Azi, 13 august, peste 800 de persoane venite din toate colţurile ţării – București, Ploieşti și localități ale județului Prahova, Piteşti, Hunedoara, Galaţi, Constanţa, Petru Vodă (județul Neamț) etc – au protestat paşnic în Bucureşti, între orele 15.00- 17.00, împotriva proiectului de lege al vaccinării care vrea să instituie obligativitatea acestei metode de prevenţie a îmbolnăvirilor şi care prevede măsuri drastice pentru părinţii care vor să se opună sau pentru cei care îndrăznesc să-şi exprime opinia cu privire la riscurile vaccinării.
Printre cei prezenţi s-au numărat un preot şi doi călugări, Iulian Capsali, Virgiliu Gheorghe, Marcel Bouroș, medici, farmacişti, părinţi ai căror copii au suferit de pe urma vaccinurilor, copii vaccinaţi şi nevaccinaţi, dar şi reprezentanţi ai mai multor asociaţii din ţară: Asociaţia Civică Dreptate, Asociaţia Oina, Asociaţia Frăţia Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Asociaţia Creştină Sf. Arhanghel Mihail, Fundaţia Sf. Martiri Brâncoveni, ProVita, Asociaţia Alianţa Părinţilor, Noua Dreaptă, Mișcarea Pentru Apărarea Ortodoxiei, un grup de la Unitatea Românilor. La final, o parte dintre cei prezenţi – 227 – (care nu au reprezentat nici măcar jumătate din numărul protestatarilor și la care se adaugă o listă cu 50 de semnături cu oameni care sprijină protestul din diverse locuri ale țării, adusă de părinții de la Petru Vodă) au apucat să semneze şi o scrisoare protest care va fi depusă ulterior la Guvern prin care se solicită retragere proiectului de lege cu privire la vaccinare pentru că este ilegal, abuziv şi neconstituţional deoarece încalcă grav drepturi consfinţite prin Constituţia României, prin drepturi internaţionale, precum şi alte legi naţionale, iar în forma actuală reprezintă un atentat la siguranţa naţională.
Din păcate, un minus a fost sonorizarea, însă pe de altă parte acest lucru poate fi scuzabil în condiţiile în care protestul a fost organizat într-un timp record de doar trei persoane fizice cu mult entuziasm, dar care nu au dispus şi de fonduri suficiente pentru a asigura şi partea tehnică mai performantă.
Nu a lipsit de la protest nici presa, însă cum era de aşteptat a minimalizat evenimentul, ba chiar a publicat un număr mult mai mic de participanţi…
Oricum ar fi azi e doar începutul unei lupte care nu se va sfârşi prea curând şi care e pe viaţă şi pe moarte pentru apărarea drepturilor copiilor nostri.
Imnul Național și o parte dintr-un cuvânt de început:
Mărturia unui părinte și mărturia citită a doamnei preotese Ioana Alina Staicu:
Teoria imunității tolerante:
Virgiliu Gheorghe:
Cazuri grave de imbolnăviri de la vaccin, marturii ale părinților… :
Citirea Scrisorii Protest către Primul Ministru:
Marcel Bouroș:
Doamna Gabriela din Galați – Avertisment pentru Mihai Tudose:
RUGĂCIUNI LA FINAL:
Pingback: PROTESTUL ANTIVACCINARE OBLIGATORIE (București – Piața Victoriei) | ganduri din ortodoxie
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2017/08/14/cenzura-si-dezinformare-in-mass-media-asupra-protestului-impotriva-legii-vaccinarii-cu-forta-de-catre-stat-miza-adoptarii-acestui-proiect-masonic-este-una-uriasa/
ApreciazăApreciază
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2017/08/13/copiii-nu-apartin-statului-vaccinarea-obligatorie-conduce-la-dictatura-medicala-si-pe-viitor-deschide-calea-introducerii-sub-piele-a-microcipurilor/
ApreciazăApreciază
Pingback: PROTESTUL ANTIVACCINARE OBLIGATORIE (București – Piața Victoriei) | ortodoxiadreaptacredinta
Pingback: Protestul de la Piatra Neamț împotriva vaccinării obligatorii – Video – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism
Pingback: Pentru cei foarte mulți care vor să semneze și ei Scrisoarea Protest: Vom face o Petiție online adresată Parlamentului – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism
In marea ei majoritate, presa oficiala a minimalizat nr de participanti.
Sinteza despre cum a fost transmisa in presa si pe Fb stirea despre protestul antivaccinare obligatorie:
TVR: http://stiri.tvr.ro/parin–ii-au-protestat-la-guvern-fa–a-de-vaccinarea-obligatorie_821115.html#view
Digi24: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/nemultumiti-de-obligativitatea-vaccinurilor-200-de-oameni-au-protestat-in-piata-victoriei-776750
Antena 3: https://www.antena3.ro/actualitate/social/proteste-masive-in-fata-guvernului-care-sunt-nemultumirile-romanilor-428223.html
Antena 3 video unde spune reporterita ca sunt sute de participanti: https://www.antena3.ro/actualitate/social/proteste-masive-in-fata-guvernului-care-sunt-nemultumirile-romanilor-428223.html
Antena 1: http://observator.tv/eveniment/protest-in-capitala-fata-de-legea-vaccinarii-oamenii-nu-sunt-de-acord-cu-obligativitatea-imunizarii-copiilor-pe-copii-ii-protejeaza-parintii-nu-politicienii-corupti-220404.html
Aici stirile Observator:printre care si cea despre vaccinare: https://www.facebook.com/ObservatorAntena1/videos/1583084721731219/?fallback=1
Realitatea TV: https://www.realitatea.net/protest-impotriva-legii-vaccinarii-nu-vrem-sa-fim-trata-i-precum-animalele_2093113.html
Romania TV: http://www.romaniatv.net/protest-in-piata-victoriei-peste-150-de-persoane-au-iesit-in-strada-impotriva-proiectului-legii-vac_371271.html
Mediafax: http://www.mediafax.ro/social/protest-in-piata-victoriei-fata-de-legea-vaccinarii-parinti-am-venit-pentru-ca-vrem-sa-fim-liberi-copiii-mei-nu-sunt-proprietatea-statului-16692657
Adevarul: https://www.facebook.com/Adevarul/videos/10154945491241243/
http://adevarul.ro/news/eveniment/protest-fata-vaccinarea-obligatorie-fiecare-trebuie-decida-categorie-intra-om-animal-ferma-1_59900dcd5ab6550cb8f62f97/index.html
Stiripesurse.ro: http://www.stiripesurse.ro/mitinguri-impotriva-vaccinarii-obligatorii-in-bucuresti-si-in-tara–deschide-portile-catre-dictatura–_1213063.html
Activenews.ro: http://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Peste-o-mie-de-oameni-au-protestat-in-Piata-Victoriei-fata-de-Legea-vaccinarii.-Parinti-%E2%80%9EAm-venit-pentru-ca-vrem-sa-fim-liberi-%E2%80%9ECopiii-mei-nu-sunt-proprietatea-statului-%E2%80%9EFamilia-naste-si-isi-creste-copiii-nu-statul-145394
Vice Romania Facebook Live: https://www.facebook.com/viceromania/videos/1687753071248974/
Hotnews: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21951383-aproximativ-150-persoane-protesteaza-piata-victoriei-impotriva-legii-vaccinarii-proiectul-este-abuziv-cei-care-lipsesc-protest-sunt-acord-fie-tratati-asemenea-animalelor-ferma.htm
Legitima Aparare Facebook Live: https://www.facebook.com/1042338062478350/videos/1591727497539401/?fallback=1
Video FB live 1 – Elena: https://www.facebook.com/elena.cimpoesu/videos/10213836304204551/?hc_ref=ARRA_UuNXbhZ5QqkiUzYXT4mJunsvIHKQYKu3wg09FsxyWJeHpHqOvci45CZ_k-aMPA
Video FB live 2 – Elena: https://www.facebook.com/elena.cimpoesu/videos/10213836513969795/?hc_ref=ARRA_UuNXbhZ5QqkiUzYXT4mJunsvIHKQYKu3wg09FsxyWJeHpHqOvci45CZ_k-aMPA
Romania Libera: http://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/video–sute-de-persoane-protesteaza–in-piata-victoriei–impotriva-proiectului-legii-vaccinarii-464082
Youtube Marian Baciu: la inceput se vede mai bine ca au fost mult mai multi participanti decat scrie presa: https://www.youtube.com/watch?v=ObioRqVVqLY&feature=youtu.be
Film unde apare si Ani Cretu, Virgiliu Gheorghe, Iulian Capsali: https://vimeo.com/229523218?ref=fb-share&1
Film Facebook discurs Iulian Capsali: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1631567310209480&id=100000686793219&hc_location=ufi
Foto 1: https://www.facebook.com/elena.cimpoesu/posts/10213836956220851
Fot 2: https://www.facebook.com/dd.Vyctor/media_set?set=a.1544773805569266.1073741989.100001099836955&type=3
Foto 3 – Pro Decizii Informate: https://www.facebook.com/pg/ProDeciziiInformate/photos/?tab=album&album_id=855287364624147
Poza widescreen unde se vede mai bine grupul de participanti: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=281486852332351&set=a.248560415624995.1073741832.100014131156095&type=3&theater
Alte poze pe event-ul Facebook: PROTEST IMPOTRIVA VACCINARII OBLIGATORII
https://www.facebook.com/events/1703012370008139/?active_tab=discussion&__xt__=33.%7B%22logging_data%22%3A%7B%22profile_id%22%3A1703012370008139%2C%22event_type%22%3A%22clicked_view_event_posts%22%2C%22impression_info%22%3A%22eyJmIjp7Iml0ZW1fY291bnQiOiIwIn19%22%2C%22surface%22%3A%22www_events_permalink%22%2C%22interacted_story_type%22%3A%221058178634193603%22%2C%22session_id%22%3A%22146064b714f2100fa6a3bd86d9dc14cf%22%7D%7D
ApreciazăApreciază
Pingback: Video – Foto: Al doilea Protest de la București împotriva vaccinării obligatorii (17.09.2017) – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism
Pingback: A fost depusă la Registratura Camerei Deputaților PETIȚIA, cu cele peste 2000 de semnături, ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII VACCINĂRII – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism