Pomenirea muceniței NICOLETA NICOLESCU – 10 iulie

Reiau articolul din 2013

nicoleta.nicolescu-212x300

Nicoleta Nicolescu a fost o membră importantă a Mișcării Legionare, având gradul de comandant legionar și ocupând funcția de șefă a Cetățuilor de fete(organizațiile legionare de femei, echivalentul cuiburilor ai căror membri erau doar bărbați) din 1933, de la înființarea lor, și până în 1936 când a fost avansată în funcția de consilier al lui Corneliu Zelea Codreanu. A făcut parte din Statul Major Legionar.

Și-a început studiile universitare la Facultatea de Filozofie a Universității din București în 1930, aderând în același an la Mișcarea Legionară. În 1933 a fost numită de către Codreanu la direcția Cetățuilor, secțiunea feminină a Mișcării Legionare, secțiune minoritară ca efectiv în cadrul Legiunii (în 1937, dintre cei 487.000 membrii, doar 8% erau femei).

„Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetățui în 1938 (la sfârșitul anului), fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliției Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.

Roata morții se învârtea sârguincios; vești tragice soseau din țara întreagă despre cei cuminecați în credința lor pe drumul cu Arhanghelii.

Și, într-una din zilele lunii iunie, vestea uciderii Nicoletei și cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viață ale ei străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii n-a putut fi păstrat. Până și brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinței Nicoletei.

Intr-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreste ca să i se ia viața grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii și schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, asa cum sperau ei. Încă respira și cutitele negre, banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpătânat să rămână pe viata asta, încăpătânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viată. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroși s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeți și târnăcoape îngropătoare de alte vieți tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare, mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, mașina se opri. Undeva mai pe dreapta, o ușă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…
– Care acte? îi tăie repezit întrebarea unul din agenți. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…
– Da, dar știți, corpul trebuie înregistrat…
– S-a făcut de delegații Prefecturii: Siguranța Statului. Știm noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în fata autorităților “statului”, mecanicul deschise larg ușa și se dă într-o parte, lăsându-i să intre, vrând-nevrând, pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Politie din Bucuresti și agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Roșit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colțuri, să nu se murdărească, si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

– Stai așa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare și, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă afară, la viată parcă. Horcăia în sânge încercând să respire și ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viață… Era aproape de ora 23…

Puțin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniște, o liniște mormântală si apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimșite o lacrimă și încercă iute să și-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ți-am spus eu…

Din coșul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândește ca o perdea subțire deasupra orașului cufundat în noapte, vestind mișelia cea mare… O viață de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă și trăznetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul miselesc, uneltit si hotărât de putere împotriva tineretului creștin legionar, osândea hoțeste la moarte. Rodul de aur al Țării pășea pe drumul spinos al calvarului și mântuirii Neamului…”

Fragment din cartea “Martirii ne vegheată din ceruri” de Nicolae Niță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s