pe P Arsenie Boca,acum si tu zici despre teodot,nu e bine asa dragul meu,daca nu ne iubim macar sa nu ne clevetim ca a inceput si Postul Sfintilor Apostoli.Sa fim sinceri,toti gresesc,si nepomenitori si pomenitori si teodot si vasile vieru.Treaba sta asa:e bine sa mergem la nepomenitor dar daca nu avem langa casa,mergem oriunde,P Arsenie e sfant,P Justin a izvorat mir pt intarirea noastra,teofan daniel si restu ierarhilor s au lepadat la pseudosinod si nu mau au har,Ingerii slujesc in locul lor….sa nu ne mai atacam unii pe altii ca urat se vede..

    Apreciază

  2. Preotul Necula – in turneu ecumenist a declarat la Conferinta de la Piatra Neamt in data de 23 decembrie, ca pe 21 dec Vladica IPS Pimen i-a binecuvantat conferintele de la Radauti si celelalte si i-a spus:” mergi si spune la toti ca suntem de acum toti o credinta…”( inregistrare youtube min 32-36).
    Asemenea declaratia PF Bartolomeu al Constantinopolelui din 06.06. 2017 care in vizita la PF Ieronim al Atenei(si al Greciei) i-a spus citat de aktines.blogspot.gr , -parafrazam: .
    Anterior asa cum remarca in scrisoarea- repros din 25.05.2017 Mitropolitul de Kalavria catre PF Bartolomeu, i se cerea sa justifice afirmatia ca „Lumina Sfanta de la Ierusalim este o legenda veche”…?” si de ce „100 de monahi din Sf Munte sunt alungati…?”.
    Gheron Savvas Lavriotis afirma la Bucuresti in ultima conferinta ca PF Bartolomeu este ARHIEREZIARH( izvorator de erezii), iar atunci sa ne intrebam IPS Pimen semnatar de documente cretane – cu capul descoperit, perfect incadrat in conditiile nepomenirii din canonul 15 Fotie- Constantinopol, ce poate fi…?

    Apreciază

  3. Pai prietene Mihai Marian, pai sa ne ierte Dumnezeu dacă vorbim cu păcat, în ceea ce il privește pe Teodot, traiectoria lui cu care sa întors la 180 de grade spune cam multe, după părerea mea personala, fie de frica a întors foaia, căci poate Dumnezeu știe ce amenințări o fi primit și să nu fie nimeni sub pielea lui, fie omul a jucat și joaca dublu rol, sa de-a Dumnezeu să-și revină în fire, în ceea ce privește pomenitori de ierarhi apostati, un nu categoric de mers la aceștia, iar în ce privește asta cu iconomia, efectiv trebuie avut ft mare atenție, căci ecumenic i-ați ii vor specula la maxim, așa că este o mare viclenie, și iar ce mă uimește pe mine faptul este că pe blogul lui Teodot și-au făcut apariția și o serie de indivizi care intrau pe cuvântul kakadox și il făceau albie de porci, iar de când a întors foaia aceștia vorbesc vrute și nevrute pe acolo

    Apreciază

  4. Eu il cunosc pe cuviosu Gherontie asa ca ban nu ti mai da cu parerea unde nu cunosti,nebunii pt Hristos nu pot fi intelesi de oricine,am vazut minuni,o sa zici ca sunt de la vrajmas dar oricum nu ma intereseaza,cat despre teodot nu i iau apararea,am spus ca greseste si el,eu am comentarii blocate de el si cam in jur de 10-15,care se ia de P Arsenie,sa ma ierte Dumnezeu dar acela nu are nimic in cap,unii si au facut idol din saccsiv,e treaba fiecaruia sa creada ce vrea mai ales ca am fost ajutat de P Arsenie,de P Nil nu ma pronunt dar sunt sanse mari sa fie sfant,eu nu mi dau cu parerea ci cercetez amanuntit lucrurile si cu smerenie nu cu inalta cugetare despre sine…..

    Apreciază

    • Poate doar crezi ca il cunosti. Imi pare bine ca nu ai parere de tine. Nu e bine sa-ti pui nadejdea prea mare in oameni. Tre’ sa ne rugam mai mult la Dumnezeu decat la A. Boca. Apropo, exista multi sfinti siguri, nu presupusi, ca A. Boca, sa ne rugam si la ei.

      Apreciază

    • bai asta care scrii cu userul pe net” ban” adica arginti ,,,nu mai huli.. ai merita o palma peste gura si un bat peste labele cu care scrii…cine ti o da se Sfinteste…. Pr Arsenie Boca nil ,Pr Nil sunt mari Sfinti.

      Apreciază

    • Pop Lucian
      4 Iunie 2017 la 11:35
      Părinte Teodot, v-am întrebat despre ce înșelări ar fi vorba la părintele Nil Dorobanțu și nu mi-ați răspuns. Vă întreb din nou: despre ce înșelări ar fi vorba?

      monahulteodot
      4 Iunie 2017 la 21:13
      Daca citesti cartile lui, inca de la prima aparura, aceea unde este scrisa autobiografia lui vei vedea urmatoarele-din ce imi mai amintesc :
      1. zice ca a avut nustiu cand prima revelatie si ca parca l-a curentat ceva si a cazut la pamant. Nu te arunca Dumnezeu la pamant si nu tremuri cand ai vreo vedenie de la El. Duhul Sfant lucreaza lin, foarte hotarat, fara nici o urma de indoiala sau nedumerire si fara asemenea teatralisme. Si Mahomed-proorocul mincinods al islamului, atunci cand i se arata demonul in chipul Arhanghelului Gavriil(Gibrail numit de ei), cadea la pamant , tremura si spumega.
      2. a dat la vreo 5 maici de la Varatec Sf.Taine sa le tina in culion , adica „la loc de cinste”-dupa cum afirma el, caci asa i-a zis lui „Mantuitorul”. Aceasta este o mare blasfemie.
      3. Dupa ce slujea Sf.Liturghie prin casele oamenilor, pe o masa pe care o folosea apoi numai pentru aceasta, se urca pe acea masa si predica „pana langeau si peretii”. Numai un iesit din minti se poate urca pe o masa unde inainte s-a slujit Sf.Liturghie. Dar aceste nebunii erau frecvente la el.
      4. Purta un sac cu Sf.Agnete in spate si zicea ca el a ramas singurul care duce in spate Biserica.
      5. Slujea Sf.Liturghie prin grajduri, fanete, prin noroi, prin ploaie … parca anume ca sa batjocoreasca in fel si chip Sf.Taine.
      Mai are multe alte nelegiuiri, aproape la fiecare pagina, in cartea unde el isi povesteste viata.
      Daca mai poate fi iertat, Dumnezeu sa-l ierte.
      monahulteodot
      5 Iunie 2017 la 8:02
      Eu am avut in mana aproape toate cartile care s-au scris despre el si le-am studiat o parte cu mare atentie. Deci vorbesc in cunostinta de cauza. Acum am scos din ele toate icoanele si le-am aruncat la gunoi.
      1. Mai omule al lui Dumnezeu, nu este corecta interpretarea pe care o dai la acelor vedenii din Vechiul Testament. Sfintii Moise, Avraam, Iosua, Manoe si femeia lui … au cazut cu fata la pamant din evlavie, pentru ca au vrut ei, din evlavie, caci au fost patrunsi de acele vedenii dar nu si-au pierdut controlul si nu tremurau. P.Nil Dorobantu spune foarte clar ca l-a patruns ca un curent electric si a cazut la pamant tremurand. Aceasta este inselare clara, semidemonizare. Ia sa-mi spui d-ta, de ce n-a scos capul P.Nil Dorobantu cat timp a trait P.Justin ? Pentru ca nu putea vrajmasul sa stea impotriva sfinteniei lui.
      2. Culionul il poarta maicile pe cap !!! Numai preotii au voie sa tina la ei Sf.Taine si sa le imparta la credinciosi in cazuri de razboi, prigoana … ca sa se impartaseasca. Nu are nici o legatura faptul ca Sf.Ilie Lacatusu a avut la el cusut in gulerul de la camasa Sf.Taine si l-a impartasit pe Emanuil Paraschivas-si pe multi altii in puscarie, cu ceea ce a facut P.Nil Dorobantu. Care „Mantuitor” sa-i fi spus aceasta P.Nil Dorobantu ? A fost un drac foarte periculos, care si acum ii indeamna pe unii sa dea Sf.Taine in termose-cutiute la unii naivi ca sa se impartaseasca singuri acasa, dupa cel d-lui face o dezlegare de la distanta la ora 9 dimineata. Dar pe acele maici cine le oprea sa mearga sa se impartaseasca la biserica ? Nimeni. Si numai la 5 dintre ele, adica cele care cazusera in mrejele lui si aveau incredere ca este un nebun pentru Hristos autentic.
      3. Masa pe care se face o singura Sf.Liturghie va ramane Sf.Masa pe veci. Nu mai poate fi folosita si la altceva. Din acest detaliu se vede marea lui inselare. El gandea in ratacirea lui, ca de acum, dupa ce s-a impartasit, Hristos este in el si poate sa se urce pe masa pe care a slujit, ca nu-i nici o problema. Inselaciuni, nebunie, lucrari diavolesti clare, asta este adevarul. Oamenii puteau merge la biserica sa se impartaseasca, nu-i oprea nimeni. Chiar securistii si activisti de partid mergeau si se impartaseau, e drept ca mai pe ascuns, dar oamenii de rand nu aveau nici o oprire.
      4. Nu din cauza de prigoana purta el in spate un sac mizerabil in care avea Sf.Agnete, ci pentru ca socotea ca nu mai este har in BOR datorita Patriarhului si preotilor care s-au dat cu ateii comunisti. Din scrierile lui precum si din talcuirile lui la canoane, rezulta ca el cel putin un timp a negat harul in BOR si credea ca numai in urma unor epifanii de-ale lui ii considera pe unii arhierei-preoti a fi valizi, cu har sau nu. De altfel el a avut si o inselaciune prin care a fost facut arhiereu !!! Caci zicea ca a fost hirotonit la Ierusalim, stia multe limbi, inclusiv limba aramaica-in care s-a scris Evanghelkia dupa Matei. Este si acum un sacos pe care il poarta numai arhiereii, pe care a dat el porunca sa i se faca de catre unii dusi de nas de inselaciunile lui.
      5. Vad ca scrii sa studiem cartile lui, dar nu ai citit inca niciuna !!! Eu am citit cateva din ele si m-am lamurit definitiv. A avut posibilitatea sa slujeasca in manastire intr-o biserica, dupa toata randuiala, dar a luat-o pe campii si prin codri. Nimeni nu l-a alungat, ci el dataorita „epifaniilor” lui a ales aceasta cale. Mai spunea ca vede ingeri care-i spuneau in care casa sa intre si in care nu. Cand s-a intalnit in padure cu P.Cleopa si cu P.Daniil Tudor, de ce le-a luat-o inainte ostentativ alergand si a ajuns cu mult mai repede inaintea lor la M-rea Slatina ? Ce-l mana asa de tare oare ? ca putea merge normal pe jos impreuna cu ei. Duhul cel rau care il lua pe sus de multe ori ca sa impresioneze pe oameni. Mare inselaciune. Unul din cei care ii urmeaza invataturile astazi si care i-a publicat cartile, are acum au un singur lucru care il salveaza : ii place sa manance bine. Asta nu lasa duhul cel rau sa-si faca pe deplin lucrarea, dar P.Nil Dorobantu era mare postitor. Era numai piele si os, dar din pacate, spre a lui nenorocire. Trupul i-a fost luat de securitate si dus in alta parte , ca sa nu se faca pelerinaje la mormantul lui. Crezi ca eu nu as vrea sa fie sfant ? sa avem si noi un nebun pentru Hristos in perioada comunista ? Dar toate cartile lui sunt pline de inselari grozave. Care se ia dupa ce scrie acolo, ajunge rau. Crede-ma, dintotdeauna am avut evlavie la sfinti, dar P.Nil Dorobantu are mari semne de intrebare. Cum l-o fi judecat Dumnezeu, asta nu mai stiu. Eu il pomenesc la morti, dar in nici un caz nu cred ca este sfant.

      Apreciază

  5. Noi tb sa luam ca albina tot ce e bun de peste tot,cand teodot greseste tb sa i spunem,cand saccsiv greseste,ii spunem,dar sincer desi saccsiv e primul sait ortodox din tara ca si articole bune,eu detest felul adminului de a se manifesta la adresa celor care ii critica apucaturile la adresa P Arsenie si la adresa pomenitorilor,sa tineti bine minte un lucru,acela care indeamna la stat acasa duminica e un om cam mandru,canoanele spun clar de eretici dar eretici anatemizati de un sinod ceea ce acum nu este cazul,eu sunt anti ierarhi si anti daniel si sustin intreruperea pomenirii lor pt ca ei chiar daca de frica s au lepadat si poate sa zicem ca unii ar da semne de indreptare desi nu vad asta acum,ei ar trebui sa si retraga semnaturile

    Apreciază

  6. Pingback: Minunea Părintelui IUSTIN și cum monahul Teodot se crede buricul pământului | ortodoxiadreaptacredinta

  7. Banule nu mai vorbi unde nu sti…fiecare se roaga la cine doreste….P Nil era nebun pt Hristos adica a ajuns la ultima treapta a sfinteniei caci nebunia pt Hristos se da celor alesi,e cea mai grea cale de asceza,P Arsenie Boca e tot un mare sfant caci Dumnezeu l a ales sa ajute intreg neamul romanesc,stiu ca pe saccsiv e hulit si P Argatu,nu.stiu ce masura a avut P Argatu dar era cel mai mare exorcist adica se lupta cu diavolul ceea ce e mare lucru,e normal ca vrajmasu sa i atace pe acestia 3,plus de asta eu ma rog si la alti sfinti,logic,dar tb.sa ne cinstim si sfintii romani caci suntem cu mult in spatele vecinilor nostri fiindca noi pe ceilalti sfinti romani sau care au Osemintele in Romania,nu i cinstim cum se cuvine,si avem destui in calendar….

    Apreciază

  8. Eu sunt curios de un lucru si anume cat de mult ii cinstiti pe restul sfintilor daca pe P Arsenie nu l iubiti,ai fost ban la P Justin cand era in viata?daca da de cate ori?la mormant ai fost?te duci la biserica la vecernia de sambata seara in general?hai sa fim sinceri unii cu altii si sa nu mai judecam mortii care mai sunt si calugari pe deasupra si mai sunt si sfinti,unul care are respect fata de Dumnezeu are si fata de Sfintii Lui…..

    Apreciază

  9. Sti ce ma socheaza pe mine?voi spuneti niste blasfemii aproape,pai ce Duhul Sfant nu se mai pogoara in Biserica?de unde nebunia asta?ati fost la vreun pustnic sa l intrebati?de ce nu asc ce spune P Justin cand spune ca avem voie sa merge la slujbe pana cand slujesc preotii cu ereticii in acea biserica?de ce nu ascultati de P Teodor Zisis care spune sa aplicam iconomia?de ce nu adc de P Nicolae din sarea pamantului care spune ca biseeica tb frecventata pana atunci cand se schimba credinta?de ce nu ascultati de profetiile care spun ca nu vom mai intra in biserica abia atunci cand se va modifica Crezul,se va elimina Tatal Nostru si va fi pusa steaua lui David pe prescure in loc de Cruce?voi nu vedeti ca aghiasma e nestricata la pomenitori?voi credeti ca Hristos ingaduie sa stam acasa de acum pana la venirea lui Antihrist?mai cititi ma fratilor si nu va mai luati dupa preotii internetului,preotu nu tb.sa stea pe facebook sau sa isi faca blog ci el tb.sa fie model pt altii,el nici nu tb.sa intre cu celularul in biserica,de altar nici nu mai vorbesc….va osanditi singuri stand acasa duminicile,astept sa mi rsspunzi si mie la ceea ce am scris aici si astept sa mi spui de ce nu cauti un pustnic sa l iei la intrebari ci te iei dupa preotii internetului care intra si cu celularul in altar….

    Apreciază

    • Nebunia asta o spui matale. Unde am zis eu asa? Nu-i vina mea ca aveti inchipuiri. Chiar daca tainele se sfintesc dupa cum vrea Dumnezeu, eu cred ca sunt dator sa ma departez de erezie. Invatati sa va exprimati, si pe urma comentati.

      Apreciat de 1 persoană

    • Crezu e schimbat la Creta, haru se pogoara spre osanda celor ce stiu, si tu stii, Sf Justin a gresit pidalionu zice altceva, la unii li s-a imputit aghiasma, am intrebat eu la cei duhovnicesti care vad haru Hariton de la Athos are dreptate

      Apreciază

  10. Pcmouse si M M, Idolatrizati niște înșelați : A. Boca, Nil Dorobanțu, Veronica de la Vladimiresti, pentru că nu ați căutat ADEVĂRUL și drept urmare nu Îl vedeți. Nu mai batjocoriți Sfinții și Sfințenia spunând că sunt,, sfinți ” cei mai sus menționați. Nu am găsit asemenea comportamente la Sfinții din pateric și ceilalți Sfinți, nu se lăudau cu darurile duhovnicești, aveau duhovnic, cât despre zborurile și teleportarile ale P. Arsenie și Nil nu am văzut decât la Sfântul Ciprian că le practica când era vrăjitor. Pe urmă, ce pocăință a făcut? Deci, concluzia???? Puțină documentare și dragoste de ADEVĂR nu strică. Cred că mergeți în spiritul de turmă, dacă se adună mulțimile și dau buluc după minuni, înseamnă că este,, sfințenie ” chiar dacă nu este ADEVĂRUL. Cea mai mare minune în aceste vremuri de pe urmă este să vedem ADEVĂRUL și să rămânem în EL. Cât despre afirmațiile monahului Teodot, să răspundă el cum merge împreună comuniunea cu erezia și lucrarea HARULUI DUHULUI SFÂNT, dacă, erezia este despărțire de Dumnezeu???DUHUL SFINT este DUHUL ADEVĂRULUI nu al minciunii, al ereziei, să lucreze împreună. Este o blasfemie la adresa ADEVĂRULUI. Prin tăcere și nepăsare se dă dovadă de acceptare a ecumenismului.

    Apreciază

  11. Așteptați să vedeți crezul schimbat, păi dacă nu ați văzut schimbările majore până acum, nu o să le vedeți nici de acum încolo. Ele au fost făcute foarte finuț ca să poată înșela pe majoritatea pt. că acum diavolul lucrează cu viclenie și se pare că a reușit. Teoretic SIMBOLUL CREDINTEI a fost schimbat legal la Creta și va fi schimbat și în scris când turma va accepta cu zâmbetul pe buze cu nepăsarea pe care o are acum. Acum sunt recunoscute mai multe,, biserici „și mai multe,, botezuri”. Numai un orb duhovnicește nu vede, sau cei cu gândire ecumenista care zic că toate credințele sunt adevărate.

    Apreciază

      • Crezul Orthodox nu este schimbat deocamdata , nu vorbi aiurea .
        Marturisirea CREZULUI ORTHODOX NICEEAN din anul 325 SE FACE IN BISERICA IMPREUNA CU CEI CARE AU VANDUT SAU TRADAT ORTHODOXIA.
        FAPTUL CA acestia sunt ca iuda iscariotean este alta discutie …si iuda a fost asteptat de HRISTOS DOMNUL DUMNEZEU CA sa se intoarca dar satana l a impins la streagu de gat .
        Se spune ca asa intocmai s a intamplat cand de doua ori s a aplecat creanga copacului spre a nu se spinzura insa iuda iscariotean cuprins si orbit de satana la a 3 a incercare a ramas spinzurat .
        Aceasta arata IUBIREA LUI DUMNEZEU fata de cel mai vajnic om tradator , vanzator si impotrivitor al Sau CARE IL ASTEAPTA SPRE CAINTA SI INTOARCERE LA ADEVAR SI SPREA CALEA CEA DREAPTA.
        OARE NU NE A SPUS INSASI MANTUITORUL DOMNUL IISUS HRISTOS ” EU SUNT CALE ADEVAR SI VIATA
        EU SUNT USA PRIN CARE VOI INTRATI IN IMPARATIA CERURILOR .
        CINE MA VA CUNOASTE PE MINE VA CUNOASTE SI PE TATAL .”


        ATUNCI CAND CREZUL SE VA ROSTI MODIFICAT FATA DE CREZUL ORTHIDOX NICEEA 325 ATUNCI NU VOM MAI MERGE LA BISERICA.
        Si mucilagiu asezat cu multe straturi greu si intunecat SINGUR VA CADEA DIN BISERICA.
        Lupta o ducem in interiorul BISERICII ORTHODOXE PRECUM LUNANARILE CARE ARD SPRE A DA LUMINA DIN LUMINA.
        SI ASTFEL SA VEDEM CARE I MAI TARE LUMINA sau intunericul ?
        TOTU I …PINA LA MARTURISIREA PRIN CUVANT SI ISCALITURA INTREGII BISERICII ORTHODOXE ROMANE CU TOATE MADULARELE EI ..nu numai ” capii”
        OARE NU LUMINA RISIPESTE intunericul ?
        Lasati ingradirea de BISERICA CA IN EA SUNT SFINTE MOASTE DE SFINTI SI MARTIRI CARE STAU INGROPATE LA MASA ALTARULUI SI SUNT MAI MARTURISITOARE DECAT noi toti PENTRU CA SFINTII SUNT BISERICA BIRUITOARE;
        noi sa fim BISERICA luptatoare pentru a Birui cu HRISTOS DUMNEZEU IN PREASFANTA TREIME CA UNUL ESTE HRISTOS DUMNEZEU IN TREIMEA SFANTA CEA DE O FIINTA SI NEDESPARTITA.
        amin.

        Apreciază

        • nu pactizez cu ecumenismu ci stau in asteptare spre a vedea cat mai ridica capul aceasta hidra a lui antihrist …
          Iubiti Adevarul pentru a fi liberi ;
          iubiti Lumina pentru a fi fii ai LUMINEI , fii ai lui DUMNEZEU si nu fii si slugi la tatal minciunei
          ” invatati de la smochin cand mladita lui este frageda si inverzeste atunci si vara este aproape ”
          ” rugati va sa trimita Domnul lucratori la seceris ”
          ” lucrati cat este ziua, caci vine noaptea cand nimeni nu va mai putea lucra ”
          Harul este prezent in BISERICA pentru ca mai sunt marturisitori si lucratori la seceris .
          Totul tine de marturisirea in Cuvant si Fapta .
          Nu va amagiti a sluji la doi stapini caci Unul este HRISTOS DUMNEZEU IN SFANTA TREIME .

          Apreciază

  12. Unde vedeti voi Crezul schimbat?cumva voi stiti alt crez?Terminati cu prostiile astea ca rad si copiii aia mici de noi,talcuiti acum sau ce faceti?Crezul e neschimbat,apropo,P Ilarion Argatu a spus ca in vremea de apoi in biserica nu se va putea intra timp de 2 ani,canoanele spun clar ca avem voie sa intram in biserica pana cand se fac slujbe impreuna cu ereticii,nu mai interpretati aiurea….mai bine nu mai scrieti ca scrieti niste ineptii,apropo,P Arsenie inselat?pai minunile si vindecarile alea le face sarsaila?unde in istorie s a vazut asa ceva?sincer Daniel eu astora le as bloca comentariile ca ei cauta doar sa arunce cu noroi,nu vad un singur gand bun la acesti saccsivari,ei sunt pusi pe harta incontinuu,pe blog tb.sa dam dovada de crestinism nu sa aberam pe aici scriind ca nu mai e har in Biserica,Doamne fereste cu hula asta….

    Apreciază

    • Crezu e schimbat prin semnatura dar mintea ta intunecata de cnp ce sa vada, ca sa fi crestin tre sa vezi haru daca il vedeai nu spunei timpenia cu mesrsu incontinuare unde is pomeniti eretici care au luat act/acceptat Creta, crezi ca furi haru stiind ca nu ai voie sa mergi? Nu furi nimic numai osanda cauta canonu 66 Cartagina pe care il ascunde teodot prin nepublicarea comentariilor

      Apreciază

      • Impotriva CUVANTULUI SFANT SI DUMNEZEIESC CUPRINS IN TOT CREZUL ORTHODOX NICEEAN NU VA PUTEA STA NIMENI DE PE ACEST PAMANT ” GRADINA MAICII DOMNULUI ”

        Numa sa indrazneasca a lovi cu picioru in PIATRA CEA DE TEMELIE CA ACEEA DIN CAPU UNGHIULUI VA DARAMA TOATA zidaria mestesugits cu multa viclenie de ” zidari ” .
        Si vom vedea astfel cum CUVANTUL ZIDESTE prin.pietrele ce vor vorbi si va amuti ” zidarul” care nu marturiseste in Duh si ADEVAR.

        Apreciază

  13. Daniel frate eu in locu tau n as da accept la asemenea comentarii lipsite de logica cica Crezu e schimbat prin semnatura :)),ma fratilor de unde ati venit?pai cumva acel ‘crez’e marturisit de mine?ce va face satana,apropo,P Justin a avut cnp,P Papacioc la fel,P Calciu la fel,P Cleopa la fel,nu s cumva sfinti acum?

    Apreciază

    • Pcm o dai in diverse de ce nu zici cum „a luat” sf Justin cnp , ca un ce i a luat pensia cei de acolo i au trecut cnp cu jeapca, pr Justin nu s-a dus sa si-l puna el nu mai vorbi tampenii cano 10 ptr lepadare e impartasire la moarte pocainta toata viata asa ca nu ne mai aburi una e sa iti puna cnp cu jeapca si una e sa semnam noi ptr el

      Apreciază

  14. Smeriti va si cautati un pustnic si nu mai scrieti tampeniile astea ca rad si curcile,cand Crezul va fi schimbat,Tatal Nostru eliminat si pusa steaua lu David pe prescura in loc de Sfanta Cruce,abia atunci nu vei mai putea sta in biserica,voi scoateti din context precum sectarii,Dumnezeu sa va lumineze

    Apreciază

    • Chiar asistam vrând nevrând la o discuție între două cucoane, în care una numai la Arsenie Boca merge, iar cealaltă raspuzandui că a găsit un părinte chipurile făcător de minuni și chiar mă făcuse curios, ei bine cine credeți că era acest ,,părinte” ,, făcător de minuni”?! Ei bine popa cristian pomohaci din Bistrița Năsăud, acum trageți și voi concluzii, căci dacă au ajuns apostați ,,făcători de minuni”, atunci ce sa mai zici

      Apreciază

      • Parintele Arsenie Boca este un Sfant care deranjeaza si strica planurile antihristului pe acest pamant .
        Celalalt popa canta lautareste si Sfintele Canoane interzic batjocura dracilor asupra cinului preotesc , le place sa apara la tv afisand batjocura asupra Bisericii nu numai popa Pomohaci mai sunt si altii cantareti de slava cea desarta ca astfel sta satana pe tron cand slugile sale il slujesc .

        Si cei care tac marsaveste numai auzind acestea sunt partasi la troaca mizeriei .

        Apreciază

    • maria
      Te-ai gasit sa-l critici pe pr Iustin.
      N-aveai cu cine sa te razboiesti.
      Dar de iconomie ai auzit? Iconomia care se aplica din dragoste cand ar fi prea grav sa tai in carne vie?
      Nimeni nu e fara de greseala, dar pr Iustin evea cele mai putine greseli dintre noi…

      Apreciază

      • Te-ai gasit sa-l critici pe pr Iustin.
        N-aveai cu cine sa te razboiesti.

        Fă diferența în a critica un om și a arăta greșelile lui

        Dar de iconomie ai auzit? Iconomia care se aplica din dragoste cand ar fi prea grav sa tai in carne vie?

        ca să ne mântuim de cine ascultăm?Cum pot ști eu că mă mîntuiesc?Nu ascultăm de Sfinții Părinți?Care Sfânt Părinte a făcut iconomia să ne rugăm cu ereticii doar pînă cînd ne vom împărtăși?Dacaă nu urmăm după învățătura Sfinților …mântuire nu avem….și atunci cum pot eu să urmez învățăturii pr Iustin care-mi zice să mă rog cu ereticii pînă văd că se împărtășesc?

        Nimeni nu e fara de greseala, dar pr Iustin evea cele mai putine greseli dintre noi…

        una e greșelile trupești și alta e dreapta credință care Sfinții nu-mi permit să mă rog cu ereticii.

        Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false.

        Există un război bun şi o pace rea.
        „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul[15].

        Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă:

        „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”.

        Iar în altă parte recomandă accentuând:

        „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[16].

        Apreciază

        • …esti prea eretica pentru a intelege Sfintenia unor Parinti , Martiri si Mucenici asa cum este Parintele Iustin Parvu ;
          Cand vei lua cel putin o palma pentru HRISTOS rastignit pe Cruce atunci sa ” judeci” pe Cei Sfinti Martiri si Mucenici din gulagul temnitelor comuniste.
          Pina atunci esti… si suntem o pleaba in vant pe linga Cei Sfinti aratati de DUMNEZEU printre oameni
          Sfinte Parinte Iustin Parvu roaga te si pentru noi , cei de pe urma
          amin.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s