Ereticul Serafim Joantă (alături de alți episcopi „ortodocși”) pupă mâna ereziarhului papă Francisc, la Assisi în 2016

După pseudo-sinodul din Creta.

La Assisi, în perioada 18-20 septembrie 2016, a avut loc o întâlnire interreligioasă cu tema „Sete de pace. Religii şi culturi în dialog”, care a reunit peste 400 de lideri religioşi şi politici, precum şi oameni de cultură din lumea întreagă. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat IPS Serafim Joantă mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord si IPS Ioan Mitropolitul Banatului.

Mitropolitul Banatului nu apare în filmare.

Dacă mitropolitul Serafim Joantă face acest gest (la minutul 2:22), reiese că recunoaște „succesiunea apostolică” a papei și autoritatea acestuia asupra episcopilor ortodocși. Și recunoaște implicit tainele ereticilor papistași.

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE) –

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Vcliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15). (47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare)

CANONUL 32 al Sinodului local de la Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE)

Nu se cuvine a lua binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt absurdități, decât binecuvântări. [Apostolic, can. 45]

Anunțuri

11 gânduri despre „Ereticul Serafim Joantă (alături de alți episcopi „ortodocși”) pupă mâna ereziarhului papă Francisc, la Assisi în 2016

  1. IPS Serafim Joanta nu a fost eretic si nici nu va fi vreodata, dupa cum nu pt. prima oara il defaimeaza fratii de „bine” si arata iarasi cu toate cele 3 degete numai spre Sfintia sa si cu niciunul spre ei. IPS Serafim Joanta este cu prea mult bun simt si mult prea fin, cu purtari ca un sfant, pentru vremurile brutale care le traim, de aceea pt. toti cei care nu vor sa inteleaga si sa vada aceasta, este stampilat ca eretic. Numai ultra-ortodocsii fac atata deosebire intre natii si confesiunile religioase, de parca nu ar fi si aceastia tot oameni si daruiti de la D-zeu! Nu vad sa fie ortodocsii zilelor noastre mai cu stea in frunte in sec. XXI fata de catolici, protestanti, etc.., insa la barfoteca sunt primii!!!

    Apreciază

    • Daca ai intelege Canonul 46 Apostolic ai vedea ca e eretic, caci recunoaste tainele ereticilor si ar trebui caterisit! Daca ar avea cine sa-l cateriseasca… Majoritatea celorlalti ierarhi sunt, mai mult sau mai putin asemenea lui. Iar cativa mai ortodocsi, tac in mod las si complice.

      Apreciază

    • @ana-maia s
      Vai de tine si ticalosia ta ecumenista, nenorocita ce esti!!!noi suntem talibani ortodocsi sau fanatici dupa capul ala al tau prost,care spunem NU impotriva papismului condamnat de catre sinoade ecumenice(daca stii ce sunt alea).Dupa tine nu exista nici o diferenta intre Ortodoxie si restul confesiunilor ERETICE doar toate au acelasi Dumnezeu,toti se roaga la acelasi Dumnezeu chiar daca i spune alah sau budha sau mai nu stiu cum.
      Exact teoria ramurilor,care spune ca toate duc la acelasi Dumnezeu,nu conteaza calea pe care mergi.de parca Hristos ar fi capul la mai multe biserici
      asta e doctrina CMB,din care si noi din pacate facem parte,unirea religiilor sub stapinirea lui antihrist va urma,iar tu si o gramada de prosti ve-ti crede ca el este adevaratul mesia
      din pacate mai si porti numele Preacuratei….ticaloasa ce esti.
      Mai de folos ti-ar fi sa-ti legi o piatra de gat si sa te arunci in mare,decat sa spui ceea ce ai spus!

      Apreciază

  2. Poate fi un om bun, dar un bun ortodox nu are cum sa fie. Epicop inseamna (din greaca etimologic) gardian, pazitor al credintei…
    Oficiaza cununii mixte la „capul gol”, slujeste impreuna cu eretici frecvent.

    Apreciază

  3. @ANAMARIA S Ai evlavie din PACATE la ereticul de Joanta.Tu chiar nu vezi cum se roaga cu ereticii?e si cu cipul „episcopu”asta. Asa facea PR.JUSTIN?SAU PR.ILIE CLEOPA?

    Apreciază

  4. Noroc ca exista acum barfoteca virtuala, altfel nu v-ati putea descrie mai bine caracterul, iar tie
    Bogdane, iti doresc sa ajungi de la un soc puternic sa treci si tu prin nebunie demonica de sa nu mai stii nimic de tine si numai un Mitropolit „eretic” asa cum il descrii tu, sa te poata vindeca, cum mi s-a intamplat mie dupa 3 ani si jumatate de suferinte, cand niciun preot nu m-a putut ajuta sa revin iar la viata. Pt. mine ramane un sfant IPS Serafim indiferent cum ar fi descris de lumea de azi, care se lasa manipulata de barfoteca virtuala, incat se ajunge prin aceasta la o agresiune verbala, de parca am fi vampiri si nu fiinte umane si ne miram atunci ca ne merge din rau in mai rau in toate cele…

    Nu prea multi cunosc faptul ca primii oameni de pe pamant erau inzestrati cu 12 simturi, din care noi cei de azi mai pastram doar 5 (se pare ca dispar la unii si acestea) si 36 spirale ale ADN-ului, din care noi mai pastram doar 2. Am ajuns aici, de la lipsa iubirii intre noi, fara de care nimeni indiferent de religia lui, nu se poate numi credincios, traitor adevarat si fara de care nimeni nu poate scoate demonii din cei care se baga. Asa fiind te intreb Bogdane, cum poate fi eretic Mitropolitul Serafim, daca s-a rugat din inima sincer si curat catre D-zeu si eu m-am vindecat? Daca ereticii au demon, asa cum am invatat cu totii, poai demonii urasc, ei nu iubesc, ei nu au putere de vindecare si atunci, cel care vindeca cu puterea Duhlui Sfant de la D-zeu primita are creditna puterncia si este un sfant, pt. ca numai sfintii vindeca.

    Multi fac barfoteca pe seama Mitropolitilor, Episcopilor, Calugarilor si Preotilor ca sunt homosexuali, ca sunt pedofili, insa ati verificat voi direct si personal ochiul lor maro de sustineti ce scriu altii pe net?

    Credinta ordodoxa a ajuns barfoteca prin „ajutorul” vostru si daca nu va place disciplina de la alte religii, pe care acestia macar o traiesc, dupa cum li se cere in cartile lor sfinte, de la mic la mare, la noi se fac ca o traiesc marea majoritate.

    Slujbele religioase la catolici si evanghelisti, sunt un ex. de urmat ca disciplina, care noua ne lipseste total peste tot in biserici si se vede din avion aceasta. Ei sunt absolut toti activi in timpul Liturghiei pe care o tin dupa credinta lor, asa eretica cum o fi ea, cand pe toti ii vezi cu o carte in mana, astfel toti canta la unison ce trebuie sa fie cantat, deci sunt un exemplu pozitiv fata de noi, unde la multi le umbla mintea pe dealuri, pt. ca numai strana canta si vreo 2-3 babe pe ici-colea. La ei cand incepe slujba sunt toti prezenti de la inceput pana la sfarsit, iar la noi, vine fiecare cand il apuca, aprinde o lumanare si dupa 5 minute pleaca, unii aduc pomani la masa, de pe care nu-si mai iau ochii, iar in pelerinaje se calca pe maini deja, de parca aceasta este rostul lui, sa dai din coate sa fii tot primul…Acesta e show ortodox, nu traire, daca nu ai rabdare 1 ora pe zi sa te rogi la D-zeu si 2 ore sa rezisti macar in biserica la slujbe.

    Bogdane, ai un „ton” de exprimare f. ortodox si cui ii apartine bloggul, se pare ca te apreciaza pt. aceasta, insa disciplina ereticilor, le lipseste ortodocsilor si pana nu o vor avea cu totii in biserica, va fi in timpul Liturghiei gradintia pt. copii sau gara pt. babe si mosnegi, care toaca cand vad o femeie imbracata in pantaloni, pt. ca e mai importanta decat slujba in sine sau sa tina o carte de cantari in mana. Nu exista interes in biserica incat sa ramana in ea, si daca nu am incaput de Ceausescu si avem 100 de ani de blestem de tras peste tara noastra, cati se vor adauga daca ne ucidem preotii prin moda virtuala?

    Traiesc de mai multi ani in occident, insa cei mai nervosi, certareti, zgarciti, stresati pt. orice, nesociabili,invidiosi si cu inima de lut sunt natia romana ortodoxa, care se rusineaza sa isi vorbeasca pana si in limba materna. Nu mai spun ca si la robotica tot romanii bat recordul, ceea ce se vede clar ca si-au pierdut simturile cu adevarat umane de alta data si devin niste roboti ei insisi, dar ne batem tare cu pumnul in pieot ca suntem botezati ortodocsi si daca se distruge planeta e mai putin important pt.omenire, ce fac Mitropolitii doar mai conteaza, e ultimul racnet, deja moda in era OMUL si sec. XXI

    In toata Biblia, pe care am citit-o in totalitate, eu nu am gasit nicaieri scris ca D-zeu face deosebire intre oameni, numai cine vrea sa stapaneasca face deosebire si cauta motive de dezbinare,iar altii platesc cu milioanele pt. aceasta.

    Am vazut ca sunt destui preoti care manipuleaza lumea impotriva mai marilor lor, insa ascund toti motivul real pt. care fac aceasta, am vazut ca sunt preoti care neaga ca Pr. Arsenie Boca este un sfant prin intreaga sa viata si activitate, am vazut ca exista si multi oameni bine platiti ca sa tina vie barfoteca virtuala si cum intre oi si oameni nu e nicio deosebire se pare, acestia se incred in orice fel de barfoteca virtuala si isi dau cu dreptul in stangul singuri.

    Bogdane, sa stii ca nu ai dreptul sa incalci liberul arbitru al nimanui, nu te obliga nimeni sa fii tu un eretic, un budist, catolic, etc., insa adevarata credinta ortodoxa se traieste la interior de fiecare om in parte, nu la exterior in grup virtual. Daca ai timp si tu si cei ca tine sa ii judeci pe toti „ereticii” ortodocsi, cand mai ai timp sa te mai rogi si sa fii cu D-zeu si El cu tine?

    Am constatat ca marea majoritate dintre cei care merg degeaba la biserica sunt si cei mai „tari” aparatori ai ortodoxiei, multi dintre ei nu stiu nici macar Ps. 50 sau Crezul pe de rost, insa este cu mult mai important pt. ca sa afle si toaca in cer despre tot ce scrie sau spune mass-media virtuala. Intr-adevar, aceasta ii va „mantui” pe toti si nu va mai exista nicun eretic ortodox!!!

    Noi suntem toti oameni si toti pacatosi, numai Iisus este singurul fara de pacate si nu cred ca barfoteca virtuala este calea care va duce catre El vreodata, ci numai iubirea. incat nu degeaba sta scris ca in aproapele nostru sta mantuirea sau pierzania noastra.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s